ÎNTREBĂRI ŞI FRĂMÂNTĂRI
Ce caută luna ?
ce caută luna
ca nebuna
să te-nece-n
noaptea rece ?
apără-te
cu simţire.
şi goneşte-o
cu iubire.
iar în urmă-n
linişte,
fă să creadă-n
dragoste.
şi-ai să vezi
că în amor,
de-o visezi,
aduce dor!
***
De unde-mi vin atâtea doruri ?
De unde-mi vin atâtea doruri
Pe care azi le risipesc ?
Care din vechile fioruri
Aşteaptă să le ostoiesc ?
Arome de prin câmpuri, poate ?
Deja sunt toate prinse-n gând !
Miros de flori ? Pe săturate
Am rupt din trupu-ţi rând pe rând.
Ori de la pete de culoare
De pe pământ sau de prin zări ?
Acestea nu se pierd sub soare,
Cât timp privesc în depărtări.
Deodată simt ! Se risipeşte
Spre nicăieri norul de gânduri
Şi mă întorc la vers hoţeşte,
Să te pictez iar printre rânduri.
Întâi voi zugrăvi alene,
Mărgeanul strâns la tine-n păr.
Sub el, cărbune ca sprâncene
Şi buzele cu roş de măr.
Pe pielea albă-spumă toată,
Puncta-voi rozul de la sfârcuri
Şi-o umbră unde nu o dată,
M-ai dus la tine în adâncuri.
Înspre fundal, pictez iubire
În tonuri verde de smarald,
Desprinse din a ta privire
În care vreau iar să mă scald.
Şi-atunci întreb, de ce se-adună ?
De ce deodată îmi sporesc
Dureri ce-n inimă-mi răsună
Şi liniştea îmi risipesc ?
Iar un ecou răspunde-alene:
Mergi, spune-i simplu: Te iubesc !
***
Ce e păcatul ?
Ce e păcatul? Nu-i parfumul florii!
Deşi, nici ea, străină nu-i de asta,
Căci prea ades mi-a-ndestulat fiorii,
Din plin făcând să îmi atrag năpasta.
Ce e păcatul? Nu-i o adiere!
Deşi zburând, cosiţe înfioară,
Stârnind în mine gând de mângâiere
Şi dor de-a reveni a câta oară.
Ce e păcatul? Sigur nu-i femeia!
Deşi, mereu, a fost şi ea prezentă,
Încătuşând cu nurii pe aceia,
Prea des cuprinşi de patima ardentă.
Ce e păcatul? Eu sunt definiţia!
Deşi par absolvit de fericire,
Nu pot să-mi scot din gânduri superstiţia,
Parfumului de floare din iubire.
***
dor-odor mă doare dorul
sânge sângerând
doară dor şi-adorm dorinţe
cântecul cântând.
dar o văd şi trece norul
dorul linişti liniştind.
***
mai rabd un dor
pe coapsa ta voi ninge mângâiere
de ghiocei cernuţi pe iarba udă
stârni-voi dans nebun de paparudă
torcând în negrul nopţii mlădiere
adie voaluri dezvelindu-ţi nurii
ademenind poftiri de trup măiastru
înveşmântată-n astre şi albastru
vârtej pierdut în freamătul pădurii
mai rabd un dor si mă strivesc sub tine
nuntire aspră ispiteşte zorii
perdele dăruirii stau doar norii
şi-adormi sfârşită-n pat de nelumine
***
de-mi fi-va dor
o să mă tai în frunză
să las să-mi curgă
sângele-n pământ
făr'de cuvânt
iubirea mă alungă
în iaduri să m'ascunză
şi-apoi să mor
***
Poveşti de dor
M-o-mpins diavolu-ntr-o seară
Să-mi iau ceata şi pe-afară
Să pornim hai-hui prin sat
La fete de măritat.
Oarbă, luna ne pândeşte,
Mândrele le-adăposteşte,
Prin cotloane şi unghere
Chicotind a îmbiere.
Nu-i nici vorbă de bujori
Arşi şi-ntinşi în obrăjori.
Numai ochii strălucesc,
Flăcăii-i-ademenesc.
Strânse-n braţe, se feresc
De sărutul fecioresc,
De pe buze să li-l soarbă.
Scapă şi-apoi fug în grabă,
Înspre crâng, sub sălcii dese,
Unde râul umbra-şi ţese.
Prinse iară, se supun
Jocului de-acum nebun
De alint şi dezmierdări,
Printre mii de sărutări.
Câte una, mai cuminte,
Prea târziu şi-aduce-aminte
De-a mămucăi ei povaţă
Şi prea mult îl strânge-n braţă,
Pe cel drag, care râvneşte
Nuri din ie şi-i cerşeşte
Zor-nevoie dintr-odată,
Fecioria ei de fată.
Ea-l împinge şi-l struneşte,
Arşiţa îi potoleşte
C-un sărut şi fuge-apoi,
Către casă, înapoi
Unde-n vise se cufundă
Şi fiorii o inundă.
Iar pe el, pe drum l-apasă
Dor de mândra cea frumoasă.
***
Dă, Doamne, dorul să-l alungi!
În câte ploi să mă ascund
Trecând prin tine, aer sfânt,
Să vărs iubire pe pământ,
Pentru acel de dor flămând?
Şi-n câţi din fulgii ce plutesc
Să cern din puritatea ei,
Să troienesc cu ei alei
Pentru acei ce se iubesc?
Sau câte-n noapte adieri
Dospind de-arome şi nectar,
Să port spre sufletul amar,
Ca mult dorite mângâieri?
Adie-n picături sau fulgi,
Al vrerii Tale mir şi semn
Pentru iubirea mea îndemn,
Dă, Doamne, dorul să-l alungi!
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu