Deşertăciuni de Boris Ioachim

Ţi-aş scrie dulci cuvinte de iubire -
Dar toamna mă îneacă cu-al ei fum
Şi, obsedant, prin ceaţă-mi dă de ştire

Că-i stins, de acum, al dragostei parfum.

În căzi de lemn, fierb musturi aromate –
Aşa fierbea în mine al tău gust
Şi inima-mi zvâcnea-n fierberi turbate
Dar, azi, oţet e al iubirii must.

Cu câtă uşurinţă, când dorinţa
Ne fierbe-n piept, rostim un „te iubesc”!
Şi ne e atât de clară-atunci credinţa
Că ne iubim etern, dumnezeiesc.

Cu dulci şoptiri, ne spunem jurăminte –
Şi chiar le credem şi proorocim...
Iar printre sărutări rostim cuvinte:
Cum că, pentru vecie, ne iubim.

Însă prea scurtă e vecia noastră –
Mai scurtă decât chiar un anotimp...
Căci, repede, din zarea cea albastră
Vine al despărţirii vânăt timp.

Şi atunci uităm şoptiri şi jurăminte
Şi sărutări şi dor şi veşnicii...
Ne despărţim cu acre, reci cuvinte –
Şi râdem sec de vechi proorocii.

...Ţi-aş spune dragi cuvinte de iubire –
Dar toamnele mă-neacă cu al-lor fum
Şi, obsedant, prin pâcle-mi dau de ştire
Că-i stins, demult, al dragostei parfum...

Magicianul de Camelia Armati

Cu mâini abile învârte cercurile albe,
Le împletește, ori mi le face salbe.
Cercei mi-atârnă la urechi- ca lacrimi,

O mare-ntreagă plină e cu patimi!

Și fiecare strop se frânge în lumină:
Unu-i de soare alb, iar altul e de tină,
Se-atrag, se contopesc în vina fără vină
Și se rotesc în cercuri de zăpadă fină...

E el, Magicianul, apare fără veste,
În palmele-i deschise mereu cu o poveste
Și-n șoaptă, la ureche, ca vântul suflă-ades,
Cuvinte ne-nțelese, dar zise pe-nțeles...

O dată-i soare, scos de-o rază ca de o ureche
Și vine ca prinos iubirii de pereche...
Apoi, e raza lunii din noaptea cea adâncă,
Lumină-n umbra colțuroasă de înnegrită stâncă.

Lamă în zi de sărbătoare, cuțit ce taie pâine
Și prevestind moartea, se pare, a zilelor de mâine,
Magicianul ce-mi apare-ades în vis adânc,
E al pădurii-n veci ales și-al apelor cuvânt.

Străjerul veșnic nedormit, veșnic cu ochi agili,
Apare trăsnet răvășit, ori fulgerul tiptil,
Iar ochii verzi dacă-i privești cu luare-aminte,
Ușor, ușor, te rătăcești uitând și de cuvinte...

Aduce iarnă-n miez de vară când suflă viscolit,
Magicianul meu din seară atât de mult iubit!
Când ninge-n mine, vine vara cu iarna dimpreună,
Iar Soarele cu alba Lună danseaza mână-n mână...

Zăpada aurie și ochii smaraldini,
În vara cenușie e gerul cel hain...
Magicianule, adu-mi-te pe tine-n dar,
Obrazul cald, în pieptul meu ți-l reazemă- hotar

Al luminatei ierni de gheață și de vis
Și-a-ntunecatei veri de suflet mort, proscris!
Să-mi geruiești și gura, sărutu-ți să mă prade,
Iar mâna-ți să alunece pe mine în cascade...

Frământă-mă cu foame, cu ură, cu iubire,
Magicianul meu, mă leapădă de fire...
Să vii în albă iarnă cu ochii tăi de vultur,
Să vii în neagră vară, de patimi să te scutur...

Cu mâini abile să învârți tot cercurile albe
Și se le-nmoi adeseori în lacrimile-mi calde,
Sărută-le, iar sarea lor și marea s-o albească,
Și vara neagră, și iarna ta împărătească...

Mă-ncolăcesc pe palma-ți, ca șarpele de iarbă,
Te-ademenesc să te întinzi cu mine pe o nalbă
Și împletiți în cercuri albe, prin iarna din ferestre,
Magicianul meu, de moarte, mai spune-mi o poveste!

Camelia Armati

Un pupic,doar sunt bunic! de Elena valeria Ciura

În vis petrecem ca în copilărie
Şi ne trezim cu zâmbete dulcii...

Cum mai trec anii, alţii sunt copii
Şi urmărim a lor eutrofie.

Ne transformăm în miei ori cai,
Ori suntem ce vor ei să fim în joacă,

Ne amintim, nu fără nostalgii-
Şi-am vrea să fim...mai tinerei-oleacă!

Să îi ferim de tot ce n-am putut
Pe-ai lor părinţi, când erau mici..

Nepotul ştie cât de mult este iubit....
,,Hei, buni, trebuie să plec şi vreau pupici!,,

14 oct.2012

Legământ de Veronica Simona Mereuta

inutilă nevoie de punct
dorinţă de a repeta amintiri
ameridianul pierdut de trecut

caut încă izvorul
cu o crenguţă în mâna tremurând
şi rătăcesc iar drumul
bătătorit e câmpul
uscate palme odihnesc şoapte
văpaie

14.10.2012
Vero

Iar cîntă muzică-n Olimp! de Emil Marian

Mă-ntreb de-i vis sau plăsmuire,
Totul îmi pare de necrezut,
Alerg să prind a ta iubire,
Alerg să prind alt început.

Pînă la tine trec multe poduri,
Iar simt arterele cum se-mpletesc,
Că sîngele-mi curge cu noduri,
Că tremur tot și te iubesc!

Sufletul cîntă, glas de tenor,
Vocea-i timidă și pierită,
Mă-mbrățișează al tău dor,
Mă-mbrățișează a mea iubită!

Și depărtarea se scurtează,
Se pierde spațiul, dispare timp,
Iar sufletele-acum dansează,
Iar cîntă muzică-n Olimp!

Post restant de Veronica Simona Mereuta

aşezământ ori semn de întrebare
rămas fără punct
uşă lovită de vânt

dinspre trecut legământ neterminat

14.10.2012
Vero

Umbre... temeri de Cătălin Codru

Curg din mine două umbre,
Soarele-i pe cer... şi luna,

Sunt uimit că până-acuma,
N-aveam umbre... decât una.

Doar o umbra-i mai timidă,
Şi se-ascunde-n paşii mei,
Alta-i mândră şi semeaţă,
Mi se-nalţă peste chei.

Dintr-o dată două umbre,
Se agaţă-n mersul meu...
Care calcă-a-treia umbră,
Unde-i ea?... unde sunt eu?

Umbre sparg în mine paşii,
Care duc spre al meu mâine,
Am în stânga pisici roşii,
Iar în dreapta am un câine,

Fără tine n-am lumină,
Fără mine nu sunt eu,
Umbrele-mi păşesc în tină,
Înaintea mea sunt eu.

Soarele-mi măreşte umbra,
Dar eu sunt aşa cum sunt,
Între mine şi lumină,
Sunt o umbră pe pământ.

Imprimată pe cărare,
Lunecată aşa... pe drum,
Se prelinge înspre zare,
Din tot ce sunt eu acum.

Umbra mea e o minune,
O minune sunt şi eu,
Aş fi umbra fără tine,
Tată-aş fi pământul greu.

Baladă pentru ochi căprui de Boris Ioachim

Au înflorit deodat’ şi tei şi crini …
O, teiul cu dulceag parfumul lui!
Printre-ale sufletului meu grădini

Tot bântuie un dor de ochi căprui.

Sunt ochii ce-i visez cu-ai minţii ochi
Şi-n toamne şi sub biciul gerului;
Mi-e teamă, Doamne, să nu mi-i deochi –
Că-s cei mai calzi, din lume, ochi căprui.

Frumoşi sunt ochii de azur, sau verzi –
Şi ochii negri - şi ochii oricui…
Dar te-aş ruga, frumoaso, să mă crezi
Că eu iubesc doar ochii tăi căprui.

E-o noapte caldă, greierii doinesc
Şi aş vrea, nebun, pe-un colţ de stea să sui,
Ce să mă ducă, doar ca să privesc,
Cum dorm, iubito, ochii tăi căprui.

Să mă întreb, privindu-ţi chipul fin
Şi buzele-ţi – molatice petale –
De s-ar putea, vreodată, să mai vin,
Să mă înfrupt din rodul gurii tale.

Şi, tainic, înainte de plecare,
Cu buzele, o clipă, să-ţi ating
Ochii căprui, tu, dragoste ce doare,
Căci, tot mai des, tristeţi adânci mă ning.

Dar tu n-ai şti, nu, n-ai putea afla –
Căci eu n-aş spune asta nimănui!
Că am zburat, purtat de-un ciob de stea,
Doar ca să văd cum dorm doi ochi căprui…

şi tot scriu de Leonid Iacob

Scriu

pe frunze şi petale

cântece

ce vin agale

ca s-adape

dintre ape,

doruri -

zbatere de pleoape...

Scriu pe vânt,

pe ochi de floare ,

pe ninsoare

călătoare,

scriu târziu,

urlet morţiu

pentru suflet

încă viu.

Dare-ar plânsul ielelor

peste

ochiul stelelor,

peste

pietrele

uscate,

peste şoapte,

peste noapte,

peste mine,

peste toate.

Şi tot scriu

şi iarăşi scriu

şi de mine nu mai ştiu...

şi de mine nu mai ştiu.

poezia face parte din volumul meu (bun de tipar): "Ultima santinelă"

Exodul moldovenilor de Iurie Osoianu

... Vezi moldovenii cum se duc 
Pe drumuri care parcă curg 
Pe drumuri care n-au întors 

Perdute- n albăstrii de bolţi

Vezi moldovenii fug şi fug
De foame, săracii şi jug
De comunişti şi procurori
De bruma care cade-n zori

Nefericitul meu popor
Nu mai încape-n ţara lor
De vînzători de Dumnezeu
-Adăugat la rest mereu

De secole asemeni chin
N-a fost mai mîrşav şi mai fîn
-În ţara doinelor de dor
Ca musca moldovenii mor...

PS **BBC: Moldova -
ţara a cărei populaţie descreşte cel
mai rapid din lume**

Basarabia
28 octombrie 2011