A îmblânzi de Veronica Simona Mereuta

sună a mângâiere repetată,

până vei fi uitat de sălbăticia ta binecrescută,
cu gustul dulce amărui de libertate.

nu aştepta să mă mai reculeg,
precum buruienile ce le-ai săpat cu atâta grijă
...o singură dată am văzut un animal mândru în lesă,
şi nu ştiu de ce,l-am asemănat unui urs

poate ca era nu îndestul de alb,
nu îndeajuns de blând să fie pe plac oricui,
nu îndreptat ci drept ( aşa cum sunt doar brazii din păduri)
nu înadins ci elementar de acelaşi,
cu colţii rânjind şi cu ochii umezi

când am să închid ochii,doar doi bănuţi să păstrezi,
e o dambla păgână pe care mi-o ţin,
în loc de lacrimă,în loc de iertare a păcatelor,
doar aşa,să credeţi că mi-am găsit liniştea,
dincolo de furtuni(..pe care neştire le iubeam)
dincolo de valurile neînnotate,
dincolo de munţii ce nu-i ştie vreo hartă

...doar acolo unde firescul
poate fi singurul aşternut si cer al
libertăţii de a fi!

11.07.2012
Vero

Evenimente triste… de Boris Ioachim

Evenimente triste, mai zilnic se petrec…

Alături – şi cu ele, clipele mele trec.
Aş vrea să fiu neutru, să fiu nepăsător –
Dar suferinţa lumii – durerile-i mă dor.

Adânc mă întristează şi câinii, ce hulpav,
Adulmecă-n gunoaie, cu-un aer trist şi grav -
La fel mă întristează beţivul fistichiu,
Ce stă la colţ şi cere, zadarnic, un rachiu.

Trăim în vremuri tulburi şi pline de păcate –
Dar Dumnezeu, din Ceruri, le judecă pe toate
Şi cred că dintre inşii-ngâmfaţi şi pudibonzi -
Şi boschetarii străzii – îi vrea pe vagabonzi

Alăturea să-i fie, precum Lazăr săracul…
Pe cei plini de parale îi va da-n iad, la dracul.
Căci vagabonzii străzii – aceşti nefericiţi –
Sunt mai curaţi la suflet, mai buni şi mai cinstiţi,

Decât bogaţii care, prosteşte-şi etalează,
Luxul ce-i înconjoară – şi-n generoşi pozează…
Căci toată dărnicia, pomenile ce fac –
Făcute sunt din furturi – din buzunar sărac.

Ce tristă-ncrengătură e-n lumea asta laşă!
Între cei plini de trudă şi cei ce se îngraşă,
Din munca-nrobitoare a-acelora cinstiţi…
Dar, oare-n lutul veşnic, care-s mai fericiţi?

Acei ce lasă-n urmă nemeritate-averi –
Sau cei ce pleacă-n ţărnă şi scapă de poveri?
Acei ce sărăcia o poartă-n piept – o schijă
Sau cei ce pentru-avere, tot tremură de grijă?

Eu cred că-ntre beţivul, de-o ţuică rău-dorit
Şi cel ce, peste noapte, uşor s-a-mbogăţit,
La Domnul se va duce beţivul fericit –
Pentru că-n astă lume, trăit-a chinuit.

Căci viciul său îi vine din neputinţe adânci
Deşi, poate, c-odată, el a muncit pe brânci…
Dar tot a mers pe loc – şi atunci când a văzut
Că trage-n jug zadarnic – în patimă-a căzut.

O, voi bogaţii lumii, din rapturi înălţaţi,
Cu voi în iad eu fi-voi – să văd cum vă scăldaţi
În chinuri fără seamăn, fără-a putea scăpa –
De a vedea sărmanii în raiuri cum vor sta.

Şi asta mă va face de-a-ntregul fericit –
Chiar dacă asta-nseamnă şi eu să fiu muncit
Alături – şi cu voi… dar dacă acesta-i preţul –
O să-l plătesc de-a pururi – ca să v-arăt dispreţul…

Și îngerii... de Nicoara Nicolae-Horia

Și îngerii din ceruri uneori

Mai cad și ei lovindu-se de nori,
Mai cad și ei cu dorul de pământ
Din veșnicia lor în care sunt...

Pe când coboară unii, alții suie,
Nimenea nu e bătut în cuie,
Mereu e cineva în locul meu-,
Etern e Unul Singur, Dumnezeu...

10 Iulie 2012

CHIN, DUIOS… de Patricia Serbanescu

senin e cerul… vântu-i cald

imense valuri bat vapoare,
mi-e inima un veştejit smarald
iar gândurile-mi sunt fugare

privesc străfundul ce-i podea
încununat cu algele marine
mă uit la cer, spre steaua mea
ce mult aş vrea-o lângă mine…

din mare, contemplez lumina
e-ntr-un şuvoi şi-i cadenţată,
ascult o muzică… divină
sunt sollo… plaja-i măturată…

şi am un chin duios şi blând
ca marea ce-şi întinde boarea,
parcă aş fi copil… plăpând
din ochi…îmi curge întristarea

ochii-s uitaţi pe luna nouă
aştern o rugă din ăst vis,
îmi cad mulţi picuri, iară plouă
căci ce-a fost dar…tot am promis…

să plouă-n hohote, cu doruri
caci am ajuns lângă hotar,
să fiu impinsă Sus…în goluri
poate-oi scăpa, de domul funerar.

Socoteşte-n tine… de Boris Ioachim

Socoteşte-n tine, socoteşte bine:

Ura sau iubirea, cine-ţi ţine parte?
Socoteşte bine, socoteşte-n tine:
Ce alegi din viaţă, ce alegi din moarte?

Socoteşte-n tine, socoteşte bine:
Ce ţi-e mai aproape, bezna sau lumina?
Socoteşte bine, socoteşte-n tine:
Ce alegi din două: ceru-nalt sau tina?

Socoteşte-n tine, socoteşte bine:
Vorba sau tăcerea, care-i mai de preţ?
Socoteşte bine, socoteşte-n tine:
Ce să fii în viaţă: cal sau călăreţ?

Socoteşte bine, socoteşte-n tine:
Care ţi-e menirea, lupta sau căderea?
Socoteşte-n tine, socoteşte bine.
Ce te stăpâneşte, veninul sau mierea?

Socoteşte-n tine, socoteşte bine:
Cum ţi-alegi cărarea: largă sau îngustă?
Socoteşte bine, socoteşte-n tine:
Viaţa cum să-ţi fie: searbădă, augustă?

Socoteşte bine, socoteşte-n tine,
Cum să fugi de toate, cum să calci spre moarte;
Socoteşte-n tine, socoteşte bine –
Şi-ţi vei lua răsplata: sfânta libertate.

Dar… de-o întrebare, nu îţi este dor?! -
Cum va fi să fie-n lumea umbrelor?...

Cuvintele nu dorm... de Nicoara Nicolae-Horia

Cuvintele nu dorm, ele veghează

Ca sufletul din trupul unui gând,
De-i seară, dimineață ori amiază
De adevărul lor mă simt flămând.

Cuvintele nu dorm și n-ai ce face,
Oricât le-ai legăna pe brațe moi,
Eu ți le spun, tu lasă-mi-le-n pace,
Vom adormi spre ziuă amândoi.

Din poezia mea neterminată
Cuvintele nu dorm, de veghe sunt,
Mai obosesc și ele câteodată
De răutatea lumii pe pământ...

 

11 Iulie 2012

Floare de cires Versuri Mihail Rujoiu Muzica,Voce DLC

XXX de Mihail Rujoiu

Ard in noapte file albe 

Pe o flacara de vis 
Si cuprind a tale ganduri 
Intr-un vesnic paradis. 

El umbrit de umbra rece,
Ea a stins focul amar,
Care le palise viata 
Si dusmanii intr-un altar.

Inima bate mai rar,
Noptile sunt tot mai reci,
Am ajuns sa sta acum 
Precum florile-n ghiveci.

Timpul trece,apa trece 
Iarasi,viata mea la fel,
Amintirea se rasfrange 
Rastignita intr-un inel.

Ziua neagra,noaptea neagra 
Ma ascund mereu,mereu,.
Pana cand lumina alba 
Va topi si chinul meu .

Din cartea ; Din fum de tigara...

1996

EFECTUL IUBIRII (pastişă la poemul INTREBĂRI de Boris Ioachim) de Patricia Serbanescu

presantă întrebare aş pune-o şi pe soare

în lume, peste tot se scurge-un timp la fel,
complexa frământare… ,,iubirea care doare,,
desigur aţi simţit-o… nimeni n-a fost stingher…

ne perpeleam, dormind ca vrabia pe ram
din suflete ţâşneau, minuni de licurici,
nu ne găseam nici locul şi-n pat ne sfredeleam
când capul era greu, pe piele-aveam furnici…

eram teleghidaţi şi-n doi eram în ton
oauuu ! cum să uit vreodat’ ! eram caii mascaţi
cu dragostea mustindă, parcă jucam şotron
în nopţi dormite-n pripă, cu ochi încercănaţi…

şi când iubim prieteni, avem gânduri de-a valma
iubiri împreunate, se bat pe jucării
ne părăseşte-o vreme, toată nevoia, teama
ne transformăm chiar brusc, fără a fi copii…

suntem doar o putere, ce-o reunim mereu
apreciem iubirea… la bine şi la greu
dar când satana intra în suflet, sfredeleşte
dragostea-şi face loc, pe dat’ ne părăseşte…

şi lasă urme-adânci, de răni însângerate
iubirii ce-i pe brânci, n-o să-i mai dai dreptate
şi cu aceste semne din dragoste, rămâi!
vei fi doar partizan al dragostei… dintâi…

Există un perete… deBoris Ioachim

Există un perete subţire între noi –

Uşor l-am putea sparge de-am dori amândoi…
Eu nu-ndrăznesc dintr-un fel de palidă sfială,
Iar tu din neputinţă sau doar din plictiseală.

Cândva, eram prieteni – aş zice chiar iubiţi,
Părea că pe vecie vom fi nedespărţiţi
Atâtea idealuri întruna făuream
Şi n-aveam ascunzişuri, un tot – nu doi eram.

Şi ce frumos, cu floare, ne răsfăţau livezi –
Azi, doar puhoi de geruri, ne încearcă şi zăpezi
Şi primăveri de azururi plenar ne răsfăţau –
Azi, doar toamne noroase în suflete ne stau.

Ce s-a întâmplat, deodată, deloc nu am habar
Ştiu doar că un perete-ntre noi a pus zidar…
Zidaru-acesta, însă, nimic n-a câştigat –
Doar, poate, că răceala ce-n noi a strecurat

Sau, poate, că zidarul peretele, anume,
L-a înălţat ca unici, dar trişti să fim pe lume…
Cu mâinile murdare de sentimente reci -
Damnat va fi zidarul singur să fie-n veci.

…Există un perete subţire între noi –
Uşor l-am putea sparge, dar poate c-amândoi
Am obosit de viaţă, de nori şi de nimicuri
Şi tot veninul lumii ne-a ars picuri cu picuri…