Ochi 36 de Costel Suditu

Avem în suflet..
Nici nu ştim ce-avem!
Ne-Ai oropsit cu ce putem

Să nu murim.
Ne-ai dat atât de mult sublim
Să-l degradăm, nesocotim..
Ai demonstrat că din carne,
Prin atingere cu Tine, se naşte focul;
Ai măturat norocul
Acestor biete gâze..
Ai dat şi unei frunze
Mai mult elan;
Dar ne-Ai înscris, ce-i drept, în plan
Ca pe un punct;
Înstrăinat de el, în van..
Mereu defunct.

Ne-Ai dat vreun rost,
Că nici acum nu înţeleg,
Din toate relele, ce să aleg
Să fiu acolo unde Tu,
Mi-ai dat un post?

În fiecare zi mă văd,
Mă pipăi tot până dispar,
Şi tot nu ştiu dacă vreun pod,
Cum zice lumea, de cleştar,
O punte e sau eşafod?

De când l-am inventat pe O,
Cu prima gură de lumină,
Fără dinţi,
Am confirmat că am părinţi,
Cu un ecou născut din vină;

Şi cu ecou după ecou,
Am inventat pe cer un soare.
Minciună dinspre spulberare
Şi coaja unui putred ou..

Ne-am delăsat până la fapta
De-a face reguli din dorinţi;
Ne-nstrăinăm de mama, tata,
Şi mituim chiar bunii sfinţi..

Avem în suflet dar nu ştim,
Un fir de iarbă, crud, curat,
Ce-aşteaptă cât există timp,
Să vrem să-i oferim palat.

Agonie de Veronica Simona Mereuta

se spune că-i semn de viaţă adevărată
durerea,dorul...mai ştiu eu cum
iar blasfemia, o cale vremelnică de a scăpa neispăşit

în cele lumeşti

poate că nu ştiu să mulţumesc
iubirea e calea bătătorită pe care încrederea
aşterne asfalt de proastă calitate
în nume de împrumut

apusul şi răsăritul s-au vorbit cu luna plină
n-are să încapă în vreo piele
înţelepciunea ca şi poezia n-au căutare
bocetul înrămat...poate

28.11.2012
VeSMe

Furăcioșii... de Nicoara Nicolae-Horia

Din campania electorală...

Noi te furăm în fiecare clipă

Cu toții deopotrivă, buni și răi,
Patria mea, bolnavă de risipă,
Ce dragi îți sunt egali copiii tăi!

Ascultă-mi dar tristețile din glas,
Ele mă dor de sus și până jos,
Noi te furăm din tot ce-a mai rămas,
Patria mea, cea plină de prisos...

28 Noiembrie 2012

Oglinda lumii de Ovidiu Oana-pârâu

Atât de-aproape te simt azi

încât am oprit timpul.

- Ce mi-ai adus ? l-am întrebat.

- Oglinda lumii ! Priveşte-o

şi spune-mi ce vezi în ea !

- Acolo sus, o răsfirare

de raze dintr-un apus roşu,

presărate peste un arc de frunte

senină ca zarea.

- Doar atât ?

- Nu doar !

Mai jos mă aspiră

două tăuri cu ape

ce-ascund mântuirea.

Şi arcuri sângerii,

ce adie tăceri.

Pe urmă, în vale,

văd urme de mângâieri

peste reliefuri de taină.

Şi multă, foarte multă

lumină şi bucurie ...

- Mă duc ! a zis timpul.

- Mai stai ! am ţipat,

dar plecase ...

... Surâd şăgalnic:

furasem icoana,

iar el ştia !

Şi mi-a şoptit peste umăr :

- Vrei să mai vin ?

Nimb de Bogdan Dumbraveanu

nu știu cât timp îi trebuie unei vorbe
sa devină piatra , râu
soare ori sămânță

am trăit liniștit
singuratatea lor mândră,
o caut în fiecare litera
să aud
tăcerea,
din care m-am născut
în rostire
tălpile arse își aduc aminte
apa pe care mergeam
mâinile împunse, pietrele
ce se faceau
pâini,
ochii sângerând,
lumina , moara cu care
citeam Nedeslusitul
nu-i cale să fiu trup decât
în crepusculul îndoielii
greu rostite

intreb de ce m-ai părăsit
Doamne,

pentru a mă renaste
etern în fața aceleași cruci,
din lemnul tot renăscutei Rome,
cu nimb din aurul provincilor
sărace

Călător aş vrea să fiu… de Boris Ioachim

Călător aş vrea să fiu,
Cât mai suflu, cât păşesc -
Cât mai pot ţine în frâu

Ziua traiului lumesc.

Cât aş vrea ca să păşesc,
De pe humă până-n iad…
Păcate să-mi ispăşesc
De pe largul vieţii vad.

Ca un muritor de rând,
Vreau să văd ce n-am văzut:
Turma umbrelor, cărând,
Grozăvii ce le-au făcut.

Cât aş vrea să mă înalţ
Printre stele-n zbor stingher…
Şi papucii să-mi descalţ
Pe un prag de-argint din Cer.

Paradisul să-l privesc
Doar o clipă – pe furiş…
Poate neamul mi-l găsesc
Într-un verde luminiş.

S-ar putea, dezamăgit,
Să nu-mi văd nici un fârtat…
Poate neamul mi-a fugit
Într-al iadului regat.

Speriat – sau în extaz
Pe pământ să mă întorc…
Desluşit, sau nu prea treaz,
Minţile să mi le storc

Ca-ntre Cer şi între iad
Lămurit – să hotărăsc
Dacă-n flăcări vreau să ard -
Sau în Rai să odihnesc.

E atât de greu, pe-aici,
Traiul silnic să-mi mai duc…
Căci, lovit de-al lumii bici,
Umblu palid şi năuc.

…O, ce-aş vrea ca să păşesc
Pân’ la Cer, până la iad!
Vreau cărarea să-mi găsesc –
Şi să scap de traiu-mi fad…

ultimul rămas de Leonid Iacob

Era ultimul,

rămas ca să soarbă

nectarul unei flori

nemuritoare

şi-nvestmântat

în praful ei de aur

se răsfăţa zâmbind încet

spre soare.

Dar toamna a venit

cu ploi şi brume grele

şi floarea,

floarea lui s-a ofilit,

dar ea ştia,

ştia că-n primăvară

va râde iar

în soarele-aurit.

O, bietul călător

plângea-n neştire

iubita lui plecată

fără ţel,

şi-ndurerat

îşi strânse-a lui aripă

şi lângă ea

muri apoi şi el.

Povestea lui,

povestea mea sau poate

povestea ta

ce o spui

spre-al serii ceas

e doar povestea

unui flutur cărui

iubirea de cuvinte

i-a rămas.

Trândavul... de Nicoara Nicolae-Horia

Mă surmenez de lene. Jules Renard

Omule,

ia-ți drumul
în spate
și
du-te!
Și umbra
în urma ta
pute...

27 Noiembrie 2012

PARTAJ ÎNTRE STELE de Lore Moișan

Între atâtea stele ce strălucesc în taină
Tu ai fost raza mea și știi că te-am iubit,

Cădea-vor Lună, Soare și-atâtea mii comete,
Să piară-n Univers, să cadă-n Infinit!

Nu puteam rămâne pe cer doar două stele,
Te înțeleg și știu că vina-mi aparține.
Între atâtea stele ce strălucesc în noapte
Cum m-ai putea alege tu tocmai pe mine?

Aceasta este noaptea-n care totul se desparte
Vom împărți pământ și cer îndeosebi,
Alege tot ce se cuvine-al tău
Și lasă numai stelele pe cer.

Eu vreau să-mi iau pârâuri, munți, alei,
Să luminez cabanele în vârf de stâncă,
Apoi să mă refugiez în nori
Și să mă las căzând în beznă adâncă.

Și simt în mine cum urăsc pădurea
La fel cum ea acum iubește noaptea,
Căci stau copaci lângă copaci aiurea,
Iar noi, preaobosite stele,
Ne despărțim tăind în două lumea.

Copacii între ei se-mbrățișează
Cu ramurile-ntinse unu’-nspre altul,
Iar noi aici, pe cer, având întinsul
Suntem așa de-ndepărtați unul de altul.

Pe ei îi taie și condamnă oameni
Ce nu-nțeleg iubirea ca suprem,
Căci ne aleg pe noi ca idealuri,
Iar noi ne despărțim în nopți ce pier.

Iar alți copaci îmbătrânesc în toamne
Ce, totuși, n-au nici rost, nici înțeles,
Noi nu îmbătrânim, dar din păcate
Ne îndreptăm cu soarta spre deces.

Puteam să ne împărțim între noi viața,
Acum ne împărțim tot ce-am avut
Alege pentru tine doar lacuri, mări, oceane
Și fluvii care curg spre absolut.

Alege de pe cer cea mai frumoasă stea
Cu care să te oglindești adânc în mare,
Iar din calea ta promit că voi pleca
Și voi cădea-n păduri, eu, steaua căzătoare.

31.08.2011

Cerul meu de Lavinia Amalia

Cerul priveste prin acoperis

a-mbratisare

copilul  tot pe tavan,

zambind pamantului ...ce mut

 si-a inclestat tentacolele gurii

a mirare.

Degetul e intins,

arata  bolta sufletului meu

parasuta  agatata tenace

de

aerul Tau

Locuiesc demult acest tavan... si

podeaua albastra

E  singurul meu cer,

pe care gandul vostru sta atarnat

stingher...

La rasuflarea Sa

pasii va sunt

plapande pasari migratoare

fara de loc...si

 ploua

prin clipa sparta

fragmentata-n noua

inspre vederea ochiului holbat,

la iarba ce asuda iarasi...

roua...