ea m-a iubit în felul ei cuminte
şi n-a cerut iubind, ceva în schimb
ce vinovat acum mi-aduc aminte
de liniştea-i plăpândă ca un nimb.
se linişteau furtunile din mine
când mâna-i pe obraz îmi poposea
ştia fără cuvinte să m-aline
şi fără să-i vorbesc ce simt ştia.
când tulburat de suferinţa zilei
uitam de ea scăldându-mă-n abis
strângea-n privire ca-n cutia milei
frânturi de-alint şi dor să-mi pună-n vis.
voiam s-o văd doar când simţeam durere
şi mă ierta că sunt aşa păgân
gustam flămând din buzele-i de miere
şi când plecam, scâncea să mai rămân...
o pedepseam pentru durerea-mi seacă
şi nu-mi păsa că poate îi e greu
şi-apoi strigam "mai lasă-mă şi pleacă"
şi-n loc să plece, rămânea mereu.
şi bântuiam nebun printre fantasme
cătând iubirea-n paturi de femei
pe care le minţeam cu mii de basme
nesocotind mereu iubirea ei.
cu cât voiam căldura, mi-era rece
iubirea mea... era un surogat
şi bântuiam mereu sperând că-mi trece
alunecarea asta spre păcat.
tot singur mă simţeam, pe rând, cu toate
şi mă hrăneam cu pasiuni de-o zi
sperând că poate una, dintre toate
iubirea ce-o râvneam mi-o oferi.
am irosit atât de multe-n viaţă
şi-atât de mic mă simt şi vinovat
acum când stau cu mine, faţă-n faţă
mă simt doar un nimic....nu un barbat.
acum o rog să vină să m-alinte
şi-aş vrea să mă mai ierte înc-o zi
să mă iubească-n felul ei cuminte
şi să-mi dea şansa să o pot iubi,
că n-aş vrea să ajung să dau dreptate
acelor vorbe grele din trecut
că punem preţ cu-adevărat pe toate
abia când am pierdut tot ce-am avut.
