În zori e lumină,
Mai multă, mai mare,
Mă strâng între aripi,
Dar frigul mă doare,
Plecat-au cocori,
De tot înspre mare,
Iar eu într-un cuib, mă topesc a uitare.
Acum multă vreme, în timp ce visam...
Că zbor peste crengi,
Peste câmpul de verde,
S-au dus înspre soare... şi eu aşteptam...
Pe mama, pe ai mei, dar timpul mă pierde.
Ei n-au mai venit...
Şi-n pene am gheaţă,
Acum îmi e frig...
Şi cuibul mi-e gol...
Mai strâng vise calde,
Dar tot nu fac faţă.
Închid iarăşi ochii,
Şi zborul mi-e colb,
Ori sunt eu mai mare, ori am aripi mici...
Şi vântul mă doare... şi-s singur aici.
Şi seară de seară,
Vă strig iar a jale,
Am suflet pustiu,
Voi sunteţi departe.
Şi-aş vrea să tot zbor,
Să vă am iar în cale,
Să fiţi ai mei fraţi aşa cum vă ştiu,
Dar mare e lumea
Şi drumul nu-l ştiu.
Să vin să vă caut, dar cum?
Că-i pustiu.
Ţi-aud mamă glasul,
M-alinţi cum tu ştii,
E plină poiana de suflete vii,
Îmi cânţi a poveste,
Te-ascult a destin,
Nu-i soare ca vântul,
Mie teamă puţin...
Dar uite pământul sub mine cum zboară,
Plutesc peste ape şi câmpuri şi munţi,
Mi-e caldă lumina în voi e culoare şi fraţi am chiar sute.
- Ba nu!... sunt mai mulţi!
Voi toţi mă priviţi cum sunt lin ca o boare,
Şi acum mă stimaţi,
Sunt ca un erou,
Mai am o-ncercare şi zarea mi-e zare,
Să trec peste creste, să ies iar din ou.
Să trec peste cuib, să sar în afară,
Mă uit cum pământul sub mine, iar zboară.
Dar... zboară spre mine, e negru, mă-nghite,
E frig şi sunt umbre, ce-n mine se-ntind.
Şi-mi tulbura suflul şi-ncet mă cuprind,
Mă zbat a scăpare, dar vulturi cu gheare,
Se-arunca spre mine şi nu pot scăpa...
Am friguri în oase `nălţimi mă apăsă,
Sunt ca o ghiulea ce se-arunca în hău,
E cerul mai greu? Sau sunt eu hoitul meu?
... căldura e blândă, îmi ies eu din mine,
N-am teamă de noapte sunt liber de nori,
Şi mulţi alţi ca mine se uită şi-i bine
Sunt liber chiar zbor de acum... unde-s eu.
Mă uit drept în sus... şi cerul e dus.
E pasăre blândă al meu Dumnezeu!
Sunt bine cu mine sunt eu... chiar sunt eu.
Aici în grădină mi-e cald şi-s un zeu!
