‎* * * de Iurie Osoianu

o, secol cu argint în poezie 
carbonizând prin pripe sentimente 
când vei veni cu-o zi care să fie 
culoare nouă în sclipiri adiacente? 

și când mă vei picta pe vast tablou 
fantasmagoric înmuind în veșnicie 
pensula uhei umbre de cavou 
ce-a fost cândva și n-a mai fost să fie.?!!

Creație de Elena Iuliana Constantinescu

Te-ai născut o bucată,
Din carne de lut
Plămădită de soartă

Și-al apei sărut.

Sâmbure de aur,
Țării tezaur,
Sâmbure de vis,
EL ni l-a trimis.

Primește-l țărână,
Ajută-l să crească,
Cu inimă bună
Mereu să-nflorească.

Ridică-te humă.
Sfințită de lumină,
Născută din mumă,
Nemuritoare tină.

şi-n noaptea de Leonid Iacob

Şi-n noaptea  cu aripi albastre de vis

aleargă cu coamele-n vânt iar sirepii

şi pasc din cuvintele care le-am scris

cu mâini tremurate pe marginea stepei.

Şi vin bidiviii, nostalgici nebuni,

le dau trecătorii iar tăvi cu jăratic

şi trec rânchezând, bântuind prin genuni

s-aducă pe tâmple iar albul iernatic.

Cu ei eu mă duc, însetat de iubiri,

spre malul de-apus, spre ziua-n amurg

şi-n sufletul plin de atâtea rostiri,

sunt calul sirep, sunt calul cel murg.

Disperare... de Roxana Mihaela Mirea

Mă doare mintea ta bolnavă
Şi văd cu ochii-ntunecaţi,
Cum cauţi singura epavă

Şi ochii mei adevăraţi

Şi cauţi singura epavă,
Ce scufundată e acum
În marea plină de otravă,
A mai rămas din ea dor scrum.

Cu disperare strigi în tine
Şi-ncepi bucăţile s-aduni
Alergi prin valurile fine
Refaci frumoase viziuni...

Nu te împaci cu despărţirea
Ai vrea să mă recucereşti
Nu-ţi ajunge doar amintirea
Dintotdeauna mă iubeşti

Şi te hrăneşti cu gândul care
Îţi spune că te mai iubesc
Doar gândul îţi e alinare
La timpul când o să-ţi zâmbesc.

(Mirea Roxana Mihaela – Gânduri, 07.03.12)

A plecat şi el... de Nicoara Nicolae-Horia

A plecat şi el, acesta-i jocul
Să nu-l joci nicio scăpare nu-i!

A plecat şi el, rămâne locul
Ocupat de amintirea lui!

De la Bârca până la Carei
Suspină Poezia prin cetate,
Iubiţi-vă pe tunurile ei,
Iubiţi-vă, atât cât se mai poate.

Plâng clopotele ninse la Râmeţi
De o tristeţe bine cumpănită,
La Putna slova doare sub peceţi
Şi toată Basarabia-i cernită.

Noiembrie, dau frunzele năvală
Spre iarna ce-o să vină în curând
Şi vremea amiroase a răscoală-
Dă-ne Doamne linişte în gând.
...................................................
A plecat şi el, ori mi se pare?
Cresc Munţii din cuvânt în urma lui,
Aşa e jocul-joc, nicio scăpare
Să nu-l joci în Viaţa asta nu-i!...

5 Nov. 2010, ora 7.15

‎(In)evoluţie? de Vali Zavoianu

Peste tot ne înconjoară zmei
Care dau averi pe o sclipire
(Da-n sclipirea din privirea ei

Nu e nici o urmă de iubire.)

Ca la târg se lăfăie vulgar
Tot ce însemna ceva odată
Am ajuns să nu avem habar
Să iubim...(iubirea-i demodată?!?)

Ce preţ are sufletul din noi?
Dacă dimineaţa la plecare
Ne întoarcem pe călcâie goi
Şi plecăm nedând o sărutare?

"Cum mai eşti?" " Ce simţi?" "Vreau să vorbim."
Se tot pierd în calcule avide
Mai suntem în stare să iubim
În aceste vremuri insipide?

Cât era de simplu să primeşti
Un surâs, fiori, o-mbrăţişare.
Ce înseamnă oare să iubeşti?
S-a pierdut răspunsul la-ntrebare.

05.11.2012, © Zavoianu Vali

din copilărie de Nuța Istrate Gangan

luna umblă zăludă cu ochii sparţi
ca o bătrână care a călcat pe ochelari

( din obişnuinţă îi poartă oricum)

tot din obişnuinţă câinii urlă la lună
a jale a pustiu și a plictiseală desigur
prost obicei îţi spun
sunt atâtea lucruri la care oamenii ar trebui să urle
în loc să arunce cu barda în lună şi să îndârjească bietele animale

eram copil
umblam noaptea pe malul apelor
și prindeam în năvoade albastre
toate lunile care coborau sprințar în unde
nu-mi era frică de monştrii din adânc
nici de omul de pe lună
cel mai tare mă îngrozea
urletul prelung şi sfâşietor al unui câine pribeag
la o răscruce de drumuri
fix la miezul nopţii
când strigoii îşi făceau plimbarea obişnuită

și luna umbla zăludă cu ochii sparţi
ca o bătrână care a călcat pe ochelari

(din obişnuinţă îi purta oricum)

Mi-e toamnă, mi-e iarnă...---Florina Sanda Cojocaru

Flămândă cădere din ceruri de patimi,
Nuntită durere în toamnele noastre,
Zăpadă de griuri şi poduri de lacrimi

În vise pierdute, aproape albastre.

Bogaţi cerşetori şi străzi prea înguste,
O iarnă ce-şi cere dreptul la viaţă,
Doar oameni ce strâng, sărmane lăcuste,
E ora când sufletul trist îmi îngheaţă.

Fuioare de vânt se înnoadă în noapte
Şi tu îmi rămâi atât de departe;
Mă doare a vară în toamnele mele
Şi nu eşti cu ele, şi nu eşti de ele!

Cetăţi dărâmate, castele de frunze,
Săruturi de mare păstrate pe buze,
Cortegii de corbi, plăpândă ninsoare,
O viaţă-şi caută de mine cărare.

Străine cântări în apusuri de lavă,
Iubiri ce se pierd între imnuri de slavă;
Mi-e toamnă, mi-e iarnă, mi-e atâta pustiu
Şi dor mi-e de tine. De când? Nu mai ştiu.

Şi ploaie de gânduri dezlănţuie-n toamnă
Dorinţe ascunse, de tine îndeamnă!
Te reinventez într-o mie de feluri,
Iubiri înviate în umeri de ceruri.

O iarnă aştept, să mă ningă tăcere
În suflet rănit, obosit de durere,
Icoane de gheaţă minuni să îmi facă
Şi ochii-ţi străini din nou să mă placă.

Aştept viscolită de zile sticloase
Fărâmă de vară în tine, străine,
Şi îngeri căzuţi de nopţi păcătoase
Îngână speranţe, te poartă spre mine.

O mie de feţe, o singură moarte,
Copaci feciorelnici vor arde în noapte,
Străjeri de-ntunerici în ceruri de toamnă
Şi dorul de mine, iubite, te cheamă.

Străine cântări în apusuri de lavă,
Iubiri ce se pierd între imnuri de slavă;
Mi-e toamnă, mi-e iarnă, mi-e atâta pustiu
Şi dor mi-e de tine. De când? Nu mai ştiu.

CRENGI MOARTE dde Stefan Oana Valentin

Circumscriu
Rădăcină de pământ
Frunzelor uscate

Ca o horă verde
Și vie, să tremure.

Circumscriu
Norii plini ochi
Cerului prea albastru
Ca un dans nupțial
Desculț între ape.

Circumscriu
Curcubeul în palme
Să-mi adulmeci
Dulce și albă
Culoarea.

04 11 2012
ȘTEFAN OANĂ

CIRCUIT PĂMÂNTEAN de Patricia Serbanescu

trăim realitatea iluzorie
în acceptare şi refuz
fiind aici doar provizorie

în adevăr, ce e confuz…

ne-ndreptăm iar înspre rai
tot urcând înspre sinai,
ne-om recunoaşte ca fraţi
de ne-om auzi, strigaţi…

căta-vom în libertate
urma ieşirii din moarte,
stabili toţi, în entitate
cu speranţa, în dreptate.

cineva, ne-o observa
fără îns’a-ngenunchea
şi cu dorul de pământ
ne rostim iar, din cuvânt…

respirăm aer vidat
pe un drum mai luminat,
de’ajutor, fiind aripa
revenind umani, sadea…

iar ne-acoperim cu frica
comparabili cu furnica,
căutând din nou cărare
purtând crucea, în spinare…

golgota, e drumul plâns
doar Iisus, numitul ,,uns,,
l-a parcurs numai la dus,
spălându-ne de păcate
şi scutindu-ne… de moarte.

04 nov.2012