Deci s-a hotărât:
Suntem bolnavi! Dragostea nu mai este "destin străvechi cu cireşe la
urechi", "cea mai frumoasa partitura din muzica lumii, "Floarea
de Nu-mă-uita aşezata in buzunarul vieţii".
Nu mai este
"Leoaica tânăra".
Medicii, psihologi
si psihiatri au hotărât. E boala curata. Au luat-o, au analizat-o, au întors-o
pe toate părţile, au pus-o pe masa de operaţie, au disecat-o sub microscop si
au trecut-o in randul bolilor nervoase.
Marii poeţi ai
lumii se răsucesc in morminte, Eros probabil a fost pus in cămaşa de forţă.
Noi ăştia normalii
si îndrăgostiţii, ştiam ca aveam ceva probleme nediagnosticate, dar, hm-mm...
parca nu ne credeam chiar duşi. Am devenit pacienţii unei lumi bolnave, o lume
in care nu se mai poate deosebi sentimentul de simptom. Nu avem nevoie de
leacuri, dar parca am avea nevoie de nişte concedii lungi, medicale si
romantice.
Pentru ca, la urma
urmei, sunt bolnava de tine.
Sunt Pacient!
Daca aste este sa
fie boala mea cea mare, atunci vreau sa rămân bolnava. Si vreau sa trăiesc
printre bolnavi adevăraţi nu închipuiţi.
Ciudata fire avem.
Pentru nefericirile noastre, pentru o prea mare capacitate de iubire sau pentru
lipsa ei, dăm vina tot pe ea. Dragostea.
Dragostea-i de
vina:)
Dar daca stai bine
si te gândeşti dragostea a fost si va rămâne mereu aceeaşi.
Noi suntem cei
diferiţi. Noi o prelucram si transformam, noi ii adaugăm ingredientele care fie
o fac dulce ca mierea, fie amara ca fierea:)
Depinde de cine te
îndrăgosteşti nu cat te îndrăgosteşti. Te poţi îndrăgosti de cineva care se
îndrăgosteşte de tine in acelaşi timp si dragostea devine frumoasa si
liniştită, susur de izvor cristalin in toată regula. Si daca in timpul acestei
iubiri, ceva se întâmpla de-o parte sau de alta, aceeaşi iubire care susura
liniştit devine val ucigaş.
Se întâmpla sa te
îndrăgosteşti de mister WrongGuy si dragostea devine febră si obsesie si
nebunie, nu?
Apoi când Mister
WrongGuy ajunge la concluzia ca tu eşti de fapt cea pe care o aştepta si se
transforma in Mister Right, aceeaşi iubire care pur si simplu te-a îmbolnăvit
devine medicamentul care te salvează.
Si cu ce-i de vina
dragostea? Când te-ai îndrăgostit de ai folosit aceeaşi unitate de măsură. Doar
ca pe parcurs te-ai schimbat din pisicuţa blânda in leoaica.Ai vrut, ai cerut
și nu ai primit. Apoi, când ai primit ai redevenit pisicuţa care-şi apară ca o
leoaica iubirea.
Judecam dragostea
in funcţie de reacţiile pe care le avem. Ai observat ca atunci când dai mai
mult primeşti mai putin si atunci când el se zgârceşte, doreşti mai mult? Ai
observat ca atunci când iţi doreşti ceva sau pe cineva mult prea mult, drumul
ti se pare mai lung si mai anevoios? Si dezamăgirea bineînţeles, direct
proporţională cu măsura dorinţei in cazul in care ceea ce-ţi doreai atât de
mult s-a dovedit a fi de fapt exact ceea ce nu îţi trebuia?
Întotdeauna avem ca
etalon marile iubiri ale lumii. Dramele prin care au trecut, sfârşiturile
nefericite, sau fericite, după caz, sacrificiile, otrava si elixirul, operele
literare născute in urma acestor iubiri, sinuciderile sau cămaşa de forţă. Sau
nunta cu alai de flori si luna de miere in Havaii.
Cred ca daca am
înceta sa ne comparam cu eroii din literatura si filme si am cobori pe pământ
mai aproape de vecina si vecinul care au o căsnicie frumoasa, doi copii si un
căţel, vecini pe care-i zărim prin fereastra, seara stand discret de vorba, la
un pahar cu vin, la lumina unei lumânări, privindu-se surâzând, după ce casa
s-a liniştit si copiii au adormit, am fi mult mai fericiţi.
Si nu am mai pune
iubirea pe aceeaşi lista cu bolile nervoase.
P/S. Iubirea este
un act de iertare nesfârşită, o privire tandra care a devenit obicei".
(Peţer Ustinov)
