am un cufăr prăfuit
și merg cu el la piept
dar ce folos de nu-l deschid
îmi imaginez că toate vor ieși din el
și mă vor lua mai înainte
de-a mă trezi
cât timp nu știu ce-i acolo
las drumurile să se încrucișeze
ori să cadă la nesfârșit
felina mă pândește la colț
liniștită
nu mai sunt cioburi de care oamenii
să se țină
îmi spune și-mi toarce dorul
printre fiare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu