duminică, 9 septembrie 2012

La marginea lumii ... de Iurie Osoianu

La marginea mării , la marginea lumii 
La marginea viselor mele 
Se scălda femeia în razele lunii 

Împroașcă zburdalnic cu liniștea spumei
Poemele mele rebele

La marginea lumii, la marginea mării
La marginea tainelor mele
Cu raze de luna în liniștea serii
Cu spuma poemelor mele rebele
Se spală femeia de rele...

La marginea stării, la marginea humei
La marginea zilelor mele
Șopti-voi mereu diferitele nume
Spălate de rele cu razele spumei
Cu șoaptele mele rebele...

Trei poeme pentru sufletul Iancului... de Nicoara Nicolae-Horia

Iancule-Avram, cel viul...

Mormântul de la Ţebea s-a zvârcolit sub stele

Şi a gemut în lacrimi ţărâna prea sărată,
În Dorul lui, cel Unic, din dorurile mele
Nu-l vor putea ucide nemernicii vreodată!

Cei care îl visează şi azi legat cu funii
Şi spânzurat de Cerul în care s-a ascuns-
Prin Apuseni detună din rădăcini gorunii,
Toţi mugurii din codrii se-aud pleznind în plâns.

Mă doare, ce mă doare? nu mă-ntrebaţi acum,
Un fluier îşi topeşte în mine întreg amarul,
Îl judecă pe Iancu şi-l spânzură postum-
Ia de la mine, Doamne, plin de venin paharul.
..........................................................................
Iancule Avram, cel viul, precum mereu ţi-am zis,
Mai treacă de la tine durerea şi ne iartă-
Mormântul de la Ţebea s-a zvârcolit în Vis
Şi a gemut sub stele ţărâna prescurată...

Lasă-mă să fiu bolund...

Iancule, mă-ntreabă unii,
Să mă-ntrebe, treaba lor,
De ce îmi tot cânt străbunii
Adormiți în tricolor?

S-a-nvechit cuvântul Odă,
Alte zări bat la fereastră,
Patria nu-i mai la modă,
Nici nu știm dacă-i a noastră...

Patriot, de ești, înseamnă
Om cu limbă de pământ,
Vin străinii și mă-ndeamnă
Cum să tac și ce să cânt!

Lasă-mă să-ndur ocară,
Lasă-mă să fiu bolund-
Îmi iubesc această Țară,
Nu am unde să m-ascund...

Mori liniştit...

Mori liniştit, sunt lângă tine-acum,
Sufletul tău în linişte mă îmbracă,
Ştiu că te doare flacăra din scrum
Şi stingerea mereu tot mai săracă...

Toţi prietenii te vor jeli puţin,
Pe urmă parastase îţi vor pune,
Tu iartă-i pe aceia care vin
În preajma ta, străini de Rugăciune,

Tu iartă-i pe aceia care-mi spun
Că moartea în uitare te va duce
Şi lasă-mă din trunchiul de gorun
Să-ţi fiu la căpătâi de-a pururi cruce...

Toamnă citadină de Boris Ioachim

Cum plânge toamna, cu şuvoaie groase
De lacrimi reci, din cerul cătrănit!
E timpul hâd al zilelor noroase

Şi-al nopţilor ce par fără sfârşit.

Iubito, ia-ţi pe tine groasă haină
Şi stai aproape de calorifer,
Căci gura sobei, e demult o taină –
Chiar „sobă”-i un cuvânt plin de mister.

Priveşte cum asfaltul ud luceşte
În fulgerări de faruri de maşini…
Pe trotuar, un pom frunza-şi jeleşte –
Parcă şi pomii sunt tot mai puţini.

Lipeşte-ţi fruntea de fereastra rece
Şi printre picurii ce răpăiesc
Gândeşte, calm, cum viaţa noastră trece
Şi cât de rar ne spunem „te iubesc”.

Oraşul e o junglă care seacă
Tot ce-i frumos în om şi plin de vis,
Iar dragostea de semeni se îneacă
Într-un ocean de bârfe şi plictis.

Eu nu mai cred că voi trăi vreodată
Liniştea caldă-a zilei pe un câmp –
Căci şi natura-a devenit ciudată –
La fel, cum eu, devin ciudat şi tâmp.

Şi plânge toamna tristă-n lungi şiroaie
De lacrimi reci – pe veacul stăpânit
De îndoieli, ce zilnic ne-încovoaie –
Iar noi, de prea mult timp, nu ne-am iubit.

…Iubito, ia-ţi pe tine groasă haină
Şi stai aproape de calorifer,
Căci gura sobei, e demult o taină –
Chiar „sobă”-i un cuvânt plin de mister…

tineri de Nuța Istrate Gangan

îmi aduci aminte
de zarzării înfloriţi
și de vântul primăvăratec

care-mi răvăşea părul
și-mi înfiora mugurul sânului
în nopţile albastre şi deznădăjduite
ale iubirilor timpurii

îmi sarutai flori de salcâm pe buze
și-mi agățai la urechi cireșele
pe care le culegeai cu buzele mai târziu

îmi adunai petalele din plete
și mi le dăruiai apoi
la schimb cu săruturi
ne semnam numele pe frunze
îmi făceai inele de păpădie
și mă crucificai prin ierburile
decurând cosite

făceam schimb de insomnii
de gesturi îndraznețe
și numere de telefon

degetele noastre
erau două liane împletite
care se hrăneau
una cu seva celeilalte
eram primii şi ultimii oameni
pe o planetă nelocuită
într-un Eden nedescoperit încă

eram tineri

Nașterea ta... de Nicoara Nicolae-Horia

„Rugăciunile tale, Ano, au străbătut cerul și lacrimile tale au ajuns la Dumnezeu, iar îndurarea lui s-a pogorât asupra ta. Că iată, vei zămisli și vei naște pe fiica cea binecuvântată prin care se va da mântuire lumii” 
Arhanghelul Gavril


Toate nașterile sunt minunate,
Fiecare e-o bucurie
În plus!
Nașterea ta
E mai presus decât toate,
Preacurată Fecioară
Marie,
Maica înveșnicită a lui Iisus.
Aici, sub icoana
Făcătoare de bine,
Cu sufletul între leagăn
Și stea,
Ferice de cel care crede
În tine,
Ferice de cel 
Care crede
În ea!


8 Septembrie 2012

Tu, Doamna mea frumoasă… de Boris Ioachim

Tu, Doamna mea frumoasă şi veşnic fetişcană
Şi-n inima-mi fierbinte, mereu, deschisă rană,
Oare-mi mai simţi dorinţa, neostoitul dor

Şi mai simţi, câteodată, un neînţeles fior?

E gândul meu, ce-nfrânge prea-ndepărtate zări –
Şi–n stare să te afle chiar peste mări şi ţări,
Sub cerul plin de stele sau de măreţ azur,
Tu întruchipezi iubirea – în sensul cel mai pur.

Căci, derbedeul care, îţi scrie rânduri vagi,
Flămând este de gura ta cu miros de fragi,
De trupul tău-vioară, căruia fin arcuş,
Aş vrea să-i fiu pe-al vieţii, bolovănos urcuş.

Azi, vreau să las în urmă trecutul meu neclar
Şi să-ţi zidesc palate din gânduri de cleştar
Sau măcar o căsuţă, dar nu din piatră rece –
Ci doar din dor de tine, care nicicum nu trece.

Ce vorbe-ţi scriu, de parcă, în veacul decadent
S-ar zice că sunt tânăr, mereu adolescent! -
Dar nu sunt decât, numai, un biet îndrăgostit,
Ce vrea să lase-n urmă trecutul său smintit.

Şi din căderi prea dese, aproape de neant,
Să salte, să-şi ridice, privirea spre înalt
Şi aprins să te iubească, duios şi-nverşunat –
Iubirea-i măreţie – nu-i, nicidecum, păcat.

Din viaţa mea, preaplină de falsuri şi de ceaţă,
Tu-mi eşti o-nrourată, curată dimineaţă,
Cu care îmi spăl ochii, mereu aprinşi de dor,
Când simt că-i prea fierbinte, de alean, privirea lor.

…Tu, Doamna mea frumoasă, tu veşnic fetişcană –
Pe care-o port în suflet, deschis-arzândă rană,
Mi-e dor de ochii-ţi tandri, de scânteierea lor –
De gura ta mi-e sete – s-o sorb ca pe-un izvor…

descânt, sărutului desculț de Maria Belean

din mine crește o altă haină 
dar mi-e frică să o îmbrac 
știi cum e golul acela după ce rămâne 

creanga de măslin fără frunze?
sigur știi
dar
știu să văd
pânza albă atârnată eșarfă la colțuri
așteaptă să-i cânt în culori cât mai vii
cântecul sirenei
adulmec legătură firavă dintre unu și cu unu
munți obosiți
mai trag șoaptele durerii după ei
ochii scapă priviri albe
haina-și retrage la marginea pădurii
frunzele deșirate-n culori timide
sau tăcute
un doi este și va fi
-un ritual dus până la punctul
în care se ciocnesc atingerile mereu balsam-
margine de cer
mereu amenințat de căderi
pentru prima dată
golul crește un altfel de alb în os

aici
dacă te îmbrac
unul și cu unul
va încălța sărutul?

vineri, 7 septembrie 2012

Doar ochii de Nuța Istrate Gangan

Ţi-aş reclădi în suflet un castel,
Cu turnuri mari de rouă şi de vise
Şi aş păşi cu pasul meu fluid

Cu toc înalt şi pleoapele închise.

Eu sunt frumoasa oarbă care vede,
Prin lacrimi şi prin ceţuri fumurii
Tu eşti acel care distrugi castele,
Iubirea o închizi în colivii.

Doar oarbă eu te văd într-adevăr,
Acum, când te ating, te pot simţi
Sub palma mea renaşti a câta oară...
Dar nu mai văd, iar tu nu poţi vorbi.

Eu n-am ştiut atunci să te iubesc,
Tu n-ai ştiu de graniţe şi legi
Suntem străini cu vize expirate.
O oarbă şi un mut. Cum să alegi?

Păşim pe teritorii interzise,
Tu ţi-ai uitat cuvântul, eu menirea
Sacrificăm pe ruguri sentimente
Şi condamnăm la nesfârşit iubirea.

Poate te-ai cheltuit în anii tineri,
Te-ai pustiit trăind printre zăpezi
Nu ai cuvinte, braţe, timp şi gânduri...
Doar ochii ţi-au rămas. Mai poţi să vezi?

De-a fost vreodată vară... de Vali Zavoianu

S-a colorat azi sufletul a toamnă
Şi-n piept la mine vântul s-a stârnit
Nu ştiu toate acestea ce înseamnă

Şi nici de ce tot cerul s-a asprit.

Din gând îmi pleacă stoluri lungi de doruri
Şi-n ochi am bruma toamnei ce-o respir
Răcoarea dă tăcută lungi ocoluri
Şi seara are gust ca de ghimbir.

Pe visul meu cad frunze ruginite
Se-aude-n zare bocet de copac
E toamnă şi în ochii mei, iubite
M-am învelit cu norii grei şi tac...

De toamnă am în suflet gri nuanţe
Şi-n piept dansează vântul parcă-i beat
Mă rog să plouă numai cu speranţe
Şi de pe buze-mi scapă un oftat.

E toamnă şi nu ştiu a cui e vina
Păcatul ăsta cine l-a produs
În amintiri se stinge-ncet lumina
De-a fost vreodată vară,.... azi s-a dus.

08.09.2012, Zavoianu Vali

Joc în noapte de Elena Iuliana Constantinescu

E noapte…
E liniște peste tot,
Afară e tăcere,

Înăuntru nu-i nici un zgomot;
Mă trezesc,
Deschid fereastra:
Vântul se joacă încet cu frunzele,
O bufniță se joacă suav cu vocea ei,
Pe cer,
Stelele se joacă șăgalnice cu sclipirea lunii;
Mă întorc în pat
Și mă joc cu gândurile mele,
Așteptând dimineța;

Elena Iuliana Constantinescu