Discret, tăcut – stejarul lasă ghindă
călătoare-n pat de frunze la culcare,
şi învelită-n muşchi parcă se afundă
cu rădăcini să prindă-n sol cuibare…
Discret, tăcut – în zori sorbind rouă,
încetul cu încetul copilul a crescut,
din rădăcină spre înalt când plouă
braţele tot mai vânjoase a desfăcut…
Discret, tăcut – clipă de clipă-n an,
şi an după an tot noi frunze îi apar,
mantie copacului pădurii suveran,
copilul a fi matur în al naturii tipar...
Discret, tăcut – mândrie a pădurii,
adunând înţelepciune în verdeaţă,
drept vântului şi soarelui raze aurii,
demnităţii în viaţă îi stă fortăreaţă...
Încetul cu încetul – tu copile învaţă,
a sta drept sub nori negri sau azurii,
viaţa copilului stejar să-ţi fie povaţă,
să ai parte de demnitate şi bucurii…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu