Se vaietă românul... de Iurie Osoianu

Se vaietă românul că cică e furat
De hoţi externi, interni, extratereştri
Şi calcă în aceliasi străchini, regulat

Când ese să-şi aleagă Doamnele fereşte...

Se vaietă românul că cică e vândut
De douăzeci de ani de la cizmar încoace
Aevea visul celor proşti şi celor mulţi
S-a transformat într-o iluzie rapace...

Se vaietă românul că cică e trădat
De când se ştie că-i şi el o naţiune
De domnitori, de regi, de preşedinţi de stat
De toată scârboşenia din lume

Se vaietă românul că -s ruşii vinovaţi
Bulgării, nemţii, ungurii, evreii
Şi după cea călcat în propriul rahat
Şi-l pune cu mândrie-n fruntea Ţării...

E numai vaiet de la Tisa pân-la Nistru
E numai jale şi nevoi şi săracii
Va spun cinstit -de-aşi fi eu Prim-ministru
Aşi împleti din voi frânghii peste frânghii

Şi v-aş impune să munciţi, creindu-vă condiţii
Din zori şi până-n negrele chindii
Dar ce să fac cu conştiinţa comunistă
Mai vie -n voi decât Hristoşii cei mai vii?!!

Alege ea aceea ce aveţi
Şi nu aveţi şi niciodată no să fie
Un om cinstit la cârma ţării româneşti
Când necistita-i conştiinţa României!!!

Şi -atîta-i tot ce am voit să spun
Ce -a încăput pe-un petec de hârtie
Visându-mă şi-n togă de tribun
Şi de călău al conştiintei României...

12 octombrie 2012
Moscova

Cu capul în nori de Veronica Simona Mereuta

şi picioarele adulmecând pământul
fiecărui pas scâncetul nou-născut
de-a se aşeza mai departe de primul

tulburătoare încercare de-a imprima prezentului
nu doar platfusul tălpii tale
ci amprenta,felul în care norii se pot oglindi
pământul ar clipi mai des păpădii
armura castelelor de nisip ar respira
a viitor de vâslă chemând bărcile pierdute malului

12.10.2012
Vero

PENTRU TOTDEAUNA de Popa Ines Vanda

Lași semne peste tot pe unde treci,

Stângace gesturi de iubiri cernute,
Ștergi altă zi din calendar și pleci
Spre noaptea cu eresuri surdo mute.

Ne cuibărim dorințele-n tăceri
Și frângem așteptarea-n neputințe,
Doi robi nevindecați de remușcări,
Zdrobind înlăcrimarea în sentințe.

Alerg spre anotimpul de cleștar,
Sunt prizoniera vinei fără vină,
Cânt un refren ce știu că e-n zadar
Și smulg tot dorul meu din rădăcină.

Ești temnicierul propriei chemări,
Te-ascunzi în carapace de genune
Și tragi obloane peste lungi visări,
Sculptându-mă în stele fără nume.

Ai să mă chemi în fiecare zi,
Am să-ți răspund în fiecare noapte,
De-n astă viață nu ne vom mai fi
Ne vom iubi și dincolo de moarte.

Poezia amintirii de Elena Valeria Ciura

Tu, amintire-
copac ramas în mâlul timpului,
ajungi un cântec

ascuns în desişul cuvintelor.

Şi-n taina sunetelor
îţi ascunzi ochii.

Sunetele se târăsc ca o umbră
după gândul meu.

Iar versul va fi o melodie
acoperită de tăcere...

doar doină de Ovidiu Oana-pârâu l

mai dă-mi din când în când de veste

să cred că totu-i ca-n trecut

când mori de vânt ţeseau poveste

cum alta nu era-n ţinut

era minunea despre raiul

tocmit sub poalele de deal

şi peste care curgea naiul

de turme strânse sub caval

mânate lin către izvoare

de apă limpede şi rece

unde se-adapă şi mioare

şi ciurda când spre casă trece

iar de vreun noaten o ia razna

îl strâng dulăii sub jujeu

şi peste tot se-ntinde hazna

ce-o rânduise Dumnezeu

când seara scapătă-n tărie

se strâng ciobanii lângă foc

cu gândul dus la vreo fetie

eu, numai eu nu am noroc

că-s rătăcit de suferinţa

de-a fi departe de la voi

mă mai alină doar dorinţa

s-aud în staul zvon de oi

iar de-oi sfârşi cum nu mi-e vrerea

măcar m-aduceţi înapoi

şi noaptea risipiţi tăcerea

cu ceteri, flaut sau oboi

...

şi-n zori când iar se scutură

ori ceţuri ori boboci de rouă

vă strângeţi lângă ciutură

şi rostuiţi poveste nouă

mâine la șapte - de Nuța Istrate Gangan

în oraşul acesta se moare încet
ştiu obiceiul locului am murit de câteva ori pe aici
stinge felinarul aprinde candela
răscumpără nişte păcate
nu ştiu dacă ai bunuri de împărţit

(m-ai împărţit pe mine odată
la o slujbă de pomenire a iubirilor dezgropate
după şapte ani
eram mai bună decât orice bun al tău
meritam împărţirea

nu pot să uit cum câinii adulmecau oasele albite
şi corbii ciuguleau orbitele
te priveam de sus cum plângeai
văitându-te precum bocitoarea aia profesionistă
de la municipal

plângeam şi eu de ciudă
încă mai credeam în lacrimile tale
după şapte ani de mormânt
furioasă că nici atunci
nu ai putut plânge bărbătește și solemn)

aveam o candelă pe undeva
mirosea a ulei rânced
nu mi se părea deloc sfântă
(dar ce mai e sfânt pe lumea asta?)
o păstram pentru morți și învieri
de tot felul

e luni e întuneric si nici nu-i șapte încă
bisericile nu se deschid decât duminica
(precum shopurile în timpuri odioase)
şi uneori sâmbăta după cinci
"când facem curăţenie printre sfinţi"

murim în fiecare zi
oamenii au predilecție să moară
când le este lumea mai dragă
murim zilnic ce te miri?
mâine la şapte
începe numărătoarea
vom muri pe invers
apoi ne vom naşte probabil cam pe la aceeaşi oră

lasă bocitul
de la naştere
nu scăpăm niciunul

Veşti triste - de Zavoianu Vali

De poţi, ascunde moartea undeva
Într-un ungher de lacrimă o-ncuie
Am de vorbit cu îngerii ceva
Şi nu mai vreau în gând să mi se suie.

Destul îmi ia cu sila oameni dragi
Destul îşi lasă umbra peste şoapte
Te rog perdeaua stelelor să tragi
Că or să vină îngerii la noapte.

Vreau să-mi spun dorul îngerilor toţi
Şi-apoi să-mi plâng în linişte durerea
Te rog, ascunde moartea dacă poţi
Să mai aud de ea nu am puterea.

Eu cred în îngeri şi mai cred că ei
Vin pe pământ şi nu-s plecaţi departe
Te rog nu-mi da veşti triste, dacă vrei
Să nu mai ştiu nimic de nici o moarte.

Ţi-aş spune… de Dani Ela

Ţi-as spune despre cântec
că m-alintă,
ţi-aş spune despre vorbe
că sunt aspre
şi razele de soare în oglindă
se joaca în privirile-ţi albastre.
Ţi-aş spune că m-am rătăcit de tine
azi într-un gând,mâine în altul;
că altă clipă astazi ţine
în palme timpul
ce curge frământând neantul.
Ţi-aş spune c-am rămas cu mâna-ntinsă
ca-ntr-o pierdută,veşnică chemare,
sărmană flacără nestinsă,
uitată pe un ţărm,în depărtare.

Spălarea picioarelor... - de Nicoară Nicolae-Horia

Iisus spălând picioarele
Ucenicilor Săi,
El,
Domnul şi Învăţătorul
Lor-
Fiul Dumnezeului
Celui
Prea Înalt!
Noi,
Frate al meu,
De pământ
Si de Dor,
Noi,
Unul altuia
Niciodată
Nu le-am spălat!...

Aleg Iubirea - de Danaela Daliela

Iubirea de a mă dărui şi de a dărui. Toate exerciţiile de/prin iubire, de până acum, au fost mici scântei. Le-am adunat în mine. Le-am...şi ascuns bine, bine, uneori. Ştiu, toţi credem în acele clipe că ...e unica. E la fel ca şi desluşirile Căii pe care să mergem: Este calea ascetică şi Calea Iubirii în doi. De când omenrea. Nu le-am inventat noi acum. Fiecare cum alege (oare? Mai am nelămurir aici, dar voi pune întrebări şi... voi aştepta răspuns.Sigur îl voi primi).
Zilele trecute, eram în faţa săvârşirii unui ritual. De angajare, aparent io fiind stăpâna. Deveneam conducătoarea unui regat necunoscut. Bănuit. Nu... l-am încheiat. Mâna a rămas suspendată într-un netimp... de unde,voi relua poate, gestul .Sacru , de data aceasta. Pentru că este un Simbol de Forţă şi de dăruire. Nu vreau să fiu asemeni îngerului frânt, purtat pe umărul stâng de atâta amar devreme. Devenind aripă înspre nevăzute înfăptuiri.
.... Eeeei! Acu ce să zic?! A meritat durerea! Adică, am şi meritat-o.
Există o iubire unică?! Există! Cea pe care nu ţi-e teamă să o dărui atunci când ea este cât un mugure. Nerăbdările şi suferinţele există. No! La mine au fost un uriaş univers, în care aproape nu mai încăpea nimic. S-au eliberat, trecând peste voia mea pentru că le durea. Şi ...durerile au dureri. Greu de explicat, dar sigur aşa este.