adânc să mistui cuvinte-n piatra seacă de păcat, privirea-n două braţe o împart, atât de "viul realităţii" interzis precum fructul oprit a-ngreunat milenii de culoare orizontul de veşnic "neîncepută îmblânzire"
Şi-mi place,offf, să mai privesc odată, valul să mă sfarme de cuvinte, nisipul să ma ierte-n scoică vorbitoare de doruri săpând adânc ... al meu destin şi e puţin, mai mult decât o gură de pământ rămasă din mărul gustat de mult, când dorul nu-l ştiam dar n-aş fi vrut, o mie de picioare-n schimb, cu care fericirea goală să-mi măsor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu