joi, 31 ianuarie 2013

Jazz de Elena Valeria Ciura

Am aţipit pe-un sunet cunoscut
Un contrabas intra peste violă
Un neuron înţepenise pe un sol
Melancolie, fir de melodie...

Înfrigurat, furat de armonie
Tristului gând i-am dat vacanţă
Deschis-am geamul către răsărit
Pe câmpul verde, ameţit,

O umbră dezmierdată se-nvârtea-
Eu am strigat un nume,s-o opresc.
În ritm de cea-cea-cea se strecura-
Poate-aştepta să-i spun că o doresc...

Mă-nconjura vârtejul melodiei
În ascuţite note rătăceam
Şi mă lăsam sedus de vraja serii.
În centrul lumii numai noi eram!

Romanţă de Elena Valeria Ciura

Şi ninge şi ninge, amurgul e mov,
Ca visul din care se ţese-o poveste-
E alb orizontul, stingher sună-un corn-
Îmi iau singur calul şi-alerg înspre creste.
.....................................................................
Mă plimbă gândul spre zări, ţări mai rare
Fiori, în zori mişcă a cerului roată,
Păşim mănă-n mână ca-n albele straie
De miri şi mirese, conduşi doar de soartă...

Mai plânge safirul din rochia scumpă
E caldă mătasea, păstrată de stele
Aşteaptă mireasa ca-n visul din iarnă
Să-ntoarcă destinul, să-şi pună zorele.

În seara cernită, când nins-a agonic
Durerile ascunse, rătăcite-ntr- o clipă
Şi-au spus cuvinte grele şi-au zâmbit sardonic
Apoi s-au dus oriunde, pe-a timpului aripă.

Când bunul lor gând se va întoarce-acasă
Şi vor învinge clipa cea rece şi rea
Spre cer va zbura iarăşi pasărea măiastră
Şi stelele în flori se vor întruchipa

NON NOBIS, DOMINE! de Patricia Serbanescu


Non nobis, sed nomini tuo da gloriam!

Asa spuneau cei care-si salvau onorarea, dispărând…
Închid ochii străbătând într-o clipită pământul şi marea, căutând dorurile risipite de alizee... Ajung pe pământul făgăduinţei u...nde miresmele anotimpurilor înlocuiesc pentru o clipă dorinţele pierdute...
Toate sunt trecătoare, ţintind doar clipa prezentă, ce-ncântă ochii şi sufletul într-un timp... déjà trecut.
Acest timp zădărniceşte lucrările, dându-ne impresia că ceva rar se va ivi pe cerul fiecăruia… himere!
Ne afundăm gândurile în dorinţe trecătoare… care dacă n-ar fi pe cerul nostru, nu am avea pentru ce trăi.
Un rost repetat, evaluat incorect, într-un timp expirat în fiecare clipă…
Dar cand iubim, aceasta iubire nemasurată se revarsă în noi, luminându-ne fiecare celula a fiinţei, inundându-ne universul launtric cu acele mesaje tainice provenite de la Creator... atunci, nu ne mai simţim singuri...
Să te pierzi zâmbind... este o sfidare adresată timpului.
Să păstrezi plăcerea adolescentină de a trăi în condiţii spectaculoase, sfidând pieirea, este un dar transcendent.
Între individul impozant care se complace în trecerea anodină prin vremuri şi inadaptabilul optimist, l-aş alege pe ultimul.
Să iubeşti... un Adagio de Aranjuez...

22.01.2013

miercuri, 30 ianuarie 2013

PRINTRE FLUTURI… de Patricia Serbanescu

Umblă gânduri printre fluturi
Trezindu-mi încet… fiorul
Parc’aş fi… la începuturi
Când născută, îmi luam zborul…
...
Fluturii s-au strâns în roiuri
Şi horă pe mine fac,
Mă trimite printre goluri
Să găsesc al lumii leac.

Totul pare ca un cantec
Zborul lor, mă-nviorează
Mi-au pătruns, până în pântec
Aripi fine ce vibrează…

Strâng cu braţele divine
Ce se zbat parcă în plete,
Turnând prafuri cristaline
Parcă am în păr, confeti…

Şi noi suntem ca şi fluturi
Trecători prin astă eră,
Am venit… din începuturi
Pentru viaţa… efemeră…

29.01.2013

Naştere în cuvânt de Costel Suditu

Locul naşterii mele, e cuvântul
Din clipa-n care am gustat pământul.
M-am născut, de dinainte de a vieţui,
Să văd, cum se poate, cuvântul din mine a fi.
Şi zburam cu aripi albastre nevăzute
Şi pluteam peste ape când zbuciumate, când tăcute,
Şi numai atunci, aflându-mi cuvântul,
M-am disperat şi-am coborât în punctul
De unde viaţa, am lăsat să-mi deie
Căldură într-un pântec de femeie.

FLUTURE SAU AMAGIRE - Popa Ines Vanda


Mai rămăsese-n mine puțin din ce mi-ai dat 
Doar urme vagi de vise și praf de șoapte blânde, 
Mireasma unui zâmbet și strune ce-au oftat, 
Cuvinte îndoliate , scrisori de dor flămânde.

Hotarul ne desparte de țărmuri siderale,
Nimic din valsul serii nu-mi mai alină ploaia,
Cresc nuferi de tristețe în liniști demențiale,
În suflet nori de vrajbă, ne-nvinsă vâlvătaia.

E moarte în cuvinte și nopțile constrângeri,
Potrivnice dorințe se prind iarăși în horă,
Colierele de gânduri curg oarbe de înfrângeri,
Pungașul, hoț de vise dobândă ne imploră.

Ninsori ne spăla trupul de iarna-nstrainării,
Iubiri agonizante de dor sunt rătăcite,
Ne-am despletit de vise, ne vindem dezbinării
Și îngerii iubirii plâng lacrimi infinite.

Din albele înghețuri prin pulberi de chemare
Miros de levănțică mă-mbată de iubire,
În straiele-nserarii speranță, disperare,
Ești rai de fluturi tandri sau doar o amăgire?

Amintiri… de Lacramioara Lacrima

Pe cararuia vietii sunt multe amintiri
Sunt intamplari ce-odata erau si ele-au fost
Le las in urma mea si duse-s din priviri
Asa a fost sa fie poate au avut un rost
Zilele se duc lasandu-si amintirea
Ce este adunata in suflet si in gand
Chiar daca ea si-a ndeplinit menirea
Revine cateodata adusa de un vant…
Un vant ce se strecoara cu adierea lui
Prin fiinta ta ce duce toti anii ce-au trecut
Simtirea face semn si dand trecutului
Clipele ce s-au scurs si care le-ai avut
De-s amintiri placute e parca o placere
Ce azi le retraiesti zambind in sinea ta
Dar ele de sunt triste e numai o durere
Ce-ncerci sa o alungi si speri a o uita…
In cartea vietii noastre se scriu in orice zi
Randuri ce mai tarziu vor reveni in minte
Si prafuita toata cu nostalgie le-om citi
De timpuri ce au trecut iar ne vom aminti
Visand vom rataci in zilele de ieri…
Si daca vrei nu poti ca sa mai schimbi ceva,
In suflet strajuiesc atatea intalniri…
Cu bucurii, necazuri, iubiri in calea ta…

Si timpul trece iute lasand amprenta lui
O singura comoara nu poate sa ne ia
E amintirea noastra si poate a dorului
Si acum si-n viitor mereu va persista…
Gandindu-ma la tine acum eu ma gandesc
Ca intr-o zi tu poate vei fi o amintire
Astazi ma bucur ce mult eu te iubesc
Si maine tu ramai clipa de fericire…
Iar amintirea ta va fi asa de vie…
Chiar daca vei pleca acolo-n drumul tau
Incerc sa te pastrez…prezentul ca sa tie
Si maine, si poimaine sa fii iubitul meu
Traieste-ti clipa azi si nu privi-napoi
Iubeste cu speranta tot ce este frumos
Ca toate s-au creat anume pentru noi
Ca amintirea zilei sa o simtim duios
Fara de amintire, noi n-am avea trecut
Nici visele n-ar fi, nu am putea visa
Si-am trai in lume fara de inceput
Iar ritmul muzicii nu l-am putea canta
Trecutul e ca noaptea cu multe lumanari
Ce reprezinta simplu noian de luni si ani
Cu timpul se tot sting plecand in departari
Ai fost si vei ramane iubirea ce o am…

PRINTRE MUZE... de Patricia Serbanescu


Numărată printre muze
Tolănită-n baldachin
Ţi-aş şopti mărunt, din buze
Printre flori de rozmarin...

Şi-n tăcerea ce-nfioară,
Bântuiţi de vreun ciclon
Te-oi băga de tot în boală,
De-om cânta pe-acelaşi ton.

Vise cuibărite static
Cu miresme răvăşite
Naşte viforul empatic
Între mâinile-amorţite.

Mângâi tenul măsliniu
Ce-l sărut printre petale,
Închid genele, târziu
Căci dormit-ai, cu o floare.

Dumnezeu are lucrare
Mai mereu zădărnicită,
Sau noi… nu avem răbdare
S-o primim mai întregită.

Cu toţi cătăm fericirea
Numai cea adevărată,
Însă singură, ea este
Doar aceea…imediată.

Inima zburdă spre soare
Şi grăbită, hotărăşte
Mai mereu ea îşi doreşte
Numai ceea ce… nu are…

28.01.2013

şi de-o să vină de Leonid Iacob


S-au agăţat coroanele-n cuvinte
şi rândurile-n arbori au murit,
lumină tremurând mai e fierbinte,
dar huma trece-ncet spre asfinţit

Jertfirea primăverii pe altarul
crucificat în rugul plin de spini,
a coborât prin scoarţa ei amarul
atâtor nopţi strivite-n rădăcini

Iar florile, ce n-au lăsat potirul
să fie inimii luminii un balsam,
s-au răsturnat pe ascuţiş de pietre
în care eu şi tu nu mai eram.

Plecasem pe tulpina unei umbre,
ne rătăcisem în liane de tăceri,
că-n tente de culori atât de sumbre
mai răsfirăm un mâine sau un ieri.

Şi, de-o să vină iarăşi primăvara,
s-o aşteptăm cu suflet de lumină
că poate în coroane de cuvinte
viaţa mai palpită-n rădăcină.

Leonid IACOB
poezia face parte din volumul meu: "Ultima Santinelă"

Melancolie de Cristina Maroiu

Eu nu te-ntreb care ţi-e rostul,
de ce-ai venit, când vei pleca…
Pofteşte, intră-mi în grădină,
sau ia un loc la masa mea!

Nu te feri, nu-ţi fie teamă,
n-am să-ţi arunc povara grea!
Noi ne cunoaştem de o viaţă,
să te gonesc, nu, n-aş putea…

Ţi-am pregătit un ceai cu miere,
un loc curat în aşternut.
Cântă-mi romanţe despre tine,
sunt pregătită să le-ascult!

Să povestim ce-i nou în lume,
cum se trec anii, rând pe rând…
Vom fi ca două surori bune,
născute din acelaşi gând!

În ceasul înserării, totuşi,
înlăcrimată de-am să fiu,
să nu mă laşi, ia-mă în braţe,
tristeţea mea, dulce pustiu!

Cristina Măroiu
29.01.2013