O nouă toamnă... de Boris Ioachim

O nouă toamnă s-a pornit să ţeasă
Cu fir de-argint, plase de funigei...
Mă tot încearcă-o vie, neînţeleasă,
Tristeţe - după tineri anii mei.

Atât de albastru-i cerul în amiază,
Că, de rugina n-ar foşni prin tei,
Aş crede că e vară şi vibrează
Natura-n toată plinătatea ei!

Dar dimineţile-s înceţoşate –
Melancolia, mă trezeşte-n zori,
Cu amintiri – ce le credeam uitate,
Despre trecut şi-ai dragostei fiori.

Toate-nserările sunt însoţite
De vânăt vânt cu miros de pelin...
Iar pajiştile – arse-ncremenite,
Setoase, calea ploilor aţin.

Setos mi-e sufletul de libertate,
De dragoste, de vii şi noi chemări –
Aş vrea s-o şterg, deodată, din cetate
Şi să mă pierd în neştiute zări.

Dar nu se poate, veacul e prea sumbru,
Prea plin de piedici şi de renunţări –
Pe tot mai strâmte căi paşii-mi preumblu
Şi doar cu gândul fug în depărtări...

DACĂ - de Oană Stefan Valentin

Doar dacă…
mi-ar lipsi o inimă
-cea din stânga-
mi-ai da
un ticăit în plus
pentru veșnicie?

Infinitul
nu ne așteaptă,
trece fără virgule
și fără zăpadă.

Dar dacă…
n-aș avea un zbor
mi-ai dărui
o pana fermecată
să planez rotund
în dublu de spirală?

Sau…
hai să oprim timpul
să-mi crească o inimă
în aripa ta.

De ce oare cerul
nu sfâșie toamna
mai multe furtuni
…. de alb?

CÂMPUL NOCTURN - de Patricia Serbanescu

Viaţa o simţi, singur în stei
Fără habar de dumneaei,
Solitar… şi în hamac,
Fără gânduri la iubiri
Sau trairile cu trac.

Admiră deci Calea Lactee
Înalţă-ţi sufletul în zbor,
Şi fă-ţi din vise epopee
Tot adunând dor peste dor,
Cât ti-o fi aţa, pe mosor…

Iubirea-ţi creşte în destin
Nu ţine cont de jurământ,
Cheamă-ţi şi steaua la festin
Că totu-n jur, va fi sublim
Când vei rosti ultim, cuvânt.

De pică din cer steaua ta
Faci o schimbare de veşmânt,
Te pregăteşti a înnopta
La doar un pas, de crucea ta
Găsit curbat, spre locul sfânt…

Aproape de voi fi de-‘Ntreg
Suind pe cerul plin de Sine,
Fac mâna greblă să culeg
Când sufletul îmi e beteag,
Particule adamantine…

Şi de mai fac şi ochii roată
Când noaptea cerne nemurirea
Ne vom găsi cu toti la sfadă,
Grupaţi pe sexe, în grămadă
Să recreem iar, omenirea.

Ne-o învaţa steaua polară
Să căutăm nordu-n credinţă
Şi ce-i condiţia singulară,
Căci naşterea de-a fost primară,
Putem trăi singuri, în Fiinţă.

Iubeşte-mă... - de Nicoară Nicolae-Horia

Iubeşte-mă cât încă e lumină,
Prin alte părţi deja s-a înserat,
Sufletul meu, fărâmă cu fărâmă,
De-o simfonie stranie-i arat...

Iubeşte-mă cât încă mai respiră
Prin muguri floarea dorului de floare
Şi Aerul se tulbură pe liră
Sub Ochiul tău ce mângâie şi doare!

Iubeşte-mă de-a pururi nefardată,
Iubeşte-mă, iubito, natural,
În tine veşnic se ascunde-o fată
Precum se-ascunde Râul într-un val.

Iubeşte-mă cât încă eşti frumoasă,
Aşa precum erai la începuturi,
Cu-acelaşi neastâmpăr de mireasă,
Cu-acelaşi zbor incendiar de fluturi.

Iubeşte-mă cât încă e devreme
Cu disperarea ultimului gând.
Buzele tale murmură poeme
Şi părul tău se-aude murmurând...

Iubeşte-mă cât încă mai pot scrie
Cu mâna mea flămândă peste vânt,
Tu eşti întâiul semn de Poezie
Fără de care n-ar mai fi cuvânt.

Iubeşte-mă cât se mai poate încă
Iubita mea din veacul douăzeci,
Ca Prometeu mă simt legat de stâncă-
Vulturul meu, tu vii mereu şi pleci...

Să ne iubim, iubito amândoi
Cu-acelaşi dor de Dragoste de viaţă,
Să ne iubim şi dincolo de noi
Să ne iubim cât încă-i dimineaţă...

Întuneric de toamna - de Augustin Septimiu Ion

Prin fereastra-ntredeschisă,
Toamna plouă frunze moarte,
Picurând la mine-n casă,
Toate visele desarte.

Vântul sufl-a pribegie,
Florile pălesc și mor,
Luna cade-n nostalgie
Împietrind mutul decor.

Printre tristele petele
Adunate pe podea,
Zac parcă impersonale...
Poza ta... inima mea...

Totu-i rece și se frange
De atatea zile grele...
Lumânarea-ncet se stinge,
Întunericul ma cere.

Am văzut un înger… de Nicoară Nicolae-Horia

Am văzut un înger,
Câtă bucurie!
Se uita la mine
Cu luare-aminte,

Ce vedea acolo
Nimenea nu ştie,
Doamne, dă-mi Vederea
Scrisă în cuvinte!

I-am simţit oftatul
Cel dintru cerime,
N-am să-i uit privirea,
Clară şi adâncă,

Am văzut un înger,
Se uita în tine
Şi de bună seamă
Se mai uită încă...

Închide-mă în toamna ta, iubite - de Irina Nedelciu

Închide-mă în toamna ta, iubite
Şi dă-mi parfumul tufelor, ca dar,
Îmbracă-mă în frunzele aurite
Şi culcă-mă în caldul tău altar.

Învaţă-mă să îmi aduc aminte
De jocul tandru şi înflăcărat,
Unde iubirea cântă fără minte
Iar sufletul se joacă avântat.

Păstrează-mă în toamna ta, iubite
Să-ţi pot cânta suav iubirea mea
Şi printre şoapte tandre, adormite
Să-ţi picur stălucirea de la stea.

Ca inima-ţi să scalde în lumină,
În zilele când cerul va boli,
Să fluieri fericit şi fără frică
Că a mea iubire se va prăbuşi.

Închide-mă în toamna ta, iubite
Şi fraga-mi dulce eu ţi-oi oferi
De-a pururea, să îţi aduci aminte
Că doar cu tine voi îmbătrâni.

Eu văd cuvinte… de Nicoară Nicolae-Horia

Nici tu nu m-ai crezut, ţi-aduci aminte
Când îţi scriam cu verbul ars de dor
Pe frumuseţea ta, eu văd cuvinte,
Cum vede ploaia fulgerul din nor!

Tu te-ascundeai atunci în ochii mei
Ca hohotul luminii într-o floare-
Suntem bătrâni de-acum şi tot mai vrei
Să-mi pui în gânduri câte-o Sărbătoare…

În miez de noapte mă trezeşti din Vis
Cu versul tău ce pururi se repetă
Şi dimineaţa, odihnit de scris
Mă plec spre-aceeaşi zilnică navetă…

Eu văd cuvinte şi-amirosul lor
Îmi umple-auzul tânăr dinspre tine
Când îţi şoptesc, cu ochii ninşi de Dor,
Ce anotimp e-acela care vine,

Ce Anotimp e-acela ce se duce
Şi noi în care ne rostim acum?
Eu văd cuvinte, frumuseţe dulce
Leagă-mă de tine şi de drum...

Constatare - de Emil Marian

Cînd muzele vin și-ncep să m-atace,
Mă ia cu leșin, însă și îmi place,
Șoapta lor divină gînduri îmi trezește,
Eu n-am nici o vină, tac precum un pește.
Și-n acest buluc ce face balans,
Deși-s singur cuc, eu încep un vals
De vorbe timide si încă neclare,
Le așez în rime, le pun în picioare.
Le caut un ritm, le dau ințeles,
Totu-i ca un film. Mi se-ntîmplă des
Ca să fiu atins de-armonii celeste,
Și-atunci mă las prins, iute, fără veste.
Nu stau să gîndesc, nu e glasul meu,
E CEL ce-L iubesc, este Dumnezeu!
Prin mine vorbește, glasul Lui ceresc,
Pe toți ne iubește-n versul îngeresc.
Nu-i al meu talentul de a scrie versuri,
E al Lui patentul, e din Universuri.
Io-s un scrib mărunt, mai neimportant,
Mîine-oi fi cărunt, pe-aici sunt flotant.
Sunt un mesager, o mică furnică,
Versul e din Cer, cînd și cînd îmi pică.

NU POTI AVEA HABAR - de Patricia Serbanescu

ce dor îmi e de tine
nu poţi avea habar!
de steaua ţi se stinge
lumina-i în zadar…
sunt puntea răsturnată
ce prinde malul tău,
cu braţul drept tomnatic
spre sufletu-ţi de zeu
avand sprijinul stâng,
înfipt în duhul meu…

lumina se-nfiripă
de îmi întorci privirea
cu-a timpului aripă
înăbuşind pornirea,
căci sufletu-ţi e liber
şi zborul te înalţă,
stingându-ţi paşii-n iarnă
te pregăteşti… de viaţă
e timpul veşniciei
în trupul nemuririi
conştiinţa o să-nvie
treziţi de legea firii