Balada verii ce se duce de Boris Ioachim

Pe furiş, vara se duce –
Cu amiezile-i năuce...
Se tot duce, nesmintit,

Către cerul nesfârşit.

Fără vorbă, fără şoaptă,
Către toamna ce-o aşteaptă,
Tremurând de nerăbdare -
Să bântuie prin frunzare

Cu vânt rece şuierând
Şi toţi pomii îngrozind...
Pomii toţi şi florile –
Dând cu ceaţă zorile.

Pleacă vara pe furiş,
Lăsând jalea, prin frunziş,
În amurg să se strecoare –
Când de rug e larga zare.

Vară, câmpurile-s arse –
Und’ ţi-s zilele frumoase?
Unde-i iarba de smarald,
Ce-mi ţinea, în zori, de cald?

Unde-ţi sunt păsările,
Unde mi-s iubirile?...
Trecătoare, eşti, ca ele –
Nu ca dorurile mele

Care, într-adins, mă dor –
Zbuciumându-mă de zor...
Şi m-or zbuciuma cu sârg –
Pân’ o da moartea în pârg.

Vară – anotimp de floare,
Iar eşti gata de plecare...
Ia-mă în al tău alai –
Ce se-ndeaptă către Rai;

Ia-mă ca pe-o simplă boare,
În caleaşca ta de soare...
Să nu văd cum frunzele
Ruginesc cărările.

Să nu văd brume căzând
Şi nici pâcle mohorând
Zorile, înserările
Şi toate visările...

cireşe amare de Ovidiu Oana -parau

ninsese din cireşi frumoasa floare

pătând cu alb covorul înverzit

s-au încărcat de fructe-mbietoare

şi pline de arome de iubit

de mii de ani oriunde pe planetă

cercelul de cireşe-a însemnat

un dar ce-mpodobeşte o cochetă

primit ca un răsfăţ de la băiat

te-aştept de prea demult în astă vară

cireşul s-a golit de cerceluşi

n-ai apărut doar greieri din vioară

cri-cri-uri îmi îngână pe la uşi

24 august 2012 

Sărut de soare de Cristina Maroiu

Niciodată, nu, niciodată 
n-ai fost mai frumoasă 
ca atunci! 

Mai ţii minte?
Te dăruiai mângâierilor
cu aceeaşi simplitate
cu care-i jertfeşti duminicii
porţia cuvenită de repaus!

Soarele îţi semănase în plete
halouri princiare
şi-acum întreaga ta făptură
strălucea ,
încătuşată într-un zâmbet.
Conturul ţi se prelungise
ireal, până dincolo de zări…
Cu glas înfiorat,
te strigam pe nume,
să nu te pierzi printre stele,
dar tu îmi răspundeai senină,
că te vei întoarce cândva,
odată cu noaptea!

Pe chip îţi rămăsese imprimat
semnul fericirii
şi râdeai,
uimită, frumoasă, departe!

Însă eu m-am temut!

Era păcat să te risipeşti
în amalgamul de umbre şi lumini,
aşa că te-am reclădit,
minune cu chip,
din amintirea timpului
devenit apă stătătoare,
pe obrajii tăi calzi, rotunzi,
cu miros de pâine coaptă!

Mai ţii minte?

Niciodată, draga mea,
n-ai fost mai frumoasă,
ca în acea zi
de vară târzie,
când te-am avut doar pentru mine,
şi pentru soarele,
care juca şotron
în părul tău!

Cristina Maroiu
24.08.2012

VECERNIE de Leonid Iacob

Vin spre seară 
pelerinii, 
toaca sfântă 
îi adună  

şi, din turlele 
grădinii,
urcă dangăt 
către lună. 

În pridvorul 
plin 
de floare, 
maica stareţă 
primeşte
tot soborul 
de măicuţe
ce vecernia 
doreşte  

 

Şi-n altarul 
ce-aromeşte
de lumină  

şi tămâie, 
taica popa 
lin grăieşte 
despre lumi 
ce-n ceruri 
suie. 

Îi răspund 
cu glas 
subţire 
cor de maici, 
de îngeri vii, 
şi-ascultând 
cânt 
de slăvire 
rostul vieţii 
atunci îl ştii. 

Se coboară-ncet 
spre tine 
harul 
de la Duhul Sfânt, 
primenit 
de glas de îngeri  

şi de cer  

şi de pământ  

În pat cu Luna… de Radu Adrian Gelu

Ziua şi noaptea toată, de abanos mi-e cerul
scăldat în lacrima solitudinii ce taie timpul,
cu gândurile ce consumă mintea sub norul

dorului ce doare, Golgotă a năzui Olimpul…

Ciocănit sfios atinge a sufletului fereastră,
cu raza zâmbet de cald felinar – este Luna.
- Ce faci?... vârâtă sub pătura-mi albastră,
şopti alintul cuprinzându-mă cu semiluna…

- Aşteptam iubirea!... abia pot murmura
prin buza sorbită de căpşuna-i de lumină,
îngânând frânte şoapte flămând a săruta
cu dogoarea dorinţei, fierbintea blondină…

Sub pleoape căzute-n fântâna cea senină,
ochii mi se desfată-n cascadă de alb sărut,
şi inima-mi vulcan stă să erupă, preaplină,
din pieptul ars de sâni ce n-am mai văzut…

În sublimul parfum a reginei nopţii floare,
degetele dogorite plimbă extaz pe trupul
mlădie liană împletită din înger-aripioare,
muritorului acum un zeu tronând Olimpul…

Fatidic nor, aduce ploaia lacrimilor ştiute
pe visul pipăind orb acum dorul ce doare,
cearceaf păstrând licuricii iubirii pierdute
speranţa că norul trece, e o divină alinare…

(Lăstunul albastru – 24 aug. 2012)

CÂND M-AI ATINS… de Patricia Serbanescu

Când m-ai atins, ziceam că-i luna
Sau… poate-un astru rătăcit,
Orice durere mi-ai luat cu mâna

Iar trupul… părea răzvrătit.

Speranţe-n vis, le înfloream
Străfunduri au crescut vlăstare,
Căci m-ai atins, când dormitam
Cătându-mi fiinţa iubitoare…

Suntem doar unul, nimic nu doare
Am prins rădăcini în pământ,
Uniţi, vom vedea aceeaşi culoare
Cu şoapte-mbrăcăm... ce-i cuvânt.

Mă ude ploaia, când eu visez
Ca să mă cureţe de rele,
Când la troiţă îngenunchez
Poate-oi vedea, cum răul piere…

Atinge-mă, să zic că …Eşti!
Respiră-mi sufletul ce plânge
Şi voi simţii… când mă iubeşti...
Tot freamătul din al tău sânge!

24.08.2012

De dragoste... de Nicoara Nicolae-Horia

De dragoste să nu vorbiți cu ură,
E gândul și cuvântul cel mai sfânt,

Vă fie-n toate singura măsură
Din viața voastră scrisă pe pământ.

Să nu vorbiți de dragoste urât,
Nimic nu-i fără ea, nici vin, nici pâine,
La urma urmei când plecăm în lut
E singura avere ce rămâne.

Unde e dragoste, nu e dispreț
Și noaptea în lumină se preface,
E darul, dintre toate, fără preț
Și dăruindu-l, darul dar se face...

23 August 2012, spre seară...

Este noapte… de Lacramioara Lacrima

Stelele lucesc,
Este noapte adanca,
La tine gandesc,
Tristetea mi-alunga,
As da multe zile
Ani din a mea viata,
Ca sa fiu cu tine,
Orice dimineata…
Cand soseste seara
La tine in brate
Sa ma simt o floare
Plina de verdeata…
Negura e lunga
Luna nu se lasa
Parc-ar vrea sa-mi spuna
Ca de-mine-i pasa
Straluceste-n geam
Si eu o privesc
Tu esti tot ce am
Ce mult te iubesc!
Panza noptii-i neagra
Vise-n ea imi strang
Pentru-o viata-ntreaga
Doresc sa te alint…
*
De ce vine noaptea?
Este o-ntrebare
De ce dragostea
Atat dor mai are?
De ce n-ai putea
Cu tot ce eu simt
Sa-mi fii alaturea
Acum, orice timp?
Noaptea e lasata
Sa ne odihnim
Pentru cei departe
Sa ofteze-n gand
Sunt o floricica
In a ta inima,
De-aia nu mi-e frica
Noapte cand tot vine,
Poate departarea
Este asa de vina
Caci, cu inserarea
Oice dor revine…
Chiar si-n ziua mare
Tu nu-mi iesi din suflet
Lacrima ma doare,
Dar urmeaza zambet…

Scăldaţi în Râu… (pastisa la poemul lui Nicoară Nicolae-Horia) de Patricia Serbanescu

,,Homo sum, nihil humanum a me alienum puto,, (Terenţiu)

M-ademeneşti să deschid stihul
S-ajung până-n Cartagina,
Şi limpezind apa cu duhul
Zăresc cum pâlpaie lumina…

Voi spune te iubesc, noapte şi zi
Căci gândurile mi le răvăşeşti,
Doar împletind cunună-n poezii
Cu gingăşia ta, m-adăposteşti.

De câte ori te voi iubi, nici nu socot
Când îndrăgesc, dansez pe lauri,
Nu voi avea dilema ,,că nu pot,,
Tot ce ma doare-i clipa de-adineauri…

Intrăm în valuri, marea ne-mpresoară
Pe goliciunea zamislită de un zeu,
Trosneşte focu-n apa ancestrală
Flacara vie, ce ne-a dat-o Prometeu.

Şi în lumina lunii, vreau să-ţi cânt
Cum nimeni n-a făcut-o lângă tine,
Apoi… rostogoliţi pe vechiul prund
Mă cuibăresc în suflet, la tine
sau la mine…

23.08.2012

Sunt supărat pe lume... de Nicoară Nicolae-Horia

Sunt supărat pe lume și ce-i dacă?
Motivul niciodată nu-l voi spune,
Și supărarea asta o să-mi treacă,
Peste ea nici soarele n-apune!

Sunt supărat pe lume, nu pe viață,
Aici mă simt doar musafir și-atât,
Din supărare omul mai învață
Că și frumosul poate fi urât!
............................................
De după nouri soarele apare,
Lumina lui din mine o ascult-,
Eu supărat pe lume? vi se pare,
Când mă citiți, m-am împăcat demult...