Bufniţa creaţă cică e înţeleaptă,
ştie a număra stelele de pe cer,
aşteptând şoricei noaptea toată,
să iasă din al lor secret ungher…
Ochii mari parcă zâmbesc roată,
în lumina cea de stele nocturnă,
din balconul de frunze tot caută,
o mişcare de musteţi în ţărână…
Somnambulă-n zori, morocănoasă
este pe noaptea ce stinge stelele,
e flămândă, nu-i chiar bucuroasă,
fără şoricei, a privit doar astrele…
Bufniţa de noapte cu ochii închişi,
după frunziş la culcare numără oi,
măcar odihnă s-aducă ochilor irişi,
ignorând cât poate, trezitul broscoi…
Mierla-i sparge în ureche un ecou,
Uuuu-hu-huuu… ţipă a sperietură,
apoi începe a număra oile din nou,
retrasă acum într-o largă scorbură…
N-apucă să sforăie şi o ciocănitură
răsună-n toţi pereţii, ce hămălaie,
vecina bate cuie-n fiece crăpătură,
la viermişorii moi numărând vioaie…
Off… doar o moţăială poate apucă
mahmură până ce noaptea iar vine,
o numărătoare de stele să-i aducă,
până atunci, bune ar fi ceva aspirine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu