Să desfac visu-n crâmpeie
Mă inunde şi-n răstimp…
Marea… să fie Egee
Ţărmul… să fie-n Olimp!
Glasul apei ne pătrundă
Până-n sângele-nverzit,
Mângâiaţi de-o caldă undă
Închega-vom plan, sfinţit…
Elfii mării ne veghează
Printre stâncile-azurii,
Stelele, se-ncorporează
Între maluri sidefii…
Peste munţi şi marea toată
Înălţăm inima plină
Cu lumină adăpată,
Coborând, spre rădăcină.
Chiparoşi pe plaiul sfânt
În pădurea ca-n poveşti,
Pare rai pe-acest pământ,
Pe-acest loc, uiţi cine eşti !
Mă visez mereu în mare
Pe nisip călcat de zei,
Piere orice supărare
Când în braţe, tu mă iei…
duminică, 30 septembrie 2012
(nu știu de ce sunt tristă atunci când se scutură magnoliile) - de Nuța Istrate Gangan
mi-ai atins buzele cu o petală catifelată
apoi ai desenat arabescuri pe obrazul meu umed
am zâmbit sub mângâiere;
primăvara plângea suav cu petale de mătase udă
sânul stâng îmi tresărea în aşteptare
m-ai sărutat muşcat
acoperindu-mi ţipătul surprins
cu o altă petală desprinsă
din floarea
care se odihnea mirată în palma ta
vin inserări de vise şi lumi
ultima noastră primăvară s-a sinucis cu gingăşie
înroşindu-şi florile albe în cireşe
te aştept
Evă tăcută și caldă
pe marginea unei veri de păcat şi ispită
să-ţi scutur pe trup
copacii grei de flori și miresme
primăverile nu se mai întorc
deşi ai impresia
că totul se repetă
iar şi iar...
(ştiu de ce se scutură magnoliile...
nu ştiu de ce mă sărutai muşcat
atunci când eram tristă)
apoi ai desenat arabescuri pe obrazul meu umed
am zâmbit sub mângâiere;
primăvara plângea suav cu petale de mătase udă
sânul stâng îmi tresărea în aşteptare
m-ai sărutat muşcat
acoperindu-mi ţipătul surprins
cu o altă petală desprinsă
din floarea
care se odihnea mirată în palma ta
vin inserări de vise şi lumi
ultima noastră primăvară s-a sinucis cu gingăşie
înroşindu-şi florile albe în cireşe
te aştept
Evă tăcută și caldă
pe marginea unei veri de păcat şi ispită
să-ţi scutur pe trup
copacii grei de flori și miresme
primăverile nu se mai întorc
deşi ai impresia
că totul se repetă
iar şi iar...
(ştiu de ce se scutură magnoliile...
nu ştiu de ce mă sărutai muşcat
atunci când eram tristă)
Un alt adio de Renate Müller
Iubite te las din mâinile mele
ţi-am dat aripi
să zbori până la stele
în suflet te-am crescut
înfăşurat în petale de crini
să te vindec înger căzut
rugător mă priveşti cu milă
te las liber să zbori să te duci
zeu înaripat spre lumină
ţi-am dat aripi
să zbori până la stele
în suflet te-am crescut
înfăşurat în petale de crini
să te vindec înger căzut
rugător mă priveşti cu milă
te las liber să zbori să te duci
zeu înaripat spre lumină
Dor de mamă de Elena Iuliana Constantinescu
Care au rădăcinile în locul meu natal;
Trimite-mi câteva petale
Din trandafirul parfumat de la fereastra
Ce-npodobește casa noastră;
Prin păsărelele ce vin la noi,
Cu dans de aripioare,
Măicuță dragă să-mi trimiți
Parfum din lăcrămioare;
Și mere dulci din grădiniță,
Cu fin parfum de lămâiță;
Trimite-mi blând miros de câmp
Și dulci mângâieri de soare și vânt
De acasă;
Trimite-mi zâna mea frumoasă
Diminețile cu soare,
Când roua argintie în faptul zilei moare;
Şi-mbătătorul iz al florii de pădure,
Şi gustul acrişor de zmeură şi mure;
Mai spune-mi mamă, cum soarele apune
Când seara se întorc de pe păşune turme;
Trimite-mi mamă miros din flori de tei,
Ce-mi amintesc amarnic de mult de ochii tăi;
Și îmi trimite mierea muncită de albine
Cum dulce mamă scumpă eu mă gândesc la tine;
Trimite-mi ciripit şi zbor de păsărele,
Să dorm cu lacrimi seara, zburând în cârd cu ele;
Trimite-mi apa rece de limpede izvor,
De dorul ei atâta și-atâta simt că mor!
Și mai trimite-mi mamă parfum de busuioc,
Cu el de acolo poate va fi puțin noroc;
Trimite-mi maică drumul ce duce înspre casă,
Să mă întorc la tine,
Să ne-nchinăm la masă.
Elena Iuliana Constantinescu
Din trandafirul parfumat de la fereastra
Ce-npodobește casa noastră;
Prin păsărelele ce vin la noi,
Cu dans de aripioare,
Măicuță dragă să-mi trimiți
Parfum din lăcrămioare;
Și mere dulci din grădiniță,
Cu fin parfum de lămâiță;
Trimite-mi blând miros de câmp
Și dulci mângâieri de soare și vânt
De acasă;
Trimite-mi zâna mea frumoasă
Diminețile cu soare,
Când roua argintie în faptul zilei moare;
Şi-mbătătorul iz al florii de pădure,
Şi gustul acrişor de zmeură şi mure;
Mai spune-mi mamă, cum soarele apune
Când seara se întorc de pe păşune turme;
Trimite-mi mamă miros din flori de tei,
Ce-mi amintesc amarnic de mult de ochii tăi;
Și îmi trimite mierea muncită de albine
Cum dulce mamă scumpă eu mă gândesc la tine;
Trimite-mi ciripit şi zbor de păsărele,
Să dorm cu lacrimi seara, zburând în cârd cu ele;
Trimite-mi apa rece de limpede izvor,
De dorul ei atâta și-atâta simt că mor!
Și mai trimite-mi mamă parfum de busuioc,
Cu el de acolo poate va fi puțin noroc;
Trimite-mi maică drumul ce duce înspre casă,
Să mă întorc la tine,
Să ne-nchinăm la masă.
Elena Iuliana Constantinescu
PE VALEA VIEŢII de Patricia Serbanescu
Surprins de vei fi, cu luna-ntre noi,
Astâmperi tot dorul ce-ţi flutură-n plete
Cu dragostea-n palmă, nascuţi iară goi.
C-ai nume în vers, acum nu contează
Doar nemurirea-şi va pune un semn,
În barca iubirii ce-acum balansează
Fiori se-mpletesc, într-un singur îndemn.
Şi semnul cu braţul având o eşarfă
În ochi ce sunt şterşi, de azurul tristetii,
Îţi macină sufletul pe strune de harfă
Căci mult e pustie, acea vale a vieţii…
Într-un amurg, e-aprinsă –ntraga vale
Iar cântul prigonit, e-acum stingher,
Căci ne tot plângem de însingurare
Când ştim că viaţa este zarvă… şi mister.
30.09.2012
C-ai nume în vers, acum nu contează
Doar nemurirea-şi va pune un semn,
În barca iubirii ce-acum balansează
Fiori se-mpletesc, într-un singur îndemn.
Şi semnul cu braţul având o eşarfă
În ochi ce sunt şterşi, de azurul tristetii,
Îţi macină sufletul pe strune de harfă
Căci mult e pustie, acea vale a vieţii…
Într-un amurg, e-aprinsă –ntraga vale
Iar cântul prigonit, e-acum stingher,
Căci ne tot plângem de însingurare
Când ştim că viaţa este zarvă… şi mister.
30.09.2012
Mare,lună aproape plină şi trandafiri aproape...galbeni de Veronica Simona Mereuta
curajul de pe urmele tale,poţi ajunge la mare
atât de aproape,mai greu de privit ca niciodată
Sunt multe oprelişti pe drum
palmieri luminaţi fantomatic
candelabre în restaurante din nisip căzut la datorie
o pajişte de trandafiri,mai mult galbeni,se cer furaţi
din a realul unde nu pot învăţa să înflorească
Apoi valurile
mângâierea lor te priveşte
în lumina lunii
căci e aproape plină
mai are loc de iertat păcate pe care nu le ştii mărturisi
altfel...te porţi frumos cu normalul tău
căci norma e una singură
rămâi naiv de puternic până la ultimul
fir de iarbă neivită încă
30.09.2012
Vero
Sunt multe oprelişti pe drum
palmieri luminaţi fantomatic
candelabre în restaurante din nisip căzut la datorie
o pajişte de trandafiri,mai mult galbeni,se cer furaţi
din a realul unde nu pot învăţa să înflorească
Apoi valurile
mângâierea lor te priveşte
în lumina lunii
căci e aproape plină
mai are loc de iertat păcate pe care nu le ştii mărturisi
altfel...te porţi frumos cu normalul tău
căci norma e una singură
rămâi naiv de puternic până la ultimul
fir de iarbă neivită încă
30.09.2012
Vero
AŞTEPTARE de Patricia Serbanescu
te zăresc în apusul răcoros al toamnei mayaşe…
dacă ochii ţi-au curs spre soarele beteag al toamnei,
înseamnă ca nu m-ai zărit încă…
înseamnă că mai presus de toate
preamăreşti pământul,
fără să te intereseze şi alte străluciri…
oare, aştepţi o nouă viaţă,
o nouă copilărie?
să ajungi iar în stadiul de fluture…
aştepţi tu metamorfoza sufletului,
sau transformarea umanului îndragostit
de cea mai frumoasă planetă din univers
sau de cea mai frumoasă stea însufleţită...
creaţie…ce cuvânt minunat, perceput aici !
întreb într-o doară…
oare, nu m-ai zărit în acest rar apus,
ori m-aştepţi să cresc şi să revărs
acea iubire ancestrală, iar şi iar?
Doamne! schimbă-ţi dioptriile!
surprizele curg, într-o altă măreţie…
30.09.2012
preamăreşti pământul,
fără să te intereseze şi alte străluciri…
oare, aştepţi o nouă viaţă,
o nouă copilărie?
să ajungi iar în stadiul de fluture…
aştepţi tu metamorfoza sufletului,
sau transformarea umanului îndragostit
de cea mai frumoasă planetă din univers
sau de cea mai frumoasă stea însufleţită...
creaţie…ce cuvânt minunat, perceput aici !
întreb într-o doară…
oare, nu m-ai zărit în acest rar apus,
ori m-aştepţi să cresc şi să revărs
acea iubire ancestrală, iar şi iar?
Doamne! schimbă-ţi dioptriile!
surprizele curg, într-o altă măreţie…
30.09.2012
Primul sărut... de Nicoara Nicolae-Horia
Tu îți mai aduci aminte
Primul nostru, sfânt sărut?
Primul nostru, sfânt sărut?
Mut eram, fără cuvinte,
Ca un dumnezeu de lut!
Când cu brațele însetate
Ți-am cuprins ființa toată
Și acum aud cum bate
Inima din dor de fată...
Cea de-atunci încă mă cheamă,
Tânără precum erai,
Fericiți și fără teamă
Să ne rătăcim prin rai
Pe sub arșiță și ploi
Și din pomul fără vină
Să culegem amândoi
Mere coapte în lumină.
..............................
Tu îți mai aduci aminte
Primul nostru, sfânt sărut?
Eram orb, fără cuvinte,
Ca un dumnezeu de lut...
Ca un dumnezeu de lut!
Când cu brațele însetate
Ți-am cuprins ființa toată
Și acum aud cum bate
Inima din dor de fată...
Cea de-atunci încă mă cheamă,
Tânără precum erai,
Fericiți și fără teamă
Să ne rătăcim prin rai
Pe sub arșiță și ploi
Și din pomul fără vină
Să culegem amândoi
Mere coapte în lumină.
..............................
Tu îți mai aduci aminte
Primul nostru, sfânt sărut?
Eram orb, fără cuvinte,
Ca un dumnezeu de lut...
Duminică, 30 Septembrie 2012
Sus pe deal de Emil Marian
Sus pe deal, la
cireșul altoit,
Te-am așteptat să
vii în prag de seară,
Ai apărut
zîmbind, parcă plutit,
M-ai sărutat așa,
ca într-o doară.
Și al tău rîs,
acorduri lasă-n noapte,
Într-un sărut
acum ne împletim,
Adie-n vînt
cireșele prea coapte,
Dar vremea lor e
dusă de mult timp.
E toamn-acum, cu
frunze iarăși plouă,
Iubirea noastră
este încă vie,
O floare albă-n
dimineți cu rouă,
E-al nostru dat,
așa a fost să fie!
Pe deal cireșul
ne dă adăpost,
Cum ne iubim sub
creanga-i cea ridată,
Care-ar fi fost
pe lume-al nostru rost?
Ne-am fi-ntîlnit
odată și odata?
Septembre-de vineri pînă vineri de Emil Marian
E vineri azi, lucrul închei,
Îsi zice Gogu fericit,
Ochi-mi vor fi după femei
Și inima după...iubit!
Iar sambata in club m-am
dus,
Si am baut si am dansat
M-am invartit precum un fus,
Acum nu stiu unde-am parcat…
Pe duminica, abureala,
Greu ma trezesc la viata iar,
Asa ma-ncearc-o mahmureala,
Nu cred cumva s-aveti habar.
E iarăși luni și-ncepe
săptamana
Cu chef de munc-așa mai
subțirel,
Acum la treabă nu ne mai dăm
mîna,
Suntem cam apăsați
de...tulburel!!!
Îi marti a doua zi din
saptamana,
Spre uichend noi am mai
facut un pas,
Aproape-i si acest sfarsit
de luna,
Iar toamna e numai in primul
ceas...
S-a făcut miercuri, zi de
post,
De la rele ne-om abține,
Să gîndim al vieții rost,
Pentru vremea care vine.
E joi si uichendul e la un
pas,
Munciti cu bucurie si cu
spor,
Putin din saptamana a ramas,
De-o leneveala la toti ne e
dor!
Astăzi e vineri iară,sfîrșit
de săptămînă,
Septembre e pe ducă,
începe-o nouă toamnă,
Pe-alee m-aș plimba,
tinîndu-te de mînă,
Dar vremea a trecut, cum
zboară timpul doamnă!
Acolo am sa vin de Emil Marian
Acolo unde țărmul se lovește de mare,
Iar cerul albastru se scufundă în zare,
Aerul sărat, plin de pescăruși, nu doare,
Iar cerul albastru se scufundă în zare,
Aerul sărat, plin de pescăruși, nu doare,
Acolo am să vin.
Pe creastă de val și pală de vînt,
Pe prima silaba din primul cuvînt,
Te scriu, te pictez și te cînt,
Acolo am să vin.
Pe versul sublim, cel plin de iubire,
Pe-acordul cel fin din blînda psaltire,
Pe gura de rai ce dă nemurire,
Acolo am sa vin.
Prin viscol sau ploaie, caldură sau glod,
Voi veni să te iau, visul să-l reînnod,
Să-ti sorb iar aroma, sărut să îmi dai,
Să-ți șoptesc de iubire pe-un cîntec de nai.
Acolo am sa vin!
Pe creastă de val și pală de vînt,
Pe prima silaba din primul cuvînt,
Te scriu, te pictez și te cînt,
Acolo am să vin.
Pe versul sublim, cel plin de iubire,
Pe-acordul cel fin din blînda psaltire,
Pe gura de rai ce dă nemurire,
Acolo am sa vin.
Prin viscol sau ploaie, caldură sau glod,
Voi veni să te iau, visul să-l reînnod,
Să-ti sorb iar aroma, sărut să îmi dai,
Să-ți șoptesc de iubire pe-un cîntec de nai.
Acolo am sa vin!
Iubeşte-mă-n octombrie... de Boris Ioachim
Iubeşte-mă-n octombrie, străino,
- Căci în noiembrie deja-i târziu –
Fii pentru mine primăvara iernii
- Căci în noiembrie deja-i târziu –
Fii pentru mine primăvara iernii
Şi eu o umbră, poate, c-o să-ţi fiu.
Iubeşte-mă în toamna desfrânată,
Ce chiuie în aburi dulci de must –
Că-n lumea asta, de putere beată,
Iubirea e un sentiment vetust.
Iubeşte-mă cu teamă şi ardoare
Căci zguri de plumb răsar,sumbru, pe veac...
Fii elixir speranţei care moare –
Ca eu tristeţii tale să-i fiu leac.
Apari duios din ceaţa ruginie,
Cu părul tău, de toamne răvăşit,
Iubirea ta, molcomă şi târzie,
Să-nvioreze sufletu-mi sfârşit.
...Iubeşte-mă-n octombrie, străino,
Că suntem fericiţi să ne minţim...
Prin pâcla veacului păşind, hai, vino -
Amanţi deplini să īnvăţăm să fim...
Iubeşte-mă în toamna desfrânată,
Ce chiuie în aburi dulci de must –
Că-n lumea asta, de putere beată,
Iubirea e un sentiment vetust.
Iubeşte-mă cu teamă şi ardoare
Căci zguri de plumb răsar,sumbru, pe veac...
Fii elixir speranţei care moare –
Ca eu tristeţii tale să-i fiu leac.
Apari duios din ceaţa ruginie,
Cu părul tău, de toamne răvăşit,
Iubirea ta, molcomă şi târzie,
Să-nvioreze sufletu-mi sfârşit.
...Iubeşte-mă-n octombrie, străino,
Că suntem fericiţi să ne minţim...
Prin pâcla veacului păşind, hai, vino -
Amanţi deplini să īnvăţăm să fim...
ÎNTR-UN ZBOR… de Patricia Serbanescu
oare te-am găsit?
pluteşti ca un fulg în neant
printre gândurile mele răzleţite
fără să te văd… doar te simt…
...cobori în inimă,
respirându-te accelerat,
te pipăi cu necunoscutul
în colţul din atriul stâng
unde te-ai ascuns de lumina
ce te impresoară...
ating morgana din tine,
câtă căldură degaje în trupu-mi…
poate-mi va topi cubul de gheaţă
din sufletu-mi zdrenţuit,
când te vei juca cu franjurile
ce tocmai se lipesc în descântec
redându-i măreţia…
într-un zbor de iubire.
30.09.2012
...cobori în inimă,
respirându-te accelerat,
te pipăi cu necunoscutul
în colţul din atriul stâng
unde te-ai ascuns de lumina
ce te impresoară...
ating morgana din tine,
câtă căldură degaje în trupu-mi…
poate-mi va topi cubul de gheaţă
din sufletu-mi zdrenţuit,
când te vei juca cu franjurile
ce tocmai se lipesc în descântec
redându-i măreţia…
într-un zbor de iubire.
30.09.2012
SEARĂ BOLNAVĂ - de ȘTEFAN OANĂ
E o seară cruntă înspre casă
Pășesc pierdut ca un hoinar
Și neagra liniște m-apasă
Nici vise nu mai am în buzunar.
Sus undeva o stea se stinge
Noi nu vedem decât fantoma ei
În trupul meu, iubito, ninge
Când mă gândesc la ochii tăi.
În astă seară doar umbră mai plutești
Inaccesibilă îmi ești, madonă,
Ori ești aici, ori nu mai ești
Și inima-mi bolnavă e în comă.
Nu cred să mai salvezi, acum, ceva
Nici de te întorci iubito
Nici clipa oarbă de mi-ai da
Din rece veșnicia ta, pierduto.
Pășesc pierdut ca un hoinar
Și neagra liniște m-apasă
Nici vise nu mai am în buzunar.
Sus undeva o stea se stinge
Noi nu vedem decât fantoma ei
În trupul meu, iubito, ninge
Când mă gândesc la ochii tăi.
În astă seară doar umbră mai plutești
Inaccesibilă îmi ești, madonă,
Ori ești aici, ori nu mai ești
Și inima-mi bolnavă e în comă.
Nu cred să mai salvezi, acum, ceva
Nici de te întorci iubito
Nici clipa oarbă de mi-ai da
Din rece veșnicia ta, pierduto.
Acolo - de Veronica Simona Mereuta
unde se opresc ceasurile
din timp fără cadru
unde mărturisirea n-a însemnat spaţiul
cu încă un gol de umplut
unde fluturii n-au fost inventaţi
şi nici locurile unde ar trebui să-ţi aducă aminte
că începi să iubeşti
unde nu sunt gânduri
nici morgane cu ochi albaştrii
imitând mirosul cerului
unde pământul e mereu rotund
căci nu cauţi locul unde să-ţi alungi neputinţa
de a fi mai mult
decât eşti
ştii
ai vrea
să fii!
din timp fără cadru
unde mărturisirea n-a însemnat spaţiul
cu încă un gol de umplut
unde fluturii n-au fost inventaţi
şi nici locurile unde ar trebui să-ţi aducă aminte
că începi să iubeşti
unde nu sunt gânduri
nici morgane cu ochi albaştrii
imitând mirosul cerului
unde pământul e mereu rotund
căci nu cauţi locul unde să-ţi alungi neputinţa
de a fi mai mult
decât eşti
ştii
ai vrea
să fii!
viața - de Nuța Istrate Gangan
este o şosea cu şapte benzi
pe care nebunii lumii
merg cu două sute la oră claxonând
după fantomele ieşite la plimbare
duminica după ora cinci
(patru benzi la dus
trei la întors;
nu toți ne întoarcem vii)
prin ceaţa lăptoasă
le vezi lunecând
singure și căutânde
sub nucii de pe Strada Mare
purtându-şi tristeţile şi fericirile fantomatice
sub umbrele violete
pașesc fluid si diafan
peste frunzele galbene si umede
scuturate aseară
de un nebun
care voia sa grăbească arderile toamnei
doar fantomele iubirii noastre
merg ţinându-se de mijloc
cu duioșia și tandrețea răniților
care se sprijină unul de celălalt
se contopesc una în trupul alteia
lăsând dâre de lumină in amurgul sidefiu
din când în când se opresc
încercând un sărut timid
sub același copac...
pe aceeași bancă...
(între timp
noi doi
cuminţi, stingheri și dureros de reali
îmbătrânim zadarnic și prelung
cu un fel de sfințenie ciudată
împărțind amurguri diferite
fiecare sub nucul lui)
pe care nebunii lumii
merg cu două sute la oră claxonând
după fantomele ieşite la plimbare
duminica după ora cinci
(patru benzi la dus
trei la întors;
nu toți ne întoarcem vii)
prin ceaţa lăptoasă
le vezi lunecând
singure și căutânde
sub nucii de pe Strada Mare
purtându-şi tristeţile şi fericirile fantomatice
sub umbrele violete
pașesc fluid si diafan
peste frunzele galbene si umede
scuturate aseară
de un nebun
care voia sa grăbească arderile toamnei
doar fantomele iubirii noastre
merg ţinându-se de mijloc
cu duioșia și tandrețea răniților
care se sprijină unul de celălalt
se contopesc una în trupul alteia
lăsând dâre de lumină in amurgul sidefiu
din când în când se opresc
încercând un sărut timid
sub același copac...
pe aceeași bancă...
(între timp
noi doi
cuminţi, stingheri și dureros de reali
îmbătrânim zadarnic și prelung
cu un fel de sfințenie ciudată
împărțind amurguri diferite
fiecare sub nucul lui)
DOR DE IUBIT - de Camelia Armati
Se plimbă prin mine un abur de gând,
În parcul de colo, prin cerul plăpând
Și-n pietre se-agață și-i sângeră firul,
Prin zori ce se-arată, se-ntunecă cerul.
Mi-e sânge prin dor și mi-e dorul prin sânge,
Mi-e aerul greu și mă hăuie plângeri,
Mi-e greu fără tine și arși îmi sunt îngeri,
Mi-e șchioapă și umbra, din ochi picur sânge.
Din mâini curge gheața în țurțuri tăioși
Și ochii-mi aleargă spre tine setoși,
Pe gură îmi crește un mușchi ce-ți arată:
Din nord te izbește în suflet o piatră.
Mi-e iarnă pe buze, mi-e vânt și mi-e ger,
Iar plugul se-nfige în creier ca-n fier
Și lacuri se varsă pe dealuri de-obraji,
Un gând se adună în ochi ca în iaz...
Pe sâni crește lavă, adânc mai palpită,
Iar miezul e fript pe sub ei, pe sub pită,
Nechează și arde, e roșu-văpaie,
Nebună zvâcnește și arată a ploaie.
Urechea visează că leagănă flori,
Din zori până-n seară, din seară în zori,
Tot roșii, aprinse de șoapte de dor...
Iubitule, strânge-mă-n brațe, să mor...
Miroase-a iubire, miroase-a văpaie,
Miroase a gheață aprinsă de ploaie,
Pe coapse se-așează alene o mână,
Se leagă prin semne de-o apă stăpână.
Mi-e flacără dorul de tine, iubite,
Mi-e carnea pe oase aprinsă-n veșminte,
Mi-e gura deschisă, respir o pădure,
Cu tufe de zmeuri, de fragi și de mure...
Și roată-mi dă gândul, din frunte-n călcâie,
Iubirea și dorul de tine-mi rămâie
Și-avea-voi odată, ca-n slove citit,
Un trup care arde de dor de iubit...
În parcul de colo, prin cerul plăpând
Și-n pietre se-agață și-i sângeră firul,
Prin zori ce se-arată, se-ntunecă cerul.
Mi-e sânge prin dor și mi-e dorul prin sânge,
Mi-e aerul greu și mă hăuie plângeri,
Mi-e greu fără tine și arși îmi sunt îngeri,
Mi-e șchioapă și umbra, din ochi picur sânge.
Din mâini curge gheața în țurțuri tăioși
Și ochii-mi aleargă spre tine setoși,
Pe gură îmi crește un mușchi ce-ți arată:
Din nord te izbește în suflet o piatră.
Mi-e iarnă pe buze, mi-e vânt și mi-e ger,
Iar plugul se-nfige în creier ca-n fier
Și lacuri se varsă pe dealuri de-obraji,
Un gând se adună în ochi ca în iaz...
Pe sâni crește lavă, adânc mai palpită,
Iar miezul e fript pe sub ei, pe sub pită,
Nechează și arde, e roșu-văpaie,
Nebună zvâcnește și arată a ploaie.
Urechea visează că leagănă flori,
Din zori până-n seară, din seară în zori,
Tot roșii, aprinse de șoapte de dor...
Iubitule, strânge-mă-n brațe, să mor...
Miroase-a iubire, miroase-a văpaie,
Miroase a gheață aprinsă de ploaie,
Pe coapse se-așează alene o mână,
Se leagă prin semne de-o apă stăpână.
Mi-e flacără dorul de tine, iubite,
Mi-e carnea pe oase aprinsă-n veșminte,
Mi-e gura deschisă, respir o pădure,
Cu tufe de zmeuri, de fragi și de mure...
Și roată-mi dă gândul, din frunte-n călcâie,
Iubirea și dorul de tine-mi rămâie
Și-avea-voi odată, ca-n slove citit,
Un trup care arde de dor de iubit...
sâmbătă, 29 septembrie 2012
Dimineaţă de toamnă - de Irina Nedelciu
O dimineaţă rece de toamnă
Cu brumă pe frunze şi crăci,
Cu oameni grăbiţi ce răstoarnă
Tăcerea, cu zgomot de porţi.
O voce, un strigăt, o doagă,
Un foşnet de frunze în zbor
M-aduc către ziuă oloagă
Şi simt cum mă sfâşii... şi mor.
Broboane de apă pe tâmplă,
Un scâncet, un geamăt îmi ies,
Privirea-mi se stinge în fugă,
Lumina din zori o parez.
Cu capul pe perna-mi flămândă
Mă plec în tăcere... şi-n trist,
Durerea mi-e scoarţă de Lună
Şi-n tremur mi-e trupul cuprins.
Cu brumă pe frunze şi crăci,
Cu oameni grăbiţi ce răstoarnă
Tăcerea, cu zgomot de porţi.
O voce, un strigăt, o doagă,
Un foşnet de frunze în zbor
M-aduc către ziuă oloagă
Şi simt cum mă sfâşii... şi mor.
Broboane de apă pe tâmplă,
Un scâncet, un geamăt îmi ies,
Privirea-mi se stinge în fugă,
Lumina din zori o parez.
Cu capul pe perna-mi flămândă
Mă plec în tăcere... şi-n trist,
Durerea mi-e scoarţă de Lună
Şi-n tremur mi-e trupul cuprins.
nici măcar nu mai știu - de Belean Maria
câte ofrande aduc mărului
plantat în partea de răsărit al grădinii
împreună
mai arunc o privire dincolo de geam
cu speranța că va rămâne atârnată
cu a ta
împreună
așez pe ram ultima culoare din ochi
acum
sunt cenușie
…dar
nu eu sunt cenușie
timpul acesta din ieri
nerușinat
mai greu cu o inserare
încă mă trage de roșul din păr
tremurul buzelor
mai știe rugăciunea spusă
împreună
mărul se usucă
crengile întind brațele spre nord
nu mai știu de -împreună-
doar de ger arșiță și ploi
ochii i-a pierdut la intrare
doar auzul mai discerne
căderea frunzelor uscate
de
înmugurirea bobocilor
din celălalt anotimp
acum
albite
privirile și culorile
împodobesc copacul
doar
împreună
plantat în partea de răsărit al grădinii
împreună
mai arunc o privire dincolo de geam
cu speranța că va rămâne atârnată
cu a ta
împreună
așez pe ram ultima culoare din ochi
acum
sunt cenușie
…dar
nu eu sunt cenușie
timpul acesta din ieri
nerușinat
mai greu cu o inserare
încă mă trage de roșul din păr
tremurul buzelor
mai știe rugăciunea spusă
împreună
mărul se usucă
crengile întind brațele spre nord
nu mai știu de -împreună-
doar de ger arșiță și ploi
ochii i-a pierdut la intrare
doar auzul mai discerne
căderea frunzelor uscate
de
înmugurirea bobocilor
din celălalt anotimp
acum
albite
privirile și culorile
împodobesc copacul
doar
împreună
MI-E DOR DE PAUNESCU - de Aurel Peteoaca
Esti pus la zid si unii inca te acuza,
Ca ai fost poet de curte sau un poet prea mare,
Ca Tara si Poporul ti-au pozat ca muza,
Si ca Romania o iubeai cu inversunare.
Tu ti-ai purtat toti spinii pe fruntea sangerie,
Si-ai marturisit iubirea chiar rastignit pe cruce,
Iar faptul acesta il stiu strabunii de sub glie,
Clevetirile,azi, imi par neavenite si caduce.
Eu vin cu Dacii Liberi sa facem o revolta,
Eu vin ca aparare,in blugi si-n adidasi,
Iar Voronetul scrie lizibil pe-a sa bolta,
Ca praful nemuririi iti scanteie in pasi.
Ai incendiat prin tineri zeci de stadioane,
Iar poezia ta tamaduia ca un balsam,
Ne este dor poete sa te vedem cu toane,
Si spiritul sa-ti intre in creativ vacarm.
Ai fost bolnav de tara,ireversibil si acut,
Ai iubit femeia,vazand-o sublima zeitate,
Erai in stare s-o reinventezi din nuiele si din lut
Si ai absolvit-o ireversibil de pacate.
Pacient,cu tricolorul ciuruit pe sange,
Avand o boala dar nu si-un tratament,
Mi-e dor de tine,tristetea in mine plange,
Iar timpul mi se pare nefiresc de lent.
Mi-e dor de Paunescu,ca de-un frate,
Mi-e dor de Paunescu,ca de-o ruda,
Bat clopote la Putna,vibreaza o cetate,
Si-un neam intreg in remuscare mai asuda.
Ca ai fost poet de curte sau un poet prea mare,
Ca Tara si Poporul ti-au pozat ca muza,
Si ca Romania o iubeai cu inversunare.
Tu ti-ai purtat toti spinii pe fruntea sangerie,
Si-ai marturisit iubirea chiar rastignit pe cruce,
Iar faptul acesta il stiu strabunii de sub glie,
Clevetirile,azi, imi par neavenite si caduce.
Eu vin cu Dacii Liberi sa facem o revolta,
Eu vin ca aparare,in blugi si-n adidasi,
Iar Voronetul scrie lizibil pe-a sa bolta,
Ca praful nemuririi iti scanteie in pasi.
Ai incendiat prin tineri zeci de stadioane,
Iar poezia ta tamaduia ca un balsam,
Ne este dor poete sa te vedem cu toane,
Si spiritul sa-ti intre in creativ vacarm.
Ai fost bolnav de tara,ireversibil si acut,
Ai iubit femeia,vazand-o sublima zeitate,
Erai in stare s-o reinventezi din nuiele si din lut
Si ai absolvit-o ireversibil de pacate.
Pacient,cu tricolorul ciuruit pe sange,
Avand o boala dar nu si-un tratament,
Mi-e dor de tine,tristetea in mine plange,
Iar timpul mi se pare nefiresc de lent.
Mi-e dor de Paunescu,ca de-un frate,
Mi-e dor de Paunescu,ca de-o ruda,
Bat clopote la Putna,vibreaza o cetate,
Si-un neam intreg in remuscare mai asuda.
DOR CALATOR - de Aurel Peteoaca
Plec uneori apasat.....,hotarat,
Ca sa revin de fiecare data vijelios,
Cand plec par batran si urat,
Cand revin am zambet de soare,frumos.
Ce anotimp bizar mi-e dat sa traiesc,
De-as fii mai tanar macar c-o iubire,
As face un gest necugetat,nebunesc,
Te-as condamna la moarte,pe veci,despartire.
As primi in suflet cocorii calatori,
Ca sa-i feresc de iarna rece,fara de voie,
Zilele din anii cu sot le-as face sarbatori,
Iar eu m-as reincarna in sosia lui Noe.
Plec uneori...Da! Un obicei prostesc,
Revin de fiecare data mai aprig in iubire,
Ciudat mi-e felul si ciudat mai iubesc,
O sa port blestemul acesta pana la pieire.
Plecand hotarat ma trezesc in vis,razgandit,
Ma simt tanar,ca la prima iubire,
Am sufletul frumos sau poate pocit ,
Ca plec,ca revin,nimic n-as vrea sa te mire.
Cum nu te mira frunzele in vant,
Cum nu te mira ploaia unei veri,
Sunt decat un dor calator pe Pamant,
Ma intorc cand ma vrei,cand ma ceri.
Am imprumutat zbor de cocor,de nevoie,
Iar destinul l-am logodit cu pasari calatoare,
O sa descind printr-un cal in inima ta Troie,
Peste ziduri de magnolii erupte in floare.
Ca sa revin de fiecare data vijelios,
Cand plec par batran si urat,
Cand revin am zambet de soare,frumos.
Ce anotimp bizar mi-e dat sa traiesc,
De-as fii mai tanar macar c-o iubire,
As face un gest necugetat,nebunesc,
Te-as condamna la moarte,pe veci,despartire.
As primi in suflet cocorii calatori,
Ca sa-i feresc de iarna rece,fara de voie,
Zilele din anii cu sot le-as face sarbatori,
Iar eu m-as reincarna in sosia lui Noe.
Plec uneori...Da! Un obicei prostesc,
Revin de fiecare data mai aprig in iubire,
Ciudat mi-e felul si ciudat mai iubesc,
O sa port blestemul acesta pana la pieire.
Plecand hotarat ma trezesc in vis,razgandit,
Ma simt tanar,ca la prima iubire,
Am sufletul frumos sau poate pocit ,
Ca plec,ca revin,nimic n-as vrea sa te mire.
Cum nu te mira frunzele in vant,
Cum nu te mira ploaia unei veri,
Sunt decat un dor calator pe Pamant,
Ma intorc cand ma vrei,cand ma ceri.
Am imprumutat zbor de cocor,de nevoie,
Iar destinul l-am logodit cu pasari calatoare,
O sa descind printr-un cal in inima ta Troie,
Peste ziduri de magnolii erupte in floare.
MIRAJ - de Aurel Peteoaca
Beat de fericire si mut de emotie,
Mi-am ratacit capul printre stele si nori,
Risc,da ,risc sa fac curand o comotie,
Iar stirea o sa faca in presa furori.
Poetul ce gandea in versuri si respira in rima,
Indragostit de himere si iluzii desarte,
S-a incendiat in iubire,prin gesturi de mima,
Iar azi,prea repede,de noi se desparte.
Si zborul lui frant,a falfait prelung,
Cuvinte fara noima ii vor troieni pe buze,
Iubito,ma asteapta,o sa ajung curand,
Mi-am fecundat iubirea in visele lehuze.
Iar despartirea noastra e-n prag de reintilnire,
Planeata nu s-a zdruncinat de-un cataclism,
Indiferenta lumii mai rumega o stire,
Avand pacatul ,semn ,in carti de catehism.
Poetul cu radacini adventive pe pamant
S-a ridicat la ceruri prin acte de curaj,
El a sedus o lume vrajita de cuvant,
Iar moartea lui ,mondena ,ne pare un miraj.
Mi-am ratacit capul printre stele si nori,
Risc,da ,risc sa fac curand o comotie,
Iar stirea o sa faca in presa furori.
Poetul ce gandea in versuri si respira in rima,
Indragostit de himere si iluzii desarte,
S-a incendiat in iubire,prin gesturi de mima,
Iar azi,prea repede,de noi se desparte.
Si zborul lui frant,a falfait prelung,
Cuvinte fara noima ii vor troieni pe buze,
Iubito,ma asteapta,o sa ajung curand,
Mi-am fecundat iubirea in visele lehuze.
Iar despartirea noastra e-n prag de reintilnire,
Planeata nu s-a zdruncinat de-un cataclism,
Indiferenta lumii mai rumega o stire,
Avand pacatul ,semn ,in carti de catehism.
Poetul cu radacini adventive pe pamant
S-a ridicat la ceruri prin acte de curaj,
El a sedus o lume vrajita de cuvant,
Iar moartea lui ,mondena ,ne pare un miraj.
INCOMPATIBILI - de Aurel Peteoaca
Intre cantul greierilor mei din tarana
Si maretia cetatilor tale de granit,
Este o intindere,sisifica, de mana,
Care refuza nemurire prin cioplit.
Intre strigarea mea desculta , pripita
Si ecoul tau ermetic,prea camuflat,
E smerenie de ruga fierbinte, necitita,
Si inocenta pura de copil-barbat.
Intre malul meu singuratec ,abrupt,
Si albia ta ca doua palme in caus,
Este o instrainare de lapte nesupt,
O ceata vanjoasa ce miroase a tus.
Intre limba mea impietrita si scurta
Si urechea ta pilnie deschisa,setoasa,
Este un mars in taras ,pe coate si burta,
Un drum cunoscut,ratacit catre casa.
Si maretia cetatilor tale de granit,
Este o intindere,sisifica, de mana,
Care refuza nemurire prin cioplit.
Intre strigarea mea desculta , pripita
Si ecoul tau ermetic,prea camuflat,
E smerenie de ruga fierbinte, necitita,
Si inocenta pura de copil-barbat.
Intre malul meu singuratec ,abrupt,
Si albia ta ca doua palme in caus,
Este o instrainare de lapte nesupt,
O ceata vanjoasa ce miroase a tus.
Intre limba mea impietrita si scurta
Si urechea ta pilnie deschisa,setoasa,
Este un mars in taras ,pe coate si burta,
Un drum cunoscut,ratacit catre casa.
Mi-am pierdut sufletul... - de Nicoară Nicolae-Horia
Septembrie 2012
”Ce va folosi omul de va dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său?
Sau ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37)
Mi-am pierdut
Sufletul,
Să nu-l mai căutați,
Nici nu există recompensă
Pentru el.
Dacă întâmplător
Îl va afla cineva
Ostenit
Lângă un izvor,
Să-i dea
Din apa lui
Să bea.
Mi-am pierdut sufletul,
Nimic nu mai am,
Sunt ca o frunză mistuită
Pe ram;
Mi-am pierdut sufletul,
Niciodată
Nu am avut grijă de el,
Numai de trupul acesta flămând
Și rebel...
”Ce va folosi omul de va dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său?
Sau ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37)
Mi-am pierdut
Sufletul,
Să nu-l mai căutați,
Nici nu există recompensă
Pentru el.
Dacă întâmplător
Îl va afla cineva
Ostenit
Lângă un izvor,
Să-i dea
Din apa lui
Să bea.
Mi-am pierdut sufletul,
Nimic nu mai am,
Sunt ca o frunză mistuită
Pe ram;
Mi-am pierdut sufletul,
Niciodată
Nu am avut grijă de el,
Numai de trupul acesta flămând
Și rebel...
VEȘNICA DILEMĂ - de Dori Lederer
În lumea asta plină cu de toate,
Ne întrebăm de ce suntem veniți.
Să facem și să ispășim păcate
Sau să dormim apatici și cuminți ?
Ne mai oprim la câte o răscruce
Și ne mai scoatem cuiele din trup,
Spre a le pironi în propria cruce
Ca amintire-a tot ce a trecut.
Ne mai învață câte-un erudit
Cum să ajungă omu-n nemurire,
Echilibristică pe muchie de cuțit
Și rație de pâine și iubire.
Ne spun și sfinții cei înțelepțiți
Că pentru a se frânge coasa morții
Ne trebuie s-avem genunchi zdreliți
De-ngenuncheri pe marea scenă a sorții.
Pe ochiul ce-a ales ca să renunțe
Chiar și la vis, din teama de păcat,
Va merge însuși visul să-l denunțe
Pentru păcatul de-a nu fi visat.
Și-atunci, ne întrebăm ce va fi mâine
Dacă într-un azi pe care l-am trăit,
În traista sufletului punem câte-o pâine
Și-l izgonim spre minus infinit.
În viața asta plină cu de toate
Poate-am venit doar pentru o-ncercare:
De-a ne fi nouă înșine păcate
Și tot noi înșine, de a ne fi iertare.
Ne întrebăm de ce suntem veniți.
Să facem și să ispășim păcate
Sau să dormim apatici și cuminți ?
Ne mai oprim la câte o răscruce
Și ne mai scoatem cuiele din trup,
Spre a le pironi în propria cruce
Ca amintire-a tot ce a trecut.
Ne mai învață câte-un erudit
Cum să ajungă omu-n nemurire,
Echilibristică pe muchie de cuțit
Și rație de pâine și iubire.
Ne spun și sfinții cei înțelepțiți
Că pentru a se frânge coasa morții
Ne trebuie s-avem genunchi zdreliți
De-ngenuncheri pe marea scenă a sorții.
Pe ochiul ce-a ales ca să renunțe
Chiar și la vis, din teama de păcat,
Va merge însuși visul să-l denunțe
Pentru păcatul de-a nu fi visat.
Și-atunci, ne întrebăm ce va fi mâine
Dacă într-un azi pe care l-am trăit,
În traista sufletului punem câte-o pâine
Și-l izgonim spre minus infinit.
În viața asta plină cu de toate
Poate-am venit doar pentru o-ncercare:
De-a ne fi nouă înșine păcate
Și tot noi înșine, de a ne fi iertare.
vară abandonată - de Renate Müller
m-am împiedicat de tăcere
în genunchi am cerşit
mâini pline de mângâiere
dar indeferenţa m-a străpuns
cu lama ei de oţel
m-am împiedicat de raze
în fire subţiri de lumină
ce în surdină fremătau
atunci când sau rupt
pe când eu mă zbăteam
m-am împiedicat în tine
în ochii tăi de tăciuni
ce mă priveau fără vină
şi cu o mirare începură
să-mi surâdă în milă
în genunchi am cerşit
mâini pline de mângâiere
dar indeferenţa m-a străpuns
cu lama ei de oţel
m-am împiedicat de raze
în fire subţiri de lumină
ce în surdină fremătau
atunci când sau rupt
pe când eu mă zbăteam
m-am împiedicat în tine
în ochii tăi de tăciuni
ce mă priveau fără vină
şi cu o mirare începură
să-mi surâdă în milă
miercuri, 26 septembrie 2012
nu știu cine sunt - de Belean Maria
sau ce multe doruri de dor încolțesc
nu știu iubirii să aduc ofrande
dar îți știu albastrul ochilor
vinovați
flămânzi
iubite
ești de vină pentru așezarea bătăilor inimii
deasupra sfinților pictați în altar
pentru orbirea noastră
pentru jertfa tăcerii
mi-ai spus că acest drum duce spre veri
de aceea l-am ales
urc încrezătoare
împrăștii scântei
încă un pas
nu este doar o floare de vară
este o poiană în mii de petale
simțuri într-un tril haotic
aleg
alerg
nu pot cuprinde adâncurile absolutului
durerea fericirii
foamea
foamea de cuvinte
care vor
să-și zidească eternitatea în noi
este timpul să despici existența
ideea de a fi
ca pe un fruct
să gust pentru prima oara
numai așa va coborâ copilul
din icoană
zâmbind
nu știu iubirii să aduc ofrande
dar îți știu albastrul ochilor
vinovați
flămânzi
iubite
ești de vină pentru așezarea bătăilor inimii
deasupra sfinților pictați în altar
pentru orbirea noastră
pentru jertfa tăcerii
mi-ai spus că acest drum duce spre veri
de aceea l-am ales
urc încrezătoare
împrăștii scântei
încă un pas
nu este doar o floare de vară
este o poiană în mii de petale
simțuri într-un tril haotic
aleg
alerg
nu pot cuprinde adâncurile absolutului
durerea fericirii
foamea
foamea de cuvinte
care vor
să-și zidească eternitatea în noi
este timpul să despici existența
ideea de a fi
ca pe un fruct
să gust pentru prima oara
numai așa va coborâ copilul
din icoană
zâmbind
ACTUL FINAL - de Dori Lederer
Veniţi, vă aştept astăzi la teatru,
În ziua a opta-a minciunii,
Să-nceapă dar piesa, să-nceapă masacrul
Pe scena păgână a lumii.
La casă, biletele nu s-au vândut,
În sală sunt eu, spectator.
Dar scena e plină de cei ce au vrut
Să joace in ultimul rol.
Actori sunteţi voi, acei ce mi-aţi dat
Iluzii in viaţa-mi sărmană.
Acei ce, plecând, nu mi-aţi mai lăsat
Măcar un bandaj pentr-o rană.
Veniţi, vă aştept astăzi la teatru,
La ultimul act ce s-a scris,
Sunteţi astăzi iarăsi actori in masacru
Iar eu spectatorul ucis.
În ziua a opta-a minciunii,
Să-nceapă dar piesa, să-nceapă masacrul
Pe scena păgână a lumii.
La casă, biletele nu s-au vândut,
În sală sunt eu, spectator.
Dar scena e plină de cei ce au vrut
Să joace in ultimul rol.
Actori sunteţi voi, acei ce mi-aţi dat
Iluzii in viaţa-mi sărmană.
Acei ce, plecând, nu mi-aţi mai lăsat
Măcar un bandaj pentr-o rană.
Veniţi, vă aştept astăzi la teatru,
La ultimul act ce s-a scris,
Sunteţi astăzi iarăsi actori in masacru
Iar eu spectatorul ucis.
mi-a ruginit pământul la picioare... de Ovidiu Oana-pârâu
mi-a ruginit pământul la picioare
de morţi de frunze ninse din înalt
un roşu ce-i desprins parcă din soare
se mută-n mirişti puse pe asfalt
trecute prin culori de curcubeie
la vremea rânduită prin vecii
se scurg clădindu-şi moartea în bordeie
în ritmuri de funeste simfonii
apoi se înfrăţesc ca-ntr-o pocladă
ţesută de un meşter inocent
linţoliu pentru lume pus să-l vadă
într-un sfârşit de toamnă decadent
cât timp mă străduiesc ca prin cuvânt
să plâng această tristă adunare
apar în zbor rafalele de vânt
valsând parcă în marea de culoare
şi-mi lasă adiere în ureche
- nu plânge că se duce timpul cald!
căci frunze în culorile pereche
renaşte-vor în tonuri de smarald
de morţi de frunze ninse din înalt
un roşu ce-i desprins parcă din soare
se mută-n mirişti puse pe asfalt
trecute prin culori de curcubeie
la vremea rânduită prin vecii
se scurg clădindu-şi moartea în bordeie
în ritmuri de funeste simfonii
apoi se înfrăţesc ca-ntr-o pocladă
ţesută de un meşter inocent
linţoliu pentru lume pus să-l vadă
într-un sfârşit de toamnă decadent
cât timp mă străduiesc ca prin cuvânt
să plâng această tristă adunare
apar în zbor rafalele de vânt
valsând parcă în marea de culoare
şi-mi lasă adiere în ureche
- nu plânge că se duce timpul cald!
căci frunze în culorile pereche
renaşte-vor în tonuri de smarald
Minuni elementare - de Cristina Maroiu
Să nu pleci niciodată din inima mea,
dragoste de viaţă!
Eu te respir în fiecare minut,
înveşmântată în sentimente colorate…
Azi am găsit pe stradă
un trifoi cu patru foi,
dar mi-am spus
că nu am nevoie de semne
pentru a mă simţi norocoasă.
Îmi sunt de-ajuns minunile elementare:
braţul lui, pe care mă odihnesc
ca în leagănul de acasă;
ochii pereche,
ce ni se îngână în poeme fără glas!
Nopţile de jar
şi zilele, când număr orele
până să-i sar la piept…
Îmbrăţişarea de familie,
copilul nostru cu privirea mirată,
unindu-şi degeţelele
în formă de inimă rotundă,
cuvintele magice: “pe vecie”…
Mama…pe care o iubesc astăzi
mai mult decât oricând,
şi căreia îi mulţumesc
că m-a învăţat
Tatăl nostru şi Sfânta Cruce!
Că mi-a dat viaţă,
ca să dau viaţă!
Mărul roşu, parfumat,
din care muşc
porţii lacome de toamnă…
Am noroc: sunt aici,
în formă de om,
trăiesc minunea de a fi
şi de a visa, cu ochii deschişi
către soare!
Iar acestea sunt, dragii mei,
minunile elementare!
dragoste de viaţă!
Eu te respir în fiecare minut,
înveşmântată în sentimente colorate…
Azi am găsit pe stradă
un trifoi cu patru foi,
dar mi-am spus
că nu am nevoie de semne
pentru a mă simţi norocoasă.
Îmi sunt de-ajuns minunile elementare:
braţul lui, pe care mă odihnesc
ca în leagănul de acasă;
ochii pereche,
ce ni se îngână în poeme fără glas!
Nopţile de jar
şi zilele, când număr orele
până să-i sar la piept…
Îmbrăţişarea de familie,
copilul nostru cu privirea mirată,
unindu-şi degeţelele
în formă de inimă rotundă,
cuvintele magice: “pe vecie”…
Mama…pe care o iubesc astăzi
mai mult decât oricând,
şi căreia îi mulţumesc
că m-a învăţat
Tatăl nostru şi Sfânta Cruce!
Că mi-a dat viaţă,
ca să dau viaţă!
Mărul roşu, parfumat,
din care muşc
porţii lacome de toamnă…
Am noroc: sunt aici,
în formă de om,
trăiesc minunea de a fi
şi de a visa, cu ochii deschişi
către soare!
Iar acestea sunt, dragii mei,
minunile elementare!
Tăcere în oglindă - de Constantinescu Elena Iuliana
Oglinda .
Îmi privesc gândurile
Și răsfoiesc cu degete tremu
rânde
Filă cu filă din tot ce a fost până acum în cartea vieții;
Cine mai știe să citească?
Rând cu rând,
Și nu pe toate de odată!
Or fi ele toate?
S-o fi pierdut pe undeva anonime?
S-au de teamă că nu le ascultă nimeni stau ascunse?
Tăcerea.
Când privirea mea vorbește
Și gândurile mă privesc cu neîncredere
De undeva din mintea mea,
Un mănunchi de fiori coboară-n galop
Și mă roagă a-mi lasa inima mângâiată
De flăcările lor vii;
Nu am putere să spun nimic
În mine ard cele multe
Pe care le las să mă cuprindă
Din focul ce mistuie privirea;
Tăcere profundă.
Îmi privesc gândurile
Și răsfoiesc cu degete tremu
rânde
Filă cu filă din tot ce a fost până acum în cartea vieții;
Cine mai știe să citească?
Rând cu rând,
Și nu pe toate de odată!
Or fi ele toate?
S-o fi pierdut pe undeva anonime?
S-au de teamă că nu le ascultă nimeni stau ascunse?
Tăcerea.
Când privirea mea vorbește
Și gândurile mă privesc cu neîncredere
De undeva din mintea mea,
Un mănunchi de fiori coboară-n galop
Și mă roagă a-mi lasa inima mângâiată
De flăcările lor vii;
Nu am putere să spun nimic
În mine ard cele multe
Pe care le las să mă cuprindă
Din focul ce mistuie privirea;
Tăcere profundă.
În lumea asta - de Cătălin Codru
În lumea asta aparent banală,
Noi ne trăim în alte vieţi,
Avem din haine o purtare prea formală,
Dormim mimând frumoase dimineţi.
Cu universul îngustat de azi pe mâine,
Ne-mprumutăm cuvinte care dor,
N-avem trăiri, odihne şi nici tihne,
Şi nu ne dor speranţele când mor.
Mărşăluim în viaţa altor doi,
Cum am crezut că trebuie trăit,
Ne corectăm cadenţa noastră-n noi...
Şi viaţa netrăită... în murit.
De m-aş trezi şi-aş spune... uite mor,
Mi-ai trage-o palma însetată să-mi revin,
Poate-aş putea s-ajung nemuritor,
Încep să strig, dar tac... mai mor, încă puţin.
Şi-n ochii mei nefericiţi mă sting,
Zâmbind forţat ca pentru-a vieţii poză,
Groparii mei de mine se ating...
Şi mă conving, că viaţa mea e roză.
Pierduţi în întunericul nocturn,
Zidim în jurul nostru... gard închis,
Hrăniţi cu semizei precum Saturn,
Ne scriem testamente, cum alţii ne-au prescris,
În lumea asta aparent banală,
Ne facem griji pentru nimicuri existente,
Căci am uitat... că viaţa ideală,
E-un personaj ce n-are semnalmente.
Noi ne trăim în alte vieţi,
Avem din haine o purtare prea formală,
Dormim mimând frumoase dimineţi.
Cu universul îngustat de azi pe mâine,
Ne-mprumutăm cuvinte care dor,
N-avem trăiri, odihne şi nici tihne,
Şi nu ne dor speranţele când mor.
Mărşăluim în viaţa altor doi,
Cum am crezut că trebuie trăit,
Ne corectăm cadenţa noastră-n noi...
Şi viaţa netrăită... în murit.
De m-aş trezi şi-aş spune... uite mor,
Mi-ai trage-o palma însetată să-mi revin,
Poate-aş putea s-ajung nemuritor,
Încep să strig, dar tac... mai mor, încă puţin.
Şi-n ochii mei nefericiţi mă sting,
Zâmbind forţat ca pentru-a vieţii poză,
Groparii mei de mine se ating...
Şi mă conving, că viaţa mea e roză.
Pierduţi în întunericul nocturn,
Zidim în jurul nostru... gard închis,
Hrăniţi cu semizei precum Saturn,
Ne scriem testamente, cum alţii ne-au prescris,
În lumea asta aparent banală,
Ne facem griji pentru nimicuri existente,
Căci am uitat... că viaţa ideală,
E-un personaj ce n-are semnalmente.
De cealaltă parte a cortinei - de Zavoianu Vali
Te-mbraci în straie colorate
Şi cu răbdare ţi-ai pictat pe faţă
Un zâmbet ce în veci nu se mai scoate
... Şi te transformă-n ochii lumii în paiaţă.
Prin bluza largă, descheiată jumatate
Cine mai vede printre nasturi roşii
Că ai o inimă ce pentru oameni bate...
Toţi râd şi nu îţi văd decât galoşii.
Cu pensule-ai întins sub ochi culoare
Ce albă,lucie ascunde doar tristeţe
Cine mai vede printre giumbuşlucuri oare
A ta privire plânsă şi a ta nobleţe.
Pe-o scena îmbrăcată-n superficialitate
Te-mpiedici provocând mulţimii hazul
În spatele cortinei însă cruda realitate
Nu râsul îţi provoacă, ci necazul.
Ciudat destin, s-alegi aşa un sacrificiu
Să treci în straie colorate,trist, prin viaţă
Şi-o lume-ntreagă făcând haz de-al tău supliciu
Să nu-nţeleagă cine e de fapt paiaţă.
Deschide ochii... - de Nicoară Nicolae-Horia
Cu ochii-nchişi asculţi însingurată
Poemul meu ce mângâie şi doare,
Ce freamăt te cuprinde dintr-o dată
Din creştet până-n tălpile stelare!
Şi stând aşa aproape şi departe
Cu sufletul-ce viscol de narcise!
Mâinile tale, păsări speriate
Frământă-n aripi zboruri necuprinse.
Eu tac de mult, tu încă mai asculţi
O muzică vecină cu oftatul,
Te vezi din nou copilă sus în Munţi,
Cu caii tăi albaştri, cu tot satul,
Un sat de iarbă şi de Poezie
Cum altul să găseşti nici nu mai poţi,
Acolo-i încă neamul viu de Moţi
Şi-acolo va rămâne în vecie.
Poemul meu abia te mai încape,
Din umbra clipei stau la pândă furi,
Deschide ochii, ştiu că nu te-nduri-
Vederea mea te mistuie sub pleoape…
Poemul meu ce mângâie şi doare,
Ce freamăt te cuprinde dintr-o dată
Din creştet până-n tălpile stelare!
Şi stând aşa aproape şi departe
Cu sufletul-ce viscol de narcise!
Mâinile tale, păsări speriate
Frământă-n aripi zboruri necuprinse.
Eu tac de mult, tu încă mai asculţi
O muzică vecină cu oftatul,
Te vezi din nou copilă sus în Munţi,
Cu caii tăi albaştri, cu tot satul,
Un sat de iarbă şi de Poezie
Cum altul să găseşti nici nu mai poţi,
Acolo-i încă neamul viu de Moţi
Şi-acolo va rămâne în vecie.
Poemul meu abia te mai încape,
Din umbra clipei stau la pândă furi,
Deschide ochii, ştiu că nu te-nduri-
Vederea mea te mistuie sub pleoape…
DE VÂNZARE - de Dori Lederer
Vând toamnă cu miros de struguri copți,
Vând un Septembrie schimbat pe-o iarnă,
Vând țărmul meu și pescărușii toți,
Sub început de an să nu-mi adoarmă.
Vând pietrele din inima tăcută
Vând lacul străjuit de vise seci,
Vând tot și mă voi face nevăzută
Acelora cu ochii goi și reci.
Vând șoaptele din scene repetate
Și punctele ce sprijineau un "da"
Un" pur și simplu"-l dau pe nedreptate
Și-apoi, să văd, ce-mi mai puteți lua ?
Vând susur de ocean și vând nisipuri
Vând nopțile în care eu am Fost,
Vând lăzi de zestre adormite-n timpuri
Și casa cu povești fără de rost.
Vând înălțimi ce nu se pot atinge
Lângă prăpăstii ce te înfioară,
Vă dau și locul unde nu mai ninge,
Ca să vedeți cum este să te doară.
Vând locuri, vise, clipe și trăiri,
Vând tot ce s-ar putea fura prin lume
Pun lacăt pe valiza cu-amintiri
Și-o pierd pe strada fără nici un nume.
Vând un Septembrie schimbat pe-o iarnă,
Vând țărmul meu și pescărușii toți,
Sub început de an să nu-mi adoarmă.
Vând pietrele din inima tăcută
Vând lacul străjuit de vise seci,
Vând tot și mă voi face nevăzută
Acelora cu ochii goi și reci.
Vând șoaptele din scene repetate
Și punctele ce sprijineau un "da"
Un" pur și simplu"-l dau pe nedreptate
Și-apoi, să văd, ce-mi mai puteți lua ?
Vând susur de ocean și vând nisipuri
Vând nopțile în care eu am Fost,
Vând lăzi de zestre adormite-n timpuri
Și casa cu povești fără de rost.
Vând înălțimi ce nu se pot atinge
Lângă prăpăstii ce te înfioară,
Vă dau și locul unde nu mai ninge,
Ca să vedeți cum este să te doară.
Vând locuri, vise, clipe și trăiri,
Vând tot ce s-ar putea fura prin lume
Pun lacăt pe valiza cu-amintiri
Și-o pierd pe strada fără nici un nume.
Rugăciune - de Elena Iuliana Constantinescu
În fața Ta, Doamne,mă plec și mă –nchin,
Cu multă iubire în viață
de Tine,
Când plânge materia sânge –n suspin
Cu lacrimi dorințelor Tale străine ;
Chemare ucisă de-aici de pe cruce,
Iubire în mine destulă ar fi, de m-ar duce,
Să-ți ridic de pe frunte coroana de spini
Și-apoi la picioare umilă să- nchin…
Retrage-mă Doamne, suferinței ce-o port
Și-nchide mormântul alături de trup
Cu sufletul, mort.
Cu multă iubire în viață
de Tine,
Când plânge materia sânge –n suspin
Cu lacrimi dorințelor Tale străine ;
Chemare ucisă de-aici de pe cruce,
Iubire în mine destulă ar fi, de m-ar duce,
Să-ți ridic de pe frunte coroana de spini
Și-apoi la picioare umilă să- nchin…
Retrage-mă Doamne, suferinței ce-o port
Și-nchide mormântul alături de trup
Cu sufletul, mort.
Primavara toamnei - de Emil Marian
Azi noapte m-am visat prin vii,
Printre aromele de struguri,
Te așteptam din nou să vii,
Să creștem ai iubirii muguri.
De dorul parfumatei guri,
Stele-am aprins în așteptare,
Înfometat de ai tăi nuri
Și de-a ta tandra sărutare.
În brațele-mi te-ai împletit,
Copila mea, iubită doamnă,
Dorinț-arzîndă de iubit,
Tu primavara mea din toamnă!
Printre aromele de struguri,
Te așteptam din nou să vii,
Să creștem ai iubirii muguri.
De dorul parfumatei guri,
Stele-am aprins în așteptare,
Înfometat de ai tăi nuri
Și de-a ta tandra sărutare.
În brațele-mi te-ai împletit,
Copila mea, iubită doamnă,
Dorinț-arzîndă de iubit,
Tu primavara mea din toamnă!
N-AŞ FI CREZUT... de Patricia Serbanescu
M-ajută ploaia fină şi cernută
Să-mi amintesc cum noi eram,
Sfidând iubirea ce rămase mută,
Căci n-am putut, să te mai am...
Credeam că toamna rece vine
Şi-n ultim ceas, vei fi cu mine!
Pendula însă s-a... stricat
Timpul sortit, s-a destrămat...
Din roata vieţii am desprins
Doar clipe, ce pe noi au nins
Şi visele ce-au stat făclii...
N-aş fi crezut că n-ai să vii...
Deşi bătea blâdul zefir
Tot încercam să te respir,
Erai al meu, cum am putut
Să fac efort... ca să te uit?
Vise se scurg în infinit
Şi-mi cată chipul hărăzit,
Trezit e sufletul meu slut
E-atat de sigur, te-am pierdut...
În ochii tăi mă vindecam
Mult te-am iubit, doar eu ştiam...
Cum să privesc astrii spre`nalt?
Pierdut-am văzul, celuilalt...
Pe sus aş vrea să mă strecor
Că pe pământ, nu pot să mor...
Amurg să văd, cu faţa ruginie
În trup să pot zbura,
Simţindu-mă… tot vie.
Să-mi amintesc cum noi eram,
Sfidând iubirea ce rămase mută,
Căci n-am putut, să te mai am...
Credeam că toamna rece vine
Şi-n ultim ceas, vei fi cu mine!
Pendula însă s-a... stricat
Timpul sortit, s-a destrămat...
Din roata vieţii am desprins
Doar clipe, ce pe noi au nins
Şi visele ce-au stat făclii...
N-aş fi crezut că n-ai să vii...
Deşi bătea blâdul zefir
Tot încercam să te respir,
Erai al meu, cum am putut
Să fac efort... ca să te uit?
Vise se scurg în infinit
Şi-mi cată chipul hărăzit,
Trezit e sufletul meu slut
E-atat de sigur, te-am pierdut...
În ochii tăi mă vindecam
Mult te-am iubit, doar eu ştiam...
Cum să privesc astrii spre`nalt?
Pierdut-am văzul, celuilalt...
Pe sus aş vrea să mă strecor
Că pe pământ, nu pot să mor...
Amurg să văd, cu faţa ruginie
În trup să pot zbura,
Simţindu-mă… tot vie.
Batranul - de Stelian Maria
- Aceasta toamna vine prea devreme...
Mi-a spus batranul tot tragand din pipa.
S-a ridicat apoi patruns de lene
Si-a disparut facand din fum risipa.
Cand m-am intors in spate era ceata
Si galben-aramiu, si era rece,
Imi picurau castanele pe fata
Facand iar loc cocorilor sa plece.
Aceasta toamna a venit chiar toata
Si-am vrut sa-i spun batranului de geruri...
Dar ca si vara ce-a plecat odata
S-a dus si el cu fumul lui spre ceruri.
Mi-a spus batranul tot tragand din pipa.
S-a ridicat apoi patruns de lene
Si-a disparut facand din fum risipa.
Cand m-am intors in spate era ceata
Si galben-aramiu, si era rece,
Imi picurau castanele pe fata
Facand iar loc cocorilor sa plece.
Aceasta toamna a venit chiar toata
Si-am vrut sa-i spun batranului de geruri...
Dar ca si vara ce-a plecat odata
S-a dus si el cu fumul lui spre ceruri.
Beție - de Camelia Armati
Plecasem sus,pe dealul mare cu viță de vie,
Acolo unde-i cerul pus și-o stea mă mai adie,
Să beau din cană gândul dus pe buza-ți purpurie,
Plecasem sus și m-ai întors la tine iar, bădie...
Ulcica galbenă de lut, lumină pământie,
Tot leagănă ce n-am băut, ne poartă spre beție,
Doi foști amanți(numai visând), cu vena purpurie,
Ciocnim amar câte un gând prin toamna arămie.
Ne spunem dorurile toate, de viață și de moarte
Și, mai cu seamă legănate, ne spunem nestemate.
Ne îmbătăm de sete și ne iubim cu foame,
Frigându-ne inimi încet, în jar, ca pe castane...
Și vine iarna și noi bem...Bădie, șezi mai blând,
Că-ți cânt acum cu ghers de dor, în ape cu cuvânt.
Îmi curge gândul-trup aprins-pe steaua din ulcică
Și-mi stai mereu alăturea, bădie, fără frică.
Ne-umbrește vița de pe deal și-ți hăulesc de dor,
Mă sui pe tine ca pe cal și vreau să fac amor,
Mă-mbăt de tine, bade drag, mă ai pe buza aspră
Și te dezmierd, și-aș vrea să mor că stăm tot la fereastră.
Parcă ne ninge-n căni, bădie, parcă e dusă toamna,
Ulcica pare păpădie și-i iarnă bag cu sama...
Mi-e dor să ne-mbătăm aievea, să spargem lutu-odată,
Mă uit cu ciudă-n geam, bădie, privire înlăcrimată.
Hai să cântăm în iarnă, țăranul meu asprit,
Să ne iubim în cramă prin strugurii din mit,
Să fim tot tămâioși în gerul nostru-amar,
Să ne iubim pe jos, flăcări din noi răsar...
Ne-aprindem ca și vinul si ne-mbătăm cu doruri,
În mine ai alintul și-n tine am amaruri.
Bădie, toarnă vinul și-mbată-mă mai iute
Că-i iarnă, doare sânu-mi de dor să te sărute...
Acolo unde-i cerul pus și-o stea mă mai adie,
Să beau din cană gândul dus pe buza-ți purpurie,
Plecasem sus și m-ai întors la tine iar, bădie...
Ulcica galbenă de lut, lumină pământie,
Tot leagănă ce n-am băut, ne poartă spre beție,
Doi foști amanți(numai visând), cu vena purpurie,
Ciocnim amar câte un gând prin toamna arămie.
Ne spunem dorurile toate, de viață și de moarte
Și, mai cu seamă legănate, ne spunem nestemate.
Ne îmbătăm de sete și ne iubim cu foame,
Frigându-ne inimi încet, în jar, ca pe castane...
Și vine iarna și noi bem...Bădie, șezi mai blând,
Că-ți cânt acum cu ghers de dor, în ape cu cuvânt.
Îmi curge gândul-trup aprins-pe steaua din ulcică
Și-mi stai mereu alăturea, bădie, fără frică.
Ne-umbrește vița de pe deal și-ți hăulesc de dor,
Mă sui pe tine ca pe cal și vreau să fac amor,
Mă-mbăt de tine, bade drag, mă ai pe buza aspră
Și te dezmierd, și-aș vrea să mor că stăm tot la fereastră.
Parcă ne ninge-n căni, bădie, parcă e dusă toamna,
Ulcica pare păpădie și-i iarnă bag cu sama...
Mi-e dor să ne-mbătăm aievea, să spargem lutu-odată,
Mă uit cu ciudă-n geam, bădie, privire înlăcrimată.
Hai să cântăm în iarnă, țăranul meu asprit,
Să ne iubim în cramă prin strugurii din mit,
Să fim tot tămâioși în gerul nostru-amar,
Să ne iubim pe jos, flăcări din noi răsar...
Ne-aprindem ca și vinul si ne-mbătăm cu doruri,
În mine ai alintul și-n tine am amaruri.
Bădie, toarnă vinul și-mbată-mă mai iute
Că-i iarnă, doare sânu-mi de dor să te sărute...
CU OCHI DESCHIŞI… de Patricia Serbanescu
Cu ochi deschişi, privesc insingurarea
Zărind o stea ce vine şi străluce,
Şi într-un freamăt, răscolesc chemarea
Simţind că sunt iar prinsă la răscruce.
Nu pot aprecia cât zăbovesc departe
Simt doar o rază, ca un viscol ce-are scut,
Dintr-un neant ce nu e scris în carte
Mă mai târăsc cu braţul drept, ce-i rupt.
Tăcerea mă inundă, zăcând pe-al meu altar
Şi mă doresc pe-nalturi, printre cocori cântând,
În suflet strâng doar vorbe, ce nu sunt în zadar
Lumina mă inundă… căci aflu… cine sunt.
Stau afundată-n în verde, sorb taina poeziei
Sub gândurile pale, îmi primenesc puterea
Găsind rostul iubirii, pe calea armoniei
Sub cedrii veşnic falnici, ce-aşteaptă învierea.
Cuvântu-ţi este-o rază, ce ispiteşte fiinţa
În ochii mei pătrunde, un laser plin de dor
Îmi intră pe sub piele, înăbuşind căinţa
Lipită doar de pleoape, aştept acelaşi nor.
Zărind o stea ce vine şi străluce,
Şi într-un freamăt, răscolesc chemarea
Simţind că sunt iar prinsă la răscruce.
Nu pot aprecia cât zăbovesc departe
Simt doar o rază, ca un viscol ce-are scut,
Dintr-un neant ce nu e scris în carte
Mă mai târăsc cu braţul drept, ce-i rupt.
Tăcerea mă inundă, zăcând pe-al meu altar
Şi mă doresc pe-nalturi, printre cocori cântând,
În suflet strâng doar vorbe, ce nu sunt în zadar
Lumina mă inundă… căci aflu… cine sunt.
Stau afundată-n în verde, sorb taina poeziei
Sub gândurile pale, îmi primenesc puterea
Găsind rostul iubirii, pe calea armoniei
Sub cedrii veşnic falnici, ce-aşteaptă învierea.
Cuvântu-ţi este-o rază, ce ispiteşte fiinţa
În ochii mei pătrunde, un laser plin de dor
Îmi intră pe sub piele, înăbuşind căinţa
Lipită doar de pleoape, aştept acelaşi nor.
marți, 25 septembrie 2012
plimbare - de Bogdan Dumbraveanu
aş putea fi mai tânăr
pot să cred încă
în exursii,cărţi,promisiuni
înşelat nu am cum să
nu înşel
sunt supărat de mă
latră câinii pe plajă
cum nu au mai făcut-o
marea e ciudat atât de
limpede,
m-aş duce pe ea fără
întoarcere
e posibil să nu fiu iubit?
nu vreau
răspunsul
certitudinile mă paralizează
ca să descriu o lacrimă
imi trebuie tot atâtea cuvinte
câte pentru a descrie marea
ştiu, mă crezi mult mai
tânăr,
crezi că mai pot
învăţa să privesc orizontul
fără să-mi pun întrebări
se face târziu
până şi-n pietre
şi-n câinii care mă
încă mă latră
cum latră luna
pot să cred încă
în exursii,cărţi,promisiuni
înşelat nu am cum să
nu înşel
sunt supărat de mă
latră câinii pe plajă
cum nu au mai făcut-o
marea e ciudat atât de
limpede,
m-aş duce pe ea fără
întoarcere
e posibil să nu fiu iubit?
nu vreau
răspunsul
certitudinile mă paralizează
ca să descriu o lacrimă
imi trebuie tot atâtea cuvinte
câte pentru a descrie marea
ştiu, mă crezi mult mai
tânăr,
crezi că mai pot
învăţa să privesc orizontul
fără să-mi pun întrebări
se face târziu
până şi-n pietre
şi-n câinii care mă
încă mă latră
cum latră luna
Mă întrebam, - de Veronica Simona Mereuta
chiar azi,
palmele pentru ce sunt două,
ochii asemenea,
te poartă mai bine două glezne,
chiar dacă pe-un călcâi îţi duci
slăbiciunea,
până la capăt?!
inima e doar vamă,
zilele acestea chiar n-ai cum
să-ţi mai păzeşti de unul singur
sufletul...
sunt destule doruri de ducă,
uşi,ferestre şi amintiri,
îşi tânguie culorile.
mâine e mereu o nouă figură de stil
care nu-şi mai găseşte locul
de semănat prezentul
"prea târziu", a înrămat iubirea
în care aş fi reuşit să cred
fără să pun întrebări
cum ar fi...
câte două din unele,
doar unele din cele care nu pot fi
în-doi-te
de unul singur!
palmele pentru ce sunt două,
ochii asemenea,
te poartă mai bine două glezne,
chiar dacă pe-un călcâi îţi duci
slăbiciunea,
până la capăt?!
inima e doar vamă,
zilele acestea chiar n-ai cum
să-ţi mai păzeşti de unul singur
sufletul...
sunt destule doruri de ducă,
uşi,ferestre şi amintiri,
îşi tânguie culorile.
mâine e mereu o nouă figură de stil
care nu-şi mai găseşte locul
de semănat prezentul
"prea târziu", a înrămat iubirea
în care aş fi reuşit să cred
fără să pun întrebări
cum ar fi...
câte două din unele,
doar unele din cele care nu pot fi
în-doi-te
de unul singur!
Științific vorbind... de Iurie Osoianu
Văd că lupu începe să-și arate năravul
-Este limba română și mai este moldava...
Și mai sunt două state peste-o singură Țara
(Unul lupu-l furase de la prostul de cioară)
Și mai e un popor nu de oi ci legume
Și de aia și lupu din bulbuci dă în spume
Vrea cărniță mai proaspapată, vrea parale mai multe
Științific vorbind și furând pe tăcute
Dar oricum adevărul adevăr va rămîne
Cum mătasea din matură nu-i din coadă de câine
Orișicum va veni ziua cea ordinară
Cu un singur popor, cu o singură Țara...
-Este limba română și mai este moldava...
Și mai sunt două state peste-o singură Țara
(Unul lupu-l furase de la prostul de cioară)
Și mai e un popor nu de oi ci legume
Și de aia și lupu din bulbuci dă în spume
Vrea cărniță mai proaspapată, vrea parale mai multe
Științific vorbind și furând pe tăcute
Dar oricum adevărul adevăr va rămîne
Cum mătasea din matură nu-i din coadă de câine
Orișicum va veni ziua cea ordinară
Cu un singur popor, cu o singură Țara...
Participare - de Bogdan Dumbraveanu
pictez cu răbdare umbre mai colorate
în pauzele de gri ale zilei, aceleaşi
până îmi vine să râd mai trece
un amurg în nefiinţă, târâindu-şi orele
terestre spre cele siderale
e posibil ca timpul acela să fie atât
de lung datorită târşelii, leneviei
zilelor noastre muribunde revărsându-se
în neant
câte vremuri reci, cenuşii să se fi dus dincolo
draga mea nu sunt nici măcar aşa de trist pe cât aş putea
poeţii sunt mai nefericiţi
decât oamenii de ştiinţă spune Bertrand Russel
eram sigur că o să mă indispună
nu mai accept discuţii în care să traspunem
logic metafizica, ea nici nu se poate picta, nici
scrie, nici cânta, ea se trăieşte ca o suferinţă
în tăcere, din când în când întreruptă de
geamătul înfundat al felinei captive
totul până într-o clipă când nu ştim
de ce, poate doar din incapacitatea noastră
de a îndura, începem să ne maimuţărim
să ne hlizim, să râdem ca apucaţii,
să facem ce ...ştii tu draga mea ce
pentru a participa la condiţia umană,
inexplicabilă, inexorabilă
procreatoare şi devastatoare..
te pup, şi eu te pup..pa, pa
în pauzele de gri ale zilei, aceleaşi
până îmi vine să râd mai trece
un amurg în nefiinţă, târâindu-şi orele
terestre spre cele siderale
e posibil ca timpul acela să fie atât
de lung datorită târşelii, leneviei
zilelor noastre muribunde revărsându-se
în neant
câte vremuri reci, cenuşii să se fi dus dincolo
draga mea nu sunt nici măcar aşa de trist pe cât aş putea
poeţii sunt mai nefericiţi
decât oamenii de ştiinţă spune Bertrand Russel
eram sigur că o să mă indispună
nu mai accept discuţii în care să traspunem
logic metafizica, ea nici nu se poate picta, nici
scrie, nici cânta, ea se trăieşte ca o suferinţă
în tăcere, din când în când întreruptă de
geamătul înfundat al felinei captive
totul până într-o clipă când nu ştim
de ce, poate doar din incapacitatea noastră
de a îndura, începem să ne maimuţărim
să ne hlizim, să râdem ca apucaţii,
să facem ce ...ştii tu draga mea ce
pentru a participa la condiţia umană,
inexplicabilă, inexorabilă
procreatoare şi devastatoare..
te pup, şi eu te pup..pa, pa
SĂRUT MÂNA MAMĂ - de Dori Lederer
De îndoieli și de-ntrebări purtată
Din lumea din afară înspre mine,
Mă-ntorc acum, eu, fiica cea ingrată
Să-ți cer iertare pentru ce-ai închis în tine.
Copil fiind doream o îmbrățișare
Și-n toate nopțile, cu tine să adorm,
Dar am aflat, când am crescut mai mare,
Că mama nu era decât un om.
Înaltă, slabă, ca o lumânare,
Noi ți-am fi vrut lumina toată-n casă,
Te-ai fi-mpărțit mai mult, la fiecare,
Însă, o pâine trebuia pe masă.
Poate destinul tău a fost despot
Iar astăzi, știu că nu ți-a fost ușor,
Căci, mamă, nu mi te-amintesc purtând capot
Ci numai straie de alergător.
Deși zâmbeai atât de rar și trist,
Tu, vieții nu îi aduceai insulte,
Țineai acolo, tot, în tine-nchis,
Necăutând pe nimeni să te-asculte.
Purtându-ți ca pe vină o neputință
De-a nu avea mai mult de două mâini,
Tu ți-ai înăbușit orice dorință
Și n-ai cerut nici coaja unei pâini.
Ne tot priveai pe rând cum ne luam zborul
Sperând că poate ne va fi mai bine,
Cu nici o lacrimă nu ne-ai legat piciorul
Și ne-am tot dus, fără să știm ce e în tine.
Astăzi, precum un fiu risipitor
Privesc spre poza ta, nepusă-n ramă,
Văd ochii tăi, purtând atâta dor...
Și nu-ți pot spune decât, sărut mâna, mamă.
Din lumea din afară înspre mine,
Mă-ntorc acum, eu, fiica cea ingrată
Să-ți cer iertare pentru ce-ai închis în tine.
Copil fiind doream o îmbrățișare
Și-n toate nopțile, cu tine să adorm,
Dar am aflat, când am crescut mai mare,
Că mama nu era decât un om.
Înaltă, slabă, ca o lumânare,
Noi ți-am fi vrut lumina toată-n casă,
Te-ai fi-mpărțit mai mult, la fiecare,
Însă, o pâine trebuia pe masă.
Poate destinul tău a fost despot
Iar astăzi, știu că nu ți-a fost ușor,
Căci, mamă, nu mi te-amintesc purtând capot
Ci numai straie de alergător.
Deși zâmbeai atât de rar și trist,
Tu, vieții nu îi aduceai insulte,
Țineai acolo, tot, în tine-nchis,
Necăutând pe nimeni să te-asculte.
Purtându-ți ca pe vină o neputință
De-a nu avea mai mult de două mâini,
Tu ți-ai înăbușit orice dorință
Și n-ai cerut nici coaja unei pâini.
Ne tot priveai pe rând cum ne luam zborul
Sperând că poate ne va fi mai bine,
Cu nici o lacrimă nu ne-ai legat piciorul
Și ne-am tot dus, fără să știm ce e în tine.
Astăzi, precum un fiu risipitor
Privesc spre poza ta, nepusă-n ramă,
Văd ochii tăi, purtând atâta dor...
Și nu-ți pot spune decât, sărut mâna, mamă.
Fragmente din somnul de poveste al unui vis - de Ella Franc
În Cartea Toamnei am adormit la pagina numărul 20 …
Scufiţa Roşie a adunat în coşul de nuiele albastre
baloane de săpun din preaplinul anilor secunde
poarta din lemn de suflet a cetăţii timpului
s-a deschis în ochii rotunjiţi de lumina celor trei licurici străjeri
urletul lupului aţipi sub clinchetul stelelor
rămase din vară în colţul d
in partea de apus a grădinii cu meri
soarele se aşeză pe umărul drept sub aripile îngerului-umbră
respirând aerul alb al liniştii ce adia Cuprinsul
vârtejul din vreascuri roz de gânduri, tulpini verzi de lacrimi,
petale aurii de cântec, aripi vesele de fluturi, rotocoale albastre de nori,
a blocat acul busolei vânătorului în dreptul punctului cardinal
al răsăritului unor zori cu ploi din flori de argint
…
nopţile triste ale corbilor au alunecat în hăul dimineţii de dincolo de Sfârşit
În Cartea Toamnei m-am trezit la pagina numărul 22 …
copilul curcubeu socotea pe degetele mâinii drepte diferenţa
dintre secundele albe şi păsările albe ce tiveau cerul arămiu de septembrie
în oglinda timpului priveau baloane albastre, mingi roşii, speranţe verzi …
- Bună dimineaţa, vis!
Scufiţa Roşie a adunat în coşul de nuiele albastre
baloane de săpun din preaplinul anilor secunde
poarta din lemn de suflet a cetăţii timpului
s-a deschis în ochii rotunjiţi de lumina celor trei licurici străjeri
urletul lupului aţipi sub clinchetul stelelor
rămase din vară în colţul d
in partea de apus a grădinii cu meri
soarele se aşeză pe umărul drept sub aripile îngerului-umbră
respirând aerul alb al liniştii ce adia Cuprinsul
vârtejul din vreascuri roz de gânduri, tulpini verzi de lacrimi,
petale aurii de cântec, aripi vesele de fluturi, rotocoale albastre de nori,
a blocat acul busolei vânătorului în dreptul punctului cardinal
al răsăritului unor zori cu ploi din flori de argint
…
nopţile triste ale corbilor au alunecat în hăul dimineţii de dincolo de Sfârşit
În Cartea Toamnei m-am trezit la pagina numărul 22 …
copilul curcubeu socotea pe degetele mâinii drepte diferenţa
dintre secundele albe şi păsările albe ce tiveau cerul arămiu de septembrie
în oglinda timpului priveau baloane albastre, mingi roşii, speranţe verzi …
- Bună dimineaţa, vis!
Toamna - de Constantinescu Elena Iuliana
E toamnă,
Se scutură ultimii stropi de lumină
În aroma gutuilor;
E multă bogăție,
Grădinile sunt dulci,
Copacii par de miere
Și fețele lor se întorc spre pământ;
E toamna cea bogată,
Când totul a prins culoare și farmec.
Iar viața toamnei pare o vâlvătaie de aur
Înecată de culori,
Şi miresme puternice,
Ce deșteaptă întreaga suflare din monotonia verii;
E toamna cea frumoasă..
Care în noaptea clară,
Își poartă veșmintele cu fală,
Făcând să strălucească stelele
Aprinse pe o pală de aer;
Toamna își poartă paleta de culori
Dând strălucire,
Și-i place toamnei să se joace,
Să picteze,
Și asortează cerul
Cu nuanţa arămie a ochilor ei;
În joaca ei cu vântul și ploaia
E ca și cum ar stropi cerul cu puțină cerneală,
Ca apoi să se ascundă în alte colțuri ale lumii;
Jocul ei curând luând sfârșit,
Ea va pleca în lumea largă
Lăsând să o dorim până la anul.
Se scutură ultimii stropi de lumină
În aroma gutuilor;
E multă bogăție,
Grădinile sunt dulci,
Copacii par de miere
Și fețele lor se întorc spre pământ;
E toamna cea bogată,
Când totul a prins culoare și farmec.
Iar viața toamnei pare o vâlvătaie de aur
Înecată de culori,
Şi miresme puternice,
Ce deșteaptă întreaga suflare din monotonia verii;
E toamna cea frumoasă..
Care în noaptea clară,
Își poartă veșmintele cu fală,
Făcând să strălucească stelele
Aprinse pe o pală de aer;
Toamna își poartă paleta de culori
Dând strălucire,
Și-i place toamnei să se joace,
Să picteze,
Și asortează cerul
Cu nuanţa arămie a ochilor ei;
În joaca ei cu vântul și ploaia
E ca și cum ar stropi cerul cu puțină cerneală,
Ca apoi să se ascundă în alte colțuri ale lumii;
Jocul ei curând luând sfârșit,
Ea va pleca în lumea largă
Lăsând să o dorim până la anul.
PAŞI TÂRZII… de Patricia Serbanescu
Lumina mi se scurge
Spre ochii tăi albaştri
Din minte’ntunecarea
Se dispersează-n vad,
...Mereu, vreau să o caut
Pătrunsă printre aştri
Şi-amestecată-n slovă
Mă ţină… să nu cad…
Nu aş mai vrea nicicând
Să calci praguri străine,
La braţ cu a ta liră
Din sufletu-ţi pustiu,
Aş vrea să vii, iubite
Lipindu-te de mine…
Să îmi repeţi într-una
Că m-ai găsit… târziu.
Spre ochii tăi albaştri
Din minte’ntunecarea
Se dispersează-n vad,
...Mereu, vreau să o caut
Pătrunsă printre aştri
Şi-amestecată-n slovă
Mă ţină… să nu cad…
Nu aş mai vrea nicicând
Să calci praguri străine,
La braţ cu a ta liră
Din sufletu-ţi pustiu,
Aş vrea să vii, iubite
Lipindu-te de mine…
Să îmi repeţi într-una
Că m-ai găsit… târziu.
MAI STAI CU MINE… de Patricia Serbanescu
mai stai doar cu mine
o noapte măcar,
mă simt mai bogată
c-o viaţă,
să-ţi mângâi tot trupul
chiar…fiind în zadar,
zidind clipa-n mine
când moartea mă-ngheaţă.
rănită în suflet
tot caut iertare,
cuvinte mă dor
sunt vârf de cutit,
otrava din vorbe
pândeşte-n cărare
sub pasul de om
naiv şi tocit…
în suflet nu-i loc
de tine, mă iartă !
aştept în tăcere s-alerg
printre sfinţi,
privind cum suspină
un petec de hartă
sub zâmbetul strâmb,
ce-l strecori printre dinţi…
o noapte măcar,
mă simt mai bogată
c-o viaţă,
să-ţi mângâi tot trupul
chiar…fiind în zadar,
zidind clipa-n mine
când moartea mă-ngheaţă.
rănită în suflet
tot caut iertare,
cuvinte mă dor
sunt vârf de cutit,
otrava din vorbe
pândeşte-n cărare
sub pasul de om
naiv şi tocit…
în suflet nu-i loc
de tine, mă iartă !
aştept în tăcere s-alerg
printre sfinţi,
privind cum suspină
un petec de hartă
sub zâmbetul strâmb,
ce-l strecori printre dinţi…
IDEI RĂZLEŢE - de Patricia Serbanescu
In minte, doar ideile roiesc...
îngemănate, unele-nfloresc
iar altele, curând se ofilesc
nemaiputând de’acum să le opresc,
doar din iluzii, n-am să mai trăiesc...
chiar dacă uneori îmi cântă simfonii
încerc să-mi ies din mine,
să trec prin galaxii...
nimic din ce găsesc pe Sus
nu este pe pământ,
doar dragostea mă-mbie
cobor iar în cuvânt...
s-o torn în tine, să te primenesc
când prind să scriu în versuri
,,te iubesc,,
răspunsul se formează
pe buzele-mi amare
când viaţa doare, timpul se sfârşeşte
si chiar lumina printre nori păleşte,
nu poate fi mereu doar sărbătoare
doar tu iubire, esti înălţătoare.
îngemănate, unele-nfloresc
iar altele, curând se ofilesc
nemaiputând de’acum să le opresc,
doar din iluzii, n-am să mai trăiesc...
chiar dacă uneori îmi cântă simfonii
încerc să-mi ies din mine,
să trec prin galaxii...
nimic din ce găsesc pe Sus
nu este pe pământ,
doar dragostea mă-mbie
cobor iar în cuvânt...
s-o torn în tine, să te primenesc
când prind să scriu în versuri
,,te iubesc,,
răspunsul se formează
pe buzele-mi amare
când viaţa doare, timpul se sfârşeşte
si chiar lumina printre nori păleşte,
nu poate fi mereu doar sărbătoare
doar tu iubire, esti înălţătoare.
luni, 24 septembrie 2012
golul - de Belean Maria
din mine-și îmbracă sutana
golul acela rămas după ce măslinul rămâne fără flori
frunze
pace
șuierul singurătății s-a lipit de colțul eșarfei
doar
pânza albă așteaptă să-i cânt
în culori cât mai vii
respirația lebedei
adulmec legătura firavă dintre noi
obosită
mai trage șoaptele după ea
mirele meu
cu haină de pene
retrage-ți la marginea cărării
păsările deșirate-n culori gălăgioase
sau tăcute
căci un doi nu e
nu va fi
-un ritual dus până în punctul
în care s-au ciocnit atingerile mereu rănite-
decât o margine de cer
mereu amenințată de căderi
golul crește
un altfel de alb în os
aici
unul și niciunul
îmi va mângâia tâmpla
tu când te luminezi
golul acela rămas după ce măslinul rămâne fără flori
frunze
pace
șuierul singurătății s-a lipit de colțul eșarfei
doar
pânza albă așteaptă să-i cânt
în culori cât mai vii
respirația lebedei
adulmec legătura firavă dintre noi
obosită
mai trage șoaptele după ea
mirele meu
cu haină de pene
retrage-ți la marginea cărării
păsările deșirate-n culori gălăgioase
sau tăcute
căci un doi nu e
nu va fi
-un ritual dus până în punctul
în care s-au ciocnit atingerile mereu rănite-
decât o margine de cer
mereu amenințată de căderi
golul crește
un altfel de alb în os
aici
unul și niciunul
îmi va mângâia tâmpla
tu când te luminezi
Identități de Elena Iuliana Constantinescu
Bule mici de aer suntem
Pe o apă învizibilă
Pe o apă învizibilă
Tu și eu.
Suntem noi,
Suntem ce-am fost,
Inconfundabile lumini
Într-o lume albastră,
Și viața noastră..
Un cristal,
Ce ne ferim să nu-l spargem;
Călătorim într-un tunel
Țesut de o mână invizibilă;
Dansăm
Pe o muzică nemaiauzită.
Noi,
Ciudate note ale identității;
Noi,
Vise suntem,
Culori sărace care ne-am născut
Pentru a fi fericiți
Și a trăi
Cu vise, tristețe, uitare...
Pe care le-am adunat într-un sac,
Un sac al identității
Mele,
A tale,
A noastre.
Elena Iuliana Constantinescu
Suntem noi,
Suntem ce-am fost,
Inconfundabile lumini
Într-o lume albastră,
Și viața noastră..
Un cristal,
Ce ne ferim să nu-l spargem;
Călătorim într-un tunel
Țesut de o mână invizibilă;
Dansăm
Pe o muzică nemaiauzită.
Noi,
Ciudate note ale identității;
Noi,
Vise suntem,
Culori sărace care ne-am născut
Pentru a fi fericiți
Și a trăi
Cu vise, tristețe, uitare...
Pe care le-am adunat într-un sac,
Un sac al identității
Mele,
A tale,
A noastre.
Elena Iuliana Constantinescu
Aştept... de Andreea Alexandra Coman
Aştept o nouă viaţă, o nouă dragoste
Unde tu şi eu ne reintalnim
Să povestim iubirea-n doi...
Unde tu şi eu ne reintalnim
Să povestim iubirea-n doi...
Cutreier toamna în amurg
Şi plâng, nu ştiu ce simt,
De unde vin, mă mint.
Aştept iubire, încotro te-ndrepţi?
Nu e firesc, nu-i omenesc
Căci tristă-i inima, o pătimesc.
Mă îndrept spre nicăieri
Ca un înger cu aripi frânte
Ce iubirea ia fost luată şi dorurile rupte.
Aştept iubire să simţim ce am simţit la început
Când m-ai vazut, când am îmbrăţişat iubirea-n doi.
( 23 Septembrie 2012- Andreea Coman)
Şi plâng, nu ştiu ce simt,
De unde vin, mă mint.
Aştept iubire, încotro te-ndrepţi?
Nu e firesc, nu-i omenesc
Căci tristă-i inima, o pătimesc.
Mă îndrept spre nicăieri
Ca un înger cu aripi frânte
Ce iubirea ia fost luată şi dorurile rupte.
Aştept iubire să simţim ce am simţit la început
Când m-ai vazut, când am îmbrăţişat iubirea-n doi.
( 23 Septembrie 2012- Andreea Coman)
împărțim duminica dacă vrei de Maria Belean
ador duminica
aceea din fiecare zi
mă ia de mână
aceea din fiecare zi
mă ia de mână
și-mi arată cerul nesfâșit de nori
- maia
vezi printre nori luminița
- o știu
dintodeauna
legătura este strânsă
îmi duce căldura vieții la piept
- ai puterea să desfaci cerul
zgomotul să te răcorească
lumina să lucreze ogoare
chipul palid în oglinda nesfărșitului
scânteiază
nu o lumină
mii de fascicule topind ziduri
miroase a mir
în nori
- maia
se usucă pâinea
bunica știe ea ce știe
ea a inventat duminicile
eu sunt lumina
- maia
vezi printre nori luminița
- o știu
dintodeauna
legătura este strânsă
îmi duce căldura vieții la piept
- ai puterea să desfaci cerul
zgomotul să te răcorească
lumina să lucreze ogoare
chipul palid în oglinda nesfărșitului
scânteiază
nu o lumină
mii de fascicule topind ziduri
miroase a mir
în nori
- maia
se usucă pâinea
bunica știe ea ce știe
ea a inventat duminicile
eu sunt lumina
Gânduri de Elena Iuliana Constantinescu
Gândurile mele
Rătăcesc prin copilăria mea;
Rătăcesc prin copilăria mea;
În fața ochilor
Apar frânturi de imagini
De când totul era frumos,
Fără griji
Când mă contopeam cu natura
Stând ore întregi
Vorbind
În noapte cu luna,
Când mintea mea
Găsea totul frumos;
Era ca un joc,
Atunci zâmbeam mereu şi mi se părea
Că îmi răspunde cu seriozitatea
Și farmecul ei,
Ore în șir
Petrecute noaptea
În grădina cu trandafiri
Sub adierea vântului,
Lăsându-l să mă mângâie cu blândețe;
Dar timpul a trecut
Și n-a mai rămas nimic
Din puritatea,
Frumusețea, acelor momente;
Doar gândurile mele
Și lacrimile pe care inima
Nu le-a știut naşte;
Amintiri pline de lumină
În liniștea nopții
Cu gânduri,
Din a mea copilărie.
Elena Iuliana Constantinescu
Apar frânturi de imagini
De când totul era frumos,
Fără griji
Când mă contopeam cu natura
Stând ore întregi
Vorbind
În noapte cu luna,
Când mintea mea
Găsea totul frumos;
Era ca un joc,
Atunci zâmbeam mereu şi mi se părea
Că îmi răspunde cu seriozitatea
Și farmecul ei,
Ore în șir
Petrecute noaptea
În grădina cu trandafiri
Sub adierea vântului,
Lăsându-l să mă mângâie cu blândețe;
Dar timpul a trecut
Și n-a mai rămas nimic
Din puritatea,
Frumusețea, acelor momente;
Doar gândurile mele
Și lacrimile pe care inima
Nu le-a știut naşte;
Amintiri pline de lumină
În liniștea nopții
Cu gânduri,
Din a mea copilărie.
Elena Iuliana Constantinescu
Vis verde de Cristina Maroiu
Să nu te mire dacă vei descoperi
că ochii mei sunt verzi:
se zbat în ei
că ochii mei sunt verzi:
se zbat în ei
pădurile de doruri!
Câte veri s-au născut în mine
cu degete de crin,
ca să mă pot închina depărtărilor!
Şi câte umbre mi-au sângerat
pe retină,
până când
mi-am putut odihni însetarea
pe buze de luminiş,
unde tu, vis verde,
mă aşteptai…
Înainte să-ţi intru în altar,
m-am descălţat de tresăltările
îndoielnice,
şi-acum îmi cresc pe pântec
câmpii şi începuturi
de poezie.
De azi înainte,
toamna nu o să mă mai sperie,
deşi uneori îmi va topi
lacrimile
în formă de smarald...
Tu ştii că,
ori de câte ori plouă,
ies pe pridvor
şi te respir
cu ochii?
Cristina Măroiu
23.09.2012
Câte veri s-au născut în mine
cu degete de crin,
ca să mă pot închina depărtărilor!
Şi câte umbre mi-au sângerat
pe retină,
până când
mi-am putut odihni însetarea
pe buze de luminiş,
unde tu, vis verde,
mă aşteptai…
Înainte să-ţi intru în altar,
m-am descălţat de tresăltările
îndoielnice,
şi-acum îmi cresc pe pântec
câmpii şi începuturi
de poezie.
De azi înainte,
toamna nu o să mă mai sperie,
deşi uneori îmi va topi
lacrimile
în formă de smarald...
Tu ştii că,
ori de câte ori plouă,
ies pe pridvor
şi te respir
cu ochii?
Cristina Măroiu
23.09.2012
ai spus de Maria Belean
că pe partea mea de cer
ai desenat o floare albastră
și că i-ai împrumutat culoarea dorului din gânduri
dar nu e
desculță pășesc nesigură prin iarbă
nu ating tăcerea
caut cu privirea cerul
cerul meu
sub aripă văd cum se revarsă bătaia inimii
și dezgolirea sufletului
aș vrea
să trec alături de gând
amintirile de pe tâmplă
peste care să-ți treci căldura albastrului
iubite
cerul meu are chip de iguană
floarea ta
împrumută verdele
verdele gândurilor mele
ai desenat o floare albastră
și că i-ai împrumutat culoarea dorului din gânduri
dar nu e
desculță pășesc nesigură prin iarbă
nu ating tăcerea
caut cu privirea cerul
cerul meu
sub aripă văd cum se revarsă bătaia inimii
și dezgolirea sufletului
aș vrea
să trec alături de gând
amintirile de pe tâmplă
peste care să-ți treci căldura albastrului
iubite
cerul meu are chip de iguană
floarea ta
împrumută verdele
verdele gândurilor mele
sâmbătă, 22 septembrie 2012
Liniște cu număr de casă... de Nicoară Nicolae-Horia
Satul meu-
Liniște cu număr de casă,
Copilăria uitată
În porți de stejar
Peste suflet m-apasă
Mai rar,
Tot mai rar...
Mamă,
Nu spune nimănui
Despre întoarcerea fiului tău!
Vreau porțile
Satului
Să-mi rămână deschise;
Spre seară
Voi mai fura de-aici
Încă un Deal
De
Poezie...
Liniște cu număr de casă,
Copilăria uitată
În porți de stejar
Peste suflet m-apasă
Mai rar,
Tot mai rar...
Mamă,
Nu spune nimănui
Despre întoarcerea fiului tău!
Vreau porțile
Satului
Să-mi rămână deschise;
Spre seară
Voi mai fura de-aici
Încă un Deal
De
Poezie...
CRAI NOU - de Patricia Serbanescu
De-ai vrea să fi al meu erou
Când luna se arată printre stele
Şi se transformă în crai nou...
Răsfiră-mi visele stinghere!
În noapte-alerg fără de ştire
Înnumar astrii ce străluce
Şi când ajung la rennoire
Mireasa-ajungre la răscruce.
Craiul din ea, răsare-n soare
Şi mă îndeamnă la iubire
Îmi prinde doruiri ce-s sprinţare
Rugându-se întru mărire.
Goneşte-mi din potecile uitate
Cadenţele de paşi, striviţi de gând
Şi lasă-mă s-ajung la tine-n noapte
Numai aşa, să afli cine sunt…
De vrei să-mi fi craiul cel nou
Când luna-şi pierde strălucirea
Lăsa-vom stele să ne plouă
Şi-n doi, găsi-vom nemurirea.
Când luna se arată printre stele
Şi se transformă în crai nou...
Răsfiră-mi visele stinghere!
În noapte-alerg fără de ştire
Înnumar astrii ce străluce
Şi când ajung la rennoire
Mireasa-ajungre la răscruce.
Craiul din ea, răsare-n soare
Şi mă îndeamnă la iubire
Îmi prinde doruiri ce-s sprinţare
Rugându-se întru mărire.
Goneşte-mi din potecile uitate
Cadenţele de paşi, striviţi de gând
Şi lasă-mă s-ajung la tine-n noapte
Numai aşa, să afli cine sunt…
De vrei să-mi fi craiul cel nou
Când luna-şi pierde strălucirea
Lăsa-vom stele să ne plouă
Şi-n doi, găsi-vom nemurirea.
* * * - de Iurie Osoianu
... Eu am avut norocul să mă nasc român
Şi-am mai avut norocul de a şti
De mic copil, în ciuda comunismului păgân
Că sunt român
Român că voi muri...
Eu am avut norocul să apuc bunici
Şi-am mai avut norocul să vorbesc cu ei
La şcoală îmi spuneau că sunt
Nepotul lui Ilici
În pumn rădeam
Minciunii lor de farisei....
Eu am avut norocul să ajung să văd
Că Ţara mea e totuşi România
Chiar dacă două state
Astea... de prăpăd
Cam printre dinţi
Îmi recunosc cetăţenia...
Eu mă mândresc că m-am născut român
Şi ştiu că-n ceasul ultim de apoi
Voi fi înmormântat ca un creştin
Lângă părinţi,
Pe deal,
În sat, la noi...
Şi-am mai avut norocul de a şti
De mic copil, în ciuda comunismului păgân
Că sunt român
Român că voi muri...
Eu am avut norocul să apuc bunici
Şi-am mai avut norocul să vorbesc cu ei
La şcoală îmi spuneau că sunt
Nepotul lui Ilici
În pumn rădeam
Minciunii lor de farisei....
Eu am avut norocul să ajung să văd
Că Ţara mea e totuşi România
Chiar dacă două state
Astea... de prăpăd
Cam printre dinţi
Îmi recunosc cetăţenia...
Eu mă mândresc că m-am născut român
Şi ştiu că-n ceasul ultim de apoi
Voi fi înmormântat ca un creştin
Lângă părinţi,
Pe deal,
În sat, la noi...
DACĂ - de Oană Stefan Valentin
Doar dacă…
mi-ar lipsi o inimă
-cea din stânga-
mi-ai da
un ticăit în plus
pentru veșnicie?
Infinitul
nu ne așteaptă,
trece fără virgule
și fără zăpadă.
Dar dacă…
n-aș avea un zbor
mi-ai dărui
o pana fermecată
să planez rotund
în dublu de spirală?
Sau…
hai să oprim timpul
să-mi crească o inimă
în aripa ta.
De ce oare cerul
nu sfâșie toamna
mai multe furtuni
…. de alb?
20 09 2012
mi-ar lipsi o inimă
-cea din stânga-
mi-ai da
un ticăit în plus
pentru veșnicie?
Infinitul
nu ne așteaptă,
trece fără virgule
și fără zăpadă.
Dar dacă…
n-aș avea un zbor
mi-ai dărui
o pana fermecată
să planez rotund
în dublu de spirală?
Sau…
hai să oprim timpul
să-mi crească o inimă
în aripa ta.
De ce oare cerul
nu sfâșie toamna
mai multe furtuni
…. de alb?
20 09 2012
LIMPEDE NEGRU - de Oană Stefan Valentin
Crestat, soarele
înflorește trifoi verde
crucificat.
Ziua curge plin
în lacrimi dulci-amar
șiroaie.
Sărut orizontul
pe buze crispate
uscat.
Lumina
e doar negru intens
bâlbâită pe note
de jar.
20 09 2012
înflorește trifoi verde
crucificat.
Ziua curge plin
în lacrimi dulci-amar
șiroaie.
Sărut orizontul
pe buze crispate
uscat.
Lumina
e doar negru intens
bâlbâită pe note
de jar.
20 09 2012
nu-mi este ușor - de Belean Maria
să mă descurc cu atât de multe sensuri potrivnice
cuvintele umblă împiedicate
am lăsat doar tăcerea-mi
să se așeze lângă Muntele Sfântului Semn
să mă învețe cum se tace înalt
până în adâncimile ochilor
binefacerile liniștii senine
care doarme pe prispă
îmi spune cât de aproape este depărtarea
uit pași între mersul de exaltare
și târâtul deprimărilor adânci
în același punct imposibil de trecut
limbajul lăuntric și cel exterior
sunt diferite de al tău
pentru a putea trasa o linie dreaptă
Maharișhi plutește înspre înălțimi olimpiene...
ceva din sufletul împietrit al Arunașalei
a trecut în chihlimbarul ochilor mei
mai presus de gândire
firesc
ca o moarte
sau ca o naștere
confruntate cu augusta prezență
nu mai sunt doar slăbiciuni mărunte
este însuși seninătatea inalterabilă
acel vis alb
din care nu mai ții minte nimic
pentru a lua adevărul din palmă
va trebui să ies din cântecul tău
să pot curge lin
fără a compara înțelepciunea cu viața
strălucitoare ca zăpada
caldă ca soarele
este clipa conștiinței că sunt
este de ajuns
doar cu o singură mână pe roata olarului
să modelezi ulciorul
și să întelegi
că salcâmii sunt flori
ce-și au cuibul în noi
să îngenunchezi în rugăciune
doar cuvintelor
cuvintele umblă împiedicate
am lăsat doar tăcerea-mi
să se așeze lângă Muntele Sfântului Semn
să mă învețe cum se tace înalt
până în adâncimile ochilor
binefacerile liniștii senine
care doarme pe prispă
îmi spune cât de aproape este depărtarea
uit pași între mersul de exaltare
și târâtul deprimărilor adânci
în același punct imposibil de trecut
limbajul lăuntric și cel exterior
sunt diferite de al tău
pentru a putea trasa o linie dreaptă
Maharișhi plutește înspre înălțimi olimpiene...
ceva din sufletul împietrit al Arunașalei
a trecut în chihlimbarul ochilor mei
mai presus de gândire
firesc
ca o moarte
sau ca o naștere
confruntate cu augusta prezență
nu mai sunt doar slăbiciuni mărunte
este însuși seninătatea inalterabilă
acel vis alb
din care nu mai ții minte nimic
pentru a lua adevărul din palmă
va trebui să ies din cântecul tău
să pot curge lin
fără a compara înțelepciunea cu viața
strălucitoare ca zăpada
caldă ca soarele
este clipa conștiinței că sunt
este de ajuns
doar cu o singură mână pe roata olarului
să modelezi ulciorul
și să întelegi
că salcâmii sunt flori
ce-și au cuibul în noi
să îngenunchezi în rugăciune
doar cuvintelor
roza sufletului meu - de Ovidiu oana-pârâu
azi roza sufletului meu
cu drag deja e dăruită,
unui păr roş` ce-un alizeu
îl mişcă-ncet, ca pe-o ispită.
ar trebui să cred că fata
cu părul roşu, viu, aprins,
de-o roză a fost dată gata
şi să mai ştiu că am învins,
hotarele dintre iubirea
ce-n suflete părea să steie,
dar florii, nu i-a fost menirea
s-aprindă-n sufletu-i scânteie.
acum, privesc la roşia floare
şi mă gândesc la părul ei
mişcat superb sub vânt de-o boare
ce-n suflet mi-aducea scântei.
mă consolez cu o secundă
în care am văzut, uimit
cum firele-nveleau plăpândă,
roza ce eu i-am dăruit.
vor trece anii şi firesc,
în carte voi ajunge, poate
acolo unde-ncremenesc
iubirile, ca flori presate.
târziu, o lacrimă fierbinte
mă va aduce iar la viaţă
iar fata-şi va aduce-aminte
sărutul dat de dimineaţă
[din "Ciclul rozelor"]
cu drag deja e dăruită,
unui păr roş` ce-un alizeu
îl mişcă-ncet, ca pe-o ispită.
ar trebui să cred că fata
cu părul roşu, viu, aprins,
de-o roză a fost dată gata
şi să mai ştiu că am învins,
hotarele dintre iubirea
ce-n suflete părea să steie,
dar florii, nu i-a fost menirea
s-aprindă-n sufletu-i scânteie.
acum, privesc la roşia floare
şi mă gândesc la părul ei
mişcat superb sub vânt de-o boare
ce-n suflet mi-aducea scântei.
mă consolez cu o secundă
în care am văzut, uimit
cum firele-nveleau plăpândă,
roza ce eu i-am dăruit.
vor trece anii şi firesc,
în carte voi ajunge, poate
acolo unde-ncremenesc
iubirile, ca flori presate.
târziu, o lacrimă fierbinte
mă va aduce iar la viaţă
iar fata-şi va aduce-aminte
sărutul dat de dimineaţă
[din "Ciclul rozelor"]
VIVERE - de Cristina Maroiu
Timpul îmi muşcă lacom din chip
şi îmi aşează pe obraz
patina aurie a zilelor ce-au fost…
Doar ochii mi-i mai recunosc;
sunt aceiaşi, ca în copilărie: mari,
rotunzi, sclipind în rostul
unor înţelesuri
mai presus de toate doctrinele marilor filosofi!
Uite, inima mea a rămas deschisă;
i s-au rupt peceţile de la atâtea furtuni,
fără de răgazuri între ele!
Dar stau aşa, în calea nopţii,
dreaptă şi curată,
cu unica certitudine că m-am născut
cândva
din pătrarul perfect al lunii,
şi că tot acolo mă voi întoarce
mai târziu,
ca la un veşnic Acasă!
AZI sunt aici, şi nu mă tem: Îndrăznesc
să respir din verdele ierbii,
să trăiesc roşu
şi să sper albastru
la tihna unui curcubeu
scăldat de ploi cu soare!
AZI sunt aici, şi nu mă tem: Zâmbesc!
Poate că mâine
nu voi mai fi decât o altă urmă
strivită de pasul timpului!
Ce dacă? Îmi asum riscul
de a striga din toate venele
că am trăit,
Acum şi Aici,,
fără termen de garanţie,
atinsă de minunea uimirii,
uimită de tine,
Viaţă!
22.09.2012
şi îmi aşează pe obraz
patina aurie a zilelor ce-au fost…
Doar ochii mi-i mai recunosc;
sunt aceiaşi, ca în copilărie: mari,
rotunzi, sclipind în rostul
unor înţelesuri
mai presus de toate doctrinele marilor filosofi!
Uite, inima mea a rămas deschisă;
i s-au rupt peceţile de la atâtea furtuni,
fără de răgazuri între ele!
Dar stau aşa, în calea nopţii,
dreaptă şi curată,
cu unica certitudine că m-am născut
cândva
din pătrarul perfect al lunii,
şi că tot acolo mă voi întoarce
mai târziu,
ca la un veşnic Acasă!
AZI sunt aici, şi nu mă tem: Îndrăznesc
să respir din verdele ierbii,
să trăiesc roşu
şi să sper albastru
la tihna unui curcubeu
scăldat de ploi cu soare!
AZI sunt aici, şi nu mă tem: Zâmbesc!
Poate că mâine
nu voi mai fi decât o altă urmă
strivită de pasul timpului!
Ce dacă? Îmi asum riscul
de a striga din toate venele
că am trăit,
Acum şi Aici,,
fără termen de garanţie,
atinsă de minunea uimirii,
uimită de tine,
Viaţă!
22.09.2012
INIMA MEA ÎN TOAMNĂ - de Boris Ioachim
I
Doamnă toamnă - viaţa mea
O îneci în amintire...
Sufletu-mi cum aş putea
Să-l îmbăt de fericire?
Toamnă - cântec cenuşiu
Viu miroşi a despărţire…
Suflet, sufletu-mi pustiu,
Vag mai ştie de iubire.
Doamnă toamnă – inima
Bate-n ritmuri funerare
Toamnă hâdă, viaţa mea,
De ce n-are căutare?
II
Stau ferestrele pustii şi reci
Vântul numele mi-l strigă-n noapte
Amintiri se-ngână pe poteci
În miros dulceag de mere coapte.
Înc-o toamnă mi-a bătut în geam…
Oare câte înc-or să mă cheme?
Doamne, anii tineri să-i mai am
Toamna n-ar putea să mă blesteme.
Toamna – vechi tovarăş de beţii
Să gândesc la moarte mă îndeamnă…
Zilele şi nopţile pustii
Ale tale sunt, beţivă toamnă.
III
Se zbenguie-n aer firavi funigei
Lumina e galbenă, calmă
Din aburul verii o frunză de tei
Cu jale îmi cade în palmă
Stau singuri salcâmii la margini de drum
Nu-s păsări pe ramuri să-i plângă
Pe marginea văii, în haină de fum
Prelinge-se toamna nătângă.
Ce arsă e iarba pe dealuri, pe şesuri!
O, vară – minune de-arome ce-ai fost!
Rămân amintiri cu vagi înţelesuri
Atât; şi salcâmii plângând fără rost.
IV
Deasupra mea e cerul şi-acolo Dumnezeu.
Alături, sub fereastră, un tei şi câţiva plopi.
O urbe păcătoasă şi-n ea destinul meu;
Şi toamna care vine, şi drumul plin de gropi.
Un câine prin gunoaie adulmecă hulpav,
Amară dup-amiază şi lume la plimbare,
Şi dangăte de clopot cu timbru-nalt şi grav
Deasupra, peste case - neputinciosul soare.
Mereu, mereu, angoasă şi lacrimă de sclav
Apusuri ruginite pe urbea păcătoasă,
Şi câinele ce scurmă gunoaiele hulpav
Şi toamna care vine – şi jalea ce m-apasă.
V
O, inimă bolnavă azi,
Bolnavă ieri şi-ntotdeauna
De ce-n tristeţea neagră cazi
Când vârcolaci mănâncă luna?
Au toamna ţi-a-mplântat hain
Al disperării greu pumnal?
Ori pregeţi veşnic în suspin
Plutind pe-al vieţii silnic val?
De ce mă dori în asfinţit?
Sau m-ai durut din totdeauna?
De ce ţi-e zbuciumul cumplit
Când vârcolaci mănâncă luna?
VI
Azi, iubirile de ieri
Mi se-arată ca-ntr-un vis…
Toamna, vreme de dureri,
Norul pleoapei mi-a deschis.
Vagi parfumuri, vagi păreri
Mă-nfioară-n ceas târziu…
Toamna – vreme de dureri
Urlă-n noapte a pustiu.
Vai! Mâine, dar mâine ce va fi,
Lacrimă sau dor zadarnic?
Plânsul meu, cine-l va şti,
Piaza rea sau vântul harnic?
VII
De fiecare toamnă mă leag-o despărţire,
Ogoarele arate de IERI îmi amintesc
Şi crângurile verii, rămase-n părăsire
De-o altfel de durere, perfid, îmi amintesc.
În fiecare toamnă fiinţa-mi vrea să moară
Dar veselă scânteie mereu se-mpotriveşte:
E gândul ce-mi şopteşte de dulcea primăvară,
De veşnica speranţă, ce-n mai înmugureşte.
E toamna gândul negru şi inima pribeagă
Lipsită de speranţă, lipsită de temei,
Dar vesela scânteie făcută-i ca să şteargă
Zăbranicele toamnei şi stihiile ei.
VIII
Nu-i nici o bucurie în viaţa mea banală…
Iubito, vine toamna şi frunza-i tot mai rară.
Priveşte, la fereastră, copacii ce se ndoaie
Şi gustă-n pragul uşii văzduhul plin de ploaie
Nu-i nici o bucurie în viaţa mea pustie…
Că vine, iarăşi, toamna – dă frunza mărturie.
Priveşte, să-ţi dai seama, de ce mi-e dragă vara
Şi nu ofta când vine, înnegurată, seara.
Nimic, nici o schimbare în viaţa mea haină…
Te uită, vine toamna, natura-i de rugină,.
Întreabă-mă, iubito, când plouă-n faptul serii
Şi-o să-ţi răspund cu glasul, cu patima durerii.
IX
Toamna, târfă cu păr ruginiu
Cântă-n noapte viers de desfrânare…
Ca un palid craniu, străveziu
Hâdă râde luna peste zare.
Miezul nopţii… stihii la fereşti
Lin valsează-n ritmurile toamnei…
Vai! Copilărie, unde eşti,
Să m-ascund la pieptul cald al mamei?
Tinereţe – râset argintiu
Unde e gingaşa ta suflare?
Toamna – târfă cu păr ruginiu
Cântă-n noapte viers de desfrânare.
X
Sunt cântăreţul toamnei, de-a pururi blestemat
Să cânt căderea frunzei în zborul ei planat.
Să-mi curgă ploi în suflet şi-n inima pustie
Să plâng când cade bruma, în nopţi de insomnie.
Sunt cântăreţul singur pe care toamna-l doare
Când ciorile stau ciucur pe negrele ogoare.
Eu ştiu când vine toamna după mirosul firii
Şi veşnic mă va arde stigmatul amintirii.
Sunt cântăreţul toamnei şi-al zilelor noroase
Şi sunt poetul nopţii şi-al veşnicei angoase.
Doamnă toamnă - viaţa mea
O îneci în amintire...
Sufletu-mi cum aş putea
Să-l îmbăt de fericire?
Toamnă - cântec cenuşiu
Viu miroşi a despărţire…
Suflet, sufletu-mi pustiu,
Vag mai ştie de iubire.
Doamnă toamnă – inima
Bate-n ritmuri funerare
Toamnă hâdă, viaţa mea,
De ce n-are căutare?
II
Stau ferestrele pustii şi reci
Vântul numele mi-l strigă-n noapte
Amintiri se-ngână pe poteci
În miros dulceag de mere coapte.
Înc-o toamnă mi-a bătut în geam…
Oare câte înc-or să mă cheme?
Doamne, anii tineri să-i mai am
Toamna n-ar putea să mă blesteme.
Toamna – vechi tovarăş de beţii
Să gândesc la moarte mă îndeamnă…
Zilele şi nopţile pustii
Ale tale sunt, beţivă toamnă.
III
Se zbenguie-n aer firavi funigei
Lumina e galbenă, calmă
Din aburul verii o frunză de tei
Cu jale îmi cade în palmă
Stau singuri salcâmii la margini de drum
Nu-s păsări pe ramuri să-i plângă
Pe marginea văii, în haină de fum
Prelinge-se toamna nătângă.
Ce arsă e iarba pe dealuri, pe şesuri!
O, vară – minune de-arome ce-ai fost!
Rămân amintiri cu vagi înţelesuri
Atât; şi salcâmii plângând fără rost.
IV
Deasupra mea e cerul şi-acolo Dumnezeu.
Alături, sub fereastră, un tei şi câţiva plopi.
O urbe păcătoasă şi-n ea destinul meu;
Şi toamna care vine, şi drumul plin de gropi.
Un câine prin gunoaie adulmecă hulpav,
Amară dup-amiază şi lume la plimbare,
Şi dangăte de clopot cu timbru-nalt şi grav
Deasupra, peste case - neputinciosul soare.
Mereu, mereu, angoasă şi lacrimă de sclav
Apusuri ruginite pe urbea păcătoasă,
Şi câinele ce scurmă gunoaiele hulpav
Şi toamna care vine – şi jalea ce m-apasă.
V
O, inimă bolnavă azi,
Bolnavă ieri şi-ntotdeauna
De ce-n tristeţea neagră cazi
Când vârcolaci mănâncă luna?
Au toamna ţi-a-mplântat hain
Al disperării greu pumnal?
Ori pregeţi veşnic în suspin
Plutind pe-al vieţii silnic val?
De ce mă dori în asfinţit?
Sau m-ai durut din totdeauna?
De ce ţi-e zbuciumul cumplit
Când vârcolaci mănâncă luna?
VI
Azi, iubirile de ieri
Mi se-arată ca-ntr-un vis…
Toamna, vreme de dureri,
Norul pleoapei mi-a deschis.
Vagi parfumuri, vagi păreri
Mă-nfioară-n ceas târziu…
Toamna – vreme de dureri
Urlă-n noapte a pustiu.
Vai! Mâine, dar mâine ce va fi,
Lacrimă sau dor zadarnic?
Plânsul meu, cine-l va şti,
Piaza rea sau vântul harnic?
VII
De fiecare toamnă mă leag-o despărţire,
Ogoarele arate de IERI îmi amintesc
Şi crângurile verii, rămase-n părăsire
De-o altfel de durere, perfid, îmi amintesc.
În fiecare toamnă fiinţa-mi vrea să moară
Dar veselă scânteie mereu se-mpotriveşte:
E gândul ce-mi şopteşte de dulcea primăvară,
De veşnica speranţă, ce-n mai înmugureşte.
E toamna gândul negru şi inima pribeagă
Lipsită de speranţă, lipsită de temei,
Dar vesela scânteie făcută-i ca să şteargă
Zăbranicele toamnei şi stihiile ei.
VIII
Nu-i nici o bucurie în viaţa mea banală…
Iubito, vine toamna şi frunza-i tot mai rară.
Priveşte, la fereastră, copacii ce se ndoaie
Şi gustă-n pragul uşii văzduhul plin de ploaie
Nu-i nici o bucurie în viaţa mea pustie…
Că vine, iarăşi, toamna – dă frunza mărturie.
Priveşte, să-ţi dai seama, de ce mi-e dragă vara
Şi nu ofta când vine, înnegurată, seara.
Nimic, nici o schimbare în viaţa mea haină…
Te uită, vine toamna, natura-i de rugină,.
Întreabă-mă, iubito, când plouă-n faptul serii
Şi-o să-ţi răspund cu glasul, cu patima durerii.
IX
Toamna, târfă cu păr ruginiu
Cântă-n noapte viers de desfrânare…
Ca un palid craniu, străveziu
Hâdă râde luna peste zare.
Miezul nopţii… stihii la fereşti
Lin valsează-n ritmurile toamnei…
Vai! Copilărie, unde eşti,
Să m-ascund la pieptul cald al mamei?
Tinereţe – râset argintiu
Unde e gingaşa ta suflare?
Toamna – târfă cu păr ruginiu
Cântă-n noapte viers de desfrânare.
X
Sunt cântăreţul toamnei, de-a pururi blestemat
Să cânt căderea frunzei în zborul ei planat.
Să-mi curgă ploi în suflet şi-n inima pustie
Să plâng când cade bruma, în nopţi de insomnie.
Sunt cântăreţul singur pe care toamna-l doare
Când ciorile stau ciucur pe negrele ogoare.
Eu ştiu când vine toamna după mirosul firii
Şi veşnic mă va arde stigmatul amintirii.
Sunt cântăreţul toamnei şi-al zilelor noroase
Şi sunt poetul nopţii şi-al veşnicei angoase.
Din jurnalul unei zi arămii - Ella Franc
ecoul vesel al merelor s-a pierdut
printre copacii goi exilaţi dincolo de cerul verii
în Oraşul de Aramă
sub felinarul care înnoptează stingher
pe Strada Toamnei
vrăbii în pelerine de umbre
ciugulesc din visul înflorit al unei crengi
gândurile de apă
ale oamenilor aplecaţi de aripi -frunze
ascund verdele unui curcubeu
răpus în lupta cu un nor -zmeu
la fereastra lunii
în calendarul Oraşului de Aramă la numărul 9
plouă ...
plouă , plouă
cu note portocalii din ,, Anotimpurile” lui Vivaldi
printre copacii goi exilaţi dincolo de cerul verii
în Oraşul de Aramă
sub felinarul care înnoptează stingher
pe Strada Toamnei
vrăbii în pelerine de umbre
ciugulesc din visul înflorit al unei crengi
gândurile de apă
ale oamenilor aplecaţi de aripi -frunze
ascund verdele unui curcubeu
răpus în lupta cu un nor -zmeu
la fereastra lunii
în calendarul Oraşului de Aramă la numărul 9
plouă ...
plouă , plouă
cu note portocalii din ,, Anotimpurile” lui Vivaldi
Ani(vers)are - de Iurie Osoianu
iarăşi demonul toamnei,
printre frunze de foc
îmi adaugă anii
îmi ştirbeşte noroc
mă întreb pentru cine
fie ploi, fie vânt
fie rău, fie bine
mai exist pe pămînt?!
am venit prea devreme
deşi cred că târziu
cu-adevăr în poeme
ce nici singur nu-l ştiu
am venit dintr-o lume
ce-şi trimite-n solii
nu doar bulgării humei
ci şi suflete vii...
am venit într-o toamnă
cu rafale de vânt
ce culcau printre poame
meteori la pămînt
am venit pentru tine
am venit pentru ea
pentru raza din mâine,
pentru neaua din stea
am venit prea târziu
deşi cred -prea devreme
ca să pot să mai fiu
genial în poeme
orişice eu v-aş spune
vouă, celor din glastre
mult prea mulţi mor legume
prea puţini flori albastre...
printre frunze de foc
îmi adaugă anii
îmi ştirbeşte noroc
mă întreb pentru cine
fie ploi, fie vânt
fie rău, fie bine
mai exist pe pămînt?!
am venit prea devreme
deşi cred că târziu
cu-adevăr în poeme
ce nici singur nu-l ştiu
am venit dintr-o lume
ce-şi trimite-n solii
nu doar bulgării humei
ci şi suflete vii...
am venit într-o toamnă
cu rafale de vânt
ce culcau printre poame
meteori la pămînt
am venit pentru tine
am venit pentru ea
pentru raza din mâine,
pentru neaua din stea
am venit prea târziu
deşi cred -prea devreme
ca să pot să mai fiu
genial în poeme
orişice eu v-aş spune
vouă, celor din glastre
mult prea mulţi mor legume
prea puţini flori albastre...
Moştenire pe-o bucată de lemn - de Zavoianu Vali
în biserică-i gol şi răsună-n zadar
glas de clopot pierdut undeva spre hotar
doar bătrânii rămaşi să-l audă mai pot
şi-apoi curge tăcerea pe toate şi tot.
el mai iese în sat, zăbovind pe la porţi
să mai afle ceva despre vii, despre morţi
e bătrân şi se simte stingher şi sleit
ani de-a rândul pământul din greu l-a muncit.
satul lui nu mai e cum era altădat"
fii lui de ani buni la oraş au plecat
sărbătorile vin şi-l găsesc mai sărac
tot ce are i-un ciur de făină-ntr-un sac.
şi pe fruntea lui cern nesfârşite tăceri
e mereu frământat de aceleaşi dureri
îl dor cei care nu mai trăiesc pe la sat
şi de rugi şi pământ parcă toţi au uitat.
le-ar lăsa scrise toate-amintirile lui
dar se teme că n-ar folosi nimănui
şi-atunci lasă o rugă şi-al crucii însemn
scrijelite stângaci pe-o bucată de lemn.
22.09.2012, Zavoianu Vali
glas de clopot pierdut undeva spre hotar
doar bătrânii rămaşi să-l audă mai pot
şi-apoi curge tăcerea pe toate şi tot.
el mai iese în sat, zăbovind pe la porţi
să mai afle ceva despre vii, despre morţi
e bătrân şi se simte stingher şi sleit
ani de-a rândul pământul din greu l-a muncit.
satul lui nu mai e cum era altădat"
fii lui de ani buni la oraş au plecat
sărbătorile vin şi-l găsesc mai sărac
tot ce are i-un ciur de făină-ntr-un sac.
şi pe fruntea lui cern nesfârşite tăceri
e mereu frământat de aceleaşi dureri
îl dor cei care nu mai trăiesc pe la sat
şi de rugi şi pământ parcă toţi au uitat.
le-ar lăsa scrise toate-amintirile lui
dar se teme că n-ar folosi nimănui
şi-atunci lasă o rugă şi-al crucii însemn
scrijelite stângaci pe-o bucată de lemn.
22.09.2012, Zavoianu Vali
vineri, 21 septembrie 2012
NIMICUL NE NAȘTE de Oană Stefan Valentin
A trebuit să mușc
-în genunchi-
adânc din brazdă
cu sângele țâșnit
șiroi verde pe nas,
să-ți pot gusta
zeama dulce
din fruct.
A trebuit să mor
într-o noapte,
-mult-
dar mult de tot
ca un atac cerebral
frumos, în comă,
să te pot visa
aievea.
A trebuit să mă lovesc
-ecou infinit-
de toți pereții iadului
purtând coarne fierbinți
de rege fără regat,
să pot crește
albă pană de înger
peste imens.
Va trebui să zbor
-în cercuri perfecte-
păzindu-te aprig
de mine.
Doar află
de acolo de jos,
că nimicul
ne naște!
-în genunchi-
adânc din brazdă
cu sângele țâșnit
șiroi verde pe nas,
să-ți pot gusta
zeama dulce
din fruct.
A trebuit să mor
într-o noapte,
-mult-
dar mult de tot
ca un atac cerebral
frumos, în comă,
să te pot visa
aievea.
A trebuit să mă lovesc
-ecou infinit-
de toți pereții iadului
purtând coarne fierbinți
de rege fără regat,
să pot crește
albă pană de înger
peste imens.
Va trebui să zbor
-în cercuri perfecte-
păzindu-te aprig
de mine.
Doar află
de acolo de jos,
că nimicul
ne naște!
Toamna m-a intrebat…. de Lacrimioara Lacrima
Toamna m-a intrebat
Prin frunzele-i ce cad
Daca n-ar fi pacat
Iubirea sa n-o am,
Palida e natura
Vantul o clatina
Si numai dragostea
E mai puternica…
Crengile din pom
Triste se scutura
Ploile din nor
Ochii imi bucura…
Prezenta ta
In al meu gand
In viata mea
E dulce cant…
Toamna ma intreaba
Caci nu este muta
Raspund si te cheama
Cu dorinta multa…
Razele de soare
Tacute, acum planse
De picurii de ploaie
In umbra lui ascunse…
*
Toamna m-a intrebat
Prin ceata atat de deasa
Iubirea de ti-am dat
Cand pomii-usor ofteaza
Prin bantuirea toamnei
Eu te iubesc cu foc
Iar bratul dragostei
M-atinge peste tot…
Nici pletele-i de vant
Nu-mi ravaseste dorul
In vise ma aprind
Pasari acum-si iau zborul
Spre vremuri calduroase
Tu, tainic ma mangai
Fioru-mi genereaza
Privirea ta dintai…
Zana cu aur plina
Straluce si colinda
Intr-o rece lumina
Tristete imi inspira
Dar nu o las deloc
Ca sa ma napadeasca
Iubirea-si face loc
Ca s-o inlocuiasca…
*
Am invatat sa strang ploile toamnei in mine spre a le intelege, am impartit tacerea mea fiecarei frunze care mi-a umezit privirea prin suflul neastamparat al vantului…ce a obligat-o sa cada neajutorata,…am admirat nuantele de culori ravasite visand sub cerul impovarat de nori,…respirand aerul gandurilor mele…alaturi de tine…
Prin frunzele-i ce cad
Daca n-ar fi pacat
Iubirea sa n-o am,
Palida e natura
Vantul o clatina
Si numai dragostea
E mai puternica…
Crengile din pom
Triste se scutura
Ploile din nor
Ochii imi bucura…
Prezenta ta
In al meu gand
In viata mea
E dulce cant…
Toamna ma intreaba
Caci nu este muta
Raspund si te cheama
Cu dorinta multa…
Razele de soare
Tacute, acum planse
De picurii de ploaie
In umbra lui ascunse…
*
Toamna m-a intrebat
Prin ceata atat de deasa
Iubirea de ti-am dat
Cand pomii-usor ofteaza
Prin bantuirea toamnei
Eu te iubesc cu foc
Iar bratul dragostei
M-atinge peste tot…
Nici pletele-i de vant
Nu-mi ravaseste dorul
In vise ma aprind
Pasari acum-si iau zborul
Spre vremuri calduroase
Tu, tainic ma mangai
Fioru-mi genereaza
Privirea ta dintai…
Zana cu aur plina
Straluce si colinda
Intr-o rece lumina
Tristete imi inspira
Dar nu o las deloc
Ca sa ma napadeasca
Iubirea-si face loc
Ca s-o inlocuiasca…
*
Am invatat sa strang ploile toamnei in mine spre a le intelege, am impartit tacerea mea fiecarei frunze care mi-a umezit privirea prin suflul neastamparat al vantului…ce a obligat-o sa cada neajutorata,…am admirat nuantele de culori ravasite visand sub cerul impovarat de nori,…respirand aerul gandurilor mele…alaturi de tine…
VREAU UN PUNCT de Oană Stefan Valentin
înfipt crud în linie.
triunghiul
ia trei de doi
în pătrate…
fără o mână.
Virgula e doar
o linie tremurândă
întreruptă brusc
fără milă.
Toate veștile bune
au locul de veci
rezervat în spam.
Vreau un punct
rupt în trei…
triunghiul
ia trei de doi
în pătrate…
fără o mână.
Virgula e doar
o linie tremurândă
întreruptă brusc
fără milă.
Toate veștile bune
au locul de veci
rezervat în spam.
Vreau un punct
rupt în trei…
vioara cântă - de Belean Maria
ce frumos cântă
știu că o auzi
ne sincronizăm perfect pașii
nu știu cere mai mult
…iertare
fiecare atingere a gândului
deschide alte porți
chiar și porțile tăcerii
poartă chipul tău
eu nu sunt Dionis
spuneai
nici eu Sheherezada
dar suntem scânteie în ceața ultimului fruct
șuvoi de fluturi
ploi
voi știți că cea mai puternică
dovadă a înfloririi este tăcerea
nu pot
nu vreau să mă lepăd de zborul
unicului zbor
unicul
înțelegi tu
care mi-a atins buzele
cutreieră iubite tăcerea
nu uita
să o iubești picătură cu picătură
pe ritmul aceastei melodii
ești din ce în ce mai albă
nu te voi lăsa să cazi din ram
știu că o auzi
ne sincronizăm perfect pașii
nu știu cere mai mult
…iertare
fiecare atingere a gândului
deschide alte porți
chiar și porțile tăcerii
poartă chipul tău
eu nu sunt Dionis
spuneai
nici eu Sheherezada
dar suntem scânteie în ceața ultimului fruct
șuvoi de fluturi
ploi
voi știți că cea mai puternică
dovadă a înfloririi este tăcerea
nu pot
nu vreau să mă lepăd de zborul
unicului zbor
unicul
înțelegi tu
care mi-a atins buzele
cutreieră iubite tăcerea
nu uita
să o iubești picătură cu picătură
pe ritmul aceastei melodii
ești din ce în ce mai albă
nu te voi lăsa să cazi din ram
peisaj - de Nuța Istrate Gangan
(îngemănări stranii de roşu stins şi verde ars)
macii sângerii s-au ofilit
în locul lor ciulinii se rostogolesc stingher
purtaţi de vântul uscat al uitării
stăm întinşi în iarbă
aşteptând toamna
ca pe o supremă condamnare
la singurătate
palma ta
îmi răvăşește absent părul
ultimii cocori săgetează ţipat nesfârşitul
în depărtare o cumpănă
se tânguie cu disperare
deasupra unei fântâni secate
(nu îmi vezi lacrimile)
frunza
se usucă acid sub geană
tâmpla
răzvrătește dureri
iertarea
nu se mai traduce în niciun dicţionar
(nu îmi simți deznădejdea)
tu n-ai ştiut niciodată să risipeşti petale
întotdeauna le-ai strivit în pumn
macii sângerii s-au ofilit
în locul lor ciulinii se rostogolesc stingher
purtaţi de vântul uscat al uitării
stăm întinşi în iarbă
aşteptând toamna
ca pe o supremă condamnare
la singurătate
palma ta
îmi răvăşește absent părul
ultimii cocori săgetează ţipat nesfârşitul
în depărtare o cumpănă
se tânguie cu disperare
deasupra unei fântâni secate
(nu îmi vezi lacrimile)
frunza
se usucă acid sub geană
tâmpla
răzvrătește dureri
iertarea
nu se mai traduce în niciun dicţionar
(nu îmi simți deznădejdea)
tu n-ai ştiut niciodată să risipeşti petale
întotdeauna le-ai strivit în pumn
O nouă toamnă... de Boris Ioachim
O nouă toamnă s-a pornit să ţeasă
Cu fir de-argint, plase de funigei...
Mă tot încearcă-o vie, neînţeleasă,
Tristeţe - după tineri anii mei.
Atât de albastru-i cerul în amiază,
Că, de rugina n-ar foşni prin tei,
Aş crede că e vară şi vibrează
Natura-n toată plinătatea ei!
Dar dimineţile-s înceţoşate –
Melancolia, mă trezeşte-n zori,
Cu amintiri – ce le credeam uitate,
Despre trecut şi-ai dragostei fiori.
Toate-nserările sunt însoţite
De vânăt vânt cu miros de pelin...
Iar pajiştile – arse-ncremenite,
Setoase, calea ploilor aţin.
Setos mi-e sufletul de libertate,
De dragoste, de vii şi noi chemări –
Aş vrea s-o şterg, deodată, din cetate
Şi să mă pierd în neştiute zări.
Dar nu se poate, veacul e prea sumbru,
Prea plin de piedici şi de renunţări –
Pe tot mai strâmte căi paşii-mi preumblu
Şi doar cu gândul fug în depărtări...
Cu fir de-argint, plase de funigei...
Mă tot încearcă-o vie, neînţeleasă,
Tristeţe - după tineri anii mei.
Atât de albastru-i cerul în amiază,
Că, de rugina n-ar foşni prin tei,
Aş crede că e vară şi vibrează
Natura-n toată plinătatea ei!
Dar dimineţile-s înceţoşate –
Melancolia, mă trezeşte-n zori,
Cu amintiri – ce le credeam uitate,
Despre trecut şi-ai dragostei fiori.
Toate-nserările sunt însoţite
De vânăt vânt cu miros de pelin...
Iar pajiştile – arse-ncremenite,
Setoase, calea ploilor aţin.
Setos mi-e sufletul de libertate,
De dragoste, de vii şi noi chemări –
Aş vrea s-o şterg, deodată, din cetate
Şi să mă pierd în neştiute zări.
Dar nu se poate, veacul e prea sumbru,
Prea plin de piedici şi de renunţări –
Pe tot mai strâmte căi paşii-mi preumblu
Şi doar cu gândul fug în depărtări...
DACĂ - de Oană Stefan Valentin
Doar dacă…
mi-ar lipsi o inimă
-cea din stânga-
mi-ai da
un ticăit în plus
pentru veșnicie?
Infinitul
nu ne așteaptă,
trece fără virgule
și fără zăpadă.
Dar dacă…
n-aș avea un zbor
mi-ai dărui
o pana fermecată
să planez rotund
în dublu de spirală?
Sau…
hai să oprim timpul
să-mi crească o inimă
în aripa ta.
De ce oare cerul
nu sfâșie toamna
mai multe furtuni
…. de alb?
mi-ar lipsi o inimă
-cea din stânga-
mi-ai da
un ticăit în plus
pentru veșnicie?
Infinitul
nu ne așteaptă,
trece fără virgule
și fără zăpadă.
Dar dacă…
n-aș avea un zbor
mi-ai dărui
o pana fermecată
să planez rotund
în dublu de spirală?
Sau…
hai să oprim timpul
să-mi crească o inimă
în aripa ta.
De ce oare cerul
nu sfâșie toamna
mai multe furtuni
…. de alb?
joi, 20 septembrie 2012
CÂMPUL NOCTURN - de Patricia Serbanescu
Viaţa o simţi, singur în stei
Fără habar de dumneaei,
Solitar… şi în hamac,
Fără gânduri la iubiri
Sau trairile cu trac.
Admiră deci Calea Lactee
Înalţă-ţi sufletul în zbor,
Şi fă-ţi din vise epopee
Tot adunând dor peste dor,
Cât ti-o fi aţa, pe mosor…
Iubirea-ţi creşte în destin
Nu ţine cont de jurământ,
Cheamă-ţi şi steaua la festin
Că totu-n jur, va fi sublim
Când vei rosti ultim, cuvânt.
De pică din cer steaua ta
Faci o schimbare de veşmânt,
Te pregăteşti a înnopta
La doar un pas, de crucea ta
Găsit curbat, spre locul sfânt…
Aproape de voi fi de-‘Ntreg
Suind pe cerul plin de Sine,
Fac mâna greblă să culeg
Când sufletul îmi e beteag,
Particule adamantine…
Şi de mai fac şi ochii roată
Când noaptea cerne nemurirea
Ne vom găsi cu toti la sfadă,
Grupaţi pe sexe, în grămadă
Să recreem iar, omenirea.
Ne-o învaţa steaua polară
Să căutăm nordu-n credinţă
Şi ce-i condiţia singulară,
Căci naşterea de-a fost primară,
Putem trăi singuri, în Fiinţă.
Fără habar de dumneaei,
Solitar… şi în hamac,
Fără gânduri la iubiri
Sau trairile cu trac.
Admiră deci Calea Lactee
Înalţă-ţi sufletul în zbor,
Şi fă-ţi din vise epopee
Tot adunând dor peste dor,
Cât ti-o fi aţa, pe mosor…
Iubirea-ţi creşte în destin
Nu ţine cont de jurământ,
Cheamă-ţi şi steaua la festin
Că totu-n jur, va fi sublim
Când vei rosti ultim, cuvânt.
De pică din cer steaua ta
Faci o schimbare de veşmânt,
Te pregăteşti a înnopta
La doar un pas, de crucea ta
Găsit curbat, spre locul sfânt…
Aproape de voi fi de-‘Ntreg
Suind pe cerul plin de Sine,
Fac mâna greblă să culeg
Când sufletul îmi e beteag,
Particule adamantine…
Şi de mai fac şi ochii roată
Când noaptea cerne nemurirea
Ne vom găsi cu toti la sfadă,
Grupaţi pe sexe, în grămadă
Să recreem iar, omenirea.
Ne-o învaţa steaua polară
Să căutăm nordu-n credinţă
Şi ce-i condiţia singulară,
Căci naşterea de-a fost primară,
Putem trăi singuri, în Fiinţă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)