Frumoas-o albă - de Costel Suditu

Poate, că-n visul meu ştrengar,
De ce să nu?!...
Îmi eşti iubită şi te pup
Pe sânii tăi albi, ca de var;

Ia spune-mi tu,
Ţi-ar place oare
Să îţi dezmierd cum face-un soare
Cu cerul lui,
Frumosul corp cum altul nu-i,
Frumoasă matcă visătoare?

M-am dus cu totu-n ochii tăi,
Ca în văzduh un zbor spre ceruri,
Un vas piedut pe-atâtea căi,
Şi dispărut în multe feluri;

Aş vrea să trec, să-ntorc privirea,
Să-mi spun că numai am visat,
Să scutur mintea, adormirea
Să cred că feste mi-a jucat,

Dar nu mă pot, nu pot abţine
Acest gândit care-mi convine
Fiindu-mi carne şi nu vis,
Ca rodul bun pe creangă prins,
Iar merele ce-mi dai pe buze
Avide, ca nişte ventuze,
Insist să ţi le pup ştrengar,
Frumoas-o albă, ca de var.