îmi destram iluziile pe-o margine de prăpastie,
ar fi prea desuet să le îngrop,cu litanie de preot
cu tot ce ar fi putut ieşi bun sau poate ...nu.
a desface e ca şi cum ai atinge din nou legătura,
descătuşa nodul din strânsoare,
când celelalte semne nu mai sunt să te răsucească din drum.
pogoare-se nor,numai un fulger ar fi de-ajuns
să mă opresc unde-am uitat cum sunt,
venită şi nu adusă cu de-a sila pe pământ.
în geană de surâs mi-e dorul orb,
descânt i-ar trebui,apoi o ploaie de alean,
aducă, de pe urmă, rod!
n-am să mai spun încă o dată,
cele bune nu rămân,în sfoară sau al ei pripon,
căci zmeul meu e blând... de-acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu