a luat suflul rece al hotărârii
de colțul rochiei
privirea înaltă e crispată
acorduri line nu-i mai rănesc adâncurile
arareori mușcă pe la colțuri din cordul încins
dar
în coșul cu frunze se vindecă
… iubite
cu gingășia mâinilor frământ lutul
pe care ieri se coceau pâini
una după alta
potolindu-ți foamea
lipesc crăpăturile fiecărui zid
cu răbdarea unei încolțiri
dezbrac negrul cămășii
filele scrise cu arderi până mai ieri
le așez sub talpă
pădure pe mâini
pe coapse
pădure pe cerul gurii
al buzelor
lutul verde- galben
strivește visul păcatului
privirea se întoarce spre soare
luna a murit
săgetată de tăcere
… auzi
și de vină
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu