Cine oare? de Lacramioara Lacrima

Cine oare, cine, cine,
Te iubeste doar pe tine
Si-ntr-o zi cand va putea
Iti va da dragostea sa?
Cine crezi ca cine, cine,
Te viseaza-n nopti senine
Asteptand ca sa te vada
Acum cand afara-i toamna
Ca sunt frunze peste tot
Privesc ploaia si socot
Vantul bate si vuieste
Cine oare te doreste?
Cine scrie, cine scrie,
Multe rime pe hartie
Ca apoi sa le trimita
Citindu-le-ntr-o clipita
Tu sa simti iubirea mea
Mangaindu-ti inima…?
Cine oare pentru tine
Nu s-ar mai gandi la nimeni
Ar uita de griji, tristeti
Vesela-ar fi-n dimineti
Si-ar zambi la mandrul soare
La campie, munte,…mare?

Cine oare te-a trimis
Ca sa-mi implinesti un vis
Si sa gust din fericire
Sa cunosc ce e iubire?
Cand vom fi doar amandoi
Sentimentul dintre noi
Va sta simplu marturie
La ce-a fost si o sa fie
Sarutari vor fi cuvinte
Soapte dulci ca sa alinte
Mai aproape am sa m-aplec
Trupu-mi brate sa-l petreci
Si de lume-om fi departe
Nimic sa nu ne desparta…
Ca-mi esti drag, ca iti sunt draga
Ne-om iubi o viata-ntreaga
Nu e oare o minune
Ca te strig frumos pe nume
Taina dragostei simtim
De ea numai noi doi stim?
Cine te-ntelege, oare
Si pricepe prima oara?
Fericirea-i doar o data
Merit-a fi ascultata…

Urmă de stea de Elena Iuliana Constantinescu

Aș vrea să pot să te găsesc în stele
Și să te închid în luna plină

 a tainei;
Să te strâng printre liniile sufletului
Și să rămâi în inima mea;
Aș vrea să râd sub rana suferinței
Și plânsul să mă uite-n lacrimi grele
Și să te strâng în palme plin de ele,
Urme lăsând pe chipul meu;
Aș vrea să torn în tine tot amarul,
Să scurg tăceri din ochi plini cu lumină
Și să-ți găsesc în infinit hotarul;
Aș vrea să fiu de tine-n mine plină,
Să simt o armonie pe altarul,
Ce ascunde-n sine viața ta și-a mea viață .

Lacrimă de dor de Irina Nedelciu

De dor mi-s ochii stinşi în ziuă

Şi glasul inimii îmi pare mort,

Pe buze-mi picur doar chinină

Să nu-mi mai simtă chinul tot.

În suflet doar amar de toamnă

Mi se revarsă insolent,

Lăsându-mă plăpândă-n boală

Ca o fantomă-n insolvent.

Pe-artere şoapte-ngândurate

Îmi desenează un şotron,

Să joc cu gândurile toate

În constructiv şi cu bonton.

Şi toamna parcă îmi împarte

Amarul dulce de cel rău,

Pictând cu frunzele ciudate

Tablou frumos cu chipul tău.

Încet lumina mă răzbate

Prin lacrima căzută lin

Şi scap un te iubesc, bărbate,

Prin buzele aprinse-n chin.

15 septembrie 2012

Cununa de acantă de Ovidiu Oana-parau

Pentru dragostea ta                               

râvnesc răsplata

Afroditei:

o cunună de acantă.

Frunzele

te vor învăţa

să-mi mângâi fruntea,

iar spinii

vor scrijeli

triumful iubirii

pentru tine,

cea zidită

în stihuri,

la fel cum pietrarul

a ridicat-o din marmori

pe Venus.

binecuvântez de Maria Belean

clipa 
în care gândul deschide fereastra 
spre Bunul Dumnezeu 

Doamne
îți întinzi cerurile
peste sufletul cioplit
fără să întrebi dacă și mâine
se va deschide ușa
cu aceeași putere
de aceea te iubesc

Tu știi
să faci să țâșnească izvoare din pietre
glasul tunetelor le petreci prin văi înverzite
le-ai pus o margine
să nu se întoarcă
să nu veștejească lutul
semințele bune să ajungă lăstari
de aceea te iubesc

văile strâng izvoare
copaci înfrunziți
sălcii ating oglinzile ochilor
adapă setea măgarilor sălbatici
și pe obrazul celălalt
urc încă o treaptă
de aceea te iubesc

acum știu de ce în mine
păsările și-au început cuib
că stâncile sunt adăpost pentru privirea iepurilor
las munții să crească în țapii cenușii
ei nu au fereastra deschisă
mila-i privește prin ploi

Doamne
ai lăsat în valea mea să plutească corăbii
pe unele din ele leviatane
care se joacă cu valurile
pentru că-mi încerci căldura iubirii
pentru toate
întind mulțumirea până la cerurile inimii

ochiul ferestrei

voi trece prin tine
atârnându-mi trupul de mir

16.09.2012

Trei poeme de Duminică... de Nicoară Nicolae-Horia

Nimeni nu se naște...

Nimeni nu se naște
Fără voia
Lui,
fără voia Lui
nici nu se moare!
Nicăieri în lume
mai datornic
nu-i
ca drumul
de la rod
până la floare...
Nimeni nu se naște
după voia
lui...

Se mută munții...
Roșia Montană...

Când mă gândesc la voi mă frige Dorul,
Moții mei de-atunci și de acum,
Azi-noapte l-am visat pe Crăișorul,
Venea spre Bălgrad obosit de drum,

Venea spre locul osândirii sale,
Cocoși se auzeau cântând în zori,
Nu avea lanț la mâini și la picioare,
Purta pe umeri țundra grea de nori

Și-acolo sus, la Roșia Montană,
M-a întrebat sub zările surpate-
„Se mută Munții?!” Doamne, ce dojană!
Și Aerul se tulbura departe.

Tăcut, ca piatra, m-am trezit din vis,
Crăpaseră cuvintele de ger
Și dintr-odată parcă s-au aprins
Lămpașele minerilor în cer.
...............................................

„Se mută Munții! Murmurau pe rând
Pădurile de brazi, de fagi și paltini
Și aurul se întuneca gemând
În dedesuptul lor, cel greu de patimi...

Inoxidabil ca sufletul...

Inoxidabil ca sufletul
e poemul acesta
care ți-l scriu.
Pământul tău
promis-
de când,
îmi așteaptă
rodirea.
Grea de-adevărul rostirii
steaua
cuvântului
cade-n adânc,
germinând
prin
tăcerile tale...

Legenda râului de dor (Altruism) - de Ovidiu Oana-pârâu

Demult, un râu ce curge în aval
S-a tot gândit privind spre mal.
I-a zis: - Mi-e dor de munte, foarte dor,
Aş vrea să mă întorc acasă, la izvor !

Dar malul i-a răspuns: - E peste poate !
Nu poţi să te opreşti, stai şi socoate !
Nu-i vorbă doar de mine, dar arinul ?
Cum poate să suporte astfel chinul ?
Cu apa, de te-ntorci înspre izvoare,
Amarnic asupreşti pe fiecare.
Moraru-şi va seca pe loc uiumul,
S-or pierde peşti-n mâluri cu duiumul,
Iar în livadă, fructele-or să sece,
La fel şi câmpul fără apă rece;
La păsăret îi vei strica hodina,
Nici rufe nu mai spală gospodina,
Iar ciurda când o fi să se adape,
Va fi doar smârc aici în loc de ape;
Adu-ţi aminte scalda de plăcere
A ţâncilor şi-a sălciei mângâiere !
Cum poţi să schimbi deodată legea firii,
Pentru un moft şi-n numele iubirii ?

- Of, malule, mă umpli de tristeţe,
Când te gândeşti la propria frumuseţe !
Arinul, păsăretul şi morarul,
Sau salcia şi ciurda, grădinarul,
S-au învoit cu mersul meu în munte
Şi seceta găsit-au să înfrunte,
Căci vântul le-a venit în ajutor
Şi apă le aduce cu un nor.
Credeam c-ai înţeles şi că îţi pasă,
De dorul meu de munţi şi de acasă.
Aşa cum vrei mereu să-ţi fie bine,
Gândeşte-te o clipă şi la mine !
Căci, dac'ar fi ca să mă sece dorul
Şi-n munte s-ar slei de tot izvorul,
Atunci tu ai rămâne pe vecie,
O râpă îmbrăcată-n bălărie.
Iar trupul ţi s-ar umple de noroaie,
Târâte de şuvoaiele de ploaie !

Atât i-a spus şi a pornit agale,
Ducându-şi unda lină înspre vale,
Dar şi-a vestit iubirea printr-o boare
Şi păstrăvi ce înoată spre izvoare.

MOARTEA UNUI VIS de Camelia Armati

Ce faceți când vă moare un vis? Când cineva vi l-a ucis?
Ce faceți când în loc de paradis, găsiți un iad de nedescris?
Puteți să mergeți mai departe, ca și Isus călcând pe moarte?
Puteți zâmbi numai pe-o parte, mai recitiți, poate, o carte?

Aș vrea să-mi spuneți, în ce fel l-ați pedepsi pe-acel mișel?
Cum ar plăti că a ucis? Ori, poate...n-ar plăti defel...
Deci...visul este jos, cald încă, de-abia și-a dat suflarea,
Nu, nu e timp să fim miloși, lăsați pe margine mirarea...

Să-l prindem de picioare, să-l tăvălim prin albă sare,
Aripile-i uităm în soare, pe mal de-nvolburată mare...
Spălat cu lacrimi...uitați-vă! E-atâta de curat acum!
Să-i punem haină nouă, albă, că pleacă visul meu la drum...

Te-ntreb pe Tine, Tată, să-i pun pe piept icoană descântată?
I-o trebui unde s-o duce? Să-i pun, Tată, poate, o cruce?
Cum se îngroapă un vis? Vă rog să-mi spuneți, să mă ajutați,
Că om cu om se-ajută la necaz, de parcă-am fi cu toții frați...

Vă rog, iubiții mei prieteni, vă rog frumos, nu mă lăsați,
Spuneți-mi care dintre voi sînteți un pic mai învățați,
Se face-o groapă în pământ, se arde leșul pe un rug?
În gură-i punem necuvânt, îl radem de-amintiri -chilug?

Se fac pomeni și parastase, să-l pun într-un sicriu, pe masă?
Să-i fac din trei cearceafuri- casă? Să chem un popă să citească?
Se-aprinde lumânarea la capul visului ucis? Se-azvârle-ntr-un abis?
Dar de jelit o fi permis? Pot să jelesc măcar în vis... visul ucis?

Ce faceți când vă moare-un vis?

Ca o șopârlă de aer... de Nicoara Nicolae-Horia

În fiecare seară,
ca o șopârlă de aer,
sufletul meu

se trage înapoi înspre Munți.
Numai tu
i-ai simțit lunecarea ciudată
prin ierbi,
geamătul pietrelor
înspicat în filoane de aur.
În fiecare seară
mi-e trupul bolnav
de plecări
și tălpile gândului
însângerate.
Dimineața
mă trezesc odihnit
în Poem...

Din volumul Desculț prin Transilvania...

Vântule de Catalin Codru

Tu vânt nebun, cuvânt în plete,
Ce cauţi tu... în vara mea?

Să-mi dai suspine şi regrete...
Şi lacrimi?... cu jelirea ta?

Îţi prinzi în alergare, mustul,
Strivită seva rubinie...
În amorţire-mi aduci seara,
Să-mi dai sclipiri de nebunie?

În cântec îmi împrăştii vise,
Acum când încă nu-i târziu...
Îmi furi din verile promise,
Iubiri pe care încă nu le ştiu?

Îmi mângâi braţele şi fruntea,
În toată respirarea ta...
Şi-n taină, îmi frămânţi şi mintea,
Mi-ai luat,dar... nu ştiu ce mi-oi da.