Îmi sădesc adânc gândurile
Cu gura plină ochi de pământ
Înclinat umil la orice pădure
Ce tace frumos liniște, sfânt.
Cresc în jos vale de deal verde
Mărginit de albastră mirare în sus
Zâmbet udat în lacrimi de stele
Ce plouă moale, târâș și abrupt.
Focul sacru a ramas nemișcat
Cântând fără noimă pe febra lui
Arde noaptea și ultima clipă
Intrând în venele treze oricui.
Gri plouă sângele rece din coate
Însingurate căi nevăzute spre nicăieri
Pierdut intr-un ulcior, se tot zbate
Atat de mic, uitat și tern, visul ei.
Sădesc pe înserat cuvintele toate
Cu gura plină ochi de idei și noroi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu