Tu n-ai să ştii ce suferinţă
Îmi umblă-n inimă, fiinţă !
Şi cât curaj mi-a trebuit
Să te gonesc cu vorbe-n timp.
Cum am umblat împovărată
Pe drumuri neştiute-n şoaptă
Şi în porniri necugetate
Ţipam cerşind la blânda moarte.
Tu n-ai să ştii, câtă durere
M-a stăbătut cătând unghere
Şi în pârjol de foc iuţit
Mă arunca în asfinţit.
Şi n-ai să ştii, câtă iubire
S-a răsfirat doar pentru tine
Şi-n anotimpuri despletită
Cânta în voaluri ameţită.
Dorea s-o vezi, să auzi chemarea
Dar... evitarea-ţi era calea
Şi parcă-n vis îmi murmurai
Şah mat, iubito!... asta ai.
Tu n-ai să ştii ce suferinţă
Se scurge-n inima-mi, fiinţă !
Cum îmi atacă toată viaţa
Spunându-mi : bună dimineaţa !
Tu n-ai să ştii... nicicând, fiinţă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu