culorile paşilor tăi
se preschimbă mereu,
privesc în urma lor
cu ochi de lumină...
agale păşeşti, fără
avertizare, te-opreşti
şi-mi surâzi...
înger hoinar
se toarce în aer
dureros răsuflarea,
se trage din mine
plină de spini...
îi cer îndurare
arătării tale,
dar te retragi treptat...
din visul divin.
duminică, 23 decembrie 2012
Ler - Colind de Ovidiu Oana-pârâu
se-aude-n uliţi Ler-colind
pe sub fereşti unde se-aprind
lumini de gazdă bucuroasă
că-i intră oaspeţi dragi în casă
începe Ler-colind cântare
despre Preasfânta Născătoare
şi prunc Iisus cel luminat
în veci copilul adorat
şi mulţumind pentru urare
gazdele-mpart la fiecare
flăcău din ceata Ler-colind
vin şi colacul aburind
apoi iau drumul prin ninsoare
printre troiene pe cărare
spre noi fereşti unde se-aprind
lumini ce-aşteaptă Ler-colind
Iurie Osoianu
...Iubito, câtă vreme între noi,
Câtă ninsoare, arșița și ploi
Sau scurs de când eram un gând,
Un tot intreg și un frămint. ?!
Iubito, câtă lume lîngă noi
Se resemna, vazindu-ne în doi .?!
Ci numai noi știam de mult că tu
Ești altuia sortită. Lumea nu....
Iubito, câte frunze peste noi
S-au scuturat de-atunci lăsînd toți codrii goi .?!
Ca azi să pot cu jind să-mi amintesc
Sărutul tău și dulcele... iubesc...
IUBIRE VALAHĂ de Aurel Peteoaca
Sunt focul sacru ce arde pe comori
Când noaptea se fecundează cu înserare,
Parfumul meu valah terorizează flori
Şi -i candelă în fereastra chiliei selenare.
Iubesc barbar ca un valah de rând
Templul zidit în trupul de femeie,
Mă închin la aripi şi tresar plângând
Cănd nu pot să ancorez intr-o idee.
Cuvintele îmi sunt straie în fiecare zi,
Iar portul meu e acela de ţăran,
Eu sufletul l-am risipit în poezii,
Şi nu-mi vând iubirea pe nici un fel de ban.
Eu sunt păstor de vise la curţile de dor,
Cănd nu am aripi mi-le fac şi din şindrilă,
Am fost în Mioriţa cioban nemuritor,
Dar niciodată nu mi-sa plâns de milă.
Am legături de sânge cu rege dac
Şi am poposit adesea în căpitani de plai,
Sunt imprevizibil şi tenace ca un rac,
Am fost şi scut şi umbră Domnului Mihai.
Adesea visul meu e strajă la hotare,
De multe ori convoc străbunii la şuietă,
De ţară,adesea,sufletul mă doare
Şi sunt şirul de eroi ce se repetă.
Frângeţi-mi trupul,astăzi, ca pe pâine
Şi beţi febril din cupa de poeme,
Iubirea mea valahă de foame vă va ţine,
Iar setea va descinde în teoreme.
Când noaptea se fecundează cu înserare,
Parfumul meu valah terorizează flori
Şi -i candelă în fereastra chiliei selenare.
Iubesc barbar ca un valah de rând
Templul zidit în trupul de femeie,
Mă închin la aripi şi tresar plângând
Cănd nu pot să ancorez intr-o idee.
Cuvintele îmi sunt straie în fiecare zi,
Iar portul meu e acela de ţăran,
Eu sufletul l-am risipit în poezii,
Şi nu-mi vând iubirea pe nici un fel de ban.
Eu sunt păstor de vise la curţile de dor,
Cănd nu am aripi mi-le fac şi din şindrilă,
Am fost în Mioriţa cioban nemuritor,
Dar niciodată nu mi-sa plâns de milă.
Am legături de sânge cu rege dac
Şi am poposit adesea în căpitani de plai,
Sunt imprevizibil şi tenace ca un rac,
Am fost şi scut şi umbră Domnului Mihai.
Adesea visul meu e strajă la hotare,
De multe ori convoc străbunii la şuietă,
De ţară,adesea,sufletul mă doare
Şi sunt şirul de eroi ce se repetă.
Frângeţi-mi trupul,astăzi, ca pe pâine
Şi beţi febril din cupa de poeme,
Iubirea mea valahă de foame vă va ţine,
Iar setea va descinde în teoreme.
vineri, 21 decembrie 2012
COLIND de Ioana Burghel
Prin fulguirea diafană răzbate trist un vechi colind,
Coboară îngerii în case şi Maica binecuvântând…
Vă fie viaţa sărbătoare, vă fie zilele senine,
Să aveţi pe masă bunăstare şi-n suflete să aveţi lumină.
Să împletiţi spre nemurire cununi de gânduri albe,
Când răul pare să învingă, cântaţi ,,Florile dalbe,,
Şi-n cer atunci, un cor de sfinţi vor fredona o rugăciune,
Iar Dumnezeu va-ntinde mâna în semn de iertăciune.
Colindul ce răzbate-n noapte, vă fie lacrimă şi dor,
Când sunteţi trişti, să ia durerea să vă fie mai uşor,
Să păstraţi în suflet stele să vă-ndrume când e greu,
Şi de lacrimi vă vor curge, aveţi credinţă-n Dumnezeu!
Coboară îngerii în case şi Maica binecuvântând…
Vă fie viaţa sărbătoare, vă fie zilele senine,
Să aveţi pe masă bunăstare şi-n suflete să aveţi lumină.
Să împletiţi spre nemurire cununi de gânduri albe,
Când răul pare să învingă, cântaţi ,,Florile dalbe,,
Şi-n cer atunci, un cor de sfinţi vor fredona o rugăciune,
Iar Dumnezeu va-ntinde mâna în semn de iertăciune.
Colindul ce răzbate-n noapte, vă fie lacrimă şi dor,
Când sunteţi trişti, să ia durerea să vă fie mai uşor,
Să păstraţi în suflet stele să vă-ndrume când e greu,
Şi de lacrimi vă vor curge, aveţi credinţă-n Dumnezeu!
AZI de Stefan Oana Valentin
Pedepsesc vântul
La zvârcolire,
A profitat prea mult
De, liniștite, pletele tale.
Condamn lumina
La flacărăruie,
S-a bucurat prea des
De blândețea-ți din ochi.
Oxigenul
Te-a sărutat destul,
Așa că, azi, îmi țin
Răsuflarea.
21 12 2012
ȘTEFAN OANĂ
La zvârcolire,
A profitat prea mult
De, liniștite, pletele tale.
Condamn lumina
La flacărăruie,
S-a bucurat prea des
De blândețea-ți din ochi.
Oxigenul
Te-a sărutat destul,
Așa că, azi, îmi țin
Răsuflarea.
21 12 2012
ȘTEFAN OANĂ
Suflet nins de Lavinia Amalia
Din varfuri semete mi-arunc azi privirea
Prin ochii copacilor sa te zaresc
Dau mana Luminii ca-I vreau nemurirea
Doar bratele tale acum imi lipsesc...
Alerg printre frunze spre raul ce curge
Cu ochii in lacrimi si chipul zambind
Sa-mi spal asteptarea in lacrima-ti dulce
Topindu-ne dorul in clopot de-argint
Din stele cazute si coji de speranta
Se tese-asternutul de suflet si cant
Sub spada zapezii,ca firul de ata
Se-nalta minunea in falnic vesmant
Azi ninge cu umbre pe drumul spre tine
Mainile-mi frang sub crucea de dor
Iar sufletul tau suspina in mine
Ecoul iubirii pe-altare de nor...
Din varfuri semete mi-am intors privirea
In taina padurilor sa te intalnesc
Prind mana Luminii ca-i vreau nemurirea
Doar bratele tale acum,imi lipsesc...
Baladă de sfârşit de an de Boris Ioachim
S-a-nstăpânit zăpada pe zările albastre –
Curată sau murdară - ca sufletele noastre...
Şi-un ger ce sfarmă piatra învăluieşte firea
Şi–un An Nou se arată – căci asta-i e menirea.
Un dor de îmbuibare în jur se-nvederează –
Căci asta-i noaptea care va ţine firea trează,
De parcă omenirea făcută-i spre plăcere -
Iar nu spre suferinţă, tristeţe şi durere.
Mulţimi cu braţe pline, se întrec în veselie -
De parcă s-ar întoarce cu prăzi din tâlhărie...
Şi gerul se-nteţeşte cu aspră-ncrâncenare
Şi toată viermuiala miroase-a-nmormântare.
Cuprinsă-n negre gânduri fiinţa mea zoreşte...
Deodată-n colţul străzii ceva mă împietreşte:
Pe-o bancă stă nebuna – ce-ntregul târg o ştie
Slinoasă e şi ştirbă şi roasă de beţie.
Nu râde şi nu urlă, nu înjură şi nu cântă
Şi nefiresc de dreaptă-i statura ei plăpândă
Nu simte sau nu-i pasă că gerul stă s-o-ngheţe
Spre alte orizonturi ţinteşte cu tristeţe.
Pe-alături, trecătorii, păşesc fără să vadă
Cum stă înţepenită – statuie pe zăpadă
Şi râd cu nepăsare urându-şi „La mulţi ani!”
Şi alte vorbe goale – ceva legat de bani.
Tăcută stă nebuna – deşi nu-i stă în fire
Şi adânc mă înfioară sticloasa ei privire
Doar câţiva câini în juru-i cu grijă o veghează
Privirile lor calde cu milă lăcrimează.
E trist când câini-s oameni şi oamenii sunt câini -
Dar câinii-au libertate şi oameni-au stăpâni...
Un gând mă mustră iute: „ Hai nu te crede domn –
Şi nu te mai preface – nu eşti decât un om!”
Cum scârţâie zăpada, sub pasu-mi clătinat!
Plecând, mă simt, deodată, umil şi ruşinat…
Din urmă mă-nfioară un urlet a pustiu
Ce-ngheaţă şi mai tare văzduhul vineţiu.
…Cum vorbele sunt păsări - ce foarte iute zboară,
O veste se-nteţeşte în târg, aşa, spre seară…
Firesc o spun cu toţii, fiindcă le e totuna:
Cum că, de frig şi foame, în ger, s-a stins nebuna.
E Anul Nou – prilejul de-a ne ura „Mulţi Ani!”
Şi de-a rosti obsesii legate de mulţi bani…
Din ceruri, luminoasă şi ştirbă râde luna –
În raza-i îngheţată s-a-ntruchipat nebuna.
Curată sau murdară - ca sufletele noastre...
Şi-un ger ce sfarmă piatra învăluieşte firea
Şi–un An Nou se arată – căci asta-i e menirea.
Un dor de îmbuibare în jur se-nvederează –
Căci asta-i noaptea care va ţine firea trează,
De parcă omenirea făcută-i spre plăcere -
Iar nu spre suferinţă, tristeţe şi durere.
Mulţimi cu braţe pline, se întrec în veselie -
De parcă s-ar întoarce cu prăzi din tâlhărie...
Şi gerul se-nteţeşte cu aspră-ncrâncenare
Şi toată viermuiala miroase-a-nmormântare.
Cuprinsă-n negre gânduri fiinţa mea zoreşte...
Deodată-n colţul străzii ceva mă împietreşte:
Pe-o bancă stă nebuna – ce-ntregul târg o ştie
Slinoasă e şi ştirbă şi roasă de beţie.
Nu râde şi nu urlă, nu înjură şi nu cântă
Şi nefiresc de dreaptă-i statura ei plăpândă
Nu simte sau nu-i pasă că gerul stă s-o-ngheţe
Spre alte orizonturi ţinteşte cu tristeţe.
Pe-alături, trecătorii, păşesc fără să vadă
Cum stă înţepenită – statuie pe zăpadă
Şi râd cu nepăsare urându-şi „La mulţi ani!”
Şi alte vorbe goale – ceva legat de bani.
Tăcută stă nebuna – deşi nu-i stă în fire
Şi adânc mă înfioară sticloasa ei privire
Doar câţiva câini în juru-i cu grijă o veghează
Privirile lor calde cu milă lăcrimează.
E trist când câini-s oameni şi oamenii sunt câini -
Dar câinii-au libertate şi oameni-au stăpâni...
Un gând mă mustră iute: „ Hai nu te crede domn –
Şi nu te mai preface – nu eşti decât un om!”
Cum scârţâie zăpada, sub pasu-mi clătinat!
Plecând, mă simt, deodată, umil şi ruşinat…
Din urmă mă-nfioară un urlet a pustiu
Ce-ngheaţă şi mai tare văzduhul vineţiu.
…Cum vorbele sunt păsări - ce foarte iute zboară,
O veste se-nteţeşte în târg, aşa, spre seară…
Firesc o spun cu toţii, fiindcă le e totuna:
Cum că, de frig şi foame, în ger, s-a stins nebuna.
E Anul Nou – prilejul de-a ne ura „Mulţi Ani!”
Şi de-a rosti obsesii legate de mulţi bani…
Din ceruri, luminoasă şi ştirbă râde luna –
În raza-i îngheţată s-a-ntruchipat nebuna.
Transformare de Lavinia Amalia
Ne-am dat intalnire
La granita dintre realitate si vis
Ai spus ca vei veni
Si vom preface locul
intr-un Paradis
..................................................................
E...vineri ,iar eu te astept
la umbra unui gand
Frunzele cad hoinar duse de vant
Si-a trecut timpul...
ziua n-o mai stiu.
Dar parca locul e schimbat,pustiu...
Ma descompun sub ploi de amagiri
Imi preling seva de neimpliniri...
Caut cu radacinile izvoarele Luminii
Din trupu-mi mort
Azi imi rasar cararile Iubirii.
Inca te-astept...
Si-ntr-un tarziu, cand vei simti
ca esti un dor pustiu,
Sa-ti amintesti de intalnirea data.
Roua ce-o simti e-al meu sarut
pe fruntea ta plecata...
Vino!
Ma vei gasi pe-o margine de lume
Sunt Paradisul faurit
Din fiecare rugaciune...
Colind troienit de Boris Ioachim
Aşteaptă-mă, iubito, în seara de Ajun –
Când glasuri cristaline vestesc pe Domnul bun,
Poate ajung la tine, târziu sau mai curând –
Ca să-ţi rostesc colindu-mi, cu glas curat şi blând.
Troiene mari şi viscol mă-mpleticesc pe drum,
Cu greu străbat prin ele – dar o s-ajung, oricum...
Tu-aşteaptă la fereastra cu-mpodobitul brad –
Te rog să ai răbdare, din când în când mai cad.
Dar mă ridic, îndată, din recele omăt,
Gândindu-mă la tine – de tine mă îmbăt
Şi-mi arde-n piept dorinţa, mai vie ca oricând,
Să te colind, iubito – doar asta port în gând!
Eu n-o să-ţi bat în uşă – vreau să-ţi colind la geam -
Colind frumos, nostalgic, cântat din neam în neam,
De veacuri, de strămoşii din care stirpea-mi trag –
Pe care, din pruncie, îl ştiu şi-l cânt cu drag...
E un colind la care eu am adăugat
Şi vorbe de iubire – nu cred că-i vreun păcat!
E un colind cu steaua, cu magi şi dalbe flori,
Aş vrea ca, ascultându-l, de drag să te-nfiori.
Să nu te superi, dacă, mi-e glasul răguşit,
Colindul e ca mine – de vremuri troienit...
Tu să mă chemi în casă – de vrei răsplată-a-mi da –
Nu vreau să-mi dai parale – ci, caldă, gura ta.
Şi-apoi, o-mbrăţişare – poate prea multe-ţi cer! –
Dar dacă-mi dai răsplată, eu o să uit de ger
Şi lângă bradul verde, frumos împodobit,
Te voi iubi, iubito – şi tandru şi smintit.
...Aşteaptă-mă, iubito, în noaptea de Ajun,
Eu vin cu colindatul – de pe acum îţi spun!
O să ajung, iubire-ngheţat şi ostenit –
Vreau să îţi cânt colindu-mi – de vremuri troienit...
Când glasuri cristaline vestesc pe Domnul bun,
Poate ajung la tine, târziu sau mai curând –
Ca să-ţi rostesc colindu-mi, cu glas curat şi blând.
Troiene mari şi viscol mă-mpleticesc pe drum,
Cu greu străbat prin ele – dar o s-ajung, oricum...
Tu-aşteaptă la fereastra cu-mpodobitul brad –
Te rog să ai răbdare, din când în când mai cad.
Dar mă ridic, îndată, din recele omăt,
Gândindu-mă la tine – de tine mă îmbăt
Şi-mi arde-n piept dorinţa, mai vie ca oricând,
Să te colind, iubito – doar asta port în gând!
Eu n-o să-ţi bat în uşă – vreau să-ţi colind la geam -
Colind frumos, nostalgic, cântat din neam în neam,
De veacuri, de strămoşii din care stirpea-mi trag –
Pe care, din pruncie, îl ştiu şi-l cânt cu drag...
E un colind la care eu am adăugat
Şi vorbe de iubire – nu cred că-i vreun păcat!
E un colind cu steaua, cu magi şi dalbe flori,
Aş vrea ca, ascultându-l, de drag să te-nfiori.
Să nu te superi, dacă, mi-e glasul răguşit,
Colindul e ca mine – de vremuri troienit...
Tu să mă chemi în casă – de vrei răsplată-a-mi da –
Nu vreau să-mi dai parale – ci, caldă, gura ta.
Şi-apoi, o-mbrăţişare – poate prea multe-ţi cer! –
Dar dacă-mi dai răsplată, eu o să uit de ger
Şi lângă bradul verde, frumos împodobit,
Te voi iubi, iubito – şi tandru şi smintit.
...Aşteaptă-mă, iubito, în noaptea de Ajun,
Eu vin cu colindatul – de pe acum îţi spun!
O să ajung, iubire-ngheţat şi ostenit –
Vreau să îţi cânt colindu-mi – de vremuri troienit...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)