năpasta de Renate Müller

în dimineaţa aceea alergam bănuitoare
prin albeaţa zăpezii ce mă orbea
neliniştea se născuse în mine
presimţeam
o fiară necruţătoare şi rea

nu văzusem căţeaua ce mă urmărea
fugind în propria mea umbră
am auzit doar ţipătul ei de groază
speriată am privit în urma mea
şi-am văzut-o spintecată în sânge
cu şira spinării ruptă:

era însăşi viaţa mea

HD 18.01.2013 RM

Acum, ca şi atunci de Costel Suditu

-„Voi sunteţi păsări rătăcite pe ale vânturilor glasuri,
Cu inimile hămesite, de mult visatele popasuri
Pe-un ram de timp să sprijine orgoliul vostru,
Al veşniciilor rănit, dorit căpăstru”!

Aşa, ursuz şi revoltat, dar şi-un pic hâtru,
Vorbea un ţânc la El în sat, spre toţi din ‘nuntru.
-„ Aveţi podoabe şi averi, şi case vaste,
Ce cu nimic spre nicăieri vă-mpunge-n coaste!

Mor printre voi,
De foame, reci, străini şi goi,
Şi nu vă pasă
Că vouă vi se strică mâncarea de pe masă!

Vă cântă struna!...
Cu lacrime cerşindu-vă întruna,
N-aveţi vederi, şi nici auz
În traiul vostru rece şi obtuz
Pentru cei toţi,
Pe-al căror spate, voi le sunteţi hoţi!

Vă strângeţi burdihanul greu
Umplut cu murdărie şi cu seu,
Dar nu cum cel sărac şi oropsit
Lăsând în urmă lungul găurit,
Ci-n ultima din capăt crestătură
Cu fală de mâncări şi băutură!...

Nu mai zâmbiţi… cu fălcile pleznindu-vă, rotunde,
Doar vă rânjiţi cu mârâituri crude,
Şi braţele ca nişte saci de carne,
Abia mai reuşesc să vă răstoarne!

Copii fără părinţi, plecaţi de-acasă,
Mai căutaţi prin voi pacea rămasă,
Mai scotociţi, mai zvârleţi într-o parte
Din lucrurile care vă desparte
Atât de mult de punctul vostru, când
Eraţi gândiţi şi voi, oameni de rând,
Cu toată bogăţia doar în sine,
Şi vorba bună, şi credinţă-n Mine”!

Şi terminând a spune ce simţea, pe şleau,
Porniră toţi atunci de-l osândeau:
-„Auzi la El, să-L credem… cine-o fi
Să ne impună nouă, felu-I de-a trăi?!...

Şi-au încropit din două bârne-o cruce,
Forţându-L pe-o colină să o urce,
Batjocorind şi biciuindu-I trupul,
Cu sângele-I sfinţindu-se pământul,
Acolo sus, urcându-L înspre Tată
Cu-n palme şi picioare câte-o daltă,
Curgându-I lacrimi peste barba fină,
Rugând iertarea noastră, căci Divină,
Împărăţia cerurilor, norii,
Strângea de-a valma, trimiţând fiorii…
Privind spre Tatăl său îngrijorat:
-„ Tu, iartă-i Tată, că nu ştiu ce fac”!

MIHAI, PRIBEAG NEOBOSIT de Stefan Oana Valentin

Cum au trait strabunii fara tine
Ce dulce grai intelegeau, iubeau
Cred ca nici plopii n-aveau nume
Nici lac cu nuferi galbeni nu aveau.

Scrisorile nu se scriau pe-atunci
Luceferii de-abia ce se nasteau
Seara pe deal cu buciumuri adanci
Ode de alte astre incet cantau.

Nici stelele fierbinti nu mai rasar
Caci calea lor e mult prea lunga
Nici soapta vorba nu era macar
Sa ne aline dulce viata simpla.

Doamne ce saracie era-n lume
Cand graiul nu stia de vers
A trebuit sa-I dai un nume
Unic de Eminesc prin univers.

15 01 2013
STEFAN OANA

Drepturi de autor de Vali Zavoianu

Sunt autorul vieţii mele
O scriu secundă cu secundă
Cuvintele ades cad grele
Şi pana geme furibundă.
Şi scriu cu trudă si migală
Lumină, zâmbet, tulburare
Şi lacrimă, tristeţi, greşeală
Cerneala uneori mă doare.
Şi-aş şterge rătăciri păgâne
Aş inventa o radieră
Dar ce-am greşit, greşit rămâne
Pe coala vieţii austeră.
Nu-i timp să cântăresc ce vine
Nu-i timp de pauze, regrete
Scriu tot la rând şi rău şi bine
Scriu cu iubire, scriu cu sete.
Mai rătăcesc prin manuscrisul
Ce-adună filă dupa filă
Să retrăiesc aievea visul
De a mai fi din nou copilă.
Dar nemiloasă trece clipa
Şi-mi leg cuvintele cu aţă
Să-mpiedic tot mereu risipa
De tot ce reprezintă viată.
Mereu cuvinte mă inundă
Mi-adună sufletul în ele
Şi-aşa, secundă cu secundă
Sunt autorul vieţii mele.

17.01.2013, Zavoianu Vali

Te iubesc... de Cornelia Stamati

Am sa-ti spun acum si aici

In prag de suflet,sfaramat!...

Ne cad ninsori cu fulgii mici

Pe tample,unde te-am uitat?...

Eu te-am iubit asa.fara pacat...

Nu-ntoarce fruntea ostenita,

Mai drag imi esti,ca la-nceput!

In mine,fiinta ti-e zidita

Asa de cald...asa de mult...

Eu te iubesc,cum te-am iubit demult...

Si vreau sa tin in brate,strans,

Duruta-ti viata,fara vina!...

Raman,nu ma opri din plans!

Deschid fereastra la lumina...

Eu te iubesc...cum te-am iubit ascuns...

Ianuarie de Boris Ioachim

În seara îmbrăcată-n ceaţă,
Pe strada albă şi pustie,
De atâta ger şi atâta gheaţă –
Îmi vin fiori de nebunie.

Când, zgribulit mă duc spre casă,
Printre nămeţi cătând făgaşuri –
O grea nelinişte m-apasă,
Când vrăbii văd, cătând locaşuri.

Şi mă întreb, cu spaimă surdă,
De va mai fi, cândva, verdeaţă,
Căci iarna, zâna asta crudă,
E doar pustiu, născând albeaţă.

Din coşuri negre saltă fumul –
Cu ceaţa înfrăţindu-şi norii…
Mai fi-va fără gheaţă drumul –
Vor mai sosi vreodat’ cocorii?!

E-o linişte şi-i o tristeţe
Aşa, ca de sfârşit de lume
Şi chiciuri grele dau bineţe
Cuiva – dar nu ştiu cui anume.

Poate că cerului de humă –
Poate că dorului din mine…
E iarna grea a morţii mumă –
Sau moartea dinspre iarnă vine?

Hei, vino-odată, primăvară,
Cu tot alaiul tău de doruri,
Cu vânt călduţ, suflând spre seară –
Din suflet să-mi topească sloiuri.

Să pot începe-o viaţă nouă –
Iubirii să-i plătesc restanţe…
Din fir de iarbă să sorb rouă –
Din suflet să urzesc speranţe…

Realitate de Lavinia Amalia

Am privit Omul prabusindu-se,

Multi oameni s-au adunat in jurul lui sufocandu-l ,

Panica,lacrimi ,metafore presarate in van,

Mainile arunca pietre,

Zidurile sunt  mute,

Casele bantuite de gri,

Vointa e inseminata in uterul de gheata

al cadanei anorexice.

Vreau un strop de viata sau un bilet spre Normalitate

(dar si aceasta este un ideal).

Asternutul altarlui e pervertit cu ritualuri pagane,

in camera goala,un copil  fara gura tipa,

o umbra de soare incearca sa mangaie sufletul imprastiat,

injectat cu morfina,

multimea e surda,porumbeilor le sunt smulse aripile,

toti cred ca afara ninge,

cineva coboara zgomotos scarile ,

apoi  totul  tace...

ziua urmatoare,mari titluri cutremuratoare in ziare,

eu sarut zapada rece,macar e naturala,

Strategic,diavolul isi muta pionii,

Din haosul diplomatic calculat se va apinde iadul,

Mercenarii lui isi flutura sabiile de foc pe cerul lumii,

Cerul Apocalipsei.

Am stat cu moartea la taifas de Emil Marian

Am stat cu moartea la taifas,

Chiar astăzi, la plimbare,

Și am vorbit peste un ceas,

Privind valuri pe mare.

Era-mbrăcată –n alburiu,

Parcă era mireasă

Iar părul roșu, un foc viu,

O făcea mai frumoasă.

-Te credeam babă in lințoliu

Cam știrbă și hidoasă,

Cu haine negre ca de doliu

Și-avînd în mîn-o coasă!

-O, lumea-i rea, invidioasă

Și-i place să bîrfească,

Să nu se afle că-s frumoasă,

Plăcerea-mi să dorească!

Nu este bine toți a ști

Cît de frumoasă sunt,

De-ndată lumea și-ar dori

S-ajungă în mormînt.

Nu mă arăt la orișicine

Să-mi știe-nfățișarea,

Căci dacă află nu e bine,

Îl poate fura marea.

-Și-atunci cu mine cum va fi,

Că fața-ți am văzut,

Cumva pe mine m-oi dori,

Să-mi dai al tău sărut?

-Nu încă, tu mai ai de mers,

Sfîrșitu-ți e departe,

Mai bine pune asta-n vers,

Să știe toți de moarte.

Și-am mai vorbit de toate cele,

Așa ca prieteni vechi,

Și-i mîngîiam părul inele,

Trecut după urechi.

Îmi povesti-ntîmplări trecute,

Fiorii m-au trecut,

I-am spus și eu destul de multe,

Ce-n viață am avut.

Cînd soarele s-a stins în mare,

Ea și-a luat un bun rămas.

Stăteam năuc privind în zare,

C-am stat cu moartea la taifas.

Picaturi de soare de Veronica Simona Mereuta

ca si cum pasii ar trebui sa fie pe indelete
asternuti unul inaintea celui ramas fara trecut
leaganul dintre meri te asteapta
sa-ti amintesti gustul de rosu incins la foc mic
fragii culesi cu mana ta din gradina bunicii
stiu sa te cheme la fel catre adevarul fara umbra

azi am privit un apus printre lacrimi
sau dincolo de ele
eu si soarele caldut de iarna, prieteni intru culoare
maini intinse a mangaiere, deopotriva ruga,vis si implinire
lumina in golul pe care noaptea nu-l poate inchide
catre maine

15.01.2013
VeSMe

Stare de Costel Suditu

Un şarpe ce s-a strâns în mine din
A neştiinţei stare de absenţă,
Cu ploi aducătoare de carenţă
Şi ger cu tremurare şi venin,

S-a-ncolăcit ca dragostea pe ură,
Sugrumător pe felul meu dibaci,
Să-mi râdă buza fără uitătură,
Când mă-ntâlnesc pe drumul meu cu draci.

Şi strânge tot mai tare… o reptilă
Să fiu şi eu, precum fierbinţi, sunt reci
Aceste lucruri printre care treci,
Acoperite cu dezgust şi milă.