ULTIMUL TREN de Patricia Serbanescu

Cu singurul tren ajuns într-o gară
Eram deprimată, cu ruga-n lumină,
Că-n durerea aprinsă degajată de vară

Iubitul pleca, făr’să aibe vreo vină...

Am trăit în sublim, pentru fiecare
Fluturând iar batista lângă şina de tren,
Când în ultimă noapte de chin şi candoare
Trezit-ai regretul, cu graiul solemn…

Rămasă tăcută în gara absurdă
Pierdut-am crâmpeiul de trăiri, aspiraţii,
Aşteptând în tăcere vagonul să fugă
Cu oameni ce fac ades, figuraţii...

Iubirea-i în toate cu visări şi năluci
Resemnaţi vom trăi cu sufletul mut,
Transformată ades în blesteme şi cruci
Mereu o reluăm, dintr-un alt început…

Priveam trenul plecând, în acel cald apus
Făcându-mi curaj, descâlceam frământări,
Cu ochii spre cer o lacrim-a curs…
Străbătând acel timp, de dureri şi frustrări…

Plecat-ai grăbit... oare-ai să mai treci?
Alergând disperată, constiinţa mi-e plină,
Căci iubirea-i strivită între roţile reci
Şi vina o poartă, acel capăt de şină.

Mă trec iar fiorii, sentimente-s năluce
Un ultim oftat în acest timp sfârşit,
Ştiam că mă aflu la o nouă răscruce
Zărind printre linii, cum trenu-a pierit…

În gând îmi apare imaginea ta
Degeaba m-agit, nu caut vendetă
Durerea-i umilă, din pulberi de stea,
Mereu o trăim şi mereu... se repetă.

Iubirea-i iluzie, destin, frenezie
Păşind resemnată, visam între vremuri,
Căci viaţa compune din nou poezie
Cântând uneori recviem, printre trenuri.

Pana cand o minune de Dori Lederer

Fără supărare şi durere de Costel Suditu

Aş vrea să iau toată supărarea pământului
Şi să dispar cu ea pentru totdeauna.
Să îmblânzesc cu fruntea mea şi obrajii mei

Vaierul vântului;
Să mă arunc de pe marginea pământului
Cum face spuma Mării nerăbdării.
Aş vrea... degeaba de-aş putea
Că omul e rupt,
Să fiu un cuvânt;
Uzat declarat căutat;
Aşa, să iau durerea pământului şi
Cu a mea,
Să mi se spargă fierea;
Şi să fug departe de orice rotaţie;
Treacă păsări meditaţie
Şi câte-un pom...
Vreun rest de gând
Şi vreun rebut de om,
Şi ochi plângând
Prin spaţiul dintre mine
Şi străluciri de stea, diamantine;
Să nu mai fiu în trup,
Şi cu păreri de rău
Că n-am fost înţeles de Dumnezeu,
Să scutur supărarea şi durerea
Îndestulate de amar cu fierea,
Peste amorul Universului,
Cel propriu,
Demenţial de ameţit cu opiu,
Şi dresului,
Să-i fiu ca ştab congresului
De stele,
Ca cea mai nouă dintre ele
Pământule, cu fără supărare şi durere...

Iubirea noastra de Gabriela Dangu si Emil Marian

G
Te ning cu versuri la sfârșit de toamnă,

Topindu-mă de doruri în lava de sărut,
La un noian de dragoste în iarnă mă condamnă,
Tu, sufletul din mine, să uiți că m-ai durut.

E
Iar versurile ninse, acum în prag de iarnă,
M-acoperă cu totul, nu te mai văd de loc,
Doar dragostea-mi răzbate la tine dragă doamnă,
Și le topesc încet cu inima-mi de foc!

G
Și când îmi vii, să mă acoperi cu –nserare,
În miez de anotimpuri, să-mi taci când bate vântul
Să mă alinți c-o adiere la început de mare,
Să îmi păstrezi în tine doar zâmbetul și gândul

E
Te-oi înveli în stele și cer de catifea,
Și-ți voi șopti un cântec de dor iubita mea,
Să nu mai bată vântul, iar iarn- acum să plece,
Zâmbește-mi doar cu gândul, plânsul să nu te-ncerce!

G
Iubitul meu, mi te prelingi pe trup cu mii de cânturi,
Doar luna, printre stele, ni-i martoră și gerul,
La nunta noastră se-ngemănează rânduri
În mii de poezii și-n nouri și casa ni-i doar cerul.

E
Și-atunci, de sus din casă, vărsa-vom peste lume
În zilele toride, o lacrimă de vers,
Pe coamele de valuri cu diafane spume,
Vom scri iubirea noastră zburată-n Univers!

din nopţi de tăcere de Leonid Iacob

Din nopţi de tăcere

din cântecul mut

se-adună coroană

de ger şi de lut,

cu aspră tocmire

în ziduri

de sorţi

când clarul de lună

e-un ceas dintre nopţi.

Şi vin năluciri

ca să caute loc

în clipe uitate

din  timp ce-a trecut

tăcerile noastre

noroc

nenoroc

bat tot mai târziu

mereu neştiut.

Şi vântul aduce

spre noi  destrămări

fantasmele crude

născute din gând

mai urcă spre noi

şi chemări

şi visări

că urme ni-s ceaţă

topită de vânt.

poezia face parte din volumul meu "Ultima santinelă"

nu-mi plac de Maria Belean

diminețile acelea 
care numără fluturii arși 
după o noapte 

în care luna își deschide ochii plumburii
în care golul este mai sângeriu
mai mare
mai des
decât cel lăsat de trecerea unui unu
nu-mi place gustul migdalei
mirosul liniștii

doamne
dă-mi pânze spălate-n alb
să înnădesc de-a lungul cărării felinare
să deschid ochii
să văd brațul minciunii
până la urse
... și
ce credeai
că poți cu nada ruptă
amăgi mâna întinsă a purității

… arde

nu mai împart vorbe cu tine iubite
tenebre ale vicleșugului să-ți fie coroană
pâinea inimii hrană fluturilor nerozi
de ce
pentru că aștept ca și tine potopul
doar arca din hârtie
frunze
mai pot salva
fluturii fără aripi
și știi ce
nu vom fi liberi
nodul este prea strâns

subjugare de Renate Müller

mă supun vieţii
aflându-mă în afara timpului meu

îmi plimb
gândurile legate de aţe
cum îşi plimbă alţii câinii în lesă

stau lângă mine şi mă privesc
nu fără…îndoială
la oboseala paralizatoare
care vrea să m-oblige
să mă predau

HD 19.10.2012 RM

rătăcire de Renate Müller

singură mă plimb
printre aripi de lumini
de-a lungul autostrăzii 

prind pene de lumină
le-adun în buzunarul rupt
de vre-o două luni

aşa de pustiu este locul
şi noaptea tace ca luna
pe care aş dori s-o destup

să curgă din ea lichidul
ce-mi tulbură ochii
înecându-i în brumă

HD 19.10.2012 RM

captivă în noapte de Renate Müller

perdeaua din camera mea
aruncă gratii de lumină nocturnă
eu stau într-un pătrat 

îmlpetit din sârmă

lacrimile mele curg şi se scurg
în ape torente
ce-mi spală ca pe o piatră
inima-mi sângerândă

rănit este sufletul meu
ce-şi caută adăpost în umbre
de-aş putea să-l salvez
cu un strigăt de durere

HD 19.10.2012 RM

Portret de Valentin Boeru

un creator

plămădeşte
braţe, ochi, atitudini,
reflexe,
din întuneric.

un faur,
nevăzut,
îmbină miraculos,
ireversibil,
zale
din zile de legătură
şi lut.

Anonimi,
şlefuiesc
îndelung
chipul şi trupul
şi umbra
din lut.


o identitate
din lut,
un punct
din lut,
în jurul căruia ,
la timpul potrivit,
se va roti universul