Cenuşă albastră - de Veronica Simona Mereuta

Mi-ai dat lumina s-o port

adânc să mistui cuvinte-n piatra
seacă de păcat,
privirea-n două braţe o împart,
atât de "viul realităţii" interzis
precum fructul oprit a-ngreunat
milenii de culoare
orizontul de veşnic
"neîncepută îmblânzire"

Şi-mi place,offf,
să mai privesc odată,
valul să mă sfarme de cuvinte,
nisipul să ma ierte-n scoică vorbitoare
de doruri săpând adânc
... al meu destin
şi e puţin,
mai mult decât o gură de pământ
rămasă din mărul gustat de mult,
când dorul nu-l ştiam
dar n-aş fi vrut,
o mie de picioare-n schimb,
cu care fericirea goală să-mi măsor!