De-o viaţă te caut, omul meu cel bun Unde te-oi ascunde, de nu te găsesc, Gura mi te strigă, prin carul cu fan Unde-oi fi iubite? numai prididesc…
Încă răscolesc, prin văzduh şi plai Doru-mi este tern, şi-ncă mă codesc, Cântul meu e bocet, aştept luna mai Va trece un tren, şi-aş vrea, să-l opresc.
Când dorul m-atinge, tu nici nu vei şti Bat la poarta caselor, clipa mă trezeşte, Viaţa-ncet se scurge, te vreau, pentr-o zi Prin măduva oaselor, doru-mi clocoteşte.
Visul tot îmi zboară, sufletul doar ştie Trece-un ultim tren, voi pune macazul, Caut insistent, tot plătind chirie Căci speranţa mea, îmi tot arde gazul…
Cât e omul de voinic, e un fulg uşor şi mic Toată lumea scotoceşte şi pe plac, tot nu găseşte Pecetea, e pe destin, viaţa-ntreagă, este chin… Iţi oferă doar venin, ameţit… cu-n pic de vin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu