Sufelete pereche… de Lacramioara Lacrima

Sufelete pereche doar o data-n timp
Se-ntalnesc, se cauta-n orice anotimp
Si se simt aproape chiar si la distantaInimile lor stiu una de cealalta
Daca una-i trista, a doua-i si ea
Caci, doar impreuna trec clipa cea grea
Cand e veselie, ele bat frumos
Intr-un ritm aparte, foarte zgomotos
Multipla traire, nu se mai despart,
Suflet langa suflet totul isi impart
Se cheama prin ganduri, visele-si gasesc,
Fara ezitare oricand se iubesc…
Suflete pereche au acelas dor
Se cuprind de mana in comun fior
Daca plange unul…mai trist e al doilea,
Lacrima ii sterge, il mangaie-ntr-una,
Fericite sunt ca in lumea mare
S-au gasit deodata…viata fiind cantare
Singure nu sunt si nici n-or mai fi
Doar sperante multe vor adeveri
Vremea niciodata nu va-mbatrani
Doua suflete …mereu s-or iubi
Timid a-nceput o iubire-a lor
Astazi e izvor…pica-n viitor…

Suflete pereche…eu nici n-am stiut,
De cand te-am aflat…in mine am vrut
Sa-ti ofer ce am, sa fii fericit,
Si intotdeauna la tine-am gandit
Tu la fel ca-n doine m-ai vegheat subtil
Dar in viata mea ai intrat senin
Astazi ne iubim…ne brodam iubirea
Fara a lasa in urma amintirea
Rosu e culoarea cu care pasim
Doua imperecheate…cat e de sublim,
Dezmiedare plina mi-esti la orice pas
Suflete pereche, vin la orice ceas
Incredere-n toate si devotament
Ce ne-am mai dori…in orice moment?
Ne dam reciproc ce avem nevoie
Cand ne-om intalni…ne-om intra in voie
Alint, dragoste…spre un paradis
Cel imaginat si in minte scris,
Rasarire-ntreaga parca la un drum
Care-l va lungi sa fie mai bun,
Viata curge-ncet de nu ai un suflet
Sa-ti fie pereche…sa-ti aduca zambet…
Traiesti in pustiu cu lacrimi stinghere
Doar sufletul tau stie ca sa cheme…

Şoapta primăverii de Boris Ioachim

Primăvara mă iubeşte –
Lin şi tandru mi-a şoptit;
Ca o fată, ce roşeşte,
Când e gata de iubit!

Mi–a promis că, dintr-odată,
Va sosi - cu ales alai...
Înflorată, parfumată,
Înverzind suflet şi plai.

Mi-a şoptit cum că, „Iubire”
E-al tău nume, în general...
Şi eşti strop de strălucire
Dintr-al soarelui pocal.

Mi-a mai spus că-n gând şi fire
Sufletele – unul ni-s
Şi tot ea, mi-a dat de ştire,
Că, noi, ce trăim nu-i vis.

Şoapta ei, atât de caldă,
M-a trezit din reci căderi...
Şi–acum, sufletul mi-l scaldă,
Însorite adieri.

Deşi-i pâclă şi e zloată,
Iară iarna-i încă-n toi –
Dorul meu-n al tău înoată,
Căci, iubito, amândoi

În curând, o ştiu prea bine,
Precum mieii vom zburda –
Căci legaţi, de sus, ne ţine
Steaua mea sau steaua ta.

Vom zburda prin iarba crudă,
Pe sub cerul siniliu...
Voi striga, lumea s-audă,
Că iubesc şi mă simt viu!

...Primăvara ne iubeşte –
Tu, iubito, mă iubeşti?!
Printre sărutări, zâmbeşte –
Sufletul să-mi primeneşti...

Dragobete (I) de Ovidiu Oana-pârâu

ÎNCEPUTUL - CINE E EA ?

Anti-Ciuleandra

zor

şi

zor

iată

vine-n

dată

hai la joc

busuioc

în mijloc

când porneşte

năvăleşte

răscoleşte

ca-ntr-o strângere

şi-o atingere

inimi mai cu foc

se aruncă-n joc

ochii-ntr-o ivire

ca o nălucire

tot mereu dau roată

pân` găsesc cea fată

ce se-ascunde-n trupul lui

dragului – iubitului

şi-l frământâ-ncetişor

zăpăcindu-l tot de dor

mai apoi îl prinde bine

lângă ea mereu îl ţine

dragostea-şi aprind mai tare

după prima sărutare

iar peste toate vin să-i vază

potop de lume şi-nserează

când veseli se pornesc la nuntă

şi bucuria plină-şi cântă

la casa lor se-aşează şi apoi

din caierul vieţii amândoi

torc poveste lungă de iubire

cu rost, haznă şi cu împlinire

copiii le devin în timp menirea

sporindu-le în casă fericirea

la tâmple ghioceii se adună

iar anii se sporesc într-o cunună

din ce în ce mai rar îşi amintesc de joc

şi timpul lor se-opreşte-acum parcă pe loc

privirea doar şi zâmbetul îşi regăsesc

şi-i fac să-şi amintească ritmul tineresc

zor şi zor ...

iată vine-n dată ...

hai la joc, busuioc, în mijloc ...

când porneşte, năvăleşte, răscoleşte ...

***

spuneţi-mi că nu visez

galbene
cosiţele
roşii fragi
sunt buzele
braţe calde
cu lipici
mere crude
sânii mici
pântec alb
şi pe măsură
coapse lângă
rug de mură
un picior
cu pas uşor
Doamne
mă topesc
de dor
eu aşa o-ncondeiez
spuneţi-mi că nu visez

***


cascada

cosiţe,
arcuiri de gene,
sâni deluriţi ca provocări şi
coapsele menite să vegheze o
adumbrire, iar în vale
degete mici, fremătătoare
alint devin privirii ca minuni
când o pogor pe-a ta icoană
precum cascada spre genuni
desmiardă pietrele de sus în goană
râul nu seacă niciodată
căderile-şi desface-n picuri
ca pe-o poveste adunată
şi risipită pe nimicuri
la apa scursă peste stâncă
se-adaug tunete din valţuri
puhoiul îşi reface-adâncă
curgerea-i lină printre maluri
pe care parcă plâng înalturi
ale cascadei madrigaluri

***

cosânzeană

geană
geană
şi sprânceană

gură
mură
cu arsură

ochi
în ochi
pentru deochi

sân
cu sân
şi eu hapsân

mă vrăjesc
mă amăgesc
şi de dor
mă prăpădesc

MAI CADE-UN FULG, MAI TRECE O MUIERE de Adrian Munteanu

(anti)sonet 

Mai cade-un fulg, mai trece o muiere

Tot netezind broboada ei de lână.

Trosneşte lung o poartă din ţâţână

Şi trântorii mai sug la crâşmă bere.

Trei oi betege n-au plecat la stână.

Vecinul tont să-i dau ţigări îmi cere.

Cum să îi spun că vreau să fac avere

Când casa mea se-apleacă într-o rână ?

Cocota străzii e amorezată

De un brutar ce-i dă de-a moaca pâini.

Alung, căscând, găina cocoţată

Pe-un par din gard cu-n băţ căzut în mâini.

Nu ne mai pleacă plozii în armată

Rămân să taie frunze verzi la câini.

Iurie Osoianu-***

Chiar dacă-n țara mea zdrobită-n două state 
Atît de singur sunt , în ipostaza-mi de profet 
Eu o anunț timid cu rime sacadate 
Că chiar nevrând să fiu eu sunt poet

Nu voi ajunge să trăiesc ci voi ajunge numai
Acel fantasmagoric timp să-l văd , când versul meu
Va pune suflet în eternitatea humei
În alte lumi cu mâna altui Dumnezeu ...

nebuni de Vali Zavoianu

m-am asezat pe-acoperisul lumii
si am privit in tihna omenirea;
am inteles ca nu-s nebuni, nebunii
ci noi, ca nu mai stim trai iubirea.

De-ar fi sa pleci… de Lacramioara Lacrima

De-ar fi sa pleci far’un cuvant
Sa uiti de mine si ca sunt
O fiinta care te asteapta
Cum isi doreste insetatul apa
De-ar fi deodata tu sa pleci
Zile ar deveni mai reci
Intunecate noptile…
Nu ar cuprinde visele
Cerul se va-nnora pe loc
Soare pe el n-ar exista deloc
Si ar ploua asa-nestire
Privandu-ma de acea iubire
Ce pana ieri m-a fermecat
As plange daca ai plecat…
“La revedere” sa nu-mi spui
Sa lasi durerea dorului…
De-ar fi ca a ale tale ganduri
Asa ca-n repetate randuri
Sa nu mai vina la-ntalnire
Te rog frumos sa-mi dai de stire…
Atunci eu as vorbi cu vantul
Sa-ti schimbe indata tie gandul
Si as sopti marii albastre
Sa tina-n val iubirea noastra…

De-ar fi sa pleci din viata mea
Un bun ramas atat as vrea
Sa nu pastrez in amintire
Acel regret de parasire…
Ca floarea n-ar avea culoare
Dar nici parfum si nici petale
In suflet ar fi numai iarna
Cu frig si gheturi de arama…
Iar ingeras n-as mai avea
Ca sa-mi aduca linistea
Cu glasul tau ca de izvor
N-am sa ma mai trezesc in zori
Din ochi o lacrima ar curge
Si inimioara mi s-ar frange
Zambetul meu n-ar aparea
Daca-ntr-o zi tu vei pleca…
Dar n-ai sa pleci ca n-ai putea
Tu fara mine a visa…
Atatea zile stau-nainte
Sa ne iubim asa fierbinte
Bine-i ca esti si ca existi
Ochii mei nu mai sunt tristi
Ramai, ramai, sa pot zbura
Aripi mi-a pus dragontea ta…

mărul tău de Leonid Iacob

Prind cu palma-mi efemeră  

frumuseţea lui rotundă  

şi-n privirea ta profundă  

eu tot trec spr-o altă eră,  

Unde scena e un cântec  

şi-unde-actorii toţi zâmbesc;  

mărul e dumnezeiesc:  

e iubire şi descântec.  

Ia-l şi tu, dar dă-mi-l mie,  

nu-l lăsa să stea pe ram  

şi voi fi un nou Adam  

încărcat de poezie.  

Aşteptare de Boris Ioachim

Ce-apăsător îmi pare acest sfârşit de iarnă –
Cu zilele-i ceţoase, cu chiciuri sau noroi…
Pe când monotonia urâtu-n clipe-mi toarnă,
Aştept, ca din văzduhuri, să cadă calde ploi.

Ploi calde, ce-or să spele al câmpului covor,
Stârnind fiori de viaţă în colţul adormit
Al ierbii care zace închisă, sub zăvor,
De crusta-nstăpânită pe lutu-ncremenit.

Suavele miresme, de brazdă aburindă,
Departe sunt, departe – şi parcă nu mai vin…
De plumb e aşteptarea, când firea e flămândă,
De soare şi de verde şi de sublim senin.

O sete, dureroasă, de viaţă-n piept aşteaptă
Să iasă la iveală, când câmpul va-nverzi –
Ca sufletu-mi, din iarnă, păşind treaptă cu treaptă,
Din nou să iasă-afară – gătit pentru-a iubi.

Pentru-a iubi înaltul şi siniliul cer
Şi verdele pădurii şi soarele bălan…
Se află-n primăvară un nesfârşit mister
Ce face să renască speranţa, an de an.

…Ce-apăsător se arată acest sfârşit de iarnă
Cu zile încremenite în grele aşteptări…
Aştept, cu-nfrigurare, văzduhul ca să cearnă
Ploi calde – ce-or să cadă în limpezi înserări...

Am învăţat ! de Irina Nedelciu

Am învăţat în lumea asta mare
Că a visa... e-o caldă încântare,
E ca o clipă ce se lasă-nmugurită
În raza ce-o alintă fericită.

Am învăţat noi feluri de iubiri
De un prieten drag, sau de străini,
De un copil sau... de un căprior,
De un iubit sau... de-un aligator.

Am învăţat că... a iubi cinstit,
Te-nalţă spre tărâmul cel slăvit,
Îţi scoate sufletul din asfinţit
Şi inima din oful ofilit.

Am învăţat, mereu voi învăţa,
Să croşetez iubirea, să o aşez pe stea,
Brodând poveşti în ochi de peruzea
Şi vise fericite, strălucind în nea.
17 feb. 2013