marți, 17 iulie 2012

Odă sfârşitului - de Costel Suditu


Unde eşti tu Zeus
Să mă faci rug cu strâmbătura ta de fulger?!
Trimite Ulise din arcul tău singular
Spre inima mea
Trecă prin ea,
O săgeată legendară
Curată când intră,
Să iasă murdară,
Curăţa-m-ar de rău,
De venin şi obidă;
Trecutule, de vaierul tău,
Să scoată rosătura avidă;

Prometeu! O, Prometeu...
Eu nu am aruncat cu pietre,
Eram tăcut şi plângeam
Când toate în mine urlau la perete;
Plângeam şi muream şi muream...

Sfredeleşte glonţule drum sângelui
Altul de cât înspre inimă,
Rămână goală sinelui;
Degeaba fost-a plină...

Tu iubire, ai făcut ce-ai vrut
Şi n-ai vrut bine,
Am sufletul ce l-ai durut
Înverşunat în cupe pline,
Căci ham ai pus, căpăstru sorţii
Ce ţi-a fost pat şi somn şi soare,
Grăbind cu zâmbet paşii morţii
Spre lumea necuvântătoare.

Piei, fugi... dute! - de Costel Suditu


Piei satană
Cu ochi negri, părul blond,
Şi cu voce diafană!
Ai născut în mine rod
Dintr-o poamă;


Ce-ţi făcui,
De ce priveşti
Către mine când grăieşti?
Altul nu-i?
Eu sunt cărunt
Pe la tâmple,
Şi-s cam rece, cum vezi, crunt
Toate văd să se întâmple;
Piei din faţa mea,
Fugi, dute!

Caută-ţi un prinţ sadea,
Si trăieşte clipe slute
Ce cu mine n-ai avea;

Cel moletec păr de aur
Lung şi zulufat ce-ţi creşte,
Luaţi-lar un meşter faur
Facă lâna din poveste;
Acei ochi, săgeţi privire
Ce aprinde uneltire
Între inimă şi fire,
Cerul luaţi-i-ar ca stele
Ori ca două raze fine,
Printre ele;

Zâmbetul... ah, şi ce buze!
Multor clipe mi-ar fi muze,
Dar nu pot,
Că nici nu vreau
Pe un zâmbet să mă dau,
Şi-un sărut să mă topească;
Nu mai voi în lumea voastră!

Piei răspuns dorinţei mele
Prea târziu,
Ai lăsat de mult sechele
Pentru cât o să mai fiu,
Lasă-mă cu rostul vieţii
Ce-am descoperit oftând,
Când, cu fulgul dimineţii
Îngerul zbura cântând
Soarta mea, singurătatea,
Soră nopţii îmbătate
Cu suspin, şi greutatea
Dragostilor îndurate.

Am un talent - de Getuţa Fata Dragă



















Am un talent şi vreau să cânt
Chiar de mi-e vârsta înaintată
Cu slova-mi simplă, să vă-ncânt
Cum n-am facut-o niciodată.

Am un talent şi vreau să cânt
Cum n-am făcut-o poate, niciodată
În poezia-mi simplă şi din gând
Eu cânt,cum n-am cântat vreodată.

Eu am talent şi vreau să scriu
Să mă citească lumea toată
Căci niciodată nu e prea târziu
Vă scriu din sufletu-mi de fată.

Eu scriu cu slove albe, cu-nţeles
În poezia-mi simplă, bunăoară
Şi n-o să-mi fac din ele interes
Că am talent şi nu mă fac abilitară.

Apocalipsa după noi - de Boris Ioachim


…Şi în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd…
Zvon de moarte-n poarta ţării bate –
La toate cele, Cerul parcă-i surd.

Doar veşti năprasnice se-aud din zare
Şi-n fiece ungher e-un gând murdar…
De parcă relele din lumea mare,
În ţara asta şi-au făcut cuibar.

Pe străzi, prin cârciumi, prin sordide pieţe,
Doar feţe împietrite întâlneşti…
Şi -aştepţi ca toată firea să îngheţe
De încrâncenarea firii omeneşti.

Sălbatică şi dură e natura
În ţara aceasta, parcă dintr-o dat’…
Şi-njurături azvârle toată gura –
Şi toată ţara, pare-se, a căpiat.

Nici pruncii nu mai poartă-n ochi seninul,
De parc-ar şti ce răi sunt cei mai mari;
De parcă de la piept sug doar veninul
Şi răului-i sunt tineri emisari.

Pe dos sunt toate, lumea e întoarsă
Pe dos – în veacul ce se-arată strâmb…
De bunătate, firea pare stoarsă
Şi doar năprasne poartă în carâmb.

Şi-aşa, în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd;
Ne mor speranţe-abia înfiripate –
La toate-acestea – Cerul pare surd…

Cântec pentru fluierul Iancului... de Nicoară Nicolae Horia


Sus în Munții cei de piatră,
De argint și aur mult,
Plânge fluierul pe vatră,
Eu stau locului și-ascult.
Lacrimi binecuvântate
Curg din ochii lui blajini,
Vântul prin păduri nu bate,
Stă ascuns în vizuini.
Iancu e plecat departe
Cu scrisoare la Împărat,
Doru-i Dor fără de moarte
Arde-n cântec supărat.
Recitiți-i Testamentul
Scris cu sânge, moții mei,
Ce-i trecutul și prezentul,
Viitorul nostru, ce-i?
Rânduielile nu-s bune,
Țara geme sub poveri,
Nu e cine să-i răzbune
Necinstitele dureri.
.................................
Colo-n Munții din Apus,
Cu Râmeți și Detunate,
Dumnezeu în ei și-a pus
Lacrimile Sale, toate...

Gânduri și vise - de Constantinescu Elena Iuliana






















Te urmez
Cu paşi mici
Delicaţi dar fermi;
Mi-am pus în desagă
Gânduri,
Vise,
Doruri,
Şi iubire
Ca o pulbere magică;
Nu vreau lucruri inutile
Ce m-ar împovăra,
Încerc să fug de lumina
Care omoară tot;
Odată cu ea, pasiunea dispare,
Dragostea se ofileşte
Pierzându-şi candoarea;
Visele se risipesc
Iar vulcanul de doruri
Se stinge;
Mult doritul moment de iubire
E pe sfârşite;
Trăind din amintiri,
Primesc atunci cu drag
Haina albastră a aducerilor aminte
De care n-am să mă mai despart
În ciuda tuturor neîmplinirilor;
O să te caut în vis, unde
Vei fi doar al meu,
Picătura mea de fericire;

Hei, voi gări... de Boris Ioachim


Hei, voi gări, voi, măre’ gări
Am ars sute de ţigări
Aşteptând pe cineva
Ce venea – dar nu venea
Căci iubea pe-altcineva…

Hei, voi zări, voi măre’ zări
Mi-am ars ochi-n depărtări
Dup-un dor care pleca
Dup-un suflet ce şoptea:
“Te iubesc” – nu mă iubea
Da’- i plăcea să spun-aşa
Că doar gura – n-o durea!

Hei, voi gări, voi măre’ gări
Pline de fum şi ocări
Cine-i oare, cine-i cea,
Cine e iubita mea
Care să nu mă mai vrea
Doar haină de vreme rea?

Hei, voi gări şi măre’ zări
Gura arsă de ţigări
Şi spurcată de ocări
Mai rosteşte când şi când
Ca un geamăt din pământ:
“O s-aştept mereu aşa,
Pe-o fată ce nu venea
Pentru că nu exista
Decât numa-n mintea mea –
Într-un tren care pleca”…

EMBARGOUL - de Irina Nedelciu
























S-a scurs în lacrima din ochi,
Un gând de taină şi deochi
Ce-ncet, încet mi-a pârjolit,
Tot ce-a fost vis neprihănit.

A-ngălbenit până şi dorul
Şi singur s-a crucificat,
Îndepărtând astfel amorul
Ce zile, nopţi m-a tot şocat.

Prin inimă simt  grohotişul
Cum se răstoarnă în neştire
Adulmecând după fetişul
Ce-ncearcă-n puls o revenire.

Ce-i enigmatic ?! Embargoul...
Ce mi s-a pus fără de ştire,
De am rămas precum tabloul
Pierdut în gară, printre şine.

Cu un răsuflet de mâhnire
Desţelenesc iubirea bine,
Să las să umble doar uitarea
Să-mi netezească iarăşi calea.

Să îmi panseze... cum va ştii,
Rana din piept, ca într-o zi,
Într-un balet nedescifrat

PAMANTUL CEL NEGRU - de Mihail Rujoiu


Pamantul cel negru in alb s-a incins
Si pomii de viata parca s-au saturat
Si case in pamant se intorc amortite
De visul dureros al ultimului sfat.

Afara cand fulgii danseaza prielnic
Si vantul imi bate in fereasatra,
Teama se ascunde sub tocul de usa,
Turturi se infig in inima noastra.

Culoare dam lumii,un alb instelat,
Copiii amarati se alearga pe strada,
Astern sperante in urmele reci
Iar pasari se ascund,ce lume ciudata...

Spintec sufletul greu al copacilor
Lasand frunzele sa cada adanc
In palmele sufletului meu,
Privesc neindurator si plang.

Astup cerul cu albastre iluzii
Marile cu degetele mele de lut,
Pamantul cu ochii de pe urma
Si ma gandesc la ce am pierdut.

Departe in intunericul amintirilor,
Vad leaganul mainilor ude
Apropiindu-se de fata umila
Vrand parca s-o sarute.

E timpul sa ingenunchez in fata ta,
Sa-mi dezvelesc urmele grele,
Sa scriu legende,albe legende
Despre pamantul zilelor mele.

Din cartea:  "Din fum de tigara..."

Să spună el... de Costel Suditu


Poetul să fie mut.
Nu are dreptul să risipească
Cuvintele lui înaripate;
Să le dea spre citire acestei lumi
Cât şi celeilalte;
Poetul nu trebuie să se mişte.
Să nu se strâmbe coloana infinitului,
Să rabde capriciile cuvântului
Spre esenţa priceperii;
Si să lase sângele slobod
Întoarcerii către sine;
Când staţi de vorbă cu un poet
Nu-l întrebaţi nimic,
Doar lăsaţi-l să spună el
Dacă va vrea,
Ceva.