Prietenie unde esti? - de Sergiu Ciurtin

E trist sa stii chiar de iubesti

ca-n lumea asta mare
un pod se vede peste rau
si fericirea-n zare...

Un suflet trist salasuieste-n noi
e greu si greul ne doboara
afland ca-n viata de apoi
e trecerea usoara

Am invatat ceva din tot
ce-i pura condamnare?
cand vrem si am putea sa fim
cu inima mai mare?

Natura ne-a influentat
sa fim ce poate se zvoneste
sa fim mai buni in univers
totul se plateste...

Cum mi-am petrecut inflorirea… de Cristina Maroiu

Intr-o zi,
sub coastele mele
si-a facut cuibul un soim.
De la el am luat curajul
sa ma avant
fara frica de inaltime,
pe cararile din ceruri!

Intr-o alta zi,
porumbeii voiajori
mi-au aratat cum sa infrunt
lucida,
jocul la ruleta al dansului
inventat…
Dupa ce m-au dezlegat la picioare,
mi-au zis doar ca trebuie
sa uit tot ceea ce stiam
despre aerodinamica,
atunci cand ma arunc
cu aripile curate,
in Marele Nicaieri!

…Sa las zborul ,
sa-si urmeze…zborul!

Apoi, in ziua aceea
in care a fost scris
ca ai sa apari...
te-am intalnit!
Aveai o jumatate de suflet
aproape vindecata,
pe cand cealalta era data,
fara speranta,
la rubrica “pierdute”.
Ti-am legat temeinic
sireturile peste amintiri,
ca sa nu ti se desire
la rascruce de anotimpuri,
iar tu mi-ai luat de mana visele,
si le-ai privit in ochi!

…Astfel m-ai invatat
sa infloresc, zi de zi,
pentru totdeauna!

Tainică noapte - de Cătălin Codru

Zburlindu-mi gândurile cerul...
Aruncă norii spre niciunde,
Unde-i sărutul ca piperul,
Şi lava coapselor flămânde?

Se joacă vântul printre sălcii...
Cu stelele ce stau să iasă,
Alintă-mă cu dulci suplicii,
Şi lasă-mă, dar nu mă lasă!

Acum când luna se ascunde,
Vreau să te am, te vreau să-mi fi...
Cuvântul meu de te-ar pătrunde,
Eu te-aş iubi şi-aş nemuri.

În spaţiul ăsta plin de noapte,
Între o zi şi... până-n zori...
Nu-i timp de vorbe, suntem fapte
Ne prindă ziua printre nori.

Topiţi în ale noastre gânduri,
O taină veşnic să rămâie..
Rupând a nopţilor zăgazuri,
Ţie-nceput de nesfârşit să-mi fie.

VARA SE-NCHIDE CU TOAMNA - de Patricia Serbanescu

Natura îşi schimbă iar jocul
Uitând de-acum să ne-alinte
Şi vara-şi închide sorocul,
Tot pârjolind, cele sfinte.

Bat vânturi şi ploi cu stihii
Căci vara se-nchide cu toamna
În minţi ce-s trezite, pustii
Tot ce-aşteptăm… este iarna.

O fi vreun semn, sau natura
Ne joacă voit neputinţa,
Să înţelegem… scriptura
Poate-nţelegem… şi fiinţa.

Într-un final de înfrângeri
S-ar vrea să fim cât mai buni,
Dac’aceptăm, date curgeri
Domnul, va face… minuni.

Formula fericirii ... de Ovidiu oana-pârâu

Știi,
aseară am inventat formula fericirii:
plus înmulțit cu minus
și împărțit la doi
egal infinitul ...

Părea desăvârșită,
dar lipsea ceva:
mereu utilul nefolositor zero.

Pe el,
l-am prefăcut
într-un bob cristalin
atârnat deasupra buzei
crâmpoțită de truda împlinirii.

Acea picătură
era singura imperfecțiune
a frumuseții tale
care-mi confirma descoperirea:
plus înmulțit cu minus
și împărțit la doi

egal infinitul ...

VIOARA - de Elena Valeria Ciura

Alunecă, nostalgic, arcuşul pe strune,
Iar eu simulez că valsez;
Şi cântă zefirul, ceva fără nume -

Se scutură crengile, mă-nfior...şi visez!

Iar somnul e vis, reverie .
Inima sopteşte necuvinte
Şi-ntr-un larghetto distins ,
Se-aprinde lumina-n larice.

Miroase-a parfumuri lumeşti
Şi seara gândeşti că e mută,
Se-adună imagini celeşti,
Deodată ,tăcerea se rupe...

Salonul se deschide cu uşi de mahon
Covoare de preţ, stil arab
Pe poante zeiţele–n alb
În volte spre bolţi se ridică

Se vaită vioara-n surdină
Se-ascunde un ţipăt pe val
Pătrund pescăruşi pe fereastră
Şi duc melodia spre far

Şi vasul de ţărm se desparte,
Luând melodii şi lumini
În noaptea cea grea de suspine
Mai plânge-o vioară sublim...

Apa sau valul ?! - de Veronica Simona Mereuta

"Utram bibis?Aquam an undam?"

("Tu ce bei?Apa sau valul?")

Ne întrebăm, tăcut trecuţi în umbră,
de-a fost, vreodată, înspumată,
marea de i-am ajuns la ţărm,
de-am fost pe val sau am gustat călătoria pe-ndelete?

Izvorul,ce-a fost întâi,de sete l-am găsit,
ori susurul de piatră ne-a pornit la drum,
şi am crezut că învăţa-vom din mers să înnotăm,
nu din sete de apă ci din foame de val sub tălpi?!

Poem simplu - de Catalin Lupu

"nu există suficient timp să luăm
din nou lumea de la cap la coadă.
este simplu când tu nu ești aici
când nimeni nu mai este aici
și nimic nu doare ca într-un poem.


luminile se sting departe.
câte o stea căzând, câte o viață.
rup o pâine în două și râd.


mă simțeam atât de vinovat când
îmi lipeam obrazul de coapsele tale și
mă luptam cu singurătatea, ce pândea
tăcută, ca o umbră neîmblânzită
momentul potrivit
să-mi pună o etichetă de mort la mână.

...

noaptea, un vis se repetă de când tu ai plecat
de când ei au plecat, de când voi ați plecat.
în vis, sunt mereu în mijlocul unor tranșee
în jurul meu cadavre ciopârțite, sânge și noroi
iar eu ghemuit, strig, strig cât mă țin plămânii
într-o liniște infinită:
suflete, nu vezi că suntem în război?
totul este cu mult mai simplu acum
când am totul de pierdut.
sunt un actor nereușit în fața unei
camere goale, de filmat -
realizând pentru întâia oară în viață
că pentru a-mi juca rolul și a plânge
în hohote precum dictează scenariul
am fost silit să-mi trăiesc drama
cu adevărat"

Dimineţi identice - de Costel Suditu

După fiecare sculat de dimineaţă
Fug în oglindă;
Am senzaţia că nu mai sunt eu
Aşa cum mă ştiam cu o zi în urmă;
Abia acolo mă recunosc, însă
Nu şi privirea;
Mereu e alta;
Privirea, despre care se spune
Că arată ceea ce suntem,
Şi cum;
Am început să evit oglinda,
Însă şi aşa, de fiecare dată,
Cuvântul, demască orânduirea de idei
Neorânduite vreodată,
Ca o mirare ori ca o mare surprindere;
Asta, până să evit cuvântul
Când, la rândul său
Cititul,
Îmi arată că din nou, ceva
Este schimbat;
Parcă e mai pufos
Şi mă cufund în adâncul său,
Din ce în ce mai ca plumbul în apă;
Mai mereu când mă scol dimineaţa,
Nu mai sunt eu, cel de din nainte,
Şi nu mi-e teamă că aşa va fi mereu,
Ci că altfel vor fi dimineţile
Care de ceva timp,
Sunt identice.

În nezidire... de Costel Suditu

Un strigăt surd,
Un strâns de pumn,
Şi o privire
De răpire,
M-au vitregit,
Ca atunci de sunt robit
Într-o culoare,
De zâmbetul care mă doare
Nezâmbind,
Căci nefiind
Un strigăt surd,
Şi-un strâns de pumn,
Şi o privire
A răpire,
Rămân pocit
Şi împietrit,
În nezidire.