Nu-i așa că duminicile s-au inventat să ne iubim?
Nu-i așa că lecțiile triste ne-au învățat să trăim?
Nu-i așa că mânuțele copiilor sunt cele mai frumoase flori?
Nu-i așa că peste suflete când nu mai ard cad ninsori?
Nu-i așa că prietenii sunt tot mai rari și mai interesați?
Nu-i așa că ne luptăm să ajungem ratați?
Nu-i așa că uităm tot mai des de Dumnezeu?
Nu-i așa că ne rugăm și facem bine mai greu?
Nu-i așa că ne pândesc toți așteptând să cădem?
Nu-i așa că nu mai știm ce-i noroc sau blestem?
Nu-i așa că se uită binele prea ușor?
Și că viața frumoasă va rămâne un dor?
Nu-i așa că lecțiile triste ne-au învățat să trăim?
Nu-i așa că mânuțele copiilor sunt cele mai frumoase flori?
Nu-i așa că peste suflete când nu mai ard cad ninsori?
Nu-i așa că prietenii sunt tot mai rari și mai interesați?
Nu-i așa că ne luptăm să ajungem ratați?
Nu-i așa că uităm tot mai des de Dumnezeu?
Nu-i așa că ne rugăm și facem bine mai greu?
Nu-i așa că ne pândesc toți așteptând să cădem?
Nu-i așa că nu mai știm ce-i noroc sau blestem?
Nu-i așa că se uită binele prea ușor?
Și că viața frumoasă va rămâne un dor?