acum înțeleg bătăile dese de Maria Belean

nu le mai cercetez motivele 
le dau drumul
în singura clipă rămasă la poartă
îmi place emoția aceasta
pe prispă este mereu loc de câte zece

împart cu tine fiecare atingere
din adâncuri
buchetul colorat desface mierea nimb
grânele cresc
nu știu care dintre noi le-a semănat dar
se vor coace doar în această clipă
dacă te vei auri
îmi vei spune da

mai știi treapta care urcă
are gustul bomboanei-mentol
tu știi
mereu ai știut
prispa era plină de ambalaje
cuminți de parcă le era frică de tălpi
fără ele tabloul cu grâne intră pe teritoriul secetei

- maia
este ora șapte
nu-mi găsesc cămașa
…îhî
aici sunt restul clipelor
dirijor al gândului
bătăilor inimii
aici
grânele se coc

clipă singuratică
poți lua loc lângă celălalte
te primesc
în pridvorul cald al prispei

este așa de ciudat de Maria Belean

când știu că mireasma sfârșitului e-așa aproape 
în singurătatea lor nădejdea o împart între ei 
da 
sunt vecinii mei
anii le-au aplecat umerii
de câteva zile câinii parcă ar număra stelele
urletul lor te îngheață
tușa parcă mai senină azi ca ieri
îmi mulțumește din privire pentru darul adus
o vorba bună
care mai spală din liniștea apăsătoare
a ajuns să fie mai importantă ca farfuria de supă
este temelia unui început
restul unui sfârșit

din când în când mai privește pe geam la frigul de afară
la viața care se mai prinde frenetic de cele câteva pastile
- maia
eu văd tabloul sufletului tău
văd ochii limpezi
…atât
atât rămâne din suflul vieții
toți pașii să-ți treacă peste pragul ei

pendului inimii bate în piept
mica mea lume în câteva clipe cântărește nuanțele
cu ce se deosebesc clipele ei de ale mele
doar
marginea prăpastiei îți poate controla lumina
- tușă
vrei să te piaptăn
îi despletesc părul lung și-i cânt melodia preferată
povești răsfirate printre fire netezesc drumuri
pe un alt tărâm
sau poate nu
două luminițe se joacă ștrengare
într-o totală libertate de gândire
nu este doar o față a liniștii rară și caldă
este egalitate de strălucire
luminița ei nu este mai mare
izvoare limpezi reflectă puritatea în frunze

câte poate să învețe prin fiecare bătaie a cordului
idea de a fi

erai frumos de Maria Belean

vocea suavă știa să dea curs înfloririi 
stângaci sau nu 
îndepărtai șuvița după lobul urechii 
să poți atârna povești
…te jucai
aveai dreptate când afirmai că deții monopolul
credeam când căldura palmei tale
adăpostea bujorul obrazului
când buzele sorbeau frumuseți
petale într-un leagăn imaginar

…acum
nu mai aduni zâmbete
ai ales de bunăvoie
ca solii gândurilor tale
să bată la poarta altul leagăn
unde nu cresc licheni
crinii nu ucid

ploaia prăbușește leagănul

mareea crește în ochi de neputință
schițând un zâmbet blând
răceală plopului
îmi sprijină mâna de resemnare

unde ai ascuns căldura inorogul
spune
și de ce ploaia ta se mai adâncește
cu o înserare
eli eli…

am decis de Maria Belean

să las copilul să coboare din icoană 
să o ia desculț pe drumul destinului 
nu mai privesc surâsul sângeriu al mărului 
temnicer tăcut
...crud
nu știi ce cauți
ai bocancii însetați între două vise de vis
în vitrina unui market
prima treaptă păstrează mirosul cerșetorului
- vreau fluturi
delirul lui adună izvorul
pe treapta a doua irișii copilului despică zorii
cu pădurea pe umeri întinzi capcane
tremurul cuvintelor din urmele poemelor
mă zdrobesc
...nu simți
cu nepăsare strivești tainul iubirii
chinul înălțării
râurile repezi nu au margine de unde să-și ia țărână

la ușă schilodită a mâinilor
bătăile cad…
poemul respiră
a găsit a treia treaptă
ignor arderi care strigă să întind pe stradă chemări
totul și nimicul se surpă în prima literă
unde sufletul copilului
veștejește dansul

apele învolburate ale amurgului de Maria Belean

ploile dese din jur 
tânguielile fără sfârșit ale Irinucăi 
și a ta din poeme 
mă fac să cred
că anii adună în riduri
urâtul nemulțumirilor
îți place să te zbați în plase himere
o oarecare să fure mila cerșetorului
să te lase pe tine
să-i dezvelești obrazul cald

bătrânelul din leul singuratic
rage Amazonului
în zadar...
fluierul este ornic
un joc care întoarce melodia către doi
la bazar urechile stau ciulite
așteaptă să le pui dimineața la cină

scot poezia din torente
îi piaptăn iubirile
multe
adânci
o apropii de piept
în căldura presărată de buze
doar ea poate zdrobii munții
căutându-ne
cum se face că nu o vezi
pe ce dealuri ți-ai pierdut
malul de opal al sufletului

cea mai frumoasă atingere a darului de Maria Belean

a fost
să descopăr gingășia privirii albastre
mai presus de ființă devenind sclavă
nu am nevoie să gândesc
buzele sunt ecoul spontan al rugii tale

iarăși singură
contemplu muntele sfântului semn Arunașalla
încă păstrează culoarea purpurie
acesta este fundalul limpede și luminos
al existenței sau ne-existenței
punctul de reper
imposibil să rezist farmecului său
orice aș face
oriunde m-aș afla
conturul blând rotunjit al crestei sale
desenează căderea-n gol
albastru adânc
strălucitor de stele fără număr
se boltește
licuricii transformă grădina
într-un covor de lumină plutitoare
o ultimă privire
o figură subțire și dragă întrezărită pentru ultima oară
la ultima pâlpâire a felinarului

plouă încet

urc în carul unei Urse
și mă scufund în noaptea înmiresmată
izgonită dintr-un măr

jumătate fără chip de Maria Belean

adevăruri îți atârnă nestingherit de trup
un trup
atins de treceri efemere

sau nu
ale unei respirații

este un altfel de timp pe care îl atingem cu degetul
un aer fierbinte pe buze aburind
clipe se alungesc
mă rostesc timp după timp
cât sunt
cât îmi ești urmă

un timp cu parfum de duminică
un cadou alb
între absențe gri
aripile-ți atârnă de frica greutății

îmi pasă
caut sens acestei duminici
care stă ghemuită lângă zid
într-un pumn de aer fierbinte
peste pielea așteptării ruginii

mă ridic
deasupra cuibului de praf
să te pot vedea cât de frumos ești
cu aripile ridicate

să nu mă chemi - de Belean Maria

în plimbările tale nocture
oricum voi veni
așa mi-au prezis ursitoarele la întâiul plâns
- Maia, ești predestinată să însoțești îngerii
lumina ochilor tăi va sfărma pietre
în zborul veșnic
cu răbdarea mai mare
decât a miriștei în așteptarea ploilor
a orașului însetat de pașii liniștii

o să cred
că în podul palmei tale
cresc nopți albe
într-un șir lung până la stele
în care
doar eu îmi voi despleti părul
doar ție îți voi arăta
ce gură frumoasă am
șoptind rugi
de dor

privește-mă
să nu adorm

nu voi ști niciodată
cum îți place să te numesc
seara ești fir de cer
prevestind tandru
prin pețiolul fiorului ce doarme
artificii
în zori
ploi
care spală urma de sărut

vin și deseară
să nu mă chemi
nu pierd nicio noapte de ceară
îngenuncheată de flacără ei

nu-mi plac de Maria Belean

diminețile acelea 
care numără fluturii arși 
după o noapte 

în care luna își deschide ochii plumburii
în care golul este mai sângeriu
mai mare
mai des
decât cel lăsat de trecerea unui unu
nu-mi place gustul migdalei
mirosul liniștii

doamne
dă-mi pânze spălate-n alb
să înnădesc de-a lungul cărării felinare
să deschid ochii
să văd brațul minciunii
până la urse
... și
ce credeai
că poți cu nada ruptă
amăgi mâna întinsă a purității

… arde

nu mai împart vorbe cu tine iubite
tenebre ale vicleșugului să-ți fie coroană
pâinea inimii hrană fluturilor nerozi
de ce
pentru că aștept ca și tine potopul
doar arca din hârtie
frunze
mai pot salva
fluturii fără aripi
și știi ce
nu vom fi liberi
nodul este prea strâns

te minți singur de Maria Belean

îți închipui maci crescând din umeri 
somn albăstrit de cea mai frumoasă așteptare
iubite

oprește-te
te minți
te minți că știi cum dulcele șoaptei este sete
… aduni himere

modelez din liane centura
care-ți va strânge macii mănunchi
care-ți va opri scurgerile sângerii sterile
să nu ajungă în numele meu
în fila goală
… mă privești dincoace de geam
(pulsul cordului l-ai lăsat afară
înlăuntrul frigului)
mângâi părul înflorit
ud
de visare
buzele nasc stele
și un mac roșu-n păr
scoți zâmbetul din izvoare să poți spune
ce dulce ești sub pleoapa fără ploi
dar…
- maia
trage draperiile

lumina este puternică
nu va sta niciodată în genunchi
surâsul inundă feeric odaia
cu flori de salvie și busuioc
siguranța se numără în gustul dulceții
ferestrele rămân deschise

- întoarce pașii rătăciți
colorează-ți lumea în alb
să-ți cuprindă bocancii
încăpățânatule
asta dacă inima
își mai găsește macul din puls
numele meu
este prea departe

drumul spre casă - de Belean Maria

în zi de sărbătoare
are miros de busuioc și mir
în buzunar
bunica
avea resturi și de anul trecut
când venea tot cu duminica
și ne-o împărțea frățește și în celalalte zile
de peste an
amintirea asta de ogar încă îmi ocupă locul magic

(tare mi-aș fi dorit
mireasma năucă să-mi umple și acum clipele)

deschid porți surpriză
acel sentiment de frică mă pândește la colț
și ce dacă
o deschid și aștept ca drumul către casă
să aibă același miros

talpa
trasă de adâncuri
slăbește cadența

prima poartă care nu are lanțuri
deschisă
poteca care urcă șerpuind
este verde
- bunico
vreau covrig

buzunarul meu este plin de busuioc
și miez de pâine
mâinile întinse spre riduri
nu vor însera în ceara ce îmbătrânește
pe fruntea himerelor
…întunericul își ia hainele și pleacă

acum știu
de aici izvorăsc duminicile
covrigul de pomană
și eu care credeam că bunica le poartă cu ea

îmi spui "iubito" de Maria Belean

dar
sunt ploaie
șoptesc

când lin
când în ropote
când tac
dar
sunt ploaie
stropii sunt cuvinte
te îmbracă

începi să vezi
cu mâna
departe

nu auzi
cum se dilată
dâre
între clipe
nu vrea să se nască
paiața
dar
te vindec
să încapi în clipa
care se va naște

ploaia
pierde stropii
șoptind

îmi sprijin vorbele de colțul inimii tale - de Belean Maria

nu mi le mai primești
citești
ai întors luna în dungă
razele pieziș nu mă mai nimeresc
odată cu ele
nici privirea ta

obosesc

am intrat în gândurile tale
ca într-un film interzis
admiram roua ochelarilor de soare
tricoul alb cu două numere mai mare
mă purtai lipită de piept
gândeam doar înspre tine
acum
gândurile strigă
un ultim geamăt
între buze cuvintele se gârbovesc

le fac cadou lunii
poate îți citește cândva
doar ea stă echidistantă
între mine
și partea mea de neiubită

între deznădejdi - de Belean Maria

duci amfore cu maci pentru altarul Maei
pentru ingeri fără de faptă
bobul de neghină albastru

printre zambile și toporași
ține sub aripi
mâinile noastre unite-n vina alergării celeste

dezmierdând vorbele mamei
las printre degete să se prelingă
atingeri prefăcute-n rubine

așteptarea nu mai are pași
iubite
doar o privire să-mi trimiți
și îți voi întinde o crenguță de măr
aburind hotărârea

mii de scântei vor fi ușa unui schit
care ne va sfinți sentimentele

șuierul mâinilor pune peste ochi
gradenuri de vise
acum
aici

Maia - de Belean Maria

a luat suflul rece al hotărârii
de colțul rochiei
privirea înaltă e crispată
acorduri line nu-i mai rănesc adâncurile
arareori mușcă pe la colțuri din cordul încins
dar
în coșul cu frunze se vindecă
… iubite
cu gingășia mâinilor frământ lutul
pe care ieri se coceau pâini
una după alta
potolindu-ți foamea
lipesc crăpăturile fiecărui zid
cu răbdarea unei încolțiri
dezbrac negrul cămășii

filele scrise cu arderi până mai ieri
le așez sub talpă
pădure pe mâini
pe coapse
pădure pe cerul gurii
al buzelor

lutul verde- galben
strivește visul păcatului
privirea se întoarce spre soare

luna a murit
săgetată de tăcere
… auzi
și de vină

nici măcar nu mai știu - de Belean Maria

câte ofrande aduc mărului
plantat în partea de răsărit al grădinii
împreună

mai arunc o privire dincolo de geam
cu speranța că va rămâne atârnată
cu a ta
împreună

așez pe ram ultima culoare din ochi
acum
sunt cenușie
…dar
nu eu sunt cenușie
timpul acesta din ieri
nerușinat
mai greu cu o inserare
încă mă trage de roșul din păr
tremurul buzelor
mai știe rugăciunea spusă
împreună

mărul se usucă
crengile întind brațele spre nord
nu mai știu de -împreună-
doar de ger arșiță și ploi
ochii i-a pierdut la intrare
doar auzul mai discerne
căderea frunzelor uscate
de
înmugurirea bobocilor
din celălalt anotimp

acum
albite
privirile și culorile
împodobesc copacul
doar
împreună

nu știu cine sunt - de Belean Maria

sau ce multe doruri de dor încolțesc
nu știu iubirii să aduc ofrande
dar îți știu albastrul ochilor

vinovați
flămânzi

iubite
ești de vină pentru așezarea bătăilor inimii
deasupra sfinților pictați în altar
pentru orbirea noastră
pentru jertfa tăcerii
mi-ai spus că acest drum duce spre veri
de aceea l-am ales

urc încrezătoare
împrăștii scântei
încă un pas
nu este doar o floare de vară
este o poiană în mii de petale
simțuri într-un tril haotic
aleg
alerg
nu pot cuprinde adâncurile absolutului
durerea fericirii
foamea
foamea de cuvinte
care vor
să-și zidească eternitatea în noi

este timpul să despici existența
ideea de a fi
ca pe un fruct
să gust pentru prima oara
numai așa va coborâ copilul
din icoană
zâmbind

golul - de Belean Maria

din mine-și îmbracă sutana
golul acela rămas după ce măslinul rămâne fără flori
frunze
pace

șuierul singurătății s-a lipit de colțul eșarfei
doar
pânza albă așteaptă să-i cânt
în culori cât mai vii
respirația lebedei

adulmec legătura firavă dintre noi
obosită
mai trage șoaptele după ea

mirele meu
cu haină de pene
retrage-ți la marginea cărării
păsările deșirate-n culori gălăgioase
sau tăcute
căci un doi nu e
nu va fi
-un ritual dus până în punctul
în care s-au ciocnit atingerile mereu rănite-
decât o margine de cer
mereu amenințată de căderi

golul crește
un altfel de alb în os
aici
unul și niciunul
îmi va mângâia tâmpla

tu când te luminezi

împărțim duminica dacă vrei de Maria Belean

ador duminica
aceea din fiecare zi 
mă ia de mână 

și-mi arată cerul nesfâșit de nori
- maia
vezi printre nori luminița
- o știu
dintodeauna
legătura este strânsă
îmi duce căldura vieții la piept
- ai puterea să desfaci cerul
zgomotul să te răcorească
lumina să lucreze ogoare

chipul palid în oglinda nesfărșitului
scânteiază
nu o lumină
mii de fascicule topind ziduri

miroase a mir
în nori

- maia
se usucă pâinea
bunica știe ea ce știe
ea a inventat duminicile
eu sunt lumina

ai spus de Maria Belean

că pe partea mea de cer
ai desenat o floare albastră
și că i-ai împrumutat culoarea dorului din gânduri

dar nu e

desculță pășesc nesigură prin iarbă
nu ating tăcerea
caut cu privirea cerul
cerul meu
sub aripă văd cum se revarsă bătaia inimii
și dezgolirea sufletului

aș vrea
să trec alături de gând
amintirile de pe tâmplă
peste care să-ți treci căldura albastrului
iubite
cerul meu are chip de iguană
floarea ta
împrumută verdele
verdele gândurilor mele