Primăvara mă iubeşte –
Lin şi tandru mi-a şoptit;
Ca o fată, ce roşeşte,
Când e gata de iubit!
Mi–a promis că, dintr-odată,
Va sosi - cu ales alai...
Înflorată, parfumată,
Înverzind suflet şi plai.
Mi-a şoptit cum că, „Iubire”
E-al tău nume, în general...
Şi eşti strop de strălucire
Dintr-al soarelui pocal.
Mi-a mai spus că-n gând şi fire
Sufletele – unul ni-s
Şi tot ea, mi-a dat de ştire,
Că, noi, ce trăim nu-i vis.
Şoapta ei, atât de caldă,
M-a trezit din reci căderi...
Şi–acum, sufletul mi-l scaldă,
Însorite adieri.
Deşi-i pâclă şi e zloată,
Iară iarna-i încă-n toi –
Dorul meu-n al tău înoată,
Căci, iubito, amândoi
În curând, o ştiu prea bine,
Precum mieii vom zburda –
Căci legaţi, de sus, ne ţine
Steaua mea sau steaua ta.
Vom zburda prin iarba crudă,
Pe sub cerul siniliu...
Voi striga, lumea s-audă,
Că iubesc şi mă simt viu!
...Primăvara ne iubeşte –
Tu, iubito, mă iubeşti?!
Printre sărutări, zâmbeşte –
Sufletul să-mi primeneşti...
duminică, 24 februarie 2013
Dragobete (I) de Ovidiu Oana-pârâu
ÎNCEPUTUL - CINE E EA ?
Anti-Ciuleandra
zor
şi
zor
iată
vine-n
dată
hai la joc
busuioc
în mijloc
când porneşte
năvăleşte
răscoleşte
ca-ntr-o strângere
şi-o atingere
inimi mai cu foc
se aruncă-n joc
ochii-ntr-o ivire
ca o nălucire
tot mereu dau roată
pân` găsesc cea fată
ce se-ascunde-n trupul lui
dragului – iubitului
şi-l frământâ-ncetişor
zăpăcindu-l tot de dor
mai apoi îl prinde bine
lângă ea mereu îl ţine
dragostea-şi aprind mai tare
după prima sărutare
iar peste toate vin să-i vază
potop de lume şi-nserează
când veseli se pornesc la nuntă
şi bucuria plină-şi cântă
la casa lor se-aşează şi apoi
din caierul vieţii amândoi
torc poveste lungă de iubire
cu rost, haznă şi cu împlinire
copiii le devin în timp menirea
sporindu-le în casă fericirea
la tâmple ghioceii se adună
iar anii se sporesc într-o cunună
din ce în ce mai rar îşi amintesc de joc
şi timpul lor se-opreşte-acum parcă pe loc
privirea doar şi zâmbetul îşi regăsesc
şi-i fac să-şi amintească ritmul tineresc
zor şi zor ...
iată vine-n dată ...
hai la joc, busuioc, în mijloc ...
când porneşte, năvăleşte, răscoleşte ...
***
galbene
cosiţele
roşii fragi
sunt buzele
braţe calde
cu lipici
mere crude
sânii mici
pântec alb
şi pe măsură
coapse lângă
rug de mură
un picior
cu pas uşor
Doamne
mă topesc
de dor
eu aşa o-ncondeiez
spuneţi-mi că nu visez
***
cascada
cosiţe,
arcuiri de gene,
sâni deluriţi ca provocări şi
coapsele menite să vegheze o
adumbrire, iar în vale
degete mici, fremătătoare
alint devin privirii ca minuni
când o pogor pe-a ta icoană
precum cascada spre genuni
desmiardă pietrele de sus în goană
râul nu seacă niciodată
căderile-şi desface-n picuri
ca pe-o poveste adunată
şi risipită pe nimicuri
la apa scursă peste stâncă
se-adaug tunete din valţuri
puhoiul îşi reface-adâncă
curgerea-i lină printre maluri
pe care parcă plâng înalturi
ale cascadei madrigaluri
***
cosânzeană
geană
geană
şi sprânceană
gură
mură
cu arsură
ochi
în ochi
pentru deochi
sân
cu sân
şi eu hapsân
mă vrăjesc
mă amăgesc
şi de dor
mă prăpădesc
MAI CADE-UN FULG, MAI TRECE O MUIERE de Adrian Munteanu
(anti)sonet
Mai cade-un fulg, mai trece o muiere
Tot netezind broboada ei de lână.
Trosneşte lung o poartă din ţâţână
Şi trântorii mai sug la crâşmă bere.
Trei oi betege n-au plecat la stână.
Vecinul tont să-i dau ţigări îmi cere.
Cum să îi spun că vreau să fac avere
Când casa mea se-apleacă într-o rână ?
Cocota străzii e amorezată
De un brutar ce-i dă de-a moaca pâini.
Alung, căscând, găina cocoţată
Pe-un par din gard cu-n băţ căzut în mâini.
Nu ne mai pleacă plozii în armată
Rămân să taie frunze verzi la câini.
Iurie Osoianu-***
Chiar dacă-n țara mea zdrobită-n două state
Atît de singur sunt , în ipostaza-mi de profet
Eu o anunț timid cu rime sacadate
Că chiar nevrând să fiu eu sunt poet
Nu voi ajunge să trăiesc ci voi ajunge numai
Acel fantasmagoric timp să-l văd , când versul meu
Va pune suflet în eternitatea humei
În alte lumi cu mâna altui Dumnezeu ...
nebuni de Vali Zavoianu
m-am asezat pe-acoperisul lumii
si am privit in tihna omenirea;
am inteles ca nu-s nebuni, nebunii
ci noi, ca nu mai stim trai iubirea.
si am privit in tihna omenirea;
am inteles ca nu-s nebuni, nebunii
ci noi, ca nu mai stim trai iubirea.
De-ar fi sa pleci… de Lacramioara Lacrima
Sa uiti de mine si ca sunt
O fiinta care te asteapta
Cum isi doreste insetatul apa
De-ar fi deodata tu sa pleci
Zile ar deveni mai reci
Intunecate noptile…
Nu ar cuprinde visele
Cerul se va-nnora pe loc
Soare pe el n-ar exista deloc
Si ar ploua asa-nestire
Privandu-ma de acea iubire
Ce pana ieri m-a fermecat
As plange daca ai plecat…
“La revedere” sa nu-mi spui
Sa lasi durerea dorului…
De-ar fi ca a ale tale ganduri
Asa ca-n repetate randuri
Sa nu mai vina la-ntalnire
Te rog frumos sa-mi dai de stire…
Atunci eu as vorbi cu vantul
Sa-ti schimbe indata tie gandul
Si as sopti marii albastre
Sa tina-n val iubirea noastra…
De-ar fi sa pleci din viata mea
Un bun ramas atat as vrea
Sa nu pastrez in amintire
Acel regret de parasire…
Ca floarea n-ar avea culoare
Dar nici parfum si nici petale
In suflet ar fi numai iarna
Cu frig si gheturi de arama…
Iar ingeras n-as mai avea
Ca sa-mi aduca linistea
Cu glasul tau ca de izvor
N-am sa ma mai trezesc in zori
Din ochi o lacrima ar curge
Si inimioara mi s-ar frange
Zambetul meu n-ar aparea
Daca-ntr-o zi tu vei pleca…
Dar n-ai sa pleci ca n-ai putea
Tu fara mine a visa…
Atatea zile stau-nainte
Sa ne iubim asa fierbinte
Bine-i ca esti si ca existi
Ochii mei nu mai sunt tristi
Ramai, ramai, sa pot zbura
Aripi mi-a pus dragontea ta…
mărul tău de Leonid Iacob
Prind cu palma-mi efemeră
frumuseţea lui rotundă
şi-n privirea ta profundă
eu tot trec spr-o altă eră,
Unde scena e un cântec
şi-unde-actorii toţi zâmbesc;
mărul e dumnezeiesc:
e iubire şi descântec.
Ia-l şi tu, dar dă-mi-l mie,
nu-l lăsa să stea pe ram
şi voi fi un nou Adam
încărcat de poezie.
Aşteptare de Boris Ioachim
Ce-apăsător îmi pare acest sfârşit de iarnă –
Cu zilele-i ceţoase, cu chiciuri sau noroi…
Pe când monotonia urâtu-n clipe-mi toarnă,
Aştept, ca din văzduhuri, să cadă calde ploi.
Ploi calde, ce-or să spele al câmpului covor,
Stârnind fiori de viaţă în colţul adormit
Al ierbii care zace închisă, sub zăvor,
De crusta-nstăpânită pe lutu-ncremenit.
Suavele miresme, de brazdă aburindă,
Departe sunt, departe – şi parcă nu mai vin…
De plumb e aşteptarea, când firea e flămândă,
De soare şi de verde şi de sublim senin.
O sete, dureroasă, de viaţă-n piept aşteaptă
Să iasă la iveală, când câmpul va-nverzi –
Ca sufletu-mi, din iarnă, păşind treaptă cu treaptă,
Din nou să iasă-afară – gătit pentru-a iubi.
Pentru-a iubi înaltul şi siniliul cer
Şi verdele pădurii şi soarele bălan…
Se află-n primăvară un nesfârşit mister
Ce face să renască speranţa, an de an.
…Ce-apăsător se arată acest sfârşit de iarnă
Cu zile încremenite în grele aşteptări…
Aştept, cu-nfrigurare, văzduhul ca să cearnă
Ploi calde – ce-or să cadă în limpezi înserări...
Cu zilele-i ceţoase, cu chiciuri sau noroi…
Pe când monotonia urâtu-n clipe-mi toarnă,
Aştept, ca din văzduhuri, să cadă calde ploi.
Ploi calde, ce-or să spele al câmpului covor,
Stârnind fiori de viaţă în colţul adormit
Al ierbii care zace închisă, sub zăvor,
De crusta-nstăpânită pe lutu-ncremenit.
Suavele miresme, de brazdă aburindă,
Departe sunt, departe – şi parcă nu mai vin…
De plumb e aşteptarea, când firea e flămândă,
De soare şi de verde şi de sublim senin.
O sete, dureroasă, de viaţă-n piept aşteaptă
Să iasă la iveală, când câmpul va-nverzi –
Ca sufletu-mi, din iarnă, păşind treaptă cu treaptă,
Din nou să iasă-afară – gătit pentru-a iubi.
Pentru-a iubi înaltul şi siniliul cer
Şi verdele pădurii şi soarele bălan…
Se află-n primăvară un nesfârşit mister
Ce face să renască speranţa, an de an.
…Ce-apăsător se arată acest sfârşit de iarnă
Cu zile încremenite în grele aşteptări…
Aştept, cu-nfrigurare, văzduhul ca să cearnă
Ploi calde – ce-or să cadă în limpezi înserări...
Am învăţat ! de Irina Nedelciu
Am învăţat în lumea asta mare
Că a visa... e-o caldă încântare,
E ca o clipă ce se lasă-nmugurită
În raza ce-o alintă fericită.
Am învăţat noi feluri de iubiri
De un prieten drag, sau de străini,
De un copil sau... de un căprior,
De un iubit sau... de-un aligator.
Am învăţat că... a iubi cinstit,
Te-nalţă spre tărâmul cel slăvit,
Îţi scoate sufletul din asfinţit
Şi inima din oful ofilit.
Am învăţat, mereu voi învăţa,
Să croşetez iubirea, să o aşez pe stea,
Brodând poveşti în ochi de peruzea
Şi vise fericite, strălucind în nea.
17 feb. 2013
Că a visa... e-o caldă încântare,
E ca o clipă ce se lasă-nmugurită
În raza ce-o alintă fericită.
Am învăţat noi feluri de iubiri
De un prieten drag, sau de străini,
De un copil sau... de un căprior,
De un iubit sau... de-un aligator.
Am învăţat că... a iubi cinstit,
Te-nalţă spre tărâmul cel slăvit,
Îţi scoate sufletul din asfinţit
Şi inima din oful ofilit.
Am învăţat, mereu voi învăţa,
Să croşetez iubirea, să o aşez pe stea,
Brodând poveşti în ochi de peruzea
Şi vise fericite, strălucind în nea.
17 feb. 2013
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)