De ce mă chemi în vise înfrânte de opreliști
Și mă dezmierzi cu lacrimi de lucurici zglobii,
M-alinți cu praf de stele și-mi torni din nou neliniști
Și-nșeli trișând destinul cu scurte bucurii?
În vara mea târzie te furișezi zadarnic,
Tu nu-nțelegi că timpul nicicând nu dormitează,
Ți-am fost altar de îngeri în visul tău zburdalnic,
Popas sub tălpi pierdute de suflet ce vibrează.
De ce speranțe false brodezi în nopți proscrise
Iar nesupuse doruri le chemi din resemnări,
Și nechemat în noapte revii din clipe stinse,
Forțând destine scrise-n clepsidre de tăceri?
Am spart demult ghiocul captivelor regrete,
Deși mai stau la pândă iscoadele perfide,
M-am vaccinat de vise ,punând pe dor pecete,
Nu mai plătesc tributul ursitei aguride.
Aș vrea să schimb amurgul în vindecări divine
Și să mă-mbrac în giulgiul eliberării sfinte,
Să pot s-amân răspunsul chemării clandestine,
În lanțuri să leg vise, norocul de destine.
Răzvrătită eşti, femeie
Fugi mereu, te-nchizi în tine
Din desişuri, rupi crâmpeie
Şi din gând, slove de bine
Înger eşti, ori eşti eteie ?
TU, femeie răzvrătită
În pădurea-ţi desfrunzită,
Stai în umbră, la izvor
Şi cânţi, jalnicul tău dor.
Rupe-ţi vraja ce te leagă,
Pleacă, fugi în lumea largă
Lasă-n urmă, jalnic dor
Îţi trimit un ajutor,
Inimii să-ţi dea, proaspăt fior.
Răzvrătită eşti, femeie
Te închizi, te-ascunzi de lume
Aduni cioburi, ce scânteie
Vechi iubiri de prin albume
Prăfuite-n rafturi reci
Şi te ţin legată-n veci.
E o lumină aprinsa, este o mână caldă
Doi ochi ce caută o inima tandră
Trist şi fecund mi-e gândul şi pasul,
Tu ai fost cu mine, mi-ai cunoscut glasul
Clipa fericirii, e aproape de noi
Totul a fost o toamnă, o toamnă în doi,
Ochii sunt luceferi, aripi vibratoare
Caută cu saţii, prima îmbrăţişare
Mâinile se ating şi inima-mi bate
Dar eu te doresc în ăst'miez de noapte
Fainic tu pleci, cu mâinile amândouă
Lăsându-mă pe mine în noaptea cu rouă
Vreau să te intorci, dar calea ţi-e dreaptă
Nu mai privesc în urmă, că ştiu ce m-asteaptă
Dar gândul tău e lacrimă şi dorul e nebun.
Simt că mă întorc din nou, la fel, pe acelaşi drum
Trist şi pustiu îţi mai aud chemarea...
Bat pas de defilare, parcă-ţi aud suflarea,
Mă zvârcolesc în somn, deodată sar din pat,
Şi atunci îmi dau seama...,ca -
''TOTUŞI N-AM VISAT''
Fără tine noaptea nu-i întreagă,
Fără tine ziua mea la fel,
Fără tine mâna mi-e beteagă
Şi nu scrie linişte defel.
Fără tine roua de pe flori
Nu e bucurie ci sudoare,
Mă trezesc din somn ciocănitori,
Aerul rănit din piept mă doare,
Drumul arde pe sub paşii mei,
Gândul amiroase-a puşcărie,
Fără tine nu mai am idei,
Fără tine clipa e târzie.
M-am visat azi-noapte că plecai,
Înspre unde n-am să ştiu vreodată,
Ca un tropot ne îmblânzit de cai,
Poezia mea adevărată..
Poate, că-n visul meu ştrengar,
De ce să nu?!...
Îmi eşti iubită şi te pup
Pe sânii tăi albi, ca de var;
Ia spune-mi tu,
Ţi-ar place oare
Să îţi dezmierd cum face-un soare
Cu cerul lui,
Frumosul corp cum altul nu-i,
Frumoasă matcă visătoare?
M-am dus cu totu-n ochii tăi,
Ca în văzduh un zbor spre ceruri,
Un vas piedut pe-atâtea căi,
Şi dispărut în multe feluri;
Aş vrea să trec, să-ntorc privirea,
Să-mi spun că numai am visat,
Să scutur mintea, adormirea
Să cred că feste mi-a jucat,
Dar nu mă pot, nu pot abţine
Acest gândit care-mi convine
Fiindu-mi carne şi nu vis,
Ca rodul bun pe creangă prins,
Iar merele ce-mi dai pe buze
Avide, ca nişte ventuze,
Insist să ţi le pup ştrengar,
Frumoas-o albă, ca de var.
Smocuri de imagini smulg din amintire,
Ascultând cum vântul tânguie la geam -
Încercând, zadarnic, să îmi dea de ştire
Că singurătatea-i unicul balsam.
Brusc, îmi vine-n minte o alee îngustă…
Îţi aduci aminte cum ne-am întâlnit?!
Îţi ţineai, c-o mână, diafana fustă –
Zâmbind ştrengăreşte – pasul mi-ai oprit.
Şi atunci era toamnă şi sălbatic, vântul,
Şuiera prin pomii, de-acum, desfrunziţi…
Un noian de frunze potopea pământul –
Trist, zâmbea un soare, cu dinţi strepeziţi.
S-a întâmplat şi-a doua noastră întâlnire –
Când răceala brumei, totul arginta…
Nu-mi trecea prin minte că a despărţire,
Părul tău – ca frunza toamnei, flutura.
Cu câteva vorbe şi lacrimi puţine –
Pe care, cu ciudă, îndată le-ai şters –
M-ai rugat, în şoaptă, ca să uit de tine,
Căci, departe-n lume, tu aveai de mers.
N-am rostit cuvinte – doar anemic, parcă,
C-o durere mută te-am îmbrăţişat…
Pleoapele-mi, de febră, n-au putut să stoarcă
Lacrimi – numai pieptu-a scos adânc oftat.
Şi-ai plecat deodată – parcă gârbovită,
După un nesigur, ultim, trist sărut…
Nici azi, nu-mi dau seama, de mi-ai fost iubită –
Ştiu doar că, de-atuncea, nu te-am mai văzut.
…Smocuri de imagini smulg din amintire –
Cu pomi goi de frunze şi-o alee-ngustă,
Pe care-mi apare trupul tău subţire,
Ce-şi ţine, c-o mână, diafana fustă…
ies albine
harnice
din florile
darnice
toate-adună
cu mult spor
din câmpul
multicolor
cel mai fin
şi bun nectar
fiecare-un
degetar
vântul lin
adie doar
cer senin
mărgăritar
pentru mine
pentru tine
de la harnice
albine
dulce miere
cine cere
cu plăcere
va primi
pe săturate
picuri
galbene
curate
faguri grei
primeşti
de vrei
dacă furi
înţepături
ace mii
bâzâituri
asta e!
nouă
ne place
mierea
s-adunăm
în pace
În noapte de m-ai auzi
Urmând vremii, chemarea,
În dor fierbinte, ne-om uni,
De dragoste, cărarea.
Mi-aş tinde mâna către tine,
Să te sărut... a leac,
Să-ţi mângâi părul şi-apoi sânii,
Acolo lângă lac.
Să nu ne ştim decât pe noi,
Să ne dansăm iubirea,
Apoi cu noapte amândoi,
Să ne topim trăirea.
Îmbrăţişaţi cum n-au mai fost,
Vreodată doi străini...
Ne-acoperim cu sărutări
Pe cap, pe ochi, pe mâini.
Din doi să facem un copac
Îmbrăţişat de timpuri,
Din vie verde un butac,
Aprins de anotimpuri.
Aşa să stăm înlănţuiţi,
Întreaga era... a nopţii,
Rămânem doi îndrăgostiţi,
Până la ceasul morţii
Şi de-oi pleca de lângă mine,
Priveşte înapoi...
Eu am să fiu mereu cu tine,
... Şi-n viaţa de apoi.
Lacrimi,
Suferinţă,
Viaţă tristă;
Îmi e chipul clădit dintr-o lacrimă;
Plâng,
Conştiinţa se deapănă ca un vis,
În noaptea mea albastră
Cu vise şi stele căzătoare;
Visul,
Existenţa mea
Din fiebintele nopţii de vară
În adierea vântului cu stropi de iubire,
Ploaie calmă
Sufletului meu,
În care aştept răcoarea sufletului tău
Inundând efemera mea lume;
Iubesc ce-i frumos,
Iubesc oamenii,
Iubesc cuvântul,
Poezia sufletului,
Şi dărui trupul meu de apă
Cuvintelor iubirii
Vieţii;
Trăiesc, clipa de tandreţe;
Simt atingerea sufletelor ce le iubesc
Şi mă feresc de tine Soare ;
Devenind volatilă.
copilul privește lumea
fără s-o judece
într-o pedeapsă
și nici nu știe cum
fiarele ies din pieptul său
de sfâșie chipurile de marmură
ce l-au atins reci
când nici ele nu știu cum
s-au trezit la viață
