a rămas un sunet slab
nu-i mai simt greutatea
ai reușit să mă îmbraci în alb
să pot strânge lumina la piept până nu-i mai rămâne cer
vroiam peste strigătul arborilor
să mut zile
să cer iertare anotimpurilor
acum ești aici
cu zâmbetul celei mai duioase povești-ofrandă
pâinea zilei este a mea
atât de pură
încât pot crede în foamea codrilor
și-n nesfârșirea poveștilor
o împart cu tine până la ultima înghițitură
orice neînțeles
ne înălțăm aproape de porțile raiului
cu numele iubirii
pus cruce în palmă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu