PRINȚESA RĂTĂCITELOR CĂLCÂIE de Stefan Oana Valentin

Se scurg umile, ziduri grele

În lacrimi dulci, de ochi plecați
Pășind, ai mersul plin de stele
De pelerini, cântând, încarcerați.

Ai soarele închis în salbă
Plânsul demult ți-a înghețat
Te rogi la fiecare lună albă
Să ai fugire, lină, de păcat.

Patul ți-e greu de-atâta gol
Și rece a lui curată-mbrățișare
La masă-i scaun fără bol,
Tăcerea-ți curge din picioare.

Iubești sărat, făr' de lumină
Un prinț, în cer, demult uitat
Te rogi călcâielor, să vină
Dinspre apus, spre înserat.

Prințesa mea, numără-mi pașii
Îndreaptă-mi spatele și jură
Că ai să fii mereu, mireasa ierbii
Ce-mi rupe mersul rătăcit din gură.

29 06 2012
ȘTEFAN OANĂ