duminică, 2 septembrie 2012

Dor de viață... de Nicoara Nicolae-Horia

De tine întotdeauna mi-a fost dor,
Năpraznic Dor, precum spunea poetul

Și dincolo de el când o să mor,
Întreg nu-i voi cunoaște alfabetul.

Părinții m-au născut cu el pe buze
Și de atunci îl port în trupul meu,
E toamnă iar în mine și în frunze,
Și ea, pădurea-l freamătă mereu.

De tine întotdeauna mi-a fost dor
Cu inima de sete istovită
Și-acolo, în genunchi, lângă izvor
Să-mi fie rugăciunea răstignită...





1 Septembrie 2012

te vindec de iubire de Maria Belean

de setea istovitoare ascunsă-n cerneala 
prelinsă iar și iar în lungi poeme 
dacă vrei 


te vindec de neiertare
dar iubite
n-o lăsa să coboare asupra noastră
freamătul din ochii ei
ne-ar ciuguli rodul iubirii
la fel cum noaptea mușcă din zi
și nici mii de mâini înfipte în pământ n-o pot opri
la fel cum necunoașterea din ochii tăi
nu poate desena un inorog cu floarea în dinți
pe strada Principală
aduc imaginea din urmă
de voi mai avea putere
să recunoască desenul
pictat anume pentru tine deasupra pernei

te vindec de rănile
pe unde intră nestinghere femeile străzii
odată
de două ori
doar până lângă
ideea de a fi o creație a Lui
nu voi renunța la pașii din față
la timpul de pe margini

odată vindecat
vei alerga zăpăcit
cu iubirea atârnată de un zmeu
alb
"mulțumesc pentru floare"
te va găsi rezemat
de altă poezie

sâmbătă, 1 septembrie 2012

POVESTE de Ines Popa

Amurgu-și cerne ziua în crengile brodate 
Și sufletul își spală în smirnă amintirea, 
Alambicate doruri ,viori îngândurate, 

Contorsionate zile îți tot ascund venirea.

Rescriu pe un papirus povestea despre noi,
Deplină feerie de basm și nostalgie,
Cutreier neumblate cărări de amândoi
Și-aduc puțină vară în toamna ta târzie.

Când orele înfrânte minutele-și dezbracă
Și marea-și plânge valul de țărmul tău ucis,
Mă poticnesc de-absențe în liniștea opacă,
De-nstrăinate vise,de suflet indecis.

Și orice drum spre tine e ferecat cu lanțuri,
Solfegiul vieții tale, un cânt dezacordat,
Iei lecții de uitare ,mimând noi începuturi,
Ești corigent iubirii ,un veșnic candidat.

Te va ajunge iarna tristeții îndoliate
Și lacăte de tine vei vrea să le deschizi,
Buchete de speranțe-n delir înlăcrimate
Și ghimpele minciunii dori-vei să ucizi.

Înstrăinat de tine-n risipe repetate,
Înfrânt de neputință, cu un destin incert,
Îngenunchiat de plânset prin vise exilate,
Eu oază a iubirii,tu ciob într-un deșert.

Gând în septembrie de Boris Ioachim

Septembrie – zis şi răpciune
E-al vieţii mele trist simbol…
Când steaua viselor apune,

Lăsându-mă de doruri gol.

Iar glăsui-voi despre toamnă
Şi despre trist parfumul ei –
Despre-o dorinţă ce mă-ndeamnă
S-adun argint de funigei.

Şi-o nouă frunză ruginie
Va strecura-n suflet pelin…
Iubiri ce-ar fi putut să fie
Le-oi îneca cu noul vin.

Şi iar livezile-ncărcate
De roade, se vor pustii…
Covorul frunzelor uscate
Sub paşi nesiguri vor foşni.

Iubirile din alte zile
De toamnă, au pierit tăcut,
Ca vechi şi-ngălbenite file
De calendar, au tot căzut.

Iar vara, dintr-o dat’ - hoţeşte,
Spre alte plaiuri a fugit …
Văzând cum frunza-n pomi păleşte –
Miresmele şi-a părăsit,

Lăsând, în urmă, arse câmpuri
Şi ceru-albastru – învineţit,
Ciori croncănind pe goale dâmburi
Şi mult prea grabnic asfinţit.

Mi-e gândul rece ca ţărâna
Unui mormânt proaspăt săpat,
Când ştiu că va domni rugina –
La braţ cu vânăt vânt turbat.

Dar eu nu pot schimba nimica –
Toamna – veni-va orişicum –
Stârnind prin ierburi-nalte frica
Şi frunze împrăştiind pe drum…

TRISTEŢI de Leonid Iacob


Se tânguiesc iar nopţile în mine  
şi frânţi copaci mai murmură un cânt,  
mâhniri încercănate de ruine  
se adăpă din nelinişte de vânt.  

Trec îngerii de foc pe geana nopţii  
şi sufletul în vise îmi e punte  
când căprioare trec prin faţa porţii  
să se adape-n lacrimă de munte.  

În somn, îngână luna o cântare  
trăgând pe ochi zăbranice de nori,  
e lumea-ntreagă semn de întrebare  
ca un crepuscul spânzurat de zori.  

Se tânguiesc iar nopţile în mine  
şi sufletul în vise îmi e punte;  
sunt semnul de-ntrebare în ruine  
îngenuncheat în lacrimă de munte  

Ascunde-ma... de Lacramioara Lacrima

Ascunde-ma in al tau gand
Cand toamna se asterne,
In orice frunza ca si cand
Prin ploaie nu se pierde,
Dar ea se aseaza, asa pe jos,
Dansand prin aer friguros,
Batuta de vant furios
Dintr-un copac mai majestuos…
Si-n bruma ce se lasa sumbra
Pe iarba cea care-i uscata,
Caci amintirea nu-i in umbra
Pastram iubirea cea nevinovata.
Ascunde-ma-n inima ta
Uite, a ramas in urma vara
Tu, da-mi mereu iubirea ta
Sa-i vad toamnei culoarea
Cu galben atat de-auriu
Miros deosebit de fan cosit
Deloc singura sa nu fiu
Iar tu, sa te simti mult iubit…
De vei avea candva tristetea
A stropilor din norii grei
Eu am sa ies cu frumusetea
A dorului ce ies din ei…
*
Ascunde-ma sub pleoapa ta
Cand esti mai trist sa fiu cu tine
Nicicand sa nu-ti las lacrima
Pe-obrazul tau ca sa mai vina,
S-apar discret in visul tau
Cu dragoste sa iti vorbesc
Si conturand doar chipul meu
Zambind sa-ti spun cat te iubesc,
Ca niciodata sa nu uiti
Ca undeva in lume-i cineva
Oriunde-ai fi e-oranduit
Sa fii al meu…sa fiu a ta…
Ascunde-ma in viitor
Iubita sa-ti raman si acum,
Chiar daca voi trai in dor
Nimic nu-mpiedica un drum
Al dragostei ce ne-o purtam
Ca-i vara, primavara, toamna,
In iarna inghetata o sa luam
Pe noi haina iubirii…ca e calda...
Ascunde-ma la tine, orisiunde,
Lasand iubirea mea, sa te patrunda,
Urat ca sa iti tin, sa-ti fie bine,
In toamna… frunza nu stie sa planga…

Septembrie de Boris Ioachim

Ieri am văzut un cârd de berze
Cum se-ndreptau în drum spre sud -
Mi-au aburit de jale ochii

Şi mi-am simţit obrazul ud.

Pe cerul vânăt, ca de humă,
Insinuau un „A” prelung...
Şi le –am şoptit şi eu „Adio...” -
Alături, plopi, vedeam cum plâng.

Se veseleau de vânt scaieţii,
Ciulinii-n tumbe se-ntreceau
Şi ciori în pâcla dimineţii
În sumbru praznic petreceau.

Atâtea frunze moarte-mbracă
Pământul aspru şi crăpat,
Încât mă-ntreb dac-a fost vară,
Sau poate numai c-am visat.

Şi iar mă-ntreb dacă-i aievea
Acest decor – sau e coşmar,
Căci, obsesiv, îmi vine-n minte
Că-mi trece viaţa în zadar.

…Fără rost sunt întrebări
Şi degeaba plopii plâng -
Dacă berze pleacă-n zări
Şi nu pot să le ajung...

Gândul pitpalacului (Nimicnicie) de Elena Valeria Ciura

Indrăgostit pâna mai ieri 
De prepeliţa cea cu glas dulce, dar cam monoton

S-a gândit , prepeliţoiul, într-o noapte
Că nu mai este de bonton
Să-i numere doar ei dunguţele pe spate;

Şi cum prin lan , pe lângă roşii maci
Mai sunt şi altfel de ortaci
Porni draguţul, într-o veselie
Să şi găsească, dar nu orice
Ori, pe-orişicine, pe câmpie!

Una avea pene moi,
Cealalta-mai era cu doi,
A treia la el nu se uită,
Se vede că e mai inculta
Şi nu-l cunoaşte din ziare!

Ei, ei! păi n-o să-i facă zile amare?
Şi porni la vânatoare
Da-n orgoliul lui cel mare
N-a văzut ,pe-o rădăcină
Cine-l aştepta la cină!

A patra, ce-l pândea din umbre
Doar momentul aştepta!
Cum gourmand, ea, îl ştia
Pe loc îi făcu vreo trei tumbe
Şi în tufiş…el se muta!

Că, burta , dacă l-a condus,
Uitând de căntec dulce
Doar în tufiş mai are loc
O, zero, ideal ajuns!!

… fără trupu-ţi leneş de Ovidiu Oana-parau


Nu-i dimineaţă fără trupu-ţi leneş
Şi dâre voluptuase pe cearceafuri,
Cu ochi întredeschişi cerşindu-mi galeş,
Săruturi dulci, ca mult râvnite-anafuri.

Le dau bineţe geană lângă geană,
Un sfârc mă-mpunge: “hai de mă striveşte!”
Îi fac pe plac şi-un tremur de sprânceană
Fiorii din adânc îi prevesteşte.

Ne împletim nesaţul cu odihna,
În ritmuri sacadate se trec zorii;
Năvală, contopire şi-apoi tihna
Pudorii scrise-n roşii obrăjorii.

Te-ntinzi alene, e deja amiază
Şi-s mai boţite albele-aşternuturi,
Pe guri flămânde,-n loc de prânz se-aşează,
Şi ele, nesătule, noi săruturi.

Trecut și vină de Iurie Osoianu

...și trădător și veșnic pus pe goană
trecutul meu nerușinat și gol 
se vrea în rând cu puritatea diafană

a viitorului prezent în Creator

bărbat fiind, oricare-i vinovatul
ba spațiul, ba timpul , ba chiar El
și nicidecu nu-mi recunosc păcatul
adiacent trecutului mișel ...

de ar mai opri încaltea , să mai stăm
la cină cea de taină ca pe vremuri -
femeia- simultanul meu blestem
cu acel trecut din dulcele meu tremur...