Iubire – desuet cuvânt de Boris Ioachim

Amici, în jur e atâta moarte –

În suflete şi în priviri…
Şi cineva, parcă, împarte
Frustrări şi adânci dezamăgiri.

Într-un mileniu-n care ura
Musteşte-n fiece ungher
La lucruri sterpe căscăm gura –
La ce-i stupid şi efemer.

Roboţi dresaţi să facem toate
Mecanic, stăpâniţi de-un gând:
Să tragem potrivita carte
Şi să ne pricopsim curând.

De unde timp pentru visare,
De unde timp pentru iubiri,
Când lăcomia, în fiecare,
Sădeşte dor de-mbogăţiri?!

Ce-i dragostea? – Sărut pe fugă
Şi zvârcoliri în aşternut…
Căci timpul vieţii ni-l subjugă –
Strălucitor, dar surd şi mut

Banul – drăceasca zeitate -
Ce stăpâneşte-n tot şi-n toţi…
Ce, cu dispreţ şi nedreptate,
Ne împarte-n două: sclavi şi hoţi.

Nici Cerul n-are căutare –
Decât când suntem la pământ…
Nici nu privim albastra zare,
Iar duioşia e-un cuvânt

Abstract – la fel ca şi iubirea –
Chiar ruşinos şi desuet…
Statornic ne îndreptăm privirea
Doar către zilnicul concret.

Astfel, doar cochetăm cu viaţa,
Dar n-o trăim – poate-o râvnim…
Când de pe ochi ne cade ceaţa –
Regrete-avem – şi apoi murim,

Cu-un singur gând: dacă putere
Cumva, am avea, am răsuci
Timpul trecut – zile mizere –
Şi am trăi pentru-a iubi.

Amici, ni-i viaţa fără sare –
Dar, încă-i timp de primeniri;
Hai să ţintim albastra zare –
Cât mai e timp pentru iubiri…

UMBRA de Mihail Rujoiu

Umbra pasarii ce zboara 
Peste mana mea cea grea 
Te invie,te-mpresoara,
Trecand dragostea prin ea.

Este visul care creste 
Peste noapte in lumina,
Este viata care rabda 
O iubire alba,senina .

Umbra soarelui scanteie
Raze dulci,care m-apasa
Peste dragostea eterna,
Peste viata cruda arsa.

Se impotmoleste in vise
Albele sperante arse,
Umbrele devin acum
Tot mai calde si duioase.

Peste tot este tacere,
Doar iluzii se infiripa,
Viata este o durere
Ce se frange intr-o clipa.

Iarba creste necurat,
Uda intr-o deziluzie,
Viata este un pacat
Ca o vesnica iluzie.

Si lovit de ganduri triste
Si amarat de vremea rea,
Stau si astept sa plece umbra 
Ce a umbrit inima mea .

Din cartea ;Din fum de tigara...
04-V-1992

NEMIȘCAREA TRĂIRII -tablou- de Stefan Oana Valentin

tăcerea cireșelor îmbujorate

așteptând cuminți culesul
pe margine verde de frunză,
cu sete vie de sacrificiu. 

zgomot de licurici stelari
împăienjenind toată noaptea
neîntortocheat de liniar 
ca un drum sec, de lapte.

visul, indescifrabil, peren,
pune timp fix, neadormirii
de ochi, mirat întredeschiși,
capodoperă, dimineții.

felinare, îmbâcsite trist 
de prea mulți pași aiurea
cu miasme vechi, fum
greu, negru nedislocat.

apa ce bâlbâie infinitul
de mult prea multe ori
numărând în șoaptă limpede 
și repede, curgerea.

iluzia nevoii de lumină
pentru cunoașterea lunii
frica despletită-n păduri
prea dese ce urlă genunchi.

degetele strânse aprig
ucigând palme curate
și roca desprinsă devreme 
când nu vrei să zbori.

mișcarea vie din gheață
-molecular vorbind-
și zăpadă ce tace rece,
din frică de ghiocei.

netrăirea e doar mișcare
în pași de timp.

17 06 2012
ȘTEFAN OANĂ

VISĂM ŞI VÂSLIM... de Patricia Serbanescu

nebuni de amor vom arde-n suspine

întinşi pe un verde şi magic covor,
vom arde iubite, cât eşti lângă mine,
stârnim un incendiu...devastator.

ne ard gânduri negre ale răstignirii
scrum fac trecutul, păstrez ce-am visat
pârjol e amorul pe altarul iubirii
lipit lângă mine, pari transfigurat...

pasiune nebună, contopiţi în iubire
ce-i ,,ars amandi,, învăţăm cu fiori,
vom arde iubite, gemând cu suspine
pe macatu-nverzit, ud cu roua din flori...

azi viaţa se schimbă, soseşte vaporul
când valul ne vine, paşim în destin
trăim echilibrul, ne-nvăluie dorul
în barca iubirii, visăm şi... vâslim.

STĂPÂNUL INIMII… de Patricia Serbanescu

iubitul meu pe veci stăpân

duios ca floarea de salcâm,
în gându-mi vii noapte şi zi,
umplându-mi glastra inimii
cuprins e-al dorului hotar
udat cu-al buzelor nectar,
prelins din cupa ta de dor
iubire-mi dărui... pot să zbor!

când fluturii se prind în roi
ne lasă aripi... pentru doi
iar seara, numărăm petale
şi le-aşezam buchet... pe-altare
amorul ne coboară-n vene
arzând încet, ca într-un vis
s-opreşte timpul pentr-o vreme,
gonind toţi norii... în abis...

stăpânul meu pe veci iubit
nu zăbovii pân’l-asfinţit,
iubirea-mi cântă rugăciuni
parfum de tei... şi de salcâmi.

TE CHEM... de Patricia Serbanescu

Te chem în gându-mi, eşti în mine,

Te strâng în brate, dor îmi e de tine!
Imaginar, real sau reverie,
Tu eşti al meu... mi-o spun doar mie...

Te chem în prejma sufletului meu
Un roi de sentimente ţes mereu...
Si le-nvelesc în razele de soare sau de lună
Putând să-mi împletesc acea cunună...

Te integrez în mine, în felul meu de-a fi,
Să fim doar împreună atât cât vom trăi!
Aripile le-om împleti, să navigăm în timp,
Te-aştept pentru-mplinire în orice anotimp...

Nerăbdătoare sunt şi sufletu-mi te strigă
Tu eşti la depărtare şi gândul mă intrigă,
Te chem acum în noapte, emoţii mă-nfioară
În visul meu te-aştept, poteca e stelară...

Te chem, te strig şi lacrimile-mi curg,
Dorinţe mă inundă, e soarele-n amurg...
Stiu c-ai să vii, presimt nu m-amăgesc,
Zbura-vom cu iubire în planul îngeresc...

Te strig la ceas de taină, cu soarele absent,
Mi-ai fost pentru o clipa iubit şi confident,
Iubirea e virtute, acum eu te-aş ruga...
Să nu-mi strivesti dorinţele, putinţa de-a visa...

Când eşti la depărtare, inima-i sfârtecată
Te rog, lasă-mi iubirea ne’ntinată!
Mă rog şi cer smerită, o ultimă favoare,
Sper c-ai să vii, încă mai stau în aşteptare...

Şi de-oi veni, simţind că mă iubeşti,
Să îmi reţii din anii mei câţi tu doreşti!
Îmi voi opri doar clipele de dor şi-amor
Pân’la sfârşit şi pot... să mor!

Suflet pereche de Ovidiu Oana-pârâu

Cerul începe

de lângă

privirea noastră

şi tot de acolo,

periplul devenirii.

Rătăcirea printre astre

nu se numeşte visare,

ci destin.

Doar iubind

poţi ajunge

să şopteşti

steluţei dorite:

~ Bună dimineaţa,

suflet pereche !

Ovidiu oana-pârâu la 16 iunie 2012

De-aş face... de Costel Suditu

De-aş face-un curcubeu din gândurile mele,

Aş umple-ntreaga lume de culori şi stele,
Iar din iubirea mea o punte de aş face,
Ar prinde-ntreaga lume şi nu s-ar mai desface;

Din sufletu-mi de-aş face un limpede izvor,
Cei însetaţi dintr-însul de-or bea, în veci nu mor,
Dar din durerea mea de-aş face o cărare
De va păşi pe ea, oricine singur moare;

De-aş face-un cer deasupra doar din dezamăgiri,
Cei ce-or privi la dânsul s-ar umple cu-amăgiri,
Iar din fiori ce-n viaţă prostia mi i-a dat
De-aş face pe-o colină un prea frumos palat,
Toţi cei ce-n el s-ar duce ar râde ca pierduţi,
Şi de-ncălţaţi or merge ei vor ieşi desculţi;

Din tot ce-am îndurat spre binele a face
Un lac de-aş închega ce peste tot ar place,
Va fi frumos deasupra şi roată împrejur,
Dar înăuntru rece, neprimitor şi dur;

De-aş face din simţirea ce-o am doar pentru voi
O luntre peste ape cu vâsle mari şi noi,
Ar încăpea întrânsa şi proştii şi deştepţii,
Şi strâmbii... chiar şi drepţii

Căci inima de-aş face o încăpere mare
În ea ar încăpea întreaga noastră zare,
Nu ar mai fi idei şi fapte concepute
Să ţină-n slavă ura, suspine, căi pierdute.

Amnezie-- dedicată unui prieten de Costel Suditu

Căutături deşarte găsesc în ochii tăi...

Pesemne din cei răi şi din neexplicate
Îţi sunt acum gravate pe simţurile moi
Absente clipe noi, străfunduri neaflate;

Te caută în urmă, în ce-a rămas stingher
De teama unui ger în care tot se curmă
Pulsând în strâns de sârmă, văitându-te în fier
Când proceduri îţi cer să nu uiţi ce se-amână;

Priveşti cu ochii goi spre tot trecutul tău
Şi nu vezi decât hău, în suflet simţi un sloi
De tragice nevoi în care ai fost rău
Forţat de-atâta nou pe-atât de multe căi;

Întoarcete, zâmbeşte şi spune cum te cheamă,
Fereştete, destramă păienjeniş ce creşte,
Încearcă, te păzeşte de nevăzuta lamă
Perfidă, ce te sfarmă dintr-o bucată-n zece.

De mine-nstrăinată de Renate Müller

Mă simt de mine-nstrăinată

singură pierdută-n gânduri
în cartea veche de-altădată
citind doar printre rânduri

Trecutul meu e-o apă tulburată
în care-mi este silă să privesc
şi umblu în cămaşa nespălată
a timpului în care eu cerşesc

Renate Müller