Nu sunt preot, n-am preoţit vreodată,
Cuvântul meu- tăcerea mea dintâi e!
Tu, iartă-mă, femeie, şi mă iartă-
Îmi amiroase gândul a tămâie.
Te uiţi la mine cum se uită luna
Cu stelele deasupra la un loc,
Eu sunt în voia Lui dintotdeauna
Şi nu din timpul tău fără noroc.
Dacă m-atingi cu ochii şi cu mâna
Aerul se-aprinde-n jurul meu
Şi totuşi tu îmi eşti aici stăpâna-
Stinge-mi focul, stinge-mă mereu...
Nu sunt preot, de-am spovedit vreodată
Sub patrafirul Gândului tăceri,
Tu iartă-mă, femeie si mă iartă
Când singură cuvântului mă ceri;
Aici noi suntem amândoi minunea,
Aici noi suntem amândoi zălog,
Nu sunt preot, îmi place rugăciunea
Şi singur şi din tine să mă rog...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu