Pe aripi de petate, de floare îmbietoare
Noi ne iubeam, iubite, în noaptea
zâmbitoare,
Prin adieri de murmur al stelelor
pictate,
Prin şopotul de ape,crescânde,
revărsate.
Cu Luna-n apogeul luminii înstelate
Mă alintai iubite în forfotul de
şoapte
Sonate înfăşurate în picurii de
noapte
Mă mângâiau prin bucle, trezind
fiori de moarte.
De moarte abisală în a iubirii boală
Unde durerea cruntă se alintă-n
vioară
Extaziind cu-n sunet a inimii vocală
Ce cântă în baladă, iubirea, să nu
piară.
Cu mâna tremurândă de o dorinţă
surdă
Trasai înfrigurat iubirea, să nu
plângă
Pe trupul meu ce-n freamăt gemea
neputincios
În agonia vie ce-l înălţai frumos.
Desfăşurarea sorţii ne pictura pe
cer
Cărarea vieţii noastre trasată în
etern
O hrană cu ambrozii în a iubirii
cler
Mereu învăluită în vrajă şi mister.
Iubirea fără nume cu miezul
conservat
Într-o esenţă tare pe noi ne-a
îmbrăcat
Cu suflet elegant în stilul lui
curat
Brodat doar cu argint şi aur
nepurtat.
Un dar suprem din slavă şi
binecuvântat
De-un tată, ce-n tăcere şi zâmbet
ne-a vegheat
Un dar ce-n adorare, noi l-am primit
timizi
Sperând, nu cu-ngâmfare ! să îl
păstrăm cuminţi.
Căci numai suferinţa ce ne-a lovit
cumplit
Ne-a tăbăcit voinţa să nu cerşim
nimic,
Lăsând doar timpul vieţii să
meargă-n cursul său
Răbdarea ne-a adus iubirea-n apogeu.
Aşa noi am ajuns, să ne iubim frumos
Pierduţi în vraja nopţii, în câmpul
luminos
În şopotul de ape, crescânde,
revărsate
În vechile sonate din picurii de noapte.
