Poate că nu, poate că eşti...
Poate că-n vis doar gânduri,
Să nască marile poveşti,
Alint de dor prin crânguri,
Unde-mi apari şi peste tot,
Doar zâmbetu-ţi străluce,
Şi unde părul tău cel blond,
Cu soarele aduce;
Poate că nu, poate că vrei,
Să-ţi fiu alint de seară,
Cum vântul florilor de tei,
Cum focul pentru ceară;
Îmi eşti în minte, nu mai pleci,
Poate şi-n suflet fată;
Mă rog, aştept, poate-ai să treci
Prin poarta mea vreodată.
marți, 31 iulie 2012
Nimic nou.. de Nicoară Nicolae-Horia
Poemul acesta mai demult l-am scris,
Cu mult mai înainte de vis,
Pe toate celelalte nezise cuvinte
Mi le aduc zilnic aminte;
Ochii tăi, fără vină de-acum,
I-am întâlnit și-altădată pe drum,
Chipul tău, cel frumos și cuminte,
L-am văzut cu mult mai-nainte
Și cântecul din care fericit te ascult
Vine de departe și de demult.
Viața mea însăși e un ecou,
Nimic pe pământul acesta nu-i nou!
Ziua de astăzi e mâine mereu
Și-n ceruri e același Dumnezeu...
Cu mult mai înainte de vis,
Pe toate celelalte nezise cuvinte
Mi le aduc zilnic aminte;
Ochii tăi, fără vină de-acum,
I-am întâlnit și-altădată pe drum,
Chipul tău, cel frumos și cuminte,
L-am văzut cu mult mai-nainte
Și cântecul din care fericit te ascult
Vine de departe și de demult.
Viața mea însăși e un ecou,
Nimic pe pământul acesta nu-i nou!
Ziua de astăzi e mâine mereu
Și-n ceruri e același Dumnezeu...
pentru un cântec de leagăn - de Zaniciuc Carmen
când erau la modă scrisorile
oamenii le numeau inimi
fără să poată înțelege cum
literele se pot îmbina
chiar și într-un snobism
al formei
ca să prindă viață
și de atunci
scrisorile se scriu
singure
să poată resuscita
chiar și de cuvintele
pot spune
doar un da și nu
în doi timpi
ce vor
un bis
oamenii le numeau inimi
fără să poată înțelege cum
literele se pot îmbina
chiar și într-un snobism
al formei
ca să prindă viață
și de atunci
scrisorile se scriu
singure
să poată resuscita
chiar și de cuvintele
pot spune
doar un da și nu
în doi timpi
ce vor
un bis
atât de simplu - de Zaniciuc Carmen
am un cufăr prăfuit
și merg cu el la piept
dar ce folos de nu-l deschid
îmi imaginez că toate vor ieși din el
și mă vor lua mai înainte
de-a mă trezi
cât timp nu știu ce-i acolo
las drumurile să se încrucișeze
ori să cadă la nesfârșit
felina mă pândește la colț
liniștită
nu mai sunt cioburi de care oamenii
să se țină
îmi spune și-mi toarce dorul
printre fiare
și merg cu el la piept
dar ce folos de nu-l deschid
îmi imaginez că toate vor ieși din el
și mă vor lua mai înainte
de-a mă trezi
cât timp nu știu ce-i acolo
las drumurile să se încrucișeze
ori să cadă la nesfârșit
felina mă pândește la colț
liniștită
nu mai sunt cioburi de care oamenii
să se țină
îmi spune și-mi toarce dorul
printre fiare
vioara cântă -de Belean Maria
ce frumos cântă
știu că o auzi
ne sincronizăm perfect pașii
nu știu cere mai mult
…iertare
fiecare atingere a gândului
deschide alte porți
chiar și porțile tăcerii
poartă chipul tău
eu nu sunt Dionis
spuneai
nici eu Sheherezada
dar suntem scânteie în ceața ultimului fruct
șuvoi de fluturi
ploi
voi știți că cea mai puternică
dovadă a înfloririi este tăcerea
nu pot
nu vreau să mă lepăd de zborul
unicului zbor
unicul
înțelegi tu
care mi-a atins buzele
cutreieră iubite tăcerea
nu uita
să o iubești picătură cu picătură
pe ritmul aceastei melodii
ești din ce în ce mai albă
nu te voi lăsa să cazi din ram
știu că o auzi
ne sincronizăm perfect pașii
nu știu cere mai mult
…iertare
fiecare atingere a gândului
deschide alte porți
chiar și porțile tăcerii
poartă chipul tău
eu nu sunt Dionis
spuneai
nici eu Sheherezada
dar suntem scânteie în ceața ultimului fruct
șuvoi de fluturi
ploi
voi știți că cea mai puternică
dovadă a înfloririi este tăcerea
nu pot
nu vreau să mă lepăd de zborul
unicului zbor
unicul
înțelegi tu
care mi-a atins buzele
cutreieră iubite tăcerea
nu uita
să o iubești picătură cu picătură
pe ritmul aceastei melodii
ești din ce în ce mai albă
nu te voi lăsa să cazi din ram
Ruda de la Est - de Aurel Peteoaca
Pribeagă a plecat prin lume,
Săraca rudă de la Est,
Uitând de fii, uitând de mume,
Sătulă şi de temniţi si de arest.
Exodul e-n perpetuă mişcare,
Românii au plecat cu traista-n băţ,
Căpătuiala e o dorinţă arzătoare
Şi învăţul este fără de dezvaţ.
Imperiile îi hranesc cu rămăşiţe
Şi-i culcă-n odăile din dos,
Cu aroganţă crasă şi cu fiţe
Le azvale seara câte-un os.
Sud-Estul Europei este-un pol
Cu cetăţeni porniţi cu şansă secundară,
Din când in când ei mai primesc un rol,
Dar mai mereu ţinuţi la poartă afară.
Bătrânei Europe probabil îi e ruşine,
Cu ruda ei săraca de la Est,
Norocul are feţe clandestine
Şi mai mereu este imparţit pe şest.
Ei pot să aibă in Veneţia gondole
Şi turnul Eiffel să-l aibă în Paris,
Dar noi purtăm în mit pe Meşterul Manole
Şi coloana infinitului în vis.
Ei pot să aibă Roma pe coline
Şi Londra camuflată în nori de ceaţă,
Dar nu stiu cacealmaua cât mai ţine,
Sud-Estul Europei e transformat în piaţă.
Ne vor ca sclavi, lachei şi menajere,
Suntem aceeaşi carne pentru tun.
Ce poate Europa să ofere?
Doar surâsul prefăcut de claun nebun.
Cu Mioriţa în cântec rezistăm,
Deşi ne cred o rudă mai săracă,
În Sud-Estul nostru veşnic o să stăm
Şi poate asta n-o să le mai placă.
Poate ei ne vor în totdeauna duşi de acasă,
Mereu pribegi cu traista-n băţ,
Bieţi naivi iar le-am căzut în plasă,
În Sud-Est se conturează un dezmăţ.
Desculţii Europei se întorc din maraton,
Pe vatra lor cu palate din chirpici,
Visând la străzi pavate cu pietre şi beton.
Şi nu mai sunt alergici la portul de opinci.
Pământul nostru e roşu de mânie,
Pârlog,uitat în voia întâmplării.
Te compătimesc săracă Românie,
Te-ai risipit în colţurile zării.
Mai ai rădăcini, istorie, trecut.
Mai ai şi munti ce aur poartă,
Miracole mai tăinuieşti sub lut,
Doar fii tăi cerşesc din poartă-n poartă.
Săraca rudă de la Est,
Uitând de fii, uitând de mume,
Sătulă şi de temniţi si de arest.
Exodul e-n perpetuă mişcare,
Românii au plecat cu traista-n băţ,
Căpătuiala e o dorinţă arzătoare
Şi învăţul este fără de dezvaţ.
Imperiile îi hranesc cu rămăşiţe
Şi-i culcă-n odăile din dos,
Cu aroganţă crasă şi cu fiţe
Le azvale seara câte-un os.
Sud-Estul Europei este-un pol
Cu cetăţeni porniţi cu şansă secundară,
Din când in când ei mai primesc un rol,
Dar mai mereu ţinuţi la poartă afară.
Bătrânei Europe probabil îi e ruşine,
Cu ruda ei săraca de la Est,
Norocul are feţe clandestine
Şi mai mereu este imparţit pe şest.
Ei pot să aibă in Veneţia gondole
Şi turnul Eiffel să-l aibă în Paris,
Dar noi purtăm în mit pe Meşterul Manole
Şi coloana infinitului în vis.
Ei pot să aibă Roma pe coline
Şi Londra camuflată în nori de ceaţă,
Dar nu stiu cacealmaua cât mai ţine,
Sud-Estul Europei e transformat în piaţă.
Ne vor ca sclavi, lachei şi menajere,
Suntem aceeaşi carne pentru tun.
Ce poate Europa să ofere?
Doar surâsul prefăcut de claun nebun.
Cu Mioriţa în cântec rezistăm,
Deşi ne cred o rudă mai săracă,
În Sud-Estul nostru veşnic o să stăm
Şi poate asta n-o să le mai placă.
Poate ei ne vor în totdeauna duşi de acasă,
Mereu pribegi cu traista-n băţ,
Bieţi naivi iar le-am căzut în plasă,
În Sud-Est se conturează un dezmăţ.
Desculţii Europei se întorc din maraton,
Pe vatra lor cu palate din chirpici,
Visând la străzi pavate cu pietre şi beton.
Şi nu mai sunt alergici la portul de opinci.
Pământul nostru e roşu de mânie,
Pârlog,uitat în voia întâmplării.
Te compătimesc săracă Românie,
Te-ai risipit în colţurile zării.
Mai ai rădăcini, istorie, trecut.
Mai ai şi munti ce aur poartă,
Miracole mai tăinuieşti sub lut,
Doar fii tăi cerşesc din poartă-n poartă.
MIRAJ - de Aurel Peteoaca
Beat de fericire si mut de emotie,
Mi-am ratacit capul printre stele si nori,
Risc,da ,risc sa fac curand o comotie,
Iar stirea o sa faca in presa furori.
Poetul ce gandea in versuri si respira in rima,
Indragostit de himere si iluzii desarte,
S-a incendiat in iubire,prin gesturi de mima,
Iar azi,prea repede,de noi se desparte.
Si zborul lui frant,a falfait prelung,
Cuvinte fara noima ii vor troieni pe buze,
Iubito,ma asteapta,o sa ajung curand,
Mi-am fecundat iubirea in visele lehuze.
Iar despartirea noastra e-n prag de reintilnire,
Planeata nu s-a zdruncinat de-un cataclism,
Indiferenta lumii mai rumega o stire,
Avand pacatul ,semn ,in carti de catehism.
Poetul cu radacini adventive pe pamant
S-a ridicat la ceruri prin acte de curaj,
El a sedus o lume vrajita de cuvant,
Iar moartea lui ,mondena ,ne pare un miraj.
Mi-am ratacit capul printre stele si nori,
Risc,da ,risc sa fac curand o comotie,
Iar stirea o sa faca in presa furori.
Poetul ce gandea in versuri si respira in rima,
Indragostit de himere si iluzii desarte,
S-a incendiat in iubire,prin gesturi de mima,
Iar azi,prea repede,de noi se desparte.
Si zborul lui frant,a falfait prelung,
Cuvinte fara noima ii vor troieni pe buze,
Iubito,ma asteapta,o sa ajung curand,
Mi-am fecundat iubirea in visele lehuze.
Iar despartirea noastra e-n prag de reintilnire,
Planeata nu s-a zdruncinat de-un cataclism,
Indiferenta lumii mai rumega o stire,
Avand pacatul ,semn ,in carti de catehism.
Poetul cu radacini adventive pe pamant
S-a ridicat la ceruri prin acte de curaj,
El a sedus o lume vrajita de cuvant,
Iar moartea lui ,mondena ,ne pare un miraj.
TANAR INCA - de Aurel Peteoaca
Imi ploua in gura cu urme de sarut
Si am edem la pleoape,de visare,
Genunchii sunt alergici la pantele de lut
Si-i infloresc artroze de atata cautare.
Un vant turbat imi sterge urma pe nisip,
Iar valul marii ma invaluie cu sare,
Mi-au amputat ecoul,dar totusi o sa tip,
Cand siluieta ta de inger refuza sa mai zboare.
Va fi poate o noapte si poate iarasi zi,
In cordul meu cadenta-i desnantata,
In ceasul acela tainic,tu sigur vrei sa stii,
De ce mi-e fata de riduri asaltata.
De ce pe tampla un nerv se zbuciuma usor
Si-o vena a colmatat comlice cu un cheag,
Doar sufletul pluteste,rebel ca un fuior
Si nu-mi acorda inca verdictul de mosneag.
Si am edem la pleoape,de visare,
Genunchii sunt alergici la pantele de lut
Si-i infloresc artroze de atata cautare.
Un vant turbat imi sterge urma pe nisip,
Iar valul marii ma invaluie cu sare,
Mi-au amputat ecoul,dar totusi o sa tip,
Cand siluieta ta de inger refuza sa mai zboare.
Va fi poate o noapte si poate iarasi zi,
In cordul meu cadenta-i desnantata,
In ceasul acela tainic,tu sigur vrei sa stii,
De ce mi-e fata de riduri asaltata.
De ce pe tampla un nerv se zbuciuma usor
Si-o vena a colmatat comlice cu un cheag,
Doar sufletul pluteste,rebel ca un fuior
Si nu-mi acorda inca verdictul de mosneag.
AI FOST SIMFONIE - de Aurel Peteoaca
Noaptea se imbraca in catifea ,complice,
Decor de taine,mister ce-l treci de moarte,
Doar luna plina parca voia sa pice
In basmul reancarnat intr-un final de carte.
In noaptea asta ai fost o simfonie,
Cascada urlatoare de placeri carnale,
Iar trupul tau ma ingroapa,ma invie,
In prapastii si extazuri abisale.
Pe frunze moarte,in mijloc de padure,
Cand stelele doinesc a nemurire,
Am trait baletul,doua trupuri sure,
Pe muzica creata de iubire.
Am coborat timid in carnea doritoare
Si ti-am urcat prin sange in placere,
Ma-am destrabalat,iubito,cu vigoare,
In rauri cu otrava,in fluvii doar cu miere.
Decor de taine,mister ce-l treci de moarte,
Doar luna plina parca voia sa pice
In basmul reancarnat intr-un final de carte.
In noaptea asta ai fost o simfonie,
Cascada urlatoare de placeri carnale,
Iar trupul tau ma ingroapa,ma invie,
In prapastii si extazuri abisale.
Pe frunze moarte,in mijloc de padure,
Cand stelele doinesc a nemurire,
Am trait baletul,doua trupuri sure,
Pe muzica creata de iubire.
Am coborat timid in carnea doritoare
Si ti-am urcat prin sange in placere,
Ma-am destrabalat,iubito,cu vigoare,
In rauri cu otrava,in fluvii doar cu miere.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)