De ai merge şi pe ape,nu m-aş mira de loc,
Cobori în noi credinţă de suflet nepereche,
Căci rima-ţi scânteiază ca flacăra de foc,
Iubirea de Luceafăr ne păzeşte în veghe.
E ziua Învierii,un Paşte al poeziei noastre
Şi aducem un omagiu lui Mesia Mihai,
Tristeţi incinerăm în corola Florii Albastre,
Azi nemurirea coboară peste guri de rai.
Şi astăzi, râul,ramul,prieteni sunt doar ţie,
Tot fără soţ sunt plopii atât de cunoscuţi,
Eşti primul voievod descălecător de poezie,
Tu ne laşi, de fiecare dată, interzişi şi muţi.
Este iarnă şi ninge afară într-un fel anume,
Bădie Mihai eşti taină ce dăinui peste veac,
Te venerează îndrăgostiţii din această lume,
Din trupul tău se înfruptă,căci ţine loc de leac.
Iar Ţara ar doini şi astăzi până la cetăţile Hotin,
În limba dulce,sfântă,a lui Ştefan cel Mare,
Măria Ta,ne scapă, iarăşi, Basarabia de chin,
Cu versul tau deschide poarta de închisoare.
E ziua rimei si-a voievodului de Limbă,
În calendarul nostru liric e semn de poezie,
Te primim în suflet,cu harul tau ne scimbă,
Ne fă mai buni,mai nobili,sensibile Bădie.
joi, 17 ianuarie 2013
Visând la tine-n primăvară de Boris Ioachim
Iubito, hai, uşor, întinde-mi mâna –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
S-a dus ninsoarea – a pierit şi bruma
Şi numai bună-i vremea de iubit.
Nu-i soare, dar frumos aleargă norii,
Spre zarea largă, bulucind-puhoi…
Şi s-au întors la casa lor cocorii -
Ştii? Primăvara vine pentru noi!
Deşi-n răstimpuri, din cer cade rouă,
Să-mi răcorească ochii-nfierbântaţi,
Speranţe – mii – răsar, de viaţă nouă –
Ce-or să ne prindă strâns îmbrăţişaţi.
Hai să-alergăm spre zarea vineţie –
Va răsări şi soare-ntr-un târziu…
Şi îmbătaţi de dulce bucurie,
Vom azvârli din inimi gând pustiu.
Iubita mea, te rog, atent priveşte:
Pământ şi cer – cum, tainic, se-nnoiesc…
Simţi, tu, din pieptul meu, cum viu ţâşneşte,
Un simţământ, curat, dumnezeiesc?!
E dragostea – ce face să-nflorească,
Noian de flori în pomii roditori
Şi-n sufletele noastre să rodească,
Dorinţe vii – şi-nvăpăiaţi fiori.
Iubita mea, să fim copii de-a pururi –
Nu-i nici o noimă în a fi adulţi!
Să ne-mbrăcăm iubirea în azururi –
Ca noi, în lumea asta – nu-s prea mulţi.
Hai să ne ascundem amândoi într-unul,
Ca nimenea, din lume, nicidecum,
Iubirii noastre să nu-i ştie drumul –
Şi doar iubirea să ne stea în drum.
…Iubito, hai, de mână, tu mă prinde –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
Privirea ta - privirea mi-o aprinde –
Şi numai bună-i vremea de iubit….
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
S-a dus ninsoarea – a pierit şi bruma
Şi numai bună-i vremea de iubit.
Nu-i soare, dar frumos aleargă norii,
Spre zarea largă, bulucind-puhoi…
Şi s-au întors la casa lor cocorii -
Ştii? Primăvara vine pentru noi!
Deşi-n răstimpuri, din cer cade rouă,
Să-mi răcorească ochii-nfierbântaţi,
Speranţe – mii – răsar, de viaţă nouă –
Ce-or să ne prindă strâns îmbrăţişaţi.
Hai să-alergăm spre zarea vineţie –
Va răsări şi soare-ntr-un târziu…
Şi îmbătaţi de dulce bucurie,
Vom azvârli din inimi gând pustiu.
Iubita mea, te rog, atent priveşte:
Pământ şi cer – cum, tainic, se-nnoiesc…
Simţi, tu, din pieptul meu, cum viu ţâşneşte,
Un simţământ, curat, dumnezeiesc?!
E dragostea – ce face să-nflorească,
Noian de flori în pomii roditori
Şi-n sufletele noastre să rodească,
Dorinţe vii – şi-nvăpăiaţi fiori.
Iubita mea, să fim copii de-a pururi –
Nu-i nici o noimă în a fi adulţi!
Să ne-mbrăcăm iubirea în azururi –
Ca noi, în lumea asta – nu-s prea mulţi.
Hai să ne ascundem amândoi într-unul,
Ca nimenea, din lume, nicidecum,
Iubirii noastre să nu-i ştie drumul –
Şi doar iubirea să ne stea în drum.
…Iubito, hai, de mână, tu mă prinde –
Te uită, în câmpuri, iarba a-nverzit!
Privirea ta - privirea mi-o aprinde –
Şi numai bună-i vremea de iubit….
Femeie de Costel Suditu
Dintotdeauna te-am iubit, femeie,
De când în vers, veneam cuvânt pe lume,
Şi nu ştiam că numai o scânteie
Va-nsufleţi ce nu va mai apune.
Dintotdeauna, te-am ştiut de mine
Cu firea-mi trasă-n pieptul meu, aproape,
Şi nu simţeam atât de multe vine
Ce nu voiau decât a ne desparte.
Dintotdeauna am nutrit, femeie,
Să-ţi fiu întâiul zâmbet, dimineaţa,
Şi-n toată vina, chiar venin să-mi beie
Grea, inima, eu limpezi-voi ceaţa,
Că nu o să renunţ până ce moartea,
Nu va veni să-mi spună că-i sunt drag,
Şi voi închide peste tine cartea,
Minune vie, bob de sfânt în prag!
De când în vers, veneam cuvânt pe lume,
Şi nu ştiam că numai o scânteie
Va-nsufleţi ce nu va mai apune.
Dintotdeauna, te-am ştiut de mine
Cu firea-mi trasă-n pieptul meu, aproape,
Şi nu simţeam atât de multe vine
Ce nu voiau decât a ne desparte.
Dintotdeauna am nutrit, femeie,
Să-ţi fiu întâiul zâmbet, dimineaţa,
Şi-n toată vina, chiar venin să-mi beie
Grea, inima, eu limpezi-voi ceaţa,
Că nu o să renunţ până ce moartea,
Nu va veni să-mi spună că-i sunt drag,
Şi voi închide peste tine cartea,
Minune vie, bob de sfânt în prag!
erai frumos de Maria Belean
vocea suavă știa să dea curs înfloririi
stângaci sau nu
îndepărtai șuvița după lobul urechii
să poți atârna povești
…te jucai
aveai dreptate când afirmai că deții monopolul
credeam când căldura palmei tale
adăpostea bujorul obrazului
când buzele sorbeau frumuseți
petale într-un leagăn imaginar
…acum
nu mai aduni zâmbete
ai ales de bunăvoie
ca solii gândurilor tale
să bată la poarta altul leagăn
unde nu cresc licheni
crinii nu ucid
ploaia prăbușește leagănul
mareea crește în ochi de neputință
schițând un zâmbet blând
răceală plopului
îmi sprijină mâna de resemnare
unde ai ascuns căldura inorogul
spune
și de ce ploaia ta se mai adâncește
cu o înserare
eli eli…
stângaci sau nu
îndepărtai șuvița după lobul urechii
să poți atârna povești
…te jucai
aveai dreptate când afirmai că deții monopolul
credeam când căldura palmei tale
adăpostea bujorul obrazului
când buzele sorbeau frumuseți
petale într-un leagăn imaginar
…acum
nu mai aduni zâmbete
ai ales de bunăvoie
ca solii gândurilor tale
să bată la poarta altul leagăn
unde nu cresc licheni
crinii nu ucid
ploaia prăbușește leagănul
mareea crește în ochi de neputință
schițând un zâmbet blând
răceală plopului
îmi sprijină mâna de resemnare
unde ai ascuns căldura inorogul
spune
și de ce ploaia ta se mai adâncește
cu o înserare
eli eli…
KABUL de Renate Müller
Nu mai sunt imaginea
căzută din ramă
de când mi-ai atins
frumuseţea
mi-ai trimis un stol de fluturi
din ţara în care trăieşti
să mă ridice
din somnul de-o sută de ani
(Renate M.)
căzută din ramă
de când mi-ai atins
frumuseţea
mi-ai trimis un stol de fluturi
din ţara în care trăieşti
să mă ridice
din somnul de-o sută de ani
(Renate M.)
De-ai sti... de Lavinia Amalia
De-ai sti
cum ploua rabdarea
prin genele ce-ti mangaie chipul...
cum dorul isi schimba culoarea
cum trece cadent anotimpul...
De-ai sti
ca altarul iubirii
in suflet o jertfa mi-aduce
ca asternutul luminii
imi arde cuvantul
pe cruce...
Azi sorb din ceasca-amintirii
dorinta de zboruri hoinara
sus,zarea isi plange copiii
dospiti intr-un uter de ceara.
Toamna aseaza risipa
sapata in carne-asteptarii
marea ingroapa aripa
crescuta-n laguna visarii...
Si sarut urma pasilor tai
pe cararile trupului mii
port voalul pustiei
pe umerii goi
De-ai sti
ca nu-mi sunt...
ai sa vii?...
ÎNVELIT CU TINE de Stefan Oana Valentin
Smulge-mi tu straiele-nvechite
Aruncă zale ruginite la gunoi
Nu mă lăsa acum să fiu cuminte
Să umplem viața asta cu noi doi.
Descuie-mi visele din storuri
De pleoape mai demult lipite
Să zbor aiurea-n ‘nalte ceruri
Fără perechi neadormite.
Ascultă-mi urma unde duce
Și rupe-mi din perete ceasul
Îmbracă-mă de zor cu zile albe
Dublează-mi cu iubire dansul.
Îmbrățișază-mi fugile cu gura
Sărută pătimaș din nou uimirea
De dimineață, albă, să răsară
Neîndoită, veșnică, iubirea.
Învață-mi limba să te guste
Pe rotunjimi fără perechi
Popas de umbre în picioare
Cu buze înfipte în urechi.
Și tropăie-mi acum prin minte
Strivind nevolnici neuroni
Iubire hai, nu fii cuminte
Mai dă-mi nectar de vreo trei ori.
Uimește-mi gura goală cu plinele-ți cuvinte.
13 01 2013
ȘTEFAN OANĂ
Aruncă zale ruginite la gunoi
Nu mă lăsa acum să fiu cuminte
Să umplem viața asta cu noi doi.
Descuie-mi visele din storuri
De pleoape mai demult lipite
Să zbor aiurea-n ‘nalte ceruri
Fără perechi neadormite.
Ascultă-mi urma unde duce
Și rupe-mi din perete ceasul
Îmbracă-mă de zor cu zile albe
Dublează-mi cu iubire dansul.
Îmbrățișază-mi fugile cu gura
Sărută pătimaș din nou uimirea
De dimineață, albă, să răsară
Neîndoită, veșnică, iubirea.
Învață-mi limba să te guste
Pe rotunjimi fără perechi
Popas de umbre în picioare
Cu buze înfipte în urechi.
Și tropăie-mi acum prin minte
Strivind nevolnici neuroni
Iubire hai, nu fii cuminte
Mai dă-mi nectar de vreo trei ori.
Uimește-mi gura goală cu plinele-ți cuvinte.
13 01 2013
ȘTEFAN OANĂ
are cineva o inimă de dat? de Dorina Neculce
omul ei de foc mânca
fluturi de hârtie mov
sidefați ochii lui străluceau/soare cu pumnii rotunzi și
nu asta voia dar avea un măr
în loc de inimă din care gustau
zilnic dulceață copiii de nicăieri
știe cineva un cântec de
liniștit copiii care zac în umbre?
are cineva o inimă de dat?
omul de hârtie culegea umbre
pe o faleză pustie ca să le facă
un adăpost copiilor și îi hrănea cu fluturi
albi albaștri sidefați în acorduri
de violină noaptea dansa ca o nebună
nu există oameni de foc
nici adăposturi pentru fluturi
părea să strige raza ei de întuneric
fluturi de hârtie mov
sidefați ochii lui străluceau/soare cu pumnii rotunzi și
nu asta voia dar avea un măr
în loc de inimă din care gustau
zilnic dulceață copiii de nicăieri
știe cineva un cântec de
liniștit copiii care zac în umbre?
are cineva o inimă de dat?
omul de hârtie culegea umbre
pe o faleză pustie ca să le facă
un adăpost copiilor și îi hrănea cu fluturi
albi albaștri sidefați în acorduri
de violină noaptea dansa ca o nebună
nu există oameni de foc
nici adăposturi pentru fluturi
părea să strige raza ei de întuneric
EU ŞTIU… de Patricia Serbanescu
Doar inima-i flămândă
Nimic nu se-oglindeşte
Căci tâmplele-mi inundă…
Ecoul liniştii apăsătoare
Se zbate-n centrul firii,
Iar buzele-mi amare
Dau starea năucirii…
În şoaptele-ţi mărunte
Cu licăriri de stele
Ne-amestecăm trecutul
Dincolo de…perdele…
Nu vor pătrunde umbre
Nici razele de soare
Doar plouă înspre seară
Cu stele… căzătoare.
Jarul din noi, e vrere
Căci inima dă ghes
Are mulţi cai putere,
Îi îmblânzim, din mers
Mă-ncearcă disperarea
Mereu, am alt oftat,
Presimt că eşuarea
Fi-va… pe Ararat.
13.01.2013
CĂI DESCHISE… de Patricia Serbanescu
În drumuri deschise, nimicul se-mbină
Revăd universul, pe ultimul ton
Iar purul drumeag, e-ntins spre LUMINĂ.
O să-mi amintesc, în pragul plecării
Aşa zgribuliţi, umili, liberi, goi,
Privi-vom spre cer, filmu-nsingurării…
Stiind că moartea… am inventat-o NOI.
Noian de gânduri dezertate-n larg
Acel nimic… e una cu sfârşitul…
Mă ţin de suflet, singurul catarg
Înnot în vid şi-ating… tot INFINITUL.
Oriunde-aş căuta şi dincolo de hău
Dualităţile din spaţiu-s efemere,
Aşa gândesc acum, în slab sufletul meu
Trăi-voi nesfârşitul, prelinsă… printre ERE.
Nimic nu ne-a legat, pe acest mirific plai
Decât o vorbă repetată spre-mplinire,
Doar ea este esenţa, acestei guri de rai
Acel sublim cuvânt, ce l-am numit…IUBIRE.
13.01.2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)