A patra dimensiune - de Zainiciuc Carmen

nu mă transforma
cuprinde-mă întru întreg
lasă-mă să văd
ce nu sunt
a patra dimensiune
e următorul pas
dintr-o lume
în care doi
ne spune la singular

Belean Maria

un căluț de mare

Visătorii - de Boris Ioachim

“Iată visătorul, veniţi să-l omorâm!”
Ieşire, 37, 19-20

Nu e loc în lumea asta crudă
Pentru îndrăgostiţi şi visători...
Lăcomia, cu nesaţ, asudă
La ce e frumos ca să fim chiori.

De nu poţi să fii meschin şi rece
Nu ai drept sub soare ca să şezi -
Vin “deştepţii” zilei să te-nece,
De n-accepţi lumina să ţi-o pierzi.

Între ei, lupi crânceni, te îndeamnă
Ca să urli, la fel cum fac ei,
Şi să-nveţi noroiul ce înseamnă
Şi să-ţi faci din diavoli dumnezei.

Unde banul şi puterea strâmbă
Sunt stăpâni şi legile le fac
De eşti visător, simţi cum se schimbă
Zumzetul lumini-n râs de drac.

Întunericul îl fac lumină
Şi duhoarea o numesc parfum
Iar minciunile frumos le-mbină
Cu iluzii, sub perdea de fum.

Îţi rămâne neatins doar visul
Deşi, tot mai greu, mai greu îl porţi
Te îneacă spaimele şi plânsul
Strămutându-te printre cei morţi.

Visători, nu mai speraţi nimica:
Pentru voi sub soare nu e loc -
Când domnesc minciunile şi frica
Şi lumina-i pusă sub obroc...

Profesorul - de Belelen Maria

cu rigla în mână conturează o hartă
a faptelor în neștiute
-se spune că India este cea mai frumoasă nestemată a Coroanei britanice
mă desprind din visare și îmi adun gândurile
pe buza clepsidrei

viața începe din acest punct un perpetuum mobile
netezind anii mereu în aceeași direcție: India
Muntele Sfântului Semn
și întrebarea pe care să mi-o pun

sunt ore care ar trebui scrise cu litere de aur în calendarul vieții
cum ar fi așezarea privirii tale de-a curmezișul drumului
scântei luminând dansul
fiori conturând imposibilul

acest joc poate duce la pierderea direcției care duce spre ființă

zbaterea este continuă
agonia smulge lumina clară din ochi

caut frânturi de înțelepciune
o dumirire din care să pot porni
pentru a dezlănțui răspunsul clipelor

pereții sunt din lut uscat
acoperișul nu mai răspunde vântului
în jur spinii din cactuși
arată începutul pământului arid

oglinda
știe apa liniștită a mlaștinii de alături

atrage tăcută miruind
în ochi de iris
petale

Suspină-mă... de Cătălin Ciorbă (Codru)

Un început de dor,
În calea neuitării,
Sărută-mă uşor,
Şi dă-i de ştire serii.

Că simt un dor nebun,
În vântul nestatornic,
Ce se preumblă-acum,
În jurul tău şăgalnic.

Copacii se-mpreună,
Deasupra lumii mele,
Şi-mi scutură din lună,
Culori din toate cele.

Îmbrăţişez miresme,
De curcubeu tomnatic,
Un greier face semne,
De cântec enigmatic.

Văd stele şi luna,
Pe cer cum se-mpreună,
Iar tu eşti numai una,
Şi porţi din flori cunună.

Minunea se-nfiripă,
Din stele mii şi mii,
Cu tine-i dulce clipa,
Aici să-mi stai, să-mi fii!

Odă sfârşitului - de Costel Suditu

Unde eşti tu Zeus
Să mă faci rug cu strâmbătura ta de fulger?!
Trimite Ulise din arcul tău singular
Spre inima mea
Trecă prin ea,
O săgeată legendară
Curată când intră,
Să iasă murdară,
Curăţa-m-ar de rău,
De venin şi obidă;
Trecutule, de vaierul tău,
Să scoată rosătura avidă;

Prometeu! O, Prometeu...
Eu nu am aruncat cu pietre,
Eram tăcut şi plângeam
Când toate în mine urlau la perete;
Plângeam şi muream şi muream...

Sfredeleşte glonţule drum sângelui
Altul de cât înspre inimă,
Rămână goală sinelui;
Degeaba fost-a plină...

Tu iubire, ai făcut ce-ai vrut
Şi n-ai vrut bine,
Am sufletul ce l-ai durut
Înverşunat în cupe pline,
Căci ham ai pus, căpăstru sorţii
Ce ţi-a fost pat şi somn şi soare,
Grăbind cu zâmbet paşii morţii
Spre lumea necuvântătoare.

Piei, fugi... dute! - de Costel Suditu

Piei satană
Cu ochi negri, părul blond,
Şi cu voce diafană!
Ai născut în mine rod
Dintr-o poamă;


Ce-ţi făcui,
De ce priveşti
Către mine când grăieşti?
Altul nu-i?
Eu sunt cărunt
Pe la tâmple,
Şi-s cam rece, cum vezi, crunt
Toate văd să se întâmple;
Piei din faţa mea,
Fugi, dute!

Caută-ţi un prinţ sadea,
Si trăieşte clipe slute
Ce cu mine n-ai avea;

Cel moletec păr de aur
Lung şi zulufat ce-ţi creşte,
Luaţi-lar un meşter faur
Facă lâna din poveste;
Acei ochi, săgeţi privire
Ce aprinde uneltire
Între inimă şi fire,
Cerul luaţi-i-ar ca stele
Ori ca două raze fine,
Printre ele;

Zâmbetul... ah, şi ce buze!
Multor clipe mi-ar fi muze,
Dar nu pot,
Că nici nu vreau
Pe un zâmbet să mă dau,
Şi-un sărut să mă topească;
Nu mai voi în lumea voastră!

Piei răspuns dorinţei mele
Prea târziu,
Ai lăsat de mult sechele
Pentru cât o să mai fiu,
Lasă-mă cu rostul vieţii
Ce-am descoperit oftând,
Când, cu fulgul dimineţii
Îngerul zbura cântând
Soarta mea, singurătatea,
Soră nopţii îmbătate
Cu suspin, şi greutatea
Dragostilor îndurate.

Am un talent - de Getuţa Fata Dragă

Am un talent şi vreau să cânt

Chiar de mi-e vârsta înaintată

Cu slova-mi simplă, să vă-ncânt

Cum n-am facut-o niciodată.

Am un talent şi vreau să cânt

Cum n-am făcut-o poate, niciodată

În poezia-mi simplă şi din gând

Eu cânt,cum n-am cântat vreodată.

Eu am talent şi vreau să scriu

Să mă citească lumea toată

Căci niciodată nu e prea târziu

Vă scriu din sufletu-mi de fată.

Eu scriu cu slove albe, cu-nţeles

În poezia-mi simplă, bunăoară

Şi n-o să-mi fac din ele interes

Că am talent şi nu mă fac abilitară.

Apocalipsa după noi - de Boris Ioachim

…Şi în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd…
Zvon de moarte-n poarta ţării bate –
La toate cele, Cerul parcă-i surd.

Doar veşti năprasnice se-aud din zare
Şi-n fiece ungher e-un gând murdar…
De parcă relele din lumea mare,
În ţara asta şi-au făcut cuibar.

Pe străzi, prin cârciumi, prin sordide pieţe,
Doar feţe împietrite întâlneşti…
Şi -aştepţi ca toată firea să îngheţe
De încrâncenarea firii omeneşti.

Sălbatică şi dură e natura
În ţara aceasta, parcă dintr-o dat’…
Şi-njurături azvârle toată gura –
Şi toată ţara, pare-se, a căpiat.

Nici pruncii nu mai poartă-n ochi seninul,
De parc-ar şti ce răi sunt cei mai mari;
De parcă de la piept sug doar veninul
Şi răului-i sunt tineri emisari.

Pe dos sunt toate, lumea e întoarsă
Pe dos – în veacul ce se-arată strâmb…
De bunătate, firea pare stoarsă
Şi doar năprasne poartă în carâmb.

Şi-aşa, în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd;
Ne mor speranţe-abia înfiripate –
La toate-acestea – Cerul pare surd…

Cântec pentru fluierul Iancului... de Nicoară Nicolae Horia

Sus în Munții cei de piatră,
De argint și aur mult,
Plânge fluierul pe vatră,
Eu stau locului și-ascult.
Lacrimi binecuvântate
Curg din ochii lui blajini,
Vântul prin păduri nu bate,
Stă ascuns în vizuini.
Iancu e plecat departe
Cu scrisoare la Împărat,
Doru-i Dor fără de moarte
Arde-n cântec supărat.
Recitiți-i Testamentul
Scris cu sânge, moții mei,
Ce-i trecutul și prezentul,
Viitorul nostru, ce-i?
Rânduielile nu-s bune,
Țara geme sub poveri,
Nu e cine să-i răzbune
Necinstitele dureri.
.................................
Colo-n Munții din Apus,
Cu Râmeți și Detunate,
Dumnezeu în ei și-a pus
Lacrimile Sale, toate...

Gânduri și vise - de Constantinescu Elena Iuliana

Te urmez
Cu paşi mici
Delicaţi dar fermi;
Mi-am pus în desagă
Gânduri,
Vise,
Doruri,
Şi iubire
Ca o pulbere magică;
Nu vreau lucruri inutile
Ce m-ar împovăra,
Încerc să fug de lumina
Care omoară tot;
Odată cu ea, pasiunea dispare,
Dragostea se ofileşte
Pierzându-şi candoarea;
Visele se risipesc
Iar vulcanul de doruri
Se stinge;
Mult doritul moment de iubire
E pe sfârşite;
Trăind din amintiri,
Primesc atunci cu drag
Haina albastră a aducerilor aminte
De care n-am să mă mai despart
În ciuda tuturor neîmplinirilor;
O să te caut în vis, unde
Vei fi doar al meu,
Picătura mea de fericire;