PRELUNGIRE de Lore Moișan

Renunță măcar la orgoliu,
Îngroapă-ți tăcerea-n tăceri
Lângă focul viu din șemineu
Umilința te las să îmi ceri!

Mai adu-mi o sticlă de vin,
Mai toarnă-mi din nou un pahar,
Mai schimbă o piesă din stil,
Mai lasă-ți o iarnă măcar!

Lasă-te pradă întunericului,
Poți, totuși, s-aprinzi un lampadar
Trăiește momentul cu mine,
Mai fă-mă uneori să tresar.

Mai bate-n surdină un clopot
Pământul ne este mai sfânt
Când îl aud, mereu bat cuvinte,
Mereu sărbătoare îți sunt.

Te fac uneori să mă simți,
Te las deseori să mă pierzi,
Pulsul din sânge să-ți fiu
Să văd cum păgân te-alarmezi.

Îți sunt credință, îți sunt disperare,
Îți sunt orgoliu, îți sunt adevăr,
Știu, sunt un fulg în raza ta de soare
Tu ești răsăritul, eu apusul mereu.

Tu faci s-apară stele,
Eu pot mai ușor să le sting
Cu cât mă urăsc eu pe mine,
Cu plus infinit mă admiri.

Mai toarnă-mi o cană cu vin,
Prefă-te că uiți de măsură,
Ajută-mă muză să-ți fiu,
Ajută-mă să-ți fiu călăuză!

10.02.2013

Definitii ale iubirii… de Lacramioara Lacrima

Cu cel ce-l iubesti ai vrea sa tot fii
Si cand iti vorbeste parca ai pluti
Te infiori si ai vrea ca sa il atingi
Sa ii simti faptura, buzele fierbinti,
Orisice ai face la el te gandesti
Iubindu-l din suflet ai sa izbandesti
Iaras’ fericirea pe fata se vede
Intr-o veselie, privirea-ti se pierde
Ai face chiar totul sa-l stii fericit
Sa afle intr-una ca este iubit
Daca il zaresti tresari deodata
Parca l-ai cunoaste de o viata intreaga,
Zilele iti trec cu soare zambind
Flori se coloreaza tot mai mult in timp
Mirosul respiri si-asa te imbata
Dragostea-i superba, e-o splendoare toata
Daca va ploua, nici ca te ascunzi,
Printre picaturi pasesti surazand
Vantul bland adie prin doru-ti pribeag
Asculti un suspin al frunzei din ram
Desi, din crenguta in toamna va cade
Iubirea in suflet pe veci vrei ca sa iti sada
Si atunci cand e iarna, totul va-ngheta
Iubirea sta calda in inima ta….

Cu cel ce-l iubesti vrei sa poti imparte
Dureri, bucurii, de-aproape, departe,
Si daca lipseste, ce mult iti doresti,
Ii vrei doar iubirea, sa nu te-amagesti,
Cand soseste noaptea cu stele te-aprinzi
Iti chemi dragostea, placut te alinti
Luna iti vegheaza visul tau cel lin
Care iti apare in somn din senin,
Apoi, nu ai vrea sa te mai trezesti
Caci in zori de zi nu il regasesti…
Iubirea cand este, simplu te invata,
Sa fii mai puternic dis de dimineata
Tristetea s-o lasi, sa ramana-n urma,
De-acum clipele sa n-aiba vreo umbra
Ea te indeamna sa dai orice-n tine ai
Simtindu-te tanar, frumos e-al tau trai…
Iti pune aripioare sa zbori cat mai sus
Urmand un destin ce l-ai presupus
Ca e doar al tau, asa ti-a fost dat
Iubirea te-nalta…in zori, pe-nserat,
Cum pasare-si face-un cuib al ei
Inimioara este locul dragostei
Acolo-i izvorul catre nemurire
Care n-o sa sece…nu-i vezi marginire….

Dragobete (partea a II-a) de Ovidiu Oana-pârâu

ÎNTREBĂRI ŞI FRĂMÂNTĂRI

Ce caută luna ?

ce caută luna

ca nebuna

să te-nece-n

noaptea rece ?

apără-te

cu simţire.

şi goneşte-o

cu iubire.

iar în urmă-n

linişte,

fă să creadă-n

dragoste.

şi-ai să vezi

că în amor,

de-o visezi,

aduce dor!

***

De unde-mi vin atâtea doruri ?

De unde-mi vin atâtea doruri

Pe care azi le risipesc ?

Care din vechile fioruri

Aşteaptă să le ostoiesc ?

Arome de prin câmpuri, poate ?

Deja sunt toate prinse-n gând !

Miros de flori ? Pe săturate

Am rupt din trupu-ţi rând pe rând.

Ori de la pete de culoare

De pe pământ sau de prin zări ?

Acestea nu se pierd sub soare,

Cât timp privesc în depărtări.

Deodată simt ! Se risipeşte

Spre nicăieri norul de gânduri

Şi mă întorc la vers hoţeşte,

Să te pictez iar printre rânduri.

Întâi voi zugrăvi alene,

Mărgeanul strâns la tine-n păr.

Sub el, cărbune ca sprâncene

Şi buzele cu roş de măr.

Pe pielea albă-spumă toată,

Puncta-voi rozul de la sfârcuri

Şi-o umbră unde nu o dată,

M-ai dus la tine în adâncuri.

Înspre fundal, pictez iubire

În tonuri verde de smarald,

Desprinse din a ta privire

În care vreau iar să mă scald.

Şi-atunci întreb, de ce se-adună ?

De ce deodată îmi sporesc

Dureri ce-n inimă-mi răsună

Şi liniştea îmi risipesc ?

Iar un ecou răspunde-alene:

Mergi, spune-i simplu: Te iubesc !

***

Ce e păcatul ?

Ce e păcatul? Nu-i parfumul florii!

Deşi, nici ea, străină nu-i de asta,

Căci prea ades mi-a-ndestulat fiorii,

Din plin făcând să îmi atrag năpasta.

Ce e păcatul? Nu-i o adiere!

Deşi zburând, cosiţe înfioară,

Stârnind în mine gând de mângâiere

Şi dor de-a reveni a câta oară.

Ce e păcatul? Sigur nu-i femeia!

Deşi, mereu, a fost şi ea prezentă,

Încătuşând cu nurii pe aceia,

Prea des cuprinşi de patima ardentă.

Ce e păcatul? Eu sunt definiţia!

Deşi par absolvit de fericire,

Nu pot să-mi scot din gânduri superstiţia,

Parfumului de floare din iubire.

***

dor


dor-odor mă doare dorul

sânge sângerând

doară dor şi-adorm dorinţe
cântecul cântând.


dar o văd şi trece norul

dorul linişti liniştind.



***

mai rabd un dor

pe coapsa ta voi ninge mângâiere
de ghiocei cernuţi pe iarba udă
stârni-voi dans nebun de paparudă
torcând în negrul nopţii mlădiere

adie voaluri dezvelindu-ţi nurii
ademenind poftiri de trup măiastru
înveşmântată-n astre şi albastru
vârtej pierdut în freamătul pădurii

mai rabd un dor si mă strivesc sub tine
nuntire aspră ispiteşte zorii
perdele dăruirii stau doar norii
şi-adormi sfârşită-n pat de nelumine

***

 de-mi fi-va dor

de-mi fi-va dor
o să mă tai în frunză
să las să-mi curgă
sângele-n pământ
făr'de cuvânt
iubirea mă alungă
în iaduri să m'ascunză
şi-apoi să mor

***


Poveşti de dor

M-o-mpins diavolu-ntr-o seară
Să-mi iau ceata şi pe-afară
Să pornim hai-hui prin sat
La fete de măritat.
Oarbă, luna ne pândeşte,
Mândrele le-adăposteşte,
Prin cotloane şi unghere
Chicotind a îmbiere.
Nu-i nici vorbă de bujori
Arşi şi-ntinşi în obrăjori.
Numai ochii strălucesc,
Flăcăii-i-ademenesc.
Strânse-n braţe, se feresc
De sărutul fecioresc,
De pe buze să li-l soarbă.
Scapă şi-apoi fug în grabă,
Înspre crâng, sub sălcii dese,
Unde râul umbra-şi ţese.
Prinse iară, se supun
Jocului de-acum nebun
De alint şi dezmierdări,
Printre mii de sărutări.
Câte una, mai cuminte,
Prea târziu şi-aduce-aminte
De-a mămucăi ei povaţă
Şi prea mult îl strânge-n braţă,
Pe cel drag, care râvneşte
Nuri din ie şi-i cerşeşte
Zor-nevoie dintr-odată,
Fecioria ei de fată.
Ea-l împinge şi-l struneşte,
Arşiţa îi potoleşte
C-un sărut şi fuge-apoi,
Către casă, înapoi
Unde-n vise se cufundă
Şi fiorii o inundă.
Iar pe el, pe drum l-apasă
Dor de mândra cea frumoasă.

***

Dă, Doamne, dorul să-l alungi!

În câte ploi să mă ascund
Trecând prin tine, aer sfânt,
Să vărs iubire pe pământ,
Pentru acel de dor flămând?

Şi-n câţi din fulgii ce plutesc
Să cern din puritatea ei,
Să troienesc cu ei alei
Pentru acei ce se iubesc?

Sau câte-n noapte adieri
Dospind de-arome şi nectar,
Să port spre sufletul amar,
Ca mult dorite mângâieri?

Adie-n picături sau fulgi,
Al vrerii Tale mir şi semn
Pentru iubirea mea îndemn,
Dă, Doamne, dorul să-l alungi!

***

unui, nene, cocalar de Bogdan Dumbraveanu

las-o nene, baltă , las-o 
de nu s-ar fi descoperit vinul 
nu pot spune sigur cum ar fi arătat 
lumea acum
dar sunt aproape sigur
nu am fi avut muzee de artă
nici vreo istorie literară,
mi-o tot dai cu viciile,

mai las-o, nene, baltă
uiți însă că beția e un dar
nu un viciu datorită
bețiilor omul a început să
distingă timpurile psihice
incongruenta orelor de dinaintea
beției cu cele din timpul
ori cu cele după
beție...

dar vizavi de timpuri
cum ar fi putut bietul animal om
sa miște ceva în acel prezent
comntinuu al colegilor
sai de animalitate
tataie, ți-o spun să îți amintești:
întreaga istorie a omenirii
a apărut după o beție cruntă

doar Moș Crăciun cel anistoric
bea coca cola și pubertinii ...

Lacrimă de Costel Suditu

Se întindea o lacrimă peste obrazul meu.
Obrazul, mi se întindea peste lumea
ce se întindea peste mine;
Mine, se întindea peste poezia
care se întindea peste eternitatea
care…
Eternitatea, este un copac
ce se întinde crenguros
peste obrazul meu Dac…
Şi frunzos
îmi intră pe gură
şi-mi iese prin urechi
şi-mi intră iar prin uitătură
fiindcă doar tac…
Timpan în urechi mi se sparge!
Timpanul lumii se sparge
şi strig şi nu mă aud!...
Şi nu mă aude!...
Lacrima care m-a cuprins cu totul,
se scurge din ochiul
Universului, cu mine, ei.
Pe ce obraz, nu ştiu,
dar sunt fericit, că ştiu
cum este să fii lacrimă.

STARE DE SPIRIT de Aurel Peteoaca

Este un zid,
iar dincolo este înfricoșitoarea realitate,
tremur și plâng ori de câte ori neîndulecarele ei valuri lovesc zidul care ma apără,
iar uneori mi-e frig,
chiar dacă inima zidului e caldă,
chiar dacă brațele mele încleștate pe inimă transpiră de fericire,
mi-e teribil de frig.
Ca să uit, mă împrietenesc cu pietrele de pe lângă zid,
am copilărit printre aceste pietre
și până mai ieri le-am hrănit cu naivitatea fiintei mele,
le-am adorat suplele siluiete și aripile nevăzute,
le-am mângâiat porii prin care respirau inocența vârstei mele,
dar n-am încetat o clipă să tremur de frig.
În această carieră de piatră,
eu eram cea mai dezbrăcată victimă a șlefuirii......

Sufelete pereche… de Lacramioara Lacrima

Sufelete pereche doar o data-n timp
Se-ntalnesc, se cauta-n orice anotimp
Si se simt aproape chiar si la distantaInimile lor stiu una de cealalta
Daca una-i trista, a doua-i si ea
Caci, doar impreuna trec clipa cea grea
Cand e veselie, ele bat frumos
Intr-un ritm aparte, foarte zgomotos
Multipla traire, nu se mai despart,
Suflet langa suflet totul isi impart
Se cheama prin ganduri, visele-si gasesc,
Fara ezitare oricand se iubesc…
Suflete pereche au acelas dor
Se cuprind de mana in comun fior
Daca plange unul…mai trist e al doilea,
Lacrima ii sterge, il mangaie-ntr-una,
Fericite sunt ca in lumea mare
S-au gasit deodata…viata fiind cantare
Singure nu sunt si nici n-or mai fi
Doar sperante multe vor adeveri
Vremea niciodata nu va-mbatrani
Doua suflete …mereu s-or iubi
Timid a-nceput o iubire-a lor
Astazi e izvor…pica-n viitor…

Suflete pereche…eu nici n-am stiut,
De cand te-am aflat…in mine am vrut
Sa-ti ofer ce am, sa fii fericit,
Si intotdeauna la tine-am gandit
Tu la fel ca-n doine m-ai vegheat subtil
Dar in viata mea ai intrat senin
Astazi ne iubim…ne brodam iubirea
Fara a lasa in urma amintirea
Rosu e culoarea cu care pasim
Doua imperecheate…cat e de sublim,
Dezmiedare plina mi-esti la orice pas
Suflete pereche, vin la orice ceas
Incredere-n toate si devotament
Ce ne-am mai dori…in orice moment?
Ne dam reciproc ce avem nevoie
Cand ne-om intalni…ne-om intra in voie
Alint, dragoste…spre un paradis
Cel imaginat si in minte scris,
Rasarire-ntreaga parca la un drum
Care-l va lungi sa fie mai bun,
Viata curge-ncet de nu ai un suflet
Sa-ti fie pereche…sa-ti aduca zambet…
Traiesti in pustiu cu lacrimi stinghere
Doar sufletul tau stie ca sa cheme…

Şoapta primăverii de Boris Ioachim

Primăvara mă iubeşte –
Lin şi tandru mi-a şoptit;
Ca o fată, ce roşeşte,
Când e gata de iubit!

Mi–a promis că, dintr-odată,
Va sosi - cu ales alai...
Înflorată, parfumată,
Înverzind suflet şi plai.

Mi-a şoptit cum că, „Iubire”
E-al tău nume, în general...
Şi eşti strop de strălucire
Dintr-al soarelui pocal.

Mi-a mai spus că-n gând şi fire
Sufletele – unul ni-s
Şi tot ea, mi-a dat de ştire,
Că, noi, ce trăim nu-i vis.

Şoapta ei, atât de caldă,
M-a trezit din reci căderi...
Şi–acum, sufletul mi-l scaldă,
Însorite adieri.

Deşi-i pâclă şi e zloată,
Iară iarna-i încă-n toi –
Dorul meu-n al tău înoată,
Căci, iubito, amândoi

În curând, o ştiu prea bine,
Precum mieii vom zburda –
Căci legaţi, de sus, ne ţine
Steaua mea sau steaua ta.

Vom zburda prin iarba crudă,
Pe sub cerul siniliu...
Voi striga, lumea s-audă,
Că iubesc şi mă simt viu!

...Primăvara ne iubeşte –
Tu, iubito, mă iubeşti?!
Printre sărutări, zâmbeşte –
Sufletul să-mi primeneşti...

Dragobete (I) de Ovidiu Oana-pârâu

ÎNCEPUTUL - CINE E EA ?

Anti-Ciuleandra

zor

şi

zor

iată

vine-n

dată

hai la joc

busuioc

în mijloc

când porneşte

năvăleşte

răscoleşte

ca-ntr-o strângere

şi-o atingere

inimi mai cu foc

se aruncă-n joc

ochii-ntr-o ivire

ca o nălucire

tot mereu dau roată

pân` găsesc cea fată

ce se-ascunde-n trupul lui

dragului – iubitului

şi-l frământâ-ncetişor

zăpăcindu-l tot de dor

mai apoi îl prinde bine

lângă ea mereu îl ţine

dragostea-şi aprind mai tare

după prima sărutare

iar peste toate vin să-i vază

potop de lume şi-nserează

când veseli se pornesc la nuntă

şi bucuria plină-şi cântă

la casa lor se-aşează şi apoi

din caierul vieţii amândoi

torc poveste lungă de iubire

cu rost, haznă şi cu împlinire

copiii le devin în timp menirea

sporindu-le în casă fericirea

la tâmple ghioceii se adună

iar anii se sporesc într-o cunună

din ce în ce mai rar îşi amintesc de joc

şi timpul lor se-opreşte-acum parcă pe loc

privirea doar şi zâmbetul îşi regăsesc

şi-i fac să-şi amintească ritmul tineresc

zor şi zor ...

iată vine-n dată ...

hai la joc, busuioc, în mijloc ...

când porneşte, năvăleşte, răscoleşte ...

***

spuneţi-mi că nu visez

galbene
cosiţele
roşii fragi
sunt buzele
braţe calde
cu lipici
mere crude
sânii mici
pântec alb
şi pe măsură
coapse lângă
rug de mură
un picior
cu pas uşor
Doamne
mă topesc
de dor
eu aşa o-ncondeiez
spuneţi-mi că nu visez

***


cascada

cosiţe,
arcuiri de gene,
sâni deluriţi ca provocări şi
coapsele menite să vegheze o
adumbrire, iar în vale
degete mici, fremătătoare
alint devin privirii ca minuni
când o pogor pe-a ta icoană
precum cascada spre genuni
desmiardă pietrele de sus în goană
râul nu seacă niciodată
căderile-şi desface-n picuri
ca pe-o poveste adunată
şi risipită pe nimicuri
la apa scursă peste stâncă
se-adaug tunete din valţuri
puhoiul îşi reface-adâncă
curgerea-i lină printre maluri
pe care parcă plâng înalturi
ale cascadei madrigaluri

***

cosânzeană

geană
geană
şi sprânceană

gură
mură
cu arsură

ochi
în ochi
pentru deochi

sân
cu sân
şi eu hapsân

mă vrăjesc
mă amăgesc
şi de dor
mă prăpădesc

MAI CADE-UN FULG, MAI TRECE O MUIERE de Adrian Munteanu

(anti)sonet 

Mai cade-un fulg, mai trece o muiere

Tot netezind broboada ei de lână.

Trosneşte lung o poartă din ţâţână

Şi trântorii mai sug la crâşmă bere.

Trei oi betege n-au plecat la stână.

Vecinul tont să-i dau ţigări îmi cere.

Cum să îi spun că vreau să fac avere

Când casa mea se-apleacă într-o rână ?

Cocota străzii e amorezată

De un brutar ce-i dă de-a moaca pâini.

Alung, căscând, găina cocoţată

Pe-un par din gard cu-n băţ căzut în mâini.

Nu ne mai pleacă plozii în armată

Rămân să taie frunze verzi la câini.