Răspunsul fără glas de Irina Nedelciu

Mă-ntreb adeseori... de ce 

mi-ai apărut, tu, mândră stea
când bolta fulgii îşi cernea
şi crivăţul vuia, vuia?

Mă-ntreb adeseori... de ce
în şoapte legănate-n dor,
tu, m-ai închis pe cel pridvor
dându-mi iubire şi fior?

Mă-ntreb adeseori... de ce 
mă enervez când şoapta ta
îmi zbuciumă visarea mea
din somnul lin ce mi l-aş vrea?

Mă-ntreb adeseori... de ce
în picuri mă aşez, ascunsă,
când dorul mi te-aduce-n bluză
şi-mi mângâie uşor o buză ?


Sunt întrebări ce n-au răspuns !
căci glasul lor s-a dus, s-a dus
cu vântul ce l-a luat pe sus
ducându-l într-un stins apus.

Dorinta de Cristina Maroiu

Daca eu as fi cerul noptii

ti-as darui din comorile mele,
stea cu stea,
sa-ti impodobeasca 
leaganul viselor!

Dar nu-s decat 
conturul inimii tale:
m-ai inchis, cuminte odor,
intr-o lacrima…

Daca tu ai fi olarul
iar eu palma de lut,
ne-am ingana 
dezmierdandu-ne,
pecetluiti pe vecie
in tiparul amforelor
implinite de-un fierbinte
rotund…

Insa esti mai mult
decat dorul
ce-mi cutreiera tampla:
Te suspin, dulce umbra,
cu fiece rasuflet, adanc,
intru fiinta!

Cristina Maroiu
06.07.2012

ZIUA ACEEA... de Patricia Serbanescu

ziua aceea... 

în care nu ştiu cum, nici de ce, privind spre cer
s-a deschis o fereastră pentru noi... în eter,
îngăduindu-ne să fim, să ne-amintim acel mister...

m-au copleşit dureri de începuturi,
martori îmi sunt şi foamea, setea sau tăcerea
şi parcă-n mine totu-i transformat
cu greu o să-mi revin, din visul minunat
de-atâta căutare ai nimerit de-odatat
în cuibul sufletului meu însingurat,
unde de mult mă străduiesc să fiu
astrul iubit, din ceasul cel târziu...

te voi lega la ochi cu voalul ancestral
şi vom zbura alături, nimic nu ne reţine
vom fi o amintire pentru aceasta lume,
doar spre lumină-acum te voi conduce
mergând agale, după-a noastră cruce….
s-alegem calea, ce-i deschisă-n sânul nopţii
drumul predestinat, de-alegoria sorţii.

e-o replică finală, ce e definitivă,
întelegând nimicul nu vom intra-n derivă
chiar totul pare vis şi-aici el se destramă,
ne vom iubi în taină, fără să facem... dramă.

CU GÂNDUL LA TINE de Patricia Serbanescu

printre visele stinghere

ce-ţi caută numele,
numai dorul se perindă
liniştindu-mi strunele

uneori mi-ajungi în minte
împletit cu stelele,
rămânând fără cuvinte,
stai la braţ cu… ielele

erau chipuri cunoscute
iubite în alte vieţi,
fete dulci, dar toate mute
erai acceptat… cum eşti

de ce oare pe pământ
ţi-a fost teamă de cuvânt ?
când legam crampei de cer
te-ascundeai într-un mister…

văd că vorba te răneşte
mai mereu te tot ascunzi,
mintea ţi-o răstălmăceşte
şi-n abisuri… te scufunzi

este starea ta de-acum
şi tot schimbi bătutul drum,
câte… dincolo au rost ?
o să fim, tot ce am fost ?

poţi să stii încă de-acum?
mi-aş croi şi eu alt drum,
îl voi lumina cu luna
că doar ea, îmi prinde urma…

Trupului meu... de Nicoara Nicolae-Horia

Din zori în faptul serii

Voinței mă supun,
Nu te mai spun durerii
Din toate, la ce bun?

De-o fi să mi te tragă
Pe roată os cu os,
Mi-e suferința dragă,
Tăcerea, cu folos.

Suport căldura verii
Și frigul iernii greu,
Nu te mai spun durerii,
Te știe Dumnezeu.

Din setea Învierii
Cu grijă te-a făcut,
Nu te mai spun durerii,
Ulciorul meu de lut...

 

6 Iulie 2012

Şi dorul de tine… de Boris Ioachim

…Şi dorul de tine, mă seacă, mă fierbe –

Mi-e dor de acele momente superbe,

Când în arsura buzelor tale
Simţeam o aromă de roşii petale.

Mai ţii tu minte, strada pustie
Şi câinii din curţi, lătrând cu furie?!

Râdeam, şi printre-aprinse şi tandre săruturi,
Priveam cum prin aer zburau veseli fluturi.

Ce pătimaşă mi-era-mbrăţişarea! -
Că mi-era teamă că-ţi pierzi răsuflarea.

Dar tu de dorinţă, suflai fierbinte –
Şi, totuşi, la pieptu-mi, stăteai cuminte.

Din ceruri un astru duios ne privea -
Făcând să sclipească privirea ta,

Ce-mi intra-n suflet până-n prăsele
Făcându-l să salte spre cer, pân’ la stele.

Ce simplă şi pură, iubirea noastră,
Umplea de lumină noaptea sihastră!

Ne rosteam simple, dar dulci cuvinte –
Pe care, astăzi, nu le ţin minte.

Căci anii şi lumea le-au stins lumina…
Dar poate şi tu şi eu purtăm vina,

De-a lăsa-să intre-ntre noi-rău plictisul
Şi dragostei noastre, grăbindu-i apusul,

Să fim, dintr-odată, un fost şi-o fostă
Iubit şi iubită - şi asta ne costă -

Nici unul – din doi – neputând să se-ntoarcă
Şi firul iubirii din nou să-l mai toarcă.

Eu, ochii şi gura-ţi, cu gust de cireaşă,
Le mai ţin minte – în viaţa-mi golaşă

Şi plină de patimi şi triste iluzii –
Scăldată în fiere, trăită-n confuzii.

…Şi dorul de tine, mă fierbe mă seacă –
În viaţa mea goală - şi atât de posacă…

Lună plină de Veronica Simona Mereuta

noaptea se răsădesc amintirile,
din unele să crească uitarea,
altora să le înfrunzească sezonier
dorul de comemorare 
unii sub formă de lauri,
alţii,amărui-otrăvitor aşa cum e leandrul
(Doamne,chiar mă răscoleşte naturalul
unor prea cunoscute locuri!)

iar dimineaţa,
ar fi bine să nu spună nici un cuvânt,
cum că toate acestea au fost dospite 
de-o lună atât de plină de întrebări
niciodată rostite în lumină,
niciodată atinse de lacrimă,
niciodată culese de pe buze uscate
să rămână între noi şi ea
păcatul fructului oprit
de-i va zice măr
...la toamnă!

05.07.2012
Vero

După tine, după mine... de Costel Suditu

Tu frumoas-o

Nefrumoasă,
Ochioas-o
Focoasă
Cu picioare lungi,
Cu picioare zvelte,
Cu palme de rugi
Şi smoala bogată de plete,
Cu ochii de absint,
Cu buza fierbinte,
De toate-a tale prind,
Cuminte,
Seara mea când privirea
Îmi este acoperită
Cu fără de tine,
Şi mă oftez
De după când
Vei fi cu mine,
Voi fi cu tine
După mine,
După tine.

Iubire fără destinatar de Boris Ioachim

Iubirea mea-i fără adresă –

N-ai vrea să-i fii destinatar?
Hai, prinde-mi sufletul în lesă
Şi nu-l lăsa să fugă iar.

Căci stingherit şi ros de teamă
Mi-e sufletul – copil proscris –
Când mierea zilei se destramă
S-ar aciua la tine-n vis.

S-ar cuibări întru pojarul
Sânilor tăi – ca două Luni...
Sorbindu-le, flămând, nectarul –
Ar deveni prieteni buni.

Şi răsfăţată de şoptirea
Acestui suflet, dulcea mea,
Pe dată ţi-ar răni privirea
Din crugul cerului o stea.

Mi-e trupul tău, flămând de mine,
În faţa lumii aspre scut...
Să îl frământ - e-atât de bine –
Altar de soare şi de lut.

Prin ochii tăi, ce-mi sunt, sub stele,
Liman de pace, dinadins –
Fugind de-a-lumii gânduri rele,
La tine-n suflet m-am prelins.

Vom fi şi-aici şi-n nefiinţă
Un singur dor – fie ce-o fi!
Să mă alungi – nu-i cu putinţă –
Că-altfel şi tu te-ai risipi.

Şi-ar fi păcat, fără-ndoială,
Iubirea mea s-o risipeşti...
Căci vreau, sub plumb şi sub sineală,
Să te ador – să mă iubeşti.

... Iubirea mea-i fără adresă –
Vreau tu să-i fii destinatar...
Deci, prinde-mi sufletul în lesă
Şi nu-l lăsa să fugă iar.

Zile vii de Costel Suditu

Sunt o picătură de sânge;

Sunt un „a fi”
În existenţă;
În trupul ăsta mă strânge 
Fiorul ca o demenţă;
O nepricepere fură
Câte o secundă pe zi;
Îi sunt existenţei cianură,
Îi sunt ca departele şi
Clocotesc când văd cum se fură
Esenţele zilelor vii.