Dimineţi identice - de Costel Suditu

După fiecare sculat de dimineaţă
Fug în oglindă;
Am senzaţia că nu mai sunt eu
Aşa cum mă ştiam cu o zi în urmă;
Abia acolo mă recunosc, însă
Nu şi privirea;
Mereu e alta;
Privirea, despre care se spune
Că arată ceea ce suntem,
Şi cum;
Am început să evit oglinda,
Însă şi aşa, de fiecare dată,
Cuvântul, demască orânduirea de idei
Neorânduite vreodată,
Ca o mirare ori ca o mare surprindere;
Asta, până să evit cuvântul
Când, la rândul său
Cititul,
Îmi arată că din nou, ceva
Este schimbat;
Parcă e mai pufos
Şi mă cufund în adâncul său,
Din ce în ce mai ca plumbul în apă;
Mai mereu când mă scol dimineaţa,
Nu mai sunt eu, cel de din nainte,
Şi nu mi-e teamă că aşa va fi mereu,
Ci că altfel vor fi dimineţile
Care de ceva timp,
Sunt identice.