A cata oara? - de Lacrimioara Lacrima

Inimioara. inimioara,
Pentru a cata, cata oara,
Gandul meu fuge la tine
Ca esti totul pentru mine?
Ziua trece mohorata,
Gandul meu la tin’ se uita
Chipul tau sa il zareasca,
Numai tie sa-ti zambeasca,
Si a cata, cata oara…
Viata mea e mai usoara?
De cand mana tu mi-ai luat
Buzele mi-ai sarutat…
Apoi spui cuvinte dulci,
Dragostea sa mi-o aduci,
In suflet mi-ai asezat-o
Doar el stie sa o poarte…
Ea e tot ce am mai scump
Rostul mi-e cat inca sunt,
O pastrez ca pe-o comoara
Pentru a cata, cata oara?

Am privit o stea, aseara,
Pentru a cata, cata oara?
Prin divin de cer si luna
Noi eram tot impreuna…
Prin racoarea-ntunecoasa
Lumina dragostea noastra,
Si in rasarit de soare
Pentru a cata, cata oara,
Dau simbol imbietor…
Stralucire unui dor?
Dor de tine sa te vad,
Gandul meu il tot culeg
Ca pe-o minunata floare
Pentru a cata, cata oara?
Dor de marea care-i mare
De valuri mangaietoare,
Dor de munti, dealuri, izvoare
De-a ta tandra alintare…
Toamna este fermecata
Aurie-i frunza toata…
De pe creanga a fost luata
Vantul, ploaia, o tot bate…
Pe pamant usor coboara…
Eu visez…a cata oara?

Oare e suficient o singura data ca sa realizezi ceva…sau ai nevoie de mai multe ori? Probabil ca atunci cand sentimentul(oricare ar fi el)este foarte puternic…sigur ca simti nevoia sa incerci de cate ori este posibil…

Se-nchină vântul ... de Ovidiu Oana-pârâu

Se-nchină vântul la altare
De clăi de fân pe dealuri scrise,
Cerşind iertări pentru proscrise
Rafale ce-au stârnit vâltoare.

Între fâneţe şi ocoale,
Frunzişuri murmură iertare
La ruga lui înălţătoare
De pale tresărind domoale.

Ca mir se-aşterne ploaia rece
Peste frunziş, pe clăi descânt
Tăceri se cern peste pământ.
Amin! Trei cruci! Şi vântul trece.

Gând de toamnă - de Boris Ioachim

Vântul rece-al toamnei faţa mi-o încruntă

Frunza ruginie aşterne-se sub pas,
Şi se-aud în noapte chiote de nuntă
Tulburând cu larmă al tăcerii glas.

Îmi tresare gândul, hohotind bezmetic
Amintindu-mi, sadic, de trecutul mort,
Şi se adună-n grabă negrele corăbii
Ale amintirii-n al inimii port.

Pleoapa cerne lacom ploile durerii
Rana greu ascunsă se deschide iar
Mă-nfioară-n noapte amintirea verii -
Vara tinereţii şi stinsul ei jar.

Toamnă blestemată,
Toamnă fumurie,
Spune-mi de oare
Nu a fost să fie?

Văd, în amintire, o iubire vie -
Patimă ascunsă-n ochii care cer...
Dragoste nebună – ce n-a fost să fie,
Sentimente care, astăzi, zac stingher.

Văd, în amintire, muguri de april -
Văd o fată dulce, cu un râs bizar
Şi-mi revin în suflet lacrimi de copil
Şi tristeţi nespuse – şi suspin amar.

Anii – pietre grele – vise-au măcinat
Dragostea pierdută mi-e blazon şi chin,
Des îmi port în noapte trupul ruinat
Şi-o-ntrebare-mi umple gândul de venin:

Toamnă blestemată,
Toamnă fumurie,
Spune-mi de oare
Nu a fost să fie?
Calea care duce către nicăieri
Tot mai des s-aşterne sub stingherul pas
Nu mă mai sărută limpezi primăveri –
Nu e vis s-aprindă înecatu-mi glas.

Fata mea ciudată, fata mea de-april,
Cine-n miez de noapte te-o mai pomeni
Când sub strai de iarbă, rece şi umil,
M-or culca – şi-n tină mă voi risipi?

…Frunza ruginie aşterne-se sub pas
Vântul rece-al toamnei faţa mi-o încruntă;
Să ne luăm, iubito, ultim bun-rămas -
Căci m-aşteaptă moartea, să-ncropim o nuntă.

...Viaţă blestemată,
Toamnă fumurie,
De ce am ars degeaba
Şi n-a fost să fie?

Cineva se uită la mine... - de Nicoară Nicolae-Horia

Cineva
se uită la mine
cum gândesc,
cum scriu,
cum tac.
Cineva
se uită la mine,
în totul
ce fac.
Eu,
câtă vreme
știu
că trăiesc,
îi voi face întotdeauna
pe
plac...

Mulțumescu-ți, Doamne! - de Emil Marian

Eu mulțumescu-ți, Doamne,
Că din al tău prinos,
Printre-ale mele toamne,
Te uiți la păcătos.
Eu simt a TA iubire,
Și viața ce-o să vie,
Prin mine faci vorbire,
Și mi-ai dat poezie.
Cînd văd a lumii rele,
Inima-mi piept se frînge,
Arunc ochii spre stele,
Și-atunci doar unul plînge,
Căci celălalt zărește
Speranța printre nori,
În CEL ce TE iubește
Tot timpul, chiar de mori.
Și plin de-a TA iubire,
Mă-ntorc atunci în lume,
Să fac mereu vorbire,
De TINE și-al TĂU NUME:
Probabil c-alte soarte
Nu sunt, c-am multe toamne,
Da’-ntr-una pîn’ la moarte,
Eu mulțumescu-ți, Doamne!

Scrisoare II - de Boris Ioachim

...Şi, s-ar putea să fie, chiar ultima scrisoare –
Căci semne de la tine, nu vin, nu se arată...
O scriu cu-n fel de calmă, dar tristă nepăsare
Citind-o, nu-ţi va spune, cum îţi spunea odată:

„Mi-e dor de-a ta privire, de voioşia ta
De gura ta frumoasă – de calda-i răsuflare...”
Azi mi te-am scos din suflet – cu greu – dar, totuşi, da,
Te-am scos de tot din mine – durerea nu mai doare.

Te uită, afară-i toamnă – e chiar toamnă în toi
Şi gros covor de frunze pe alei se tot aşează...
Ştiu, simt că îmi lipseşte cuvântu-acesta: „doi” –
Dar împărţirea-i simplă: de-i „unu” – ce contează?!

Mă plimb, singur cu mine – de mână nu mă ţin! –
Greu mi-amintesc de palma ta fină, arzătoare...
Într-adevăr, din zare, cu norii vineţi vin
Neînţelese doruri de-o dulce sărutare.

Singurătatea-mi sapă privirea-nceţoşată –
Să fie pâcla toamnei, sau mustul ochilor?! –
Ce-a fost, n-o să mai fie, îmbietoare fată,
Căci dorul meu de tine – o dată a fost dor.

...Nu s-ar putea – chiar este – o ultimă scrisoare,
Căci semne de la tine, n-aştept, precum odată...
Am scris-o cu tristeţe, dar calmă nepăsare –
Te uită, afară toamna, cum colţii şi-i arată...

Sudare - de Costel Suditu

Şi două bucăţi de fier se pot iubi.
Atunci când se întâmplă să se îndrăgostească,
Vor clocoti,
Să se contopească.
Şi aşa, de atunci, vor avea de toate
Necăsătorite,
Că doar sunt sudate.

Paradigmă de Veronica Simona Mereuta

faţă văzută a lumii din înaltul aşteptărilor
ce se pot avea de la ce-ţi rămâne al tău
dincolo de humă sau ...humus
felul de mâncare aşezat la voia întâmplătorului arbitru
şi nu a celui liber
crezând că eşti mai mult
decât o cu minte bucată de lut
bun doar de luat în pasul cuceritorului

mă gândeam să-ţi amintesc
ploile nu sunt doar aşternut de iluzii
precum lacrimile pansament de obraz rănit
nu-mi e străin fulgerul
iar dacă-l iubesc aceasta va rămâne între noi
aşa cum nu te aştepta să iasă fum de unde nu-i focul aprins
unele făpturi îşi încondeiaza supravieţuirea
în aşa fel încât să poţi crede că e viaţă
şi nu un dor nesfârşit de poveste

Urme pe oglindă de Boeru Valentin

De ce sunt înciudat astăzi pe mine?
M-am mulţumit întruna cu puţin.
Cu traiul zilnic, simplu…
Cu doza mea de chin,
Oftând prelung, refren între suspine.

Am depăşit mereu cu nodu-n gât,
Obstacole, răscruci spre pante line.
Am spus mulţam, e bine şi atât,
Fără să număr restul,
Primeam ce se cuvine!

Lăsam impresia greşită, că nu-nţeleg,
Când studiat atent,
Poate cu rea credinţă,
Mi se cerea tăcere, respect şi pocăinţă,
Prin ghicitori tembele,
Cu scop să le dezleg.

Dar n-am fost prost deloc,
Nici chiar pentr-o clipită.
Am măsurat atent,
Ştiind ceea ce fac.
Am dibuit măsura dintre cojoc şi ac,
Punctând mereu cu forţa potrivită.

Dar câţi din lumea asta n-au pătimit la fel?
Şi câţi din ei au spus că-i dreaptă plata?
Un şir bombănitor,
Un lanţ ca de oţel,
În care se reflectă,
Zbătându-se legată,
Fără scăpare, soarta.

VINDECARE... - de Nicoară Nicolae-Horia

Ţi-aduci aminte când eram copii,
Cum ne ţinea pe braţele ei luna,
Mâinile tale vindecă, nu ştii?
Aşa îmi spui mereu şi-ntotdeauna.

Când ele îţi alunecă încet
Pe fruntea ta, pe gânduri şi pe toate,
Mâinile acestea de Poet,
Te vindecă, iubito, de păcate.

Nu le strivi acum la pieptul tău,
Ca mugurii, aşa sunt de plăpânde,
De n-or mai fi o să îţi pară rău,
N-o să mai ai de cine te ascunde...