Radu Adrian Gelu - Veronica-i mămică...

Of, of... nu mai ştiu nimica
de frăţiorii mei, de mămica,
ca mic ghemuleţ în scheunat,
de la lăptic bun am fost luat...

Împodobit la gât cu o fundiţă,
în coşuleţ am ajuns la o fetiţă,
drept cadou în loc de păpuşică,
că îşi dorea tare, să fie mămică...

Aducând coşuleţul... „Veronică!”...
zise tatăl... „Eşti acum mămică!
O dulce vie păpuşică ai în dar,
creşte-l tu pe băieţelul Cezar!”...

De atunci, ea îmi este mămică,
grijulie mă înveleşte-n păturică,
cu păpică mă îndoapă într-una,
în mângâiere cu drag totdeauna...

E tare fericită – „Zâmbeşte Cezar!”...
şi în coşuleţ mă arată exemplar,
privind-o în extaz cu ochi-mi mari,
din hăinuţa-mi moale de sugari...

Cu îngrijire, iată acum îs mare,
şi nu-mi pică bine-n continuare,
să fiu bebiţul înfăşat şi îmbrăcat,
cald-n casă, eu tot sunt încălţat...