în nufăr
m-aş preface
ca veşnic
tu să mă săruţi
şi să mă
strângi în braţe.
de-ai fi
un răsărit de soare
în marea
adâncă m-aş ascunde
în zori
de zi să luminezi
adâncu-mi
plin de umbre.
de-ai fi
tu luna argintie
aş fi o
minunată stea
ca pururi
să mă ai aproape
să-ţi pot
cânta şi murmura.
de-ai fi
tu pasăre stingheră
eu cuib
în stâncă ţi-aş săpa
la
pieptul meu cu drag te-aş ţine
şi
somnu-ţi dulce l-aş veghea.
...
dar tu nu
eşti decât un vis
ce nu mă
lasă să adorm
nu eşti
decât un cântec trist
iar eu îţi sunt refren.
Ovidiu
oana-pârâu la 4 iulie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu